fiasco - ultimele știri
Avem un campionat în care, pe lângă un fotbal slab, mai nou, vedem și scandaluri din ce în ce mai mari.
Călătoria în ţara în care a câştigat cele mai multe titluri de Grand Slam, vorbim despre cele 9 ediţii de la Australian Open, îl va costa foarte scump pe liderul mondial.
O investiţie realizată în mandatele primarului din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, care a totalizat aproximativ 14 milioane de euro, este inutilizabilă şi nerentabilă
La meciurile României, fie că se joacă acasă sau în deplasare, sunt prezenţi, de fiecare dată, nişte oameni care, cu siguranţă, n-au cei şapte ani de acasă.
Cei mai mulţi actori ar da orice, probabil, pentru şansa de a juca un rol în cel mai de succes serial TV al momentului – „Urzeala tronurilor”. Puţini cunosc faptul că au existat numeroase celebrităţi pe lista iniţială a megaproducţiei HBO. Cum nimeni...
Preşedintele Federaţiei Române de Polo, Liviu Răducanu, s-a ascuns în spatele unui comunicat după scandalul iscat în weekend. Dacă aşa a fentat întrebările ziariştilor, în schimb, de Ministerul Tineretului şi Sportului n-a avut scăpare.
Paradoxal, după spectacolul care va captiva atenţia planetei în următoarea lună, Brazilia va ieşi cea mai şifonată. „Ţara Cafelei“ s-a ales cu multe proiecte abandonate, stadioane neterminate şi cu un turneu final ale cărui costuri au explodat din ca...
La Bursa locurilor de muncă organizată astăzi în municipiul Buzău, într-un mall din oraş, au participat 57 de firme. Angajatorii chemaţi la eveniment de AJOFM Buzău au scos la concurs aproape 500 de posturi. Din păcate însă, şomerii care s-au prezent...
La un moment dat, exista pericolul ca galben-verzii să nu se prezinte la partida din această seară (ora 20.30, Dolce Sport şi Antena 1). Acum, ei au deplasat două loturi de fotbalişti la Bucureşti, însă scandalul e departe de final.
„Pumele“ ar fi trebuit să înaugureze „Arena Naţională“ în 2011, însă s-au răzgândit şi n-au mai venit în România pe ultima sută de metri. Dacă atunci biletele pentru meci s-au „evaporat“, acum FRF se teme de o situaţie jenantă.
A început campionatul, au trecut două etape şi deja avem prima schimbare de antrenor. „Adevărul“ descrie ce se întâmplă la un club care ţinteşte de ani de zile titlul, însă care n-a câştigat nimic.
Mulți bicicliști și amatori ai plimbărilor pe role au așteptat să se desfășoare pe un bulevard principal al Timișoarei care urma să fie închis circulației. După zeci de minute de așteptare, aceștia s-au văzut nevoiți să se plimbe tot pe trotuar, deoa...
Biroul Electoral Judeţean a dat ieri publicităţii rezultatele referendumului, care arată că 43,58% din populaţia cu drept de vot s-a prezentat la urne. Rezultatele nu sunt însă finale....
FIASCO Reșițenii au rămas repetenţi la recensământ. Oamenii nu există și locuiesc în blocuri fantomă
La Reșița a fost descoperit un bloc rămas nerecenzat, la două zile de la finalizarea recensământului. Motivele sunt neclare, iar pensionari de peste 80 de ani, speriaţi de eventualele amenzi, au bătut la uşile primăriei pentru a fi luați în evidențe....
Pietonalul Unirii s-a umplut de fast-food şi chinezării. În afară de tochitură pregătită la ceaun şi o căciulă de miel, botoşănenii nu pot cumpăra nimic nou, ce nu găsesc şi în carmangeriile din oraş sau bazar....
Deşi evenimentul era programat să înceapă la ora 12.00, manechinele care au fost selectate să prezinte colecţia Mihaelei Crîlurugea, cea care deschide ediţia a doua a Cluj Fashion Week, încă se pregătesc de prezentare, în culise.