fisuri - ultimele știri
La mai puțin de 9 ani de când a fost inaugurat, viaductul Aciliu, pe autostrada A1 Sibiu - Deva, este deja în stare avansată de degradare, conform unor documente ale CNAIR obținute de Economedia.
După un deceniu de cooperare între China şi Europa de Est, sub stindardul aşa-numitei iniţiative „17 + 1” au apărut fisuri . Liderii din aceste stat spun că bejingul a promis multe, dar a făcut puţin.
Tarom va face verificări asupra avioanelor sale de tip Boeing 737, anunţând şi perioada în care acestea vor fi realizate, precum şi numărul de aterizări de care este nevoie pentru demararea procedurilor.
Cel puţin trei avioane Boeing 737 ale companiei aeriene Ryanair au fost consemnate la sol din cauza fisurilor apărute între aripă şi fuselaj, dar această informaţie nu a fost dezvăluită public, scrie The Guardian.
Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) a cerut operatorilor aerieni să verifice aeronavele Boeing 737 NG, după ce agenţia a fost notificată în privinţa unor fisuri structurale, transmite CNN.
Cel puţin patru imobile de pe strada Tudor Vladimirescu din Galaţi sunt afectate de tasare. În pereţii caselor au apărut fisuri mari, iar autorităţile locale au dispus efectuarea mai multor expertize tehnice pentru a stabili cauzele exacte ale tasări...
Corpul principal al clădirii în care funcţionează Unviersitatea Petrol Gaze (UPG) din Ploieşti a fost afectat de cutremurul din noaptea de sâmbătă. În pardoseala de la parter au apărut fisuri vizibile cu ochiul liber, iar pe alocuri au căzut bucăţi d...
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Galaţi, alimentarea cu apă potabilă a locuitorilor zonei se va face printr-o conductă provizorie instalată în regim de urgenţă. Se pare că fisurile sunt provocate de pierderile uriaşe de apă din vechea conductă, ca...
Circulaţia rutieră este oprită duminică pe DN 2H, în localitatea Milişăuţi, judeţul Suceava, pe podul de pe râul Suceava, din cauza fisurilor apărute pe acesta ca urmare a ploilor abundente din ultima perioadă....
Spitalul municipal din Dorohoi, judeţul Botoşani, este în pericol de surpare. Unitatea medicală cu peste 300 de paturi, cu Maternitate şi Secţie de Psihiatrie, se află pe un teren cu grave alunecări de teren. În momentul de faţă s-au surpat chiar lân...
Compania de administrare a infrastructurii rutiere a decis că noile fisuri apărute pe unul din cele mai noi loturi ale Autostrăzii A1, între Sibiu şi Sebeş, trebuie doar acoperite cu un nou strat de asfalt. Drept pentru care, de luni, au început să f...
Unul din cele mai noi loturi de autostradă din România, cel care leagă Orăştia de Sibiu, a cedat din nou într-o zonă dominată de alunecări de teren. Pe o distanţă de 70 de metri, mai multe fisuri şi-au făcut apariţia foarte aproape de locul unde, anu...
Traficul este dat pe cap sâmbătă, 20 mai, pe Autostrada Soarelui din cauza unor probleme apărute la viaductul dintre Cernavodă şi Feteşti....
Noi probleme la pasaul Michelangelo din Timişoara. După ce „Adevărul” a dezvăluit că pe pereţii laterali ai pasajului au apărut fisuri, la doar şapte luni de la inaugurare, în pasaj s-a descoperit şi un izvor de apă care iese prin asfalt.
Fisurile de la pasajul Michelangelo din Timişoara, prezentate de „Adevărul”, fără a emite concluzii cu privire la gravitatea lor, au fost negate de primarul Timişoarei Nicolae Robu, care a spus că a vizitat personal pasajul şi nu există „nici măcar p...
Şoferii care circulă prin pasajul Michelangelo din Timişoara, un proiect realizat din fonduri europene şi inaugurat la sfârşitul lunii mai, pot vedea pe pereţii laterali ai pasajului mai multe crăpături. Întrebat dacă sunt probleme, primarul Nicolae ...
Lotul III al autostrăzii Sibiu-Orăştie, închis în septembrie, între localităţile Sălişte şi Cunţa, din cauza unor crăpături în asfalt, va rămâne închis până în luna iunie a anului viitor, deşi termenul iniţial anunţat de CNADNR pentru remedierea prob...
