
Final de festival (PFF 2022)
În seara de sâmbătă, 23 iulie 2022, ediţia a 69-a a celui mai vechi festival de film din Croaţia, Pula Film Festival (PFF), şi-a desemnat câştigătorii.
În seara de sâmbătă, 23 iulie 2022, ediţia a 69-a a celui mai vechi festival de film din Croaţia, Pula Film Festival (PFF), şi-a desemnat câştigătorii.
A 69-a ediţie a Festivalului de Film de la Pula (PFF), desfăşurată între 16-24 iulie 2022 în oraşul turistic de pe coasta croată a Mării Adriatice, a fost prima cu o competiţie rezervată filmelor studenţeşti.
A 69-a ediţie a celui mai vechi festival de film din Croaţia, Pula Film Festival (PFF), s-a deschis oficial sâmbătă, 16 iulie 2022, în Arena, una dintre cele mai mari şi impresionante scene în aer liber din lume, în faţa a peste două mii de spectatori.
Ediţia a 56-a a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary (KVIFF) s-a deschis pe 1 iulie şi continuă până sâmbătă, 9 iulie 2022. Competiţia pentru Globul de Cristal a propus pe final producţii din ce în ce mai valoroase, prezentate în fostul oraş „Karlsbad” în premieră mondială.
Graţie celor 12 lungmetraje din toată lumea care concurează pentru Globul de Cristal al Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary (KVIFF), se pot descoperi atât unii regizori care păşesc încrezători pe căi deja bătătorite, cât şi alţii care cutează să reevalueze, meşteşugit şi personal, istoria cinematografului.
Dintre cele 12 lungmetraje selecţionate în competiţia „mare”, premiată cu râvnitul Glob de Cristal, a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary, trei sferturi sunt prezentate la KVIFF în premieră mondială (cum este cazul filmelor analizate mai jos), doar trei titluri având proiecţii publice anterioare în ţările lor de origine.
Competiţia principală a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary (KVIFF) propune 12 producţii cinematografice ambiţioase, deseori realizate cu bugete considerabile, abordând fie realităţi din prezent sau trecut (ce se pot dovedi la fel de actuale), fie universuri plăsmuite de imaginaţie (dar inspirate de lumea noastră).
A 56-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary (KVIFF), unul dintre cele mai vechi şi importante astfel de evenimente din Europa, a început în prima zi a lunii iulie şi va continua până pe 9 iulie 2022.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 şi 10 iulie. Biletele au fost puse în vânzare pe tiff.eventbook.ro, dar şi în aplicaţia oficială TIFF.
Actorul Toma Cuzin, care s-a făcut remarcat în special prin personajul Firicel din serialul de mare succes „Las Fierbinţi“, aduce în comuna copilăriei sale din judeţul Gorj, un festival de film.
Campania vizuală a celei de-a 21-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca) transmite un mesaj lipsit de orice urmă de echivoc: „Make Films, Not War!” (Faceţi film, nu război). Filmele competiţiei din acest an nu vorbesc explicit despre perioada tulbure pe care o traversăm, dar au un elemente comun cu realitatea actuală: „Majorităţii personajelor din aceste filme le fuge pământul de sub picioare”.
Simbol al cinematografiei şi scenei autohtone, îndrăgită şi aplaudată de generaţii de spectatori, actriţa Maia Morgenstern va fi omagiată la cea de-a 21-a ediţie a festivalului. Contribuţia sa imensă adusă culturii române va fi recompensată cu Premiul de Excelenţă la Gala de Închidere TIFF, pe 25 iunie 2022, o încununare a celor patru decenii dedicate scenei şi marelui ecran.
Ediţia a 19-a festivalului de film „Crossing Europe” de la Linz s-a încheiat pe 2 mai 2022, după ce, timp de şase zile, a propus publicului o incursiune printre cele mai recente tendinţe ale cinematografului european.
Ediţia a 19-a festivalului de film „Crossing Europe” de la Linz (27 aprilie – 2 mai 2022) a propus, în competiţia dedicată lungmetrajelor de ficţiune, mai multe producţii europene notabile.
Ediţia a 19-a festivalului de film „Crossing Europe” de la Linz, unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice anuale din Austria, a debutat pe 27 aprilie şi va continua până pe 2 mai 2022.
