festivalul enescu 2021 - ultimele știri
Ultima zi de Festival a venit cu declaraţia de presă a dlui Mihai Constantinescu, director executiv al bienalei Enescu şi al Artexim, citată de Agerpres, din care aflăm că în acest moment stăm aşa:
Una dintre tradiţiile Festivalului Enescu este concertul de închidere acordat, din 2013 încoace, Orchestrei Regale din Amsterdam – Concertgebouw. Festivalul a început acum o lună, când în România erau 868 de cazuri de covid, iar finalul ne găseşte cu...
Celebrarea lui Enescu la 140 de ani de la naştere ne găseşte într-o situaţie inconfortabilă. Avem un Muzeu Enescu în Bucureşti care stă să cadă, mai ales casa în care locuia compozitorul, aflată în spatele palatului Cantacuzino-Nababul. Avem un Festi...
Pentru prima dată invitaţi la Festivalul Enescu, muzicienii maghiari ai Orchestrei Radio din Budapesta au venit să demonstreze că merită să fie incluşi în seria „Mari orchestre“ de la Sala Palatului. Au apelat la doi dirijori foarte experimentaţi şi ...
Antonio Caldara a avut o carieră lungă de compozitor al mai multor curţi regale europene, cea mai importantă fiind cea vieneză. Un precursor al lui Salieri, dacă vreţi, fără să lase o urmă adâncă în istoria muzicii. A fost redescoperit de barochiştii...
Cred că azi a fost pentru prima dată în această ediţie a Festivalului când am văzut un dirijor îndrăznind să le arate corzilor interiorul palmei, cerându-le să cânte mai încet. Şi tot pentru prima dată am văzut un dirijor care cere explicit expresivi...
A doua întâlnire cu Maxim Vengerov la Enescu 2021 (după Concertul de Şostakovici cu Orchestra Naţională a Franţei dirijată de Cristian Măcelaru) a fost în intimitatea Ateneului, într-un recital cameral cu sonate pentru vioară şi pian. Partenera lui V...
Concertul de la Ateneu promitea multe dincolo de prezenţa pe afiş a teribilei Yuja Wang. Mahler Chamber Orchestra la Bucureşti e un eveniment în sine, dar fără dirijor? Tocmai orchestra fondată de Claudio Abbado?
Un număr redus de spectatori au aplaudat zeci de minute creaţia naţională a operei lui Alexander von Zemlinsky, Der Zwerg (Piticul).
Acum doi ani, tot la Enescu, Vadim Repin oferea o versiune de neuitat a Concertului pentru vioară al lui Şostakovici, cu un Scherzo într-adevăr diabolic şi o Passacaglia apăsătoare şi lentă. Îl acompania Christian Badea la conducerea Filarmonicii din...
Lahav Shani nu e celebru, dar este pe cale să devină. Multe lucruri nu veţi găsi pe Google despre el. A câştigat Mahler Conducting Competition (2013), concursul care l-a lansat pe Gustavo Dudamel pe scena internaţională.
Programul concertului avea titlul: Stabat mater – Caldara & Pergolesi, însă doar lucrarea celui din urmă a fost prezentată. Antonio Caldara a compus şi el muzica unui Stabat mater, dar pentru cvartet de solişti, cor şi orchestră, adică un efectiv mul...
Cea mai mare contribuţie a Festivalului Enescu din ultimul deceniu la dezvoltarea muzicii din România este creaţia naţională a unor opere moderne, bine cunoscute în lume. Wozzeck, Elektra, Mathis der Maler, Moses und Aron, Die Frau Ohne Schatten sau ...
Petrenko a început cu suita Ma mère l’Oye, des prezentată în Vestul Europei, cu o discografie importantă de la mari dirijori, dar rar frecventată pe scenele noastre (cam ca tot ce înseamnă creaţia lui Ravel, în afară de Boléro).
Azi a fost o zi foarte bună de Festival. A fost o zi ca pe vremuri, fără apariţii cameo ale artiştilor solişti. A fost ca atunci când nici publicul şi nici muzicienii nu aveau nici o angoasă colectivă, în faţa unei ameninţări comune. Aşa cum e acum î...
După amiaza de la Ateneu promitea multe. Orchestra de cameră din Basel a lăsat o impresie foarte puternică la finalul Festivalului din 2019 cu un Don Giovanni de clasă, condus de Giovanni Antonini şi având o distribuţie de top. Ádám Fischer e un diri...
O coincidenţă stranie face ca în aceeaşi zi în care am aflat că Ivan Patzaichin şi Ion Caramitru nu mai sunt printre noi, Festivalul Enescu să programeze la Ateneu şi la Sala Palatului două concerte de muzică sacră.
Ce istorie spectaculoasă are Philharmonia Orchestra! Înfiinţată la sfârşitul războiului de EMI pentru a susţine apetitul pantagruelic al producătorului Walter Legge, care contracta artişti pe bandă rulantă, orchestra a devenit independentă şi auto gu...
Prima săptămână de Festival s-a încheiat cu o nouă întâlnire cu orchestra legendarului Teatro alla Scala, denumită, atunci când face concerte simfonice, Filarmonica.
A doua zi de concert a elveţienilor a fost mai puţin fastă decât prima, dar interesantă, mai ales pentru prezenţa pianistului Cristian Budu, brazilian cu părinţi români, câştigător al concursului Clara Haskil în 2013, urmat, după trei ani, de un debu...
Ansamblul din Lausanne are o lungă poveste de dragoste cu Festivalul Enescu, fondată pe două seri memorabile din 2009, când directorul lor muzical de atunci, Christian Zacharias, a cântat şi dirijat integrala concertelor pentru pian ale lui Beethoven...
Dar până la tema din titlu, câteva impresii despre concertul de după amiază, de la Ateneu. A fost al doilea recital al tinerilor baltici, cu un program aşa cum sunt ei obişnuiţi să cânte...
Pentru mine, Enescu 2021 n-a început cu Rapsodiile lui Enescu, lucrări de tinereţe ale patronului spiritual al Festivalului şi totodată printre cele mai celebre, dirijate anul acesta de Paavo Järvi cu Filarmonica bucureşteană şi de Sir Simon Rattle c...
Bine aţi venit la o ediţie cu totul specială a Festivalului Enescu! Sărbătoarea, dar şi drama definesc ediţia de anul acesta.