
Refuz masiv de vaccinare împotriva COVID-19 în judeţul Neamţ. Motivul acestui aparent eşec
Doar o cincime din angajaţii unităţilor sanitare din judeţul Neamţ au fost de acord să se vaccineze împotriva noului coronavirus.
Doar o cincime din angajaţii unităţilor sanitare din judeţul Neamţ au fost de acord să se vaccineze împotriva noului coronavirus.
Edilul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, a criticat lipsa de la şedinţă a aleşilor partidului din care şi el face parte, după ce în urmă cu câteva zile aceştia au fost singurii care s-au exprimat în favoarea proiectului de alocare de bani.
Învăţătoarea Simona Ioniţă consideră că atât profesorii, cât şi părinţii ar trebui să-şi asume rezultatele slabe ale copiilor şi să nu-i abandoneze în faţa obstacolelor, pentru că educaţia este, în primul rând, o muncă de echipă.
Mulţi dintre noi folosesc zilnic, de cele mai multe ori inconştient, cuvinte şi expresii prin care se sabotează singuri şi care acţionează în special la nivelul minţii subconştiente.
Jucătoarea Irina Bara (142 WTA), venită din calificări, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al ultimului turneu de Grand Slam al anului.
SCM Râmnicu Vâlcea a pierdut, sâmbătă, pe teren propriu, partida cu Odense Handbold (Danemarca), scor 30-21 (13-10), în al doilea meci din grupa B a Ligii Campionilor.
SCM Râmnicu Vâlcea a pierdut categoric, sâmbătă, în deplasare, meciul cu Brest Bretagne Handball, scor 28-21 (12-12), în primul meci din grupa B a Ligii Campionilor.
Ludovic Orban şi liderii USR-PLUS amână până în ultimul moment anunţarea unor candidaţi comuni, în condiţiile în care Barna a declarat că în niciun caz alianţa din care face parte nu va accepta candidatura liberalului cu cele mai mari şanse la un sector.
Situaţia politică şi economică de la Chişinău capătă noi valenţe în aceste zile, când se joacă la ruleta intereselor ruseşti şi ultima brumă de independenţă (economică) a statului frate dintre Prut şi Nistru, sub impulsul unui aşa zis împrumut oferit cu mărinimie lui Igor Dodon de Vladimir Putin.
Nu de puţine ori, pacienţii se găsesc în situaţia în care deşi au suferit o operaţie pentru a corecta deviaţia de sept, trebuie să mai facă încă una aparent din acelaşi motiv. Prof.dr. Codruţ Sarafoleanu, medic primar ORL, detaliază circumstanţele care pot duce la eşec.
De trei câştigător al celebrei curse 6633 Arctic Ultra, românul Tiberiu Uşeriu va concura pentru a doua oară consecutiv la Ultramaratonul Yukon Arctic. Uşeriu ia startul joi, 30 ianuarie, de la ora 20.30.
După ce a ratat turul doi, candidatul USR-PLUS Dan Barna a declarat ieri că nu intenţionează să demisioneze din fruntea partidului. În paralel, unii membri din USR au început să-l critice pe Barna, în timp ce alţii dau vina pe „Sistem”. Totuşi, sociologul Mircea Kivu afirmă că motivele pentru care Barna e pierdut cursa pentru locul doi sunt mai simple de atât: lipsa de notorietate şi inadecvarea la un public nou
Imaginea de sine nu ne permite niciodată să acţionăm într-un mod nepotrivit cu aceasta. În funcţie de părerea pe care o avem despre noi înşine, despre ce credem că ştim, putem, merităm, succesul nostru în orice domeniul al vieţii, este creionat pas cu pas către a fi atins repede, uşor, sigur sau anevoios şi cu timp nejustificat de lung.
PSD se pregăteşte să încheie una dintre cele mai negre săptămâni ale existenţei sale. În realitate, încă una din lunga şi pare-se că şi nesfârşita serie inaugurată în seara zilei de 26 mai.
Campioana Spaniei, FC Barcelona, a fost învinsă, vineri, în deplasare, 1-0, de Athletic Bilbao, în primul meci din noul sezon al LaLiga.
