gheorghe stefan - ultimele știri
Pe 29 februarie, în 1792, se năștea compozitorul italian Gioacchino Rossini, iar 1920, actrița franceză Michèle Morgan. În 1960, orașul marocan Agadir era distrus de un cutremur, în 1960 venea pe lume artistul algerian Khaled, iar în 1972, actualul premier spaniol Pedro Sánchez.
Consumul de peşte în România a crescut de la 6,5 kilograme pe locuitor în urmă cu 12-13 ani, la 8,5 kilograme în prezent, conform datelor oficiale, însă în realitate acest consum este mult mai mare.
România are la dispoziţie 232 de milioane de euro pentru dezvoltarea sectorului pescăresc, cu 5% mai puţin decât în actuala programare financiară, 70% din totalul fondurilor provenind de la UE.
Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, marţi, 14 septembrie, la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul Giga Tv, alături de Gheorghe Ştefan, fost primar în Piatra Neamţ, care a primit o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni de detenţia. Şi fosta şefă a CNA, L...
Curtea de Apel Bacău a decis conexarea a două cauze în care Gheorghe Ştefan a fost achitat în primă instanţă, la Tribunalul Neamţ.
Doar trei partide şi-au anunţat până în acest moment candidaţii pentru alegerile locale din iunie 2020. Liberalii şi social-democraţii încă îşi caută omul potrivit....
Fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, a apelat la sprijinul PSD-istului Viorel Hrebenciuc pentru a reprimi licenţa de emisie a postului Giga TV, post pe care îl controla. Potrivit unor interceptări telefonice din dosar, Hrebenc...
Viorel Hrebenciuc şi Gheorghe Ştefan au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare, respectiv trei ani şi nouă luni, în „Dosarul Giga TV”, fiind acuzaţi de trafic de influenţă. Decizia nu e definitvă.
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a anulat condamnarea de 8 ani şi 12 luni de închisoarea primită de fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, în dosarul Poşta Română. Magistraţii au invocat un act procedural în anularea deciziei dată de Tribunal...
Omul de afaceri Horaţiu Berdilă a încheiat cu procurorii anticorupţie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, acceptând o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare şi achitarea prejudiciului de peste 18,4 milioane de lei. Acest lucru îl ...
Gheorghe Ştefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, a primit o sentinţă favorabilă într-un proces în care a fost acuzat de trafic de influenţă.
Gheorghe Ştefan, fost primar al municipiului Piatra Neamţ, a fost condamnat luni de Tribunalul Bucureşti la 3 ani şi 9 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul ''Fabrica de Timbre'' privind fraudarea Poştei Române.
Gheorghe Ştefan a fost eliberat condiţionat din penitenciar, cererea sa fiind admisă de judecătorii de la Tribunalul Ploieşti.
Gheorghe Ştefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ a primit astăzi, 29 iunie, sentinţa defintivă într-un proces care a început în urmă cu trei ani.
Conform procurorilor DNA, Gheorghe Ştefan i-ar fi dat lui Arsene 100.000 de euro, pentru a-l elimina din viaţa politică pe Culiţă Tărâţă, fostul şef al CJ Neamţ.
Fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, eliberat condiţionat în luna septembrie după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare la care a fost condamnat în dosarul Microsoft, a fost trimis în judecată de procur...
Fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, eliberat condiţionat în luna septembrie după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare la care a fost condamnat în dosarul Microsoft, a fost trimis în judecată de procu...
Milionarul Dorin Cocoş şi fostul primar PDL al oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan - „Pinalti“, au dat două declaraţii la DNA în care au explicat cu detalii afacerea din dosarul „Microsoft II“. Este vorba de cazul în care fostul ministru PDL al Co...
Magistraţii Judecătoriei Ploieşti, care au admis propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti în privinţa fostului primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, susţin că acesta s-a...
Fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a povestit, vineri, la Tribunalul Bucureşti, unde a fost audiat ca martor în dosarul în care Vasile Blaga este judecat pentru trafic de influenţă modul în care i-a dus lui Blaga, la sediul partidului, 20...
Judecătoria Ploieşti a dispus eliberarea condiţionată a fostului primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, care a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de detenţie la care a fost condamnat pentru fapte de corupţie. Deciz...
Procurorii DNA Ploieşti au contestat, luni, la Tribunalul Prahova decizia luată, vineri 18 august, de Judecătoria Ploieşti, instanţă care a admis cererea de eliberare condiţionată pe numele lui Gheorghe Ştefan „Pinalti”, fostul primar al municipiului...
Gheorghe Ştefan Pinalti, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, a fost liberat condiţionat, vineri, de instanţa de fond. Decizia aparţine Judecătoriei Ploieşti care a admis propunerea formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului ...
Statul a reuşit să recupereze doar 16,54% din prejudiciul de peste 80 de milioane de lei din dosarul Microsoft, care trebuie plătit de oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi politicienii Gabriel Sandu şi Gheorghe Ştefan.
Procesul pe fond în care Vasile Blaga este judecat pentru trafic de influenţă în dosarul finanţării ilegale a PDL în perioada 2011-2012, fiind acuzat că ar fi primit prin interpuşi 700.000 de euro de la fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan,...
Fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a declarat, marţi, la Tribunalul Bucureşti, că în vara lui 2012 s-a întâlnit întâmplător la Nisa cu fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, care i-a spus din proprie iniţiativă că problema contractelor pentru ...
Tribunalul Prahova a contopit cele două pedepse definitive primite de fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, respectiv condamnarea de trei ani şi şase luni din dosarul Microsoft şi pe cea de trei ani din dosarul privind finaţare...
Fost vicepreşedinte PDL, Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti“, a povestit la DNA cum i-a dus 500.000 de euro lui Vasile Blaga în sediul PDL din strada Modrogan şi a scăpat de trei ani de închisoare din cei 6 ani pe care i-a primit prin sentinţă definitivă ...
Pedeapsa fostului primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, în dosarul Microsoft a fost redusă aproape la jumătate de magistraţii Curţii de Apel Ploieşti. Sentinţa acestora este definitivă.
În perioada „de glorie“ a guvernării PDL, la Piatra Neamţ au ajuns zeci de milioane de euro pentru dezvoltarea unei infrastructuri necesare practicării sporturilor de iarnă. Superficialitatea proiectării a transformat planul într-un eşec lamentabil ş...
Fostul primar al oraşului Piata Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost condamnat, luni, de Tribunalul Bucureşti, la o pedeapsă de 8 ani şi două luni de închisoare în dosarul Poşta Română, decizia nefiind definitivă. De asemenrea, tribunalul a dispus să-i fie...
Gheorghe Ştefan, unul dintre cei mai puternici politicieni din România ultimilor ani, fost vicepreşedinte PDL şi fost primar timp de 10 ani, se preda Poliţiei pentru a fi încarcerat, în 13 octombrie 2016, când făcea aceste declaraţii: "sunt frustrat ...
Fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, care execută în prezent o pedeapsă de şase ani de închisoare în dosarul „Microsoft”, a fost trimis în judecată de DNA într-un nou dosar. El este acuzat că a primit 200.000 de lei de la repr...
Curtea de Apel Bucureşti a respins, luni, ca neîntemeiată, cererea de ridicare a controlului judiciar făcută de fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga, judecat pentru trafic de influenţă....
Gheorghe Ştefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, a fost condamnat în dosarul Strong Montaj de magistraţii Tribunalului Neamţ.
Condamnat la şase ani de detenţie în dosarul Microsoft, Gheorghe Ştefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, ar fi printre beneficiarii ordonanţei de graţiere.
Fostul primar al oraşului Piatra Neam, Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti”, a pledat vinovat în faţa procurorilor pentru acuzaţiile de trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de vicepreşedinte PDL, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau al...
Fostul şef al Fiscului, Sorin Blejnar, ar fi primit mita de peste 13 milioane de lei în biroul său, a declarat procurorilor fostul său subaltern Dan Stroe, şef al Direcţiei de Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne din cadrul ANAF. Banii a...
Fost vicepreşedinte PDL, Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti“, a povestit la DNA cum i-a dus 500.000 de euro lui Vasile Blaga în sediul PDL din strada Modrogan, o şpagă din partea firmei Romsys. Era vorba de ultima tranşă dintr-o sumă mult mai mare, de 700...
Senatorul Vasile Blaga a fost trimis în judecată de procurorii DNA Ploieşti, sub control judiciar, pentru acuzaţia de trafic de influenţă, în doasarul numit "Bani negri pentru partid". Anchetatorii au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetăr...
Senatorul Vasile Blaga (PNL) a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, fapte pe care le-ar fi făcut în calitate de secretr general al PDL. El este acuzat că ar fi primiţ şpagă suma de 700.000 de euro de la afaceristul Horaţiu Bruno Berdil...
Claudiu Florică, fostul şef al companiei Fujitsu în România, Silviu Hotăran şi Ovidiu Artopolescu, foşti directori ai companiei Microsoft, sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu şi au fost puşi sub control judiciar pentru 60 de zile, în dos...
Şedinţe conspirative pe Coasta de Azur, dame de companie, societăţi de tip fantomă, vizite la ambasada unui stat african cu care România nu are acord de extrădare, dispariţii misterioase, scurgeri de informaţii şi trădări sunt doar câteva dintre ingr...
Arestarea lui Sorin Blejnar, trebuie să constituie un obiect de reflecţie pentru toţi reprezentanţii statului, arată magistratul care a emis mandatul de arestare pentru 30 de zile în cazul fostului şef al Fiscului. Afaceristul Horaţiu Bruno Berdilă ş...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, luni, contestaţia făcută de fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga împotriva sechestrului instituit de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă....
Fostul co-preşedinte al PNL, Vasile Blaga, a fost citat din nou, marţi, 1 noiembrie, la DNA Ploieşti, pentru o nouă rundă de declaraţii în dosarul în care este certetat sub control judiciar pentru că ar fi primit în mod nejustificat aproape 1 milion ...
Vasile Blaga a sosit luni, 17 octombrie, la DNA Ploieşti pentru a da declaraţii în dosarul în care este urmărit penal pentru trafic de influenţă. Fostul co-preşedinte PNL este acuzat de trafic de influenţă şi a fost plasat sub control judiciar încă d...
Boierul Gheorghe Ştefan, ajutat de rivalii lui Vasile Lupu, domnitorul Matei Basarab şi principele Gheorghe Rakoczy al II-lea, a asediat în anul 1653 Cetatea de Scaun a Sucevei, devenind conducătorul Moldovei. Cetatea a fost apărată cu îndârjire de 6...
Doi dintre cei mai puternici politicieni din ultimii zece ani, fostul deputat Viorel Hrebenciuc (ex PSD) şi fostul primar al oraşului Patra Neamţ, Gheorghe Ştefan (ex- PDL), zis Pinalti, au recunoscut în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât, marţi, ca Vasile Blaga să rămâne sub control judiciar în dosarul în care procurorii DNA Ploieşti îl acuză de trafic de influenţă. Potrivit procurorilor, în perioada 2011-2012, Blaga ar fi primit în trei ...
Doi politicieni, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, şi doi milionari, Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru, au fost găsiţi vinovaţi de fapte de corupţie în dosarul „Microsoft“. Deşi au fost folosite vorbe mari în apărarea lor şi au recunoscut că au greşit, ...
Fostul primar al municipiului Piatra Neamţ a fost condamnat de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 6 ani de închisoare în dosarul Microsoft, după ce, la prima instanţă, pedeapsa fusese de 3 ani cu executare.
Instanţa supremă a majorat pedepsele celor patru inculpaţi din dosarul „Microsoft” şi a dispus confiscarea de la aceştia a aproximativ 16 milioane de euro şi peste două milioane de dolari. Fostul primar Ştefan a primit pedeapsa cea mai grea, de 6 ani...
Vasile Blaga a demisionat din funcţia de copreşedinte al PNL după ce procurorii anticorupţie l-au informat că este urmărit penal pentru trafic de influenţă. Împreună cu Gheorghe Ştefan „Pinalti“, liderul PNL ar fi primit peste 5 milioane de euro pent...
Dosarul „Microsoft” ar putea fi soluţionat definitiv în 3 octombrie, Completul de cinci judecători al instanţei supreme atenţionând avocaţii să fie pregătiţi ca la acel termen să pună concluzii, tot atunci urmând să fie audiat şi Gheorghe Ştefan.
Procurorii DNA cer condamnări mai dure în dosarul „Microsoft” şi confiscarea unor noi sume de bani, care ar fi fost primite şpagă pentru intervenţii la cel mai înalt nivel. Procesul de corupţie a fost amânat în septembrie, atunci când va fi audiat fo...
A început procesul în care Laura Georgescu, şefa CNA, Viorel Hrebenciuc, fostul vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi Narcisa Iorga, fost membru al CNA, sunt acuzaţi că ar fi favorizat televiziunea Giga TV, controlată de Gheorghe Ştefan. Procesul ...