exodul medicilor - ultimele știri
Peste 15.700 de doctori au plecat în străinătate începând cu anul 2007, principalele destinaţii fiind Germania, Marea Britanie şi Franţa. Datele se desprind din cel mai recent studiu de profil care mai arată că sistemul sanitar este deservit, la ora ...
Libera circulaţie este una dintre pietrele de temelie ale Uniunii Europene, dar şi o mare problemă când vine vorba de furnizarea de asistenţă medicală în ţările cele mai sărace ale blocului. Aşa se face că România, Estonia, Polonia, Ungaria şi Slovac...
Peste 36.000 de medici şi farmacişti şi-au exprimat dorinţa de a pleca din România în ultimii opt ani , potrivit celor mai recente statistici furnizate de Ministerul Sănătăţii, informează economica.net.
Exodul halatelor albe reprezintă un fenomen cu care România s-a confruntat în ultimii 25 de ani, dar care s-a intensificat în perioada 2010-2011, pe fondul măsurilor de austeritate (scăderea salariilor cu 25 de procente, îngheţarea posturilor).
Studenţii de la Medicină care sunt înrolaţi la buget ar putea fi obligaţi să semneze un contract prin care se obligă să nu plece în străinătate în timpul licenţei sau în timpul rezidenţiatului. Măsura ar putea fi luată pentru a opri exodul medicilor,...
Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad se confuntă cu un exod al medicilor care nu are precedent. În ultimele luni şi-au dat demisia sau au cerut concedii fără plată 21 de rezidenţi şi medici specialişti
Exodul medicilor în străinătate se resimte puternic în cel mai sărac judeţ al ţării, unde rezidenţii refuză să vină. Posturile de rezident pe post scoase la concurs de spitalele vasluiene la finele anului trecut au rămas neocupate
România este principalul „furnizor” de doctori pentru Germania, destinaţie preferată de tinerii absolvenţi de medicină sau de medicii rezidenţi aflaţi la începutul carierei. Însă nu doar aceştia îşi croiesc drum spre spitalele nemţeşti, unde se face ...
Doctorul Simon Travis, medic gastroenterolog şi cadru didactic la Universitatea din Oxford (Marea Britanie), susţine că este prea devreme să dăm vina pe fast-food pentru anumite probleme de sănătate. Într-un interviu acordat „Adevărul”, Travis, care ...
Cele mai multe oferte de muncă în strainatate pentru români vin din Marea Britanie. Astfel, potrivit informaţiile de pe Tjobs.ro, portal de recrutare specializat pe oferte din străinătate, sunt peste 6.000 de oferte de job-uri în Marea Britanie posta...
Ştefan Mindea a absolvit medicina la Universitatea Stanford, în Statele Unite şi a ajuns să conducă secţia de Neurochirurgie la doar 36 de ani, însă după mai bine de 30 de ani a decis să se întoarcă în România, la Institutul Creierului din cadrul Spi...
România a ajuns din nou subiect de presă în publicaţiile britanice. De această dată, este vorba de faptul că foarte mulţi medici români îşi desfăşoară activitatea în Marea Britanie. Potrivit Financial Times, românii sunt disperaţi că o Mare Britanie ...
O analiză recentă făcută de publicaţia germană Die Zeit notează că cei mai mulţi medici străini care îşi desfăşoară activitatea în sistemul german sunt români. Publicaţia estimează că 2.700 de doctori români îşi practică meseria în spitalele de acolo...
Tineri cu studii superioare, inclusiv oameni de ştiinţă, nu au aşteptat deschiderea pieţei europene a muncii pentru a părăsi în masă Bulgaria şi România, o adevărată problemă pentru cele două ţări, cele mai sărace din Uniunea Europeană (UE), relateaz...
„Suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană la numărul de medici, dar pe primul loc la exportul de cadre medicale”, spune medicul Tudor Ciuhodaru. În opinia acestuia, România asistă la cel mai costisitor eşec al austerităţii: exodul medicilor.
Peste 4.500 de absolvenţi de liceu dau azi admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, cifră care nu au mai fost înregistrată de câţiva ani. Studenţi, profesori, medici şi candidaţi la examen au discutat azi, la Adevărul Live, m...
În cadrul conferinţei referitoare la finanţarea Sănătăţii pentru anul 2013 de marţi, 30 octombrie, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a atras atenţia asupra paradoxului în care se află sistemul de sănătate publică din România şi asupra...
Atraşi de salariile oferite de clinicile din străinătate, medicii suceveni pleacă în număr tot mai mare peste hotare.
Proiectul pilot urmărește prevenirea și diminuarea efectelor negative ale exodului personalului medical, asupra sistemului sănătății din Republica Moldova. Demersul a fost preconizat pentru o perioadă de trei ani și beneficiază de o finanțare europea...