fonduri - ultimele știri
AFIR a prelungit cu două luni sesiunea de primire a cererilor de finanţare pentru DR-26 "Înfiinţarea sistemelor de irigaţii, intervenţie finanţată cu fonduri din Planul Strategic 2023 - 2027".
Cu excepția cazului în care nu plasați totul în fonduri cu indici largi, lumea investițiilor este derutantă. Sunt acțiunile prea scumpe? Dar obligațiunile? Unde trebuie să se ducă banii noștrii?
Fondurile europene disponibile pentru crearea şi modernizarea infrastructurii agricole precum şi a celei rutiere de bază din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricolă s-au epuizat.
România a ajuns la un grad de absorbţie 93,2% pe fondurile de coeziune din exerciţiul financiar 2014-2020, în condiţiile în care 22,445 miliarde euro au fost rambursate până la acest moment.
AFM a anunțat că cea de-a treia rundă de atragere de fonduri din cadrul programului „Prima conectare”, cu bugetul de 656,6 milioane de lei din PNRR, va debuta pe data de 4 decembrie.
Un procent de 41% din alocarea din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, respectiv 11,9 miliarde de euro, reprezintă investiţii care contribuie la îndeplinirea obiectivelor climatice ale UE.
Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a cerut Congresului alocarea unui buget de 105 miliarde de dolari, asistență destinată Ucrainei și Israelului, precum și pentru consolidarea securității la frontiera cu Mexicul. Anunțul a fost făcut vineri, de Casa Albă, conform AFP.
Parlamentul European solicită Comisiei Europene reevaluarea fondurilor destinate Palestinei, subliniind însă necesitatea continuării ajutorului umanitar, în condițiile în care situația umanitară din regiune este de așteptat să se agraveze în următoarea perioadă.
Executivul a aprobat în ședința de astăzi Ordonanţa de Urgenţă privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României, aferente politicii agricole comune.
Românii sunt cei mai expuși dintre europeni riscului de sărăcie și excluziune, iar inflația continuă să-i sărăcească și mai mult. Există însă și români care reușesc să mai pună un ban deoparte, dar prea puțini știu ce să facă apoi cu ei
Administratorii fondurilor de pensii private (Pilonul 2) au efectuat plasamente importante în acest an, inclusiv la listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori București.
Echipa de istorici și arheologi, care în ultimii ani a dezgropat deținuții politic înhumați la Periprava dar și în alte lagăre, are nevoie de fonduri pentru continuarea proiectului.
Preşedintele Senatului, fostul premier Nicolae Ciucă a declarat la ceremonia de semnare a contractelor finanţate pentru dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitare şi a unităţilor conexe, că niciun ban nu trebuie precupeţit pentru acest domeniu.
Statele UE măresc plafonul fondului destinat finanţării parţiale a ajutorului militar pentru Ucraina
Consiliul Uniunii Europene, care reuneşte statele membre, a crescut până la 7,979 miliarde de euro plafonul financiar până în anul 2027 pentru fondul denumit Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF).
Fondurile alocate pentru programele care vizează, între altele, şi proiectele privind instalarea de panouri fotovoltaice vor fi dublate prin aprobarea de către Guvern a bugetului AFM.
Salvaţi Copiii România strânge fonduri pentru sinistraţii din Turcia şi Siria afectaţi de cutremure, potrivit unui comunicat al organizației.
Republicanul a menționat că parlamentarii s-au angajat să oprească risipa de fonduri a Washingtonului pentru a reduce prețurile la alimente, benzină, mașini, locuințe și, de asemenea, pentru a opri creșterea datoriei publice.
Farmacia Socială a anunţat, joi, 20 octombrie, că nu mai poate susţine medicaţia gratuită pentru refugiaţii ucraineni şi a făcut apel la solidaritatea cetăţenilor. De la începutul războiului, farmacia a ajutat cu medicamente gratuite peste 300 de ucraineni.
Ungaria ar putea rămâne fără fondurile de peste 5 miliarde de euro din PNRR, dar și fără circa 70% din principalele programe finanțate cu fonduri UE în exercițiul bugetar 2021-2027, scrie Die Presse.
