festivalul george enescu

A fost Festivalul George Enescu şi am fost acolo în toate cele 23 zile! Am ascultat 37 de concerte minunate din cele 84 care au fost în Bucureşti. Este un record la care nu mă aşteptam, dar care mă bucură enorm mai ales că am reusit să ajung la toate secţiunile, mai puţin la cele camerale şi la Muzica secolui XXI, unde am compensat ascultând şi de acasă, dar la toate de la Mari Orchestre şi la majoritatea celor de la Miezul Nopţii.

Desigur că ediţia a XXIV-a a Festivalului Enescu a avut multe înălţimi, multe după-amieze, seri aşteptate cu sufletul la gură, dintr-o gamă variată de motive – iar printre cele mai aşteptate, chiar de la anunţarea programului, în urmă cu un an, a fost acest „Jeanne d’Arc au bûcher” (Ioana d’Arc pe rug), oratoriul lui Arthur Honegger, pe un libret compus de Paul Claudel.

Ediţia din acest an a festivalului a totalizat 34 de prezenţe în premieră în România: 25 de artişti, printre care Marion Cotillard, Kirill Petrenko, Mitsuko Uchida şi nouă dintre cele mai bine cotate orchestre din lume. Adevărul, partener pentru a treia oară al Festivalului, v-a prezentat o serie de interviuri şi reportaje cu unii dintre cei mai importanţi artişti prezenţi în festival.

După mai multe idei între care am ezitat, m-am hotărât să scriu despre concluziile mele privind ediţia a 24-a a Festivalului „Enescu" privind cu faţa spre public.

De câteva ediţii, Festivalul Enescu propune o paradigmă foarte interesantă celor două orchestre mari ale Bucureştiului (Filarmonica şi Radio): opera în concert. Şi nu orice titluri de succes, ci recuperarea unor decalaje jenante dintre lumea muzicală românească şi cea vest europeană, prin premierele naţionale ale unor mari titluri ale secolului XX.

A 24 a ediţie a Festivalului ENESCU s-a închis. “Partir, c’est mourir un peu”, zice francezul. Ce sa fac, un faire-part, sau un panegiric? Optez, ca orice cercetător, pentru o analiza; scurtă, nu vă speriaţi!

Arnold Schönberg provoacă o adevărată revoluţie în perioada interbelicǎ, atunci când compune opera Moise şi Aron dupǎ principiul muzicii dodecafonice. Concepută iniţial ca un oratoriu (versiunile din 1926 şi 1927), va fi regândită ca operă în trei acte în 1930 şi 1932, fiind finalizate doar primele două acte, iar al treilea doar schiţat.

Nu, acesta nu este un articol tehnic. Ori îl putem numi şi aşa, din punct de vedere al mecanismelor umane de percepţie. Însă, vorbesc despre contrastele aparenţelor şi luminile din sufletele oamenilor.