Dimineaţa a început cu un mic dejun, care a avut ceva din atmosfera celui de la Tiffany şi la care am primit un buchet sublim de lalele (pe care l-am plimbat la proiecţii toată ziua, şi care sper să ajungă cu bine la Bucureşti) de la Cătălina, amica mea ploieşteano-berlineză.
Berlinala s-a grăbit să-şi anunţe câştigătorii şi acum suntem într-un fel de prelungiri, ca la fotbal, doar că ştim deja rezultatul, dar ne bucurăm să mai vedem nişte filme până în 20 februarie, în săli, cu public şi aplauze.
Alcarràs, un film pe care nu-l uiţi şi-i ţii pumnii să ia măcar un premiu, pentru că aşa faci o bucurie enormă cinefililor, iar cineaştilor le demonstrezi că pot lua râvnitele trofee fără să se concentreze pe bizarerii, violenţe sau scene scabroase, pe care mai apoi să nu le vadă mai nimeni şi să se refugieze pe Netflix.
Cea de-a 72-a ediţie a Festivalului internaţional de film de la Berlin se deschide joi cu proiecţia în premieră mondială a peliculei „Peter von Kant”, semnată de regizorul francez François Ozon, a cărei acţiune este plasată în perioada de lockdown, informează DPA, preluată de Agerpres.
Cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional Film O'Clock va avea loc în perioada 1 - 6 martie 2022, în şase ţări unite de meridianul 25° longitudine estică, cu acelaşi fus orar: România, Lituania, Bulgaria, Grecia, Egipt şi Africa de Sud. Proiecţiile vor avea loc simultan în şase cinematografe şi spaţii fizice partenere din fiecare ţară participantă, iar festivalul cuprinde şi evenimente dedicate industriei şi dezbateri în mediul online.
Cea de-a 12-a ediţie a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest îşi propune să aducă în premieră publicului românesc cele mai importante şi premiate filme ale anului, adaptându-se condiţiilor sanitare astfel încât să ofere un acces la filme în condiţii de siguranţă şi confort.
Mai mult de 50 de evenimente ale operatorilor culturali vor avea loc toamna aceasta în Capitală sub umbrela programului „Bucureşti - Oraş deschis”.
Ediţia a 55-a a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary (KVIFF), unul dintre cele mai vechi festivaluri din lume, se închide sâmbătă, 28 august 2021, după acordarea premiilor secţiunilor competiţionale.
A 55-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary (KVIFF), cel mai important festival de film din Europa Centrală şi de Est, precum şi unul dintre cele mai vechi din lume, s-a deschis vineri, 20 august 2021, după un an de pauză datorată pandemiei.
În seara de vineri, 23 iulie 2021, ediţia a 68-a a celui mai vechi festival de film din Croaţia, Pula Film Festival (PFF), şi-a desemnat câştigătorii în Arena, locaţia-simbol a evenimentului.
A 68-a ediţie a a Pula Film Festival (PFF), care se va închide sâmbătă, 24 iulie 2021, oferă prilejul unei treceri în revistă a tendinţelor actuale din cinematografia croată şi balcanică în general.
A 68-a ediţie a a celui mai vechi festival de film din Croaţia, Pula Film Festival (PFF), s-a deschis sâmbătă, 17 iulie 2021, printr-o gală spectaculoasă, găzduită de Arena, una dintre principalele atracţii ale oraşului din Istria.
Azi începe la Timişoara a opta ediţie a Festivalului de film Ceau, Cinema, cu proiecţia filmului românesc „Mia îşi ratează răzbunarea” (2020), în prezenţa regizorului Bogdan Theodor Olteanu şi a actriţei Ioana Bugarin. Este prima proiecţie fizică a filmului în România.
Festivalul Internaţional de Film de Animaţie - ABIFF, organizat de ABI Fundaţie, aflat la prima sa ediţie, lansează în perioada 9-11 iulie în Bucureşti şi în alte peste 30 oraşe din ţară un adevărat maraton al filmelor de animaţie, care va continua pe tot parcursul verii.
Şase cineaşti din Tunisia, Suedia, Franţa, Egipt şi Spania alcătuiesc juriul competiţiilor Cinéfondation şi de scurtmetraje de la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes. Producţia românească „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, de Carina-Gabriela Daşoveanu (UNATC), se numără între filmele selectate în concursul dedicat şcolilor de film.