Pereţii mai multor case de pe o importantă stradă din Buzău, Alexandru Marghiloman, sunt fisuraţi din cauza trepidaţiilor produse de vehiculele grele. Pe aici este ruta maşinilor care vin dinspre Brăila pentru a merge spre Braşov sau Vrancea. Un nou ...
Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a anunţat, la Adevărul Live, că a chemat la Bucureşti top managementul grupului italian Salini Impregilo, constructorul autostrăzii Sibiu-Orăştie, astfel încât compania să îşi asume calendarul de reparaţii p...
Întârzierea lucrărilor peste termenul-limită la Autostrada Sibiu-Orăştie, cauzată de neregulile constatate în zona kilometrului 60, sau finanţarea de către statul român (nu pe cheltuiala antreprenorului) a refacerii tronsonului fisurat s-ar putea sol...
Salini Impregilo, constructorul Lotului 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăştie, tronsonul dintre Cunţa şi Săliţşte, şi-a luat angajamentul că până la 4 august va face o analiză a surpărilor care au avut loc în zona Aciliu, iar de la 15 august va începe să re...
„Fisurile superficiale“ care au fost detectate pe lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, deschis circulaţiei în data de 14 noiembrie, vor fi remediate pe cheltuiala constructorului Salini Impregilo, potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumur...
Biserica mânăstirii Răteşti, din judeţul Buzău, e gata să se prăbuşească din cauza alunecărilor de teren. Ploile recente au fisurat pereţii lăcaşului de cult. Toate clădirile din complexul mânăstiresc sunt în această situaţie. Cele 40 de măicuţe care...
Poliţia rutieră avertizează că temperaturile ridicate din ultima perioadă au un impact negativ asupra anumitor porţiuni de drum. Pe unele trasee, asfaltul cedează formând fisuri şi obstacole....
A luat-o drumul la vale! Este constatarea şoferilor care au trecut în ultimele zile pe Drumul Naţional 54, Turnu Măgurele – Islaz – Corabia. De câteva zile, pe o porţiune important din carosabil au apărut mai multe fisuri, unele adânci chiar şi de un...
Autoritatea europeană pentru siguranţa aviatică a ordonat vineri verificări urgente pentru o treime din flota de aeronave Airbus A380 ("Superjumbo") din întreaga lume. Au fost depistate crăpături în interiorul aripilor unora dintre aceste avioane, ce...
Cel mai mare transportator aerian din Statele Unite ale Americii, Southwest Airlines, a anunţat, astăzi, anularea a 100 de curse aeriene, după ca au fost descoperite mai multe fisuri în înveluşurile mai multor aeronave Boeing 737.
Locuinţele oamenilor din Crucea, Căminul Cultural, grădiniţa şi biserica din localitate au fost avariate. Tencuiala de pe pereţi cade, iar fisurile se adâncesc pe zi ce trece....
O echipă de experţi care a evaluat monumentul a constat că acoperământul de plumb este deteriorat. Pentru ca apa să nu se infiltreze în fisuri, Primăria Târgu-Jiu a luat decizia să aplice un tratament temporar operei de artă.
Situaţia de pe Bistricioarei durează de doi ani ani, de când mica străduţă a preluat traficul între două sensuri giratorii importante. Oamenii care ies din curţi direct în stradă au umblat cu jalba pe la autorităţi de nenumărate ori, însă au fost in...
Sucevenii care locuiesc pe această stradă spun că locuinţele le vibrează de fiecare dată când trece o maşină grea prin zonă. Pereţii caselor s-au stricat, bucăţi de tavan se desprind mereu, iar patul se mişcă din loc zi şi noapte.
Proiectantul a fost scos basma curată, iar problemele trebuie remediate în această vară. Raportul expertizei de la Facultatea de Construcţii spune că fisurile trebuie remediate de firma executantă a lucrărilor.
Concluziile anchetei declanşată de către Consiliul Judeţean Sibiu, în cazul găsirii vinovatului pentru tragerea la răspundere, pentru problemele de la Aeroportul Internaţional, vor fi făcute publice cel mai târziu la mijlocul săptămânii viitoare...
Mai multe conducte care alimentează cu apă municipiul Slobozia au cedat, echipele de intervenţie ale SC Urban SA fiind solicitate pentru remedierea avariilor....
120.000 de metri pătraţi de carosabil sunt degradaţi. Cele mai multe gropi din asfalt apărute după topirea zăpezii au fost acoperite, dar fisurile şi denivelările fac traficul auto dificil.