falsitate - ultimele știri
Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, Ziua Îndrăgostiţilor are mai puţine beneficii decât efecte adverse, deoarece încurajează mai degrabă falsitatea, minciuna şi grandomania.
Sunt capabili să inventeze minciuni atât de bune încât pot fi nominalizaţi la Oscar. Se pot transforma în orice tip de personaj vor ei, modul în care transmit mesajul făcându-te să juri că afirmaţiile lor sunt adevărate....
Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat vineri că documentul prezentat autorităţilor britanice de reprezentantul legal al lui Alexander Adamescu nu a fost emis de ANP.
Într-o lucrare din 1983 (tradusă în limba română în 2000 şi 2003, în două volume, sub titlul Critica raţiunii cinice), Peter Sloterdijk prezintă câteva categorii de cinism cardinal, între care cinismul militar, cinismul de stat, cinismul religios, ci...
Diagnosticul lui Caragiale e încă actual. Românul e „imparţial” şi adeseori lipsit de orice consistenţă. N-avem ce face, România e plină de făţarnici, prefăcuţi şi impostori. Dar ipochimenii deversaţi în spaţiul politic şi mediatic de azi sunt tot ma...
Indiferent dacă sunt minciuni nevinovate « îmi pare rău că am întârziat, traficul a fost înfiorător» sau invenţii cu urmări grave, «nu, nu e fiul tău», o minciună ne poate afecta viaţa în moduri nebănuite. Un psiholog dezvăluie împrejurările în care ...
Încă de la cele mai fragede vârste ni se spune că nu e bine şi nici frumos să minţim. Aproape în fiecare zi ne confruntăm cu o situaţie în care suntem aproape forţaţi să apelăm la o minciună inofensivă. Cu toate acestea, publicaţia „Huffington Post” ...