Aşadar să recapitulăm fiindcă un vechi proverb latin zice că repetiţia este mama învăţăturii. Şi poate că astfel, graţie recapitulării, vom avea şansa de a înţelege niţeluş mai bine ce s-a întâmplat în zilele din urmă la vârful PSD.
Se împlinesc 72 de ani de la ceea ce, pe vremea când eram eu elev şi învăţam în şcoală o istorie ba distorsionată, ba falsificată cu totul de interesele puterii comuniste, se chema „instaurarea primului guvern democratic condus de dr. Petru Groza”.
Odată cu nominalizarea d-lui Sorin Grindeanu există şanse ca telenovela desemnării unui viitor prim-ministru să cunoască în cursul zilei de astăzi ultimului episod.
Personajul Gheorghiu-Dej m-a preocupat mai demult ca scriitor şi nu ca gazetar de istorie sau analist politic. Pentru mine, conştient că lupta pentru putere de pe parcursul istoriei a luat forme aberante, derapaje incredibile de la minimul omenesc, metodele folosite de Gheorghiu-Dej împotriva adversarilor săi din partid, n-au fost prilej nici de surpriză, nici de uimire, nici de plesnet din palme a indignare.
Titus Ozon, unul dintre primii purtători ai tricoului cu numărul 10 al naţionalei României, a început să joace fotbal la 10 ani, în 1937, în Oborul natal. Între 1944 şi 1948 a apărat culorile celebrei Unirea Tricolor, după care a trecut la nou-înfiinţata Dinamo Bucureşti.
La sfârşitul anilor ’40, tovarăşii au făcut totul pentru a pune mâna pe putere. Aproape că nu mai exista altceva în afară de Moscova şi Stalin. Totuşi, în pauzele luptelor lor subterane, comuniştii au avut timp şi pentru plăceri mai umane. S-au distrat cu sânge rece. Ca-n ultima zi a vieţii lor. Acestea sunt câteva crâmpeie de la petrecerile lor.
Mihail Sadoveanu a nemurit zeci de cărţi pe care şi-a scris numele. Volumele din prima jumătate de secol XX sunt dovada de necontestat geniului său publicistic. Pentru opera sa însă, literatura angajată politic a fost ca o cămaşă de forţă pentru o cămaşă. Aceasta este biografia incomodă a autorului, versantul josnic al masivului Ceahlău.
În anii ’90, Silviu Brucan era cel mai vocal lector televizat al valorilor democratice româneşti. Făcea ample exerciţii de ştiinţă politică şi le prezicea românilor ieşirea din peştera ignoranţei. Ca un prooroc venit din alte vremuri. Mai precis, din vremurile în care România devenea bolşevică, iar crima era justificată chiar de publicisitica sa. Era stalinistul vopsit. Acesta este trecutul său, fără fard.
La început a fost avocatul comuniştilor în procesele din interbelic. Apoi a fost avocatul comuniştilor în cancelariile occidentale. Ion Gheorghe Maurer a fost un burghez rătăcit în mişcarea comunistă. Un baron. A pariat pe prietenia cu Dej şi pe influenţa asupra lui Ceauşescu. A reuşit. Maurer a fost însă un stalinist de bonton, dar unul puternic şi abil. Un hedonist într-o sectă a mizeriilor politice.
Chivu Stoica, fost prim-ministru şi şef al statului, a fost vioara întâi în orchestra dirijată de Gheorghiu-Dej – cel mai fidel executant al ordinelor de partid. A fost slugarnicul oportun: limitat intelectual şi supus energic. După moartea lui Dej, şi-a găsit, amnezic, un nou stăpân: Nicolae Ceauşescu.
Valter Roman a fost unul dintre militarii comunişti pursânge, deşi n-avea stagiul militar. A fost artizanul propagandei în Armată, cu toate că era inginer. A plecat pe frontul antiromânesc din război, chiar dacă era român. A fost mereu obedient partidului şi liderilor lui, însă n-a avut niciodată putere adevărată. Acesta este paradoxalul Valter Roman.
Individualist, orgolios, carierist, ambiţios. Liderul grevelor de la Atelierele CFR Griviţa din 1933, comisar politic al Cominternului, luptător în Războiul Civil spaniol şi pe frontul de est, în Crimeea. După 23 august 1944, Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker îl ţin în poziţii secundare. Nu reuşeşte să iasă din anonimat, să fie ascultat. Constantin Doncea este eroul proletar din umbră.
Iubit de femei, apreciat de intelectuali, urât de tovarăşii de partid. Istoria contrafactuală încă îi face mari servicii şi construieşte în jurul său o altfel de Românie comunistă, mai puţin criminală. Acesta este Lucreţiu Pătrăşcanu, primul ministru comunist în guvernele postbelice, care controlează justiţia în perioada ’44-’48 şi nu ezită să trimită în închisoare liderii partidelor istorice. Pentru serviciile sale, nu este premiat, ci executat.
În URSS, şi-a anchetat şi condamnat la moarte foştii tovarăşi şi foştii duşmani. A fost corifeul justiţiei sovietice care a făcut victime în toată Europa de Est. A reeditat Biblia! În Letonia şi în România, a transpus în realitate capriciile teritoriale ale URSS. Andrei Ianuarievici Vîşinski e adevăratul apostol al lui Stalin, genul de misionar diplomat care bate cu pumnul în masă.
Iosif Rangheţ e comunistul responsabil de situaţia membrilor de partid. E cel care ştie când ceilalţi colegi sunt vrednici să fie avansaţi pe linie de partid sau când este necesară îndepărtarea lor. În 1935, e trimis la Moscova să înveţe limba română. După trei ani de studiu, încă face greşeli.
MOSCOVITA N-a existat vreodată în ţara aceasta femeie mai puternică decât Ana Pauker. Prima femeie din lume care a deţinut o funcţie majoră într-un guvern. Ana Pauker a fost în secretariatul Partidului Comunist (sau Muncitoresc), a condus Externele şi a stat în spatele afacerilor interne din România. Totuşi, cea mai temută femeie, venită în România cu mandat de la Moscova, a avut un sfârşit derizoriu: a devenit victima propriilor politici.
Îl cred pe Robert Levy când spune (în „Gloria şi decăderea Anei Pauker“, Editura Polirom, 2002) că Ana Pauker era mult mai detaşată faţă de Stalin decât Gheorghiu-Dej.
În ciuda relaţiei de notorietate dintre Nixon şi Ceauşescu, este un ghinion pentru România faptul că meritele pentru deschiderea Americii faţă de China îi sunt atribuite prioritar lui Nixon iar rolul lui Lyndon Johnson trece aproape neobservat. Dar oamenii lui Johnson au făcut diplomaţie, oamenii lui Nixon au făcut diplomaţie plus PR.
Recentele şi oarecum neaşteptatele prezenţe ale preşedintelui Traian Băsescu la sărbătoarea religioasă a Izvorului Tămăduirii, dar şi la cea laică a Sâmbrei Oilor au fost de natură să stârnească, aşa după cum era de aşteptat, imaginaţia şi apetitul verbal al analiştilor politici, comentatorilor, părerologilor ce se perindă zilnic pe ecranele televizoarelor.
Lucrul la „Istoria literaturii proletcultiste" m-a obligat să parcurg cu creionul în mână presa anilor 1948-1953. Printre altele, Partidul îi spunea acestei prese nu numai ce să scrie, dar şi cum să scrie.
După Congresul al XX-lea al Partidului Comunist Sovietic, când Nikita Hruşciov a recunoscut crimele lui Stalin, Nicolae Ceauşescu a scos partidul basma curată.
Puţină lume îşi mai aduce aminte de perioada pe care Gheorghe Gheorghiu-Dej a petrecut-o în oraşul pe care, mai apoi, şi l-a trecut în nume. Nostalgic după perioada petrecută în molcomul oraş transilvan, omul care a instaurat cu mână de fier comunismul în România şi-a adăugat numele Dejului în numele său şi a intrat în istorie ca Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Până în anul 1973, pe strada Griviţei, la numărul 35, se putea vedea o placă memorială unde scria: „Aici a locuit Gheorghiu Dej".Conform istoricului gălăţean, Ion Caşu, placa a dispărut în momentul când Nicolae Ceauşescu a hotărât să demoleze Casa Muzeu.
Conflict mocnit în Coaliţie în relaţia
PNL-PSD cu UDMR
SPECIAL | Povestea Smarandei Brăescu, femeia fantastică a României
Cel mai negru coşmar: o Rusie nucleară în haos. Predicţia unei experte în analize de risc
Cât de bine înarmată este România. Un apreciat general dezvăluie atuurile şi lipsurile Armatei Române
Analistul George Friedman, despre poziţia României în conflictul ruso-ucrainean: „Este, poate, cea mai abilă din toată Europa de Est”
UDMR devine, pas cu pas, oaia neagră a
Coaliţiei
PSD reînvie tema revizuirii Constituţiei. Modificările, încă sub semnul întrebării
Un
fost spion KGB dezvăluie adevărata
faţă a lui Putin: „Narcisist,
bun politician
şi rău până în măduva oaselor” EXCLUSIV
Discursul lui Putin, văzut ca un delir. Analist militar: „Numai fabulaţii”
Putin i-a prezentat scuze premierului israelian pentru afirmaţia lui Lavrov cu privire la „evreul Hitler”