Universitatea Craiova a fost învinsa pe teren propriu, scor 0-2, de AEK Atena, în meciul tur din cadrul turului trei preliminar al Europa League.
Perechea compusă din românul Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer a fost învinsă de cuplul Raven Klaasen (Africa de Sud)/Michael Venus (Noua Zeelandă), în finala turneului ATP de la Washington.
Examenele şcolare sunt un test important pentru copii, de care depinde în bună măsură viitorul lor profesional, dar şi un test pentru relaţia părinte-copil. Cum ar trebui tratat un eşec la examen, astfel încât „accidentul“ să nu marcheze pentru totdeauna viaţa copilului.
Moţiunea de cenzură iniţiată de partidele din opoziţie reprezentate în Parlament împotriva guvernului condus de d-na Viorica Vasilica Dăncilă a căzut.
Dincolo de impoliteţe, încăpăţânarea unora dintre noi de a refuza dialogul, fie că vorbim de familie sau de serviciu, ascunde probleme mentale şi emoţionale ce pot duce în timp la grave afecţiuni psihice.
Programului pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat trebuia să includă şi Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” din Buzău. Din păcate, proiectul nu a putut fi urnit deloc, din cauza birocraţiei, problemelor cu licitaţia pentru desemnarea furnizorului şi a lipsei unei cantine.
Bucurându-se de o recunoaştere internaţională importantă, liderul opoziţiei venezuelene, Juan Guaido, autoproclamat preşedinte interimar al ţării, a multiplicat tacticile de mobilizare a populaţiei, şi in mod special, în rândul armatei, însă mare parte din previziunile nutrite de acesta au fost în cele din urmă dezminţite.
Cei mai mulţi actori ar da orice, probabil, pentru şansa de a juca un rol în cel mai de succes serial TV al momentului – „Urzeala tronurilor”. Puţini cunosc faptul că au existat numeroase celebrităţi pe lista iniţială a megaproducţiei HBO. Cum nimeni nu poate garanta succesul încă de la început, au existat şi actori celebri care au renunţat să mai joace în acest film bazat pe o poveste inspirată de romanele lui George R.R. Martin.
Sigur că cineva trebuia să poarte vina pentru momentul umilitor trăit de Preşedintele Trump la Hanoi atunci când bunul şi marele său prieten Kim Jong Un a părăsit masa negocierilor, a anulat conferinţa de presă, n-a semnat Acordul promis în sunet de fanfară de echipa de propagandă de la Washington, confirmând că nu va accepta condiţiile americane şi că nici nu are de gând s-o facă în condiţiile cerute de Donald Trump.
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că decizia democraţilor de a-l intervieva pe Michael Cohen, fostul său avocat, în aceeaşi zi cu întâlnirea sa cu Kim Jong-un ar fi contribuit la încheierea summitului din Coreea de Nord fără a se ajunge la un acord, relatează Reuters.
Frica şi curajul sunt programe mentale ce pot fi moştenite sau dobândite. Dacă vom merge pe frică, ne vom limita şi condiţiona singuri, în schimb dacă vom alege curajul, vom obţine puterea de a ne realiza visele şi energia pentru a face acest lucru.
Google a decis să-şi închidă reţeaua eşuată de socializare chiar mai devreme decât anunţase iniţial, după ce a descoperit un bug care dădea acces la datele a 52,5 milioane de utilizatori.
Învăţământul dual oferă absolvenţilor posibilitatea de a intra pe piaţa muncii şi, în acelaşi timp, de a continua pregătirea profesională la un nivel superior de calificare.
Una dintre fricile care-i macină pe copii este cea legată de insuccesele la şcoală. Pentru mulţi şcolari, rezultatele slabe la învăţătură echivalează cu o adevărată dramă. Cum pot fi ajutaţi copiii de vârstă şcolară să treacă peste eşecuri şi care sunt sfaturile unui psiholog, aflaţi din materialul următor.
PROTECŢIE În fiecare an, în România circa 4.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin. 2.000 dintre acestea pierd lupta cu viaţa. Suntem în topul european al incidenţei şi mortalităţii cauzate de această afecţiune. Ţările în care a fost introdusă vaccinarea anti-HPV atunci când vaccinul a apărut pe piaