farmacisti - ultimele știri
Farmacişti din toată ţara vor participa miercuri la o acţiune de protest organizată de Grupul de iniţiativă a farmaciştilor din România şi Sindicatul Naţional al Farmaciştilor din România în Piaţa Victoriei, între orele 11:00 şi 13:00.
Oficialii au anunţat, înainte de „debarcarea“ ministrului Vlad Voiculescu, iniţierea unei campanii masive de testare COVID prin farmacii. Farmaciştii spun însă că nu văd rostul acţiunii şi că mai degrabă ar putea fi cooptaţi în campania de vaccinare.
Aplicaţia permite implementarea unui dialog direct medic-pacient-farmacist. Pacientul nu mai este nevoit să-şi stocheze întregul istoric medical pe diverse alte suporturi care se pot pierde rapid.
Mai multe asociaţii profesionale ale farmaciştilor şi pacienţilor din România trag un semnal de alarmă privind întârzierile în decontarea de către casele de asigurări de sănătate a facturilor reprezentând contravaloarea medicamentelor eliberate pacie...
Cinci cadre didactice de la UMF Cluj-Napoca, suspectate că nu ar fi susţinut cursuri de formare continuă pentru farmacişti, au fost trimise trimise în judecată pentru abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual. Aproape 50 de cursanţi au primit...
Peste 30 de şcolari din Buzău au aflat de la doi farmacişti cum să ţină departe de ei noul coronavirus, în cadrul unei lecţii deschise organizată joi în Parcul Marghiloman. Organizatorii le-au oferit copiilor materiale informative cu privire la spăla...
Municipalitatea va acorda un sprijin financiar de 200 de lei farmaciştilor, jurnaliştilor, curierilor şi funcţionarilor pentru a se testa pentru coronavirus.
În faţa unei inerente epidemii de coronavirus, farmaciile dispun de un stoc minimal pentru cererile curente de măşti de protecţie, fără posibilitatea de a suplimenta, ca urmare a lipsei de stoc la nivel de producători, anunţă Asociaţia Distribuitoril...
Evenimentul ştiinţific şi educaţional se va desfăşura în perioada 12-15 martie 2020, iar cele 4 zile de congres vor fi destinate atât conferinţelor şi workshop-urilor pe teme de interes actual din domeniul sănătaţii, cât şi prezentărilor de lucrări ...
Pacientul român este spălat pe creier. Sistemul l-a spălat. Nu are minime cunoştinţe sanitare, nu are obiceiul spălatului pe mâini şi nici bun simţ....
Sindicaliştii SANITAS se pregătesc de noi forme de protest, după ce farmaciştii şi biologii, kinetoterapeuţii, infirmierii, brancardierii şi îngrijitorii din spitale au aşteptat creşterea salarială de la începutul anului, dar au constatat, în ziua de...
Evenimentul ajuns la a IX-a ediţie a devenit deja o tradiţie, fiind organizat de Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi Facultatea de Medicină şi Farmacie....
Este în curs de derulare procesul de impunere cu CASS şi de executare silită a persoanelor care realizează venituri din activităţi independente şi din profesii liberale, susţine avocatul Gheorghe Piperea, enumerând toate categoriile din clasa de mijl...
Zeci de farmacişti din spitalele publice din ţară au pichetat, joi, sediul Ministerului Muncii. Aceştia sunt nemulţumiţi de legea salarizării unitare, care, susţin ei, îi discriminează.
Farmaciştii din România se plâng de efectele Legii salarizării asupra propriilor salarii. Aceştia spun că vor avea lefuri chiar şi cu 50% mai mici decât medicii, chiar dacă este vorba despre acelaşi grad profesional şi despre aceeaşi vechime....
Mai mult de jumătate din farmaciile din România riscă să nu se poată conforma normelor de autorizare şi funcţionare propuse de Ministerul Sănătăţii, dacă acestea vor intra în vigoare. Aşa susţin oficiali din Colegiul Farmaciştilor din România.
În stânga Nistrului va fi deschis un Centru de educaţie postuniversitară pentru calificarea profesională a medicilor şi a farmaciştilor. Potrivit presei din regiune, crearea centrului este o iniţiativă a liderului de facto de la Tiraspol, Vadim Krasn...
Pastilele care au ieşit în afara termenului de valabilitate, luate în continuare, pot pune în pericol sănătatea pacienţilor, avertizează specialiştii, care spun că medicamentele expirate trebuie duse la farmacie pentru a fi distruse....
Peste 5.000 de medici, farmacişti, asistente au fost sponsorizaţi, în 2016, de companii farmaceutice
Peste 5.000 de doctori, farmacişti, asistente şi asociaţii profesionale au primit, anul trecut, sponsorizări din partea companiilor farmaceutice. Anul acesta ar putea fi ultimul în care firmele vor plăti taxele de participare ale cadrelor medicale la...
Un număr de 22 de medici de familie, asistenţi şi farmacişti au fost condamnaţi de către Judecătoria Galaţi la pedepse cuprinse între un an şi o lună şi doi ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a pedepselor. Ei erau implicaţi într-o reţ...
Un medic, două asistente, doi farmacişti şi administratorul unei farmacii au fost reţinuţi de procurorii din Ialomiţa, într-un dosar de fraude cu reţete false. Cei şase sunt suspectaţi că au falsificat peste 4.500 de reţete, decontând, prin intermedi...
Funcţionarea cardului de sănătate dă bătaie de cap medicilor şi farmaciştilor. Cardul de sănătate este din nou blocat, marţi dimineaţă, avaria fiind semnalată în jurul orei 10.00....
Devenit deja o tradiţie, cea de-a VII-a ediţie a congresului ”GalMed” este organizat de Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi Facultatea de Medicină şi Farmacie....
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au trimis în judecată 22 de medici de familie şi farmacişti, la capătul unei anchete care a durat şase ani. Este cel mai complex dosar de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals instrumentat v...
Pacienţii primesc din ce în ce mai des, în locul medicamentelor prescrise, replica „Nu-l mai găsim la distribuitori, nu cred să-l aibă cineva!“, lista produselor care lipsesc uneori cu lunile din farmacii crescând de la o zi la alta.
Farmaciştii nu au fost luaţi prin surprindere de decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a trimite la reexaminare legea privind publicitatea la medicamente.
Peste 36.000 de medici şi farmacişti şi-au exprimat dorinţa de a pleca din România în ultimii opt ani , potrivit celor mai recente statistici furnizate de Ministerul Sănătăţii, informează economica.net.
Reprezentanţii medicilor şi farmaciştilor din Vrancea au venit joi, 1 octombrie, cu jalba în proţap la casa Judeţeană de Asigurări, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de nefuncţionalitatea cardului de sănătate.
Procurorii DIICOT au reţinut 13 persoane în dosarul privind decontarea reţetelor false de medicamente pentru boli incurabile, alţi cinci suspecţi fiind puşi sub control judiciar....
Un nou vânzător a apărut în viaţa noastră: farmacistul. Vinde la tejghea. Trebuie să ne obişnuim cu el. A apărut din lăcomia unor „băieţi deştepţi”.
Nu mai puţin de 12 persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT în dosarul în care mai mulţi medici şi asistente sunt acuzaţi că au adus statului un prejudiciu de 700.000 de euro. Medicii eliberau reţete fictive pe numele unor pacienţi, iar medicam...
Inspectorii antifraudă au destructurat o grupare infracţională, din care făceau parte medici şi asistente, suspectată că a adus statului un prejudiciu de 3,2 milioane de lei. Medicii eliberau reţete fictive pe numele unor pacienţi, iar medicamentele ...
Din iunie, românii vor fi nevoiţi să scoată din buzunar sume mai mari pentru a cumpăra medicamente precum ibuprofen, aspirină sau paracetamol. Avertismentul a fost făcut de farmacişti şi de distribuitorii de medicamente, care atrag atenţia că aceasta...
Controalele făcute în aproape 60% din farmacii au scos la iveală numeroase nereguli, printre care lipsa unor medicamente compensate şi gratuite sau produse neaduse la timp. Acestea au fost rezultatele controlului derulat de reprezentanţi ai Ministeru...
Colegiului Farmaciştilor din România spune că vânzarea de medicamente false este o faptă extrem de gravă şi trebuie sancţionată în consecinţă, atrăgând atenţia că medicamentul nu este o simplă marfă cu care să speculezi pentru a obţine profit.
În lipsa unor reguli de joc clare, companiile recurg la orice mijloace pentru a-şi promova preparatele, prin intermediul medicilor şi farmaciştilor. Autorităţile pregătesc un cod de etică ce ar face ordine pe piaţă....
26 de percheziţii au loc, în această dimineaţă în, în Bucureşti, Sibiu, Dolj şi Ilfov, printre care şi la Spitalul Fundeni, fiind vizaţi 13 medici şi farmacişti.
Exodul farmaciştilor este mai puţin alarmant decât cel al medicilor datorită numărului mare de absolvenţi ai facultăţilor de farmacie. Anual, între 3 şi 5% dintre farmaciştii români îşi caută de lucru în sănătate, potrivit lui Dumitru Lupuleasa, preş...
Din ianuarie, românii care au nevoie de medicamente compensate cu 90% vor fi obligaţi să meargă lună de lună la Fisc pentru a solicita adeverinţe care să ateste că venitul lunar nu depăşeşte 700 de lei.
Pionierii „Farmaciei Verzi” din România, Anton Vorel şi urmaşii săi Lascăr (fiul), Constantin şi Teodor (nepoţii) au dezvoltat la Piatra Neamţ în decursul unui secol o industrie performantă a medicamentelor şi produselor din plante medicinale.
O nouă lege votată de Parlamentul European introduce un card virtual pentru calificările profesionale, astfel încât doctorii, farmaciştii, arhitecţii, printre alte profesii, să poată să se mute şi să îşi practice meseriile în alt stat membru UE. Va f...
Procurorii DIICOT şi poliţiştii au participat în această dimineaţă la mai multe percheziţii în farmaciile Serina din Hunedoara şi Deva, dar şi la cabinetele medicale şi locuinţele unor medici şi farmacişti.
De la 1 ianuarie 2013 a devenit obligatoriu sistemul de reţete electronice, care este aplicat opţional din vara lui 2012.
Aproape 27.000 de reţete medicale s-au eliberat în primele opt zile ale anului 2013 în judeţul Cluj. Dacă medicii de familie spun că nu au nicio problemă în scrierea de astfel de prescripţii, farmaciştii clujeni afirmă că marea piedică în funcţionare...
Farmaciştii spun că noul sistem al reţetelor electronice funcţionează greoi, şi cele mai mari probleme le au cei din mediul rural, unde internetul funcţionează cu viteză mai mică....
DOSARUL REŢETE FALSE Un psihiatru şi un administrator de farmacie din Giurgiu, reţinuţi de procurori
Investigaţiile în dosarul reţetelor false au fost extinse miercuri la Giurgiu. Un psihiatru şi administratorul unei farmacii au fost reţinuţi de procurori, fiind acuzaţi că, în doar un an şi şase luni, ar fi prejudiciat Casa de Asigurări de Sănătate ...
Cazul medicilor chemaţi pentru audieri astăzi la parchetul tribunalului Bucureşti capătă amploare după ce procurorii au reuşit să demonstreze că nu mai puţin de 26 de medici şi farmacişti din Bucureşti prescriau tratamente pe numele unor pacienţi şi ...
Suma alocată pentru întreg anul 2012 a fost epuizată. Farmaciştii trebuie să decidă dacă mai eliberează sau nu reţete gratuite şi compensate, având în vedere faptul că nu se ştie câţi bani vor mai veni la rectificarea bugetară.
Peste 88,5% din candidaţii înscriși la sesiunea extraordinară a concursului de Rezidenţiat din luna mai 2012, au obţinut punctaj de promovare.
Teleormanenii înghit tot mai multe medicamente. Aceştia au consumat anul trecut medicamente de peste 5,6 milioane de lei pe lună. Unul dintre cele mai sărace judeţe din ţară, Teleormanul, este populat, conform datelor furnizate de Casa Judeţeană de A...
Fondurile pentru medicamentele necesare bolnavilor de diabet, cancer dar şi pentru cei care au suferit un transplant s-au epuizat săptămâna trecută. CJAS apelează la bunăvoinţa farmaciştilor, care eliberează în continuare reţete, urmând să-şi primea...
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiș a anunțat că a decontat furnizorilor de servicii farmaceutice cu care se află în relație contractuală facturile aferente lunii ianuarie. Nu este vorba de vreo plată făcută în avans, având în vedere...
Medicii specialişti din spitale care au semnat reţete pentru pacienţii internaţi, medicii de familie care au dat reţete compensate pensionarilor care nu se încadrau în plafonul impus şi farmaciştii care nu au respectat plafonul impus de Casă vor treb...
Fevronia Stoica, care a deţinut funcţia de preşedinte în Colegiul Farmaciştilor din Vrancea în ultimii 15 ani nu mai candidează pentru un nou mandat.
Organizaţia Farmacişti fără Frontiere România, condusă de o clujeancă, a decis ca de la începutul acestei luni, să ajute treizeci de persoane cu venituri modeste şi cu afecţiuni grave din judeţul Cluj....
Evenimentul este organizat de compania MEDFARM. Locurile de muncă puse la dispoziţia medicilor, farmaciştilor şi asistentelor din Galaţi sunt pentru ţări un de se plăteşte foarte bine: Marea Britanie, Germania, Elveţia, Franţa, Belgia, Norvegia, Sued...
Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), prin care se realizează centralizarea datelor pacienţilor, deşi a fost îmbunătăţit, conţine numeroase erori, care fie îngreunează munca farmaciştilor şi a medicilor, fie îngrădesc accesul pacienţilor la medic...
Criza de farmacişti în Galaţi şi Brăila este pe cale să ia sfârşit. Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi a organizat astăzi cursul festiv pentru prima generaţie de farmacişti ai Universităţii Dunărea de Jos....