fiare - ultimele știri
Un tânăr de 25 de ani şi-a pierdut viaţa după ce a intrat cu o autoutilitară într-un cap de pod. Duba a ricoşat apoi în gardul unei case, cabina fiind distrusă. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a salva viaţa şoferului.
În savanele toride din zona Kenyei au existat acum 150 de ani prădători care trăiau aproape exclusiv din vânătoarea oamenilor. Este vorba despre leii din Tsavo, animale care s-au obişnuit de secole cu gustul cărnii de om. Numai într-un singur an au f...
Casa lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul dispariţiei celor două fete de 18 ani din Caracal, este la marginea oraşului, pe strada Craiovei şi este singura gospodărie din zonă care are un gard înalt de aproape 4 metri.
Se spune că omul este prădătorul suprem. Fiinţa care poate ucide, cu ajutorul invenţiilor sale, orice animal de pe faţa pământului, fiind unul dintre cei mai prolifici şi iresponsabili vânători ai lumii. Cu toate acestea, au fost momente când omul s-...
Scene de cascadorii râsului la Constanţa. Un bărbat care s-a răsturnat cu maşina a anunţat echipajul de la descarcerare că în autoturism era şi soţia sa, însă femeia era acasă.
Accidentul a avut loc în dreptul localităţii Călimăneşti, un autoturism în care se aflau două persoane intrând într-un cap de pod.
Primăria Focşani nu a fost în stare nici până astăzi să demonteze scheletul metalic amplasat pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, în sensul giratoriu de la „Ceasul Rău".