
Rule, Bryntannia!
La Enescu 2017, am refuzat cu obstinaţie să merg la orice recital. Anul acesta însă, atâta Wagner cu Bryn Terfel a fost un cântec de sirenă căruia nu i-am putut rezista.
La Enescu 2017, am refuzat cu obstinaţie să merg la orice recital. Anul acesta însă, atâta Wagner cu Bryn Terfel a fost un cântec de sirenă căruia nu i-am putut rezista.
Principiul schimbului de producţii de operă este unul care nu s-a dezvoltat prea mult în România, iar gestul reciproc al primelor scene lirice din Iaşi şi respectiv Cluj-Napoca, de a duce Don Giovanni în regia semnată de Beatrice Rancea de la Iaşi la Cluj, respectiv Evgheni Oneghin în regia Mihaelei Bogdan de la Cluj-Napoca la Iaşi, poate fi de bun augur.
Ştiute sunt problemele financiare din cultură. Se vorbeşte, se aude pe surse despre fonduri insuficiente, se cunosc aprobările întârziate de bugete, rectificările îndelung aşteptate, tăierile (culmea!) subsecvente şi altele asemenea.
În noiembrie şi decembrie, am ales la întâmplare dintre titlurile curente, de stagiune. Drept eventuale criterii de selecţie ar putea fi apariţia ca Violetta din „Traviata“ verdiană a sopranei croate Lana Kos, Desdemona din recenta premieră cu „Otello“ şi debutul tenorului Paul Lungu în Lenski din „Evgheni Oneghin“ de Ceaikovski. Doi tineri artişti.
Ajuns la al cincilea episod, serialul dedicat temei ilustrează în continuare preocupările manageriale - în sensul primenirii distribuţiilor - din cel mai important teatru liric românesc, condus acum ca director general interimar de Ştefan Ignat. Este o orientare necesară, utilă pentru sporirea calităţii.
Pe prima scenă lirică naţională, caruselul intrărilor în noi roluri şi invitarea de oaspeţi străini continuă. Recent, un spectacol cu „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski a prilejuit interesantul debut al tenorului Andrei Lazăr în haina personajului Lenski.
Update cu spectacolul din 21 Mai 2017: Dmitry Lavrov (Evgheni Oneghin), Iulia Isaev (Tatiana), Andrei Dunaev (Lenski); Orchestra şi Corul Operei Naţionale Bucureşti; Dirijor: Iurie Florea.
Cum se întâmplă adesea, transmisiunea HD de la Metropolitan cu Evgheni Oneghin (în care Anna Netrebko şi Peter Mattei au fost excepţionali) a devenit şi pretextul invocării trecutului românesc în binecunoscuta operă a lui Ceaikovski, în special referitor la Tatianele naţionale.
Luna martie a adus, la Opera Naţională, câteva repere interesante, în parte cu încărcătura evenimentului, astfel încât, după premiera coregrafică Romeo şi Julieta au urmat, în 10 zile, cel puţin patru spectacole de operă care au atras un public extrem de numeros, nu doar pentru frumuseţea muzicii, ci mai ales pentru că distribuţiile includeau fie tineri debutanţi, fie chiar oaspeţi de anvergură internaţională, ceea ce desigur, nu trebuia ratat.
Promovarea intensă a Traviatei cu Sumi Jo a epuizat resursele PR-ului ONB, astfel încât bilete pentru Evgheni Oneghin s-au găsit fără probleme până în ultima zi, deşi distribuţia era foarte atrăgătoare. Oboseală a fost mare, căci în caietul program opera îi era atribuită lui Giuseppe Verdi.
A apărut numărul pe luna Mai al revistei britanice Opera. Cu toate că evenimentul operatic imediat de la Covent Garden este noua producţie a Luciei di Lammermoor în regia lui Katie Mitchell, deja controversată din cauza avertismentelor privind excesul de violenţă şi de sex deşi nu a fost încă prezentată, totuşi articolul de fond al publicaţiei se concentrează pe următoarea premieră, de data asta una absolută pentru The Royal Opera House: Œdipe.
Un sezon care arată extraordinar pe hârtie, cu patru premiere în patru luni la Opera clujeană, nu are acoperire decât cantitativă. La bohème şi Un ballo in maschera au fost nule din punct de vedere regizoral, doar distribuţiile de la premiere salvând aparenţele (Anita Hartig în special, în opera lui Puccini).
Stagiunea actuală a teatrului liric de la poalele Feleacului abundă în producţii noi. Este un efort remarcabil al managementului lui Florin Estefan, artist ce se află nu de multă vreme în poziţie de conducere. După „Werther”, „Boema”, „Bal mascat”, iată că la mijloc de ianuarie premiera aleasă a fost „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski.
O Operă Naţională din ţară pune în scenă un titlu celebru, după încercări repetate în ultimii 15 ani de a reliza proiectul respectiv.
Instituţiile muzicale din Capitală ezită în anunţarea programelor stagiunilor curente sau o fac cu întârziere. După îndelungi aşteptări, Opera Naţională Bucureşti a publicat afişele ultimului trimestru al anului, la fel ca şi Orchestrele şi Corurile Radio care, totuşi, au fost mai rapide. Filarmonica se mai gândeşte încă la repertoriul lunii decembrie, cel puţin la data publicării acestui articol.
În acest sfârşit de săptămână, spectacolele de operă „Nunta lui Figaro“ şi „Evgheni Oneghin“ se desfăşoară, pe 28 şi 29 martie, la Opera Naţională Bucureşti, de la 19.00. În rolurile principale vor debuta baritonul Daniel Pop, respectiv Cătălin Ţoropoc.
Şi de această dată am ales să respir în sala Operei bucureştene aerul unic, vibrant, al unui spectacol, decât să merg la cinematograf unde se transmitea - „live in High Definition” – un matineu de la Metropolitan Opera, cu diva Renée Fleming.
Începutul lunii februarie a oferit, la Opera Naţională Bucureşti, câteva repere atractive, cu titluri îndrăgite şi invitaţi (în parte) de reală calitate, astfel încât sala a fost (aproape) plină seară de seară.
La premiera de vineri a operei „Evgheni Oneghin”, în regia lui Ion Caramitru şi montată pe scena Operei Naţionale din Sofia, au participat fostul rege al Bulgariei, Simeon de Saxa Coburg-Gotha, şi soţia lui, Margarita.