Ungaria va înființa o autoritate anticorupție în încercarea de a debloca miliardele de euro de la UE
Ungaria va înfiinţa o autoritate anticorupţie şi un grup de lucru care va implica organizaţii neguvernamentale pentru a monitoriza cheltuirea fondurilor Uniunii Europene, potrivit unui decret guvernamental publicat luni seară în Monitorul Oficial de la Budapesta, transmite Reuters.
Casa Pruncu era în anii 1930 era printre cele mai frumoase clădiri din Focşani, din punct de vedere arhitectural, iar astăzi se pregăteşte să fie demolată.
Pentru a-l determina pe Ionel Arsene, şeful CJ Neamţ, să facă ceva în cazul podului prăbuşit în Siret a fost iniţiat un proiect de hotărâre şi o petiţie publică.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, luni, proiectele referitoare la rectificarea bugetului municipalităţii pe acest an, care prevede inclusiv majorarea fondurilor pentru subvenţii la termoficare cu 80 de milioane de lei.
Consiliul Judeţean Galaţi a semnat luni, 1 august, un contract cu fonduri europene pentru sistemul sanitar, în valoare de aproape 7 milioane de euro. Este vorba despre decontarea sumelor cheltuite în perioada pandemiei cu materiale de protecţie, dezi...
Procurori DIICOT şi ofiţeri de Poliţie judiciară efectuează luni 27percheziţii domiciliare în judeţul Braşov, într-un dosar privind comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grav...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în cadrul unui festival dedicat culturii săseşti, că războiul de la graniţa creşte aprecierea faţă de moştenirea culturală. Şeful statului a arătat că este necesară o absorbţie adecvată a fondurilor pentru prom...
Anul acesta este penultima campanie arheologică de căutare a rămăşiţelor pământeşti ale deţinuţilor politic morţi în lagărul de la Periprava. Statul nu va contribui cu nimic.
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, cere locuitorilor să participe la recensământ, deoarece fondurile guvernamentale şi europene se alocă în funcţie de mărimea populaţiei.
Ministerul Sănătăţii a transmis vineri că până în anul 2026, vor fi construite cel puţin 25 spitale noi sau unităţi spitaliceşti şi vor fi dotate cu echipamente prin fundurile din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
CNAS anunţă, miercuri, că vor exista fonduri suplimentare pentru alocaţia de hrană acordată pacienţilor internaţi în spitalele publice, după ce Guvernul a aprobat o HG în acest sens.
Răscoală din cauza podului prăbuşit în Siret şi nerefăcut. „Noi adunăm mânie şi revoltă cât ei tac!“
Oamenii din comunele afectate de prăbuşirea în Siret a podului de la Luţca, judeţul Neamţ, nu mai suportă să ocolească pe o rută extrem de aglomerată, un medic luând iniţiativa de a organiza proteste, sperând la rezolvarea problemei.
Primăria Municipiului Bucureşti a alocat 2,7 milioane de lei plus TVA pentru reabilitarea şi modernizarea sistemului de alarmare a populaţiei în caz de situaţii de urgenţă, a anunţat, miercuri, primarul general Nicuşor Dan.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că au fost efectuate zeci de percheziţii prin ţară, în vizor fiind atât persoane fizice, cât şi societăţi comerciale.
Afacerile necurate derulate de un patron din Neamţ, care s-a implicat în accesarea de fonduri europene pentru construirea unei pensiuni, i-au adus o condamnare de aproape 6 ani de închisoare.
Percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Ialomiţa, într-un dosar în care o ONG ar fi primit fonduri de 30 de milioane de lei de la o autoritate locală şi le-ar fi cheltuit pe bunuri şi servicii supraevaluate...
Poliţiştii au făcut, marţi, şapte percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Ialomiţa, într-un dosar care vizează un ONG care ar primit fonduri în valoare totală de 30 de milioane de lei de la o autoritate locală şi le-ar fi cheltuit pe bunuri ...
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a îndemnat statele partenere să semneze un acord şi să creeze un mecanism prin care bunurile şi fondurile ruseşti aflate sub jurisdicţia lor să poată fi confiscate pentru a fi folosite la oferirea de compens...
Cel mai mare proiect de modernizare a infrastructurii derulat în municipiul Buzău rămâne temporar fără finanţare, din cauza unei suspiciuni de fraudă. Este vorba despre reabilitarea a trei străzi din bani europeni. Şantierele ar putea îngheţa însă în...
Marţi, 3 mai 2022, a fost redeschisă Secţia de Obstetrică Ginecologie 1 din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Reabilitarea a început în urmă cu şase ani.
Pandemia de coronavirus este departe de a se termina, a avertizat Bill Gates, spunând că ar putea exista încă o variantă care este „şi mai transmisibilă şi chiar mai fatală”, scrie Financial Times.
În urma intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă nr. 44/2022, începând cu data de 14 aprilie, au fost menţinute şi după încetarea stării de alertă cele 7 categorii de pacienţi care beneficiază de investigaţii medicale paraclinice gratuite în maxim...
Graţie Planului Naţional de Redresare şi Rezilenţă, biserici şi mănăstiri seculare vor fi reabilitate, între ele fiind şi una care a fost transformată în puşcărie de regele Carol I
Magistraţii au pronunţat o sentinţă definitivă pentru corupţie în cazul unuia dintre cei mai longevivi primari din ţară, condamnarea însemnând şi terminarea mandatului.
Candidatul francez la preşedinţie a deturnat circa 137 mii de euro din trezoreria Parlamentului European pentru perioada 2004-2017, potrivit materialelor anchetei portalului Mediapart.
La Humanitas Junior va apărea în curând o carte dedicată strângerii de fonduri pentru Ucraina, ca parte dintr-un proiect internaţional iniţiat de prestigioasa editură italiană Einaudi Ragazzi. Este vorba despre „Luna de la Kiev“ (La luna di Kiev), de...
După ce Programul Operaţional Regional pentru actualul exerciţiu european este aproape de final, Primăria se reorientează spre fondurile disponibile prin PNRR.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că „este posibil” să se crească numărul de militari activi, el subliniind că nu a fost luată o decizie în acest sens.
Patru persoane au fost acuzate de către procurorii DNA de potlogării cu fonduri europene, în primă instanţă fiind achitate, dar în apel s-au decis condamnări penale.
Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă, vineri, că sumele pentru persoanele fizice au fost rezervate integral atât la Rabla Clasic cât şi la Rabla Plus. Pentru persoanele juridice, sesiunea este în plină desfăşurare.
Veste bună pentru locuitorii comunei Mărăcineni din Buzău: proiectul pentru înfiinţarea sistemului de distribuţie gaze naturale depus de Primărie va fi finaţat de Uniunea Europeană. Alte patru comune care aveau proiecte depuse vor căuta surse de fina...
Un spital din România, propus pentru desfiinţare în timpul guvernării Boc, a reuşit să devină unul dintre cele mai dotate spitale din România. Unitatea medicală a accesate fonduri europene pentru aparatură de ultimă generaţie.
Conducerea Liceului Teoretic Callatis din Mangalia a fost schimbată, ca urmare a scandalului de colectare a unor fonduri „pentru xerox“. Elevii sunt cei care au sesizat ilegalitatea.
Grupul infracţional implicat s-a folosit de firme-fantomă, declaraţii funciare false şi documente de închiriere falsificate pentru a comite frauda. Oficiul European de Luptă Antifraudă suspectează că banii au fost folosiţi pentru a finanţa activităţi...
Primăria Siret riscă să falimenteze. Dincolo de faptul că o firmă din oraş care asigură 250 de locuri de muncă a decis să îşi închidă porţile, şi lasă astfel administraţia locală fără fonduri importante, instituţia publică trebuie să asigure şi o co...
În Vrancea se derulează două proiecte de orientare şcolară şi şanse de reintegrare în care sunt implicaţi aproape 500 de elevi şi profesori.
Şase dintre cei mai importanţi cetăţeni ai insulelor Seychelles, inclusiv soţia fostului preşedinte, sunt acuzaţi că au sustras toate fondurile dintr-un ajutor financiar extern în valoare de 50 de milioane de dolari, scrie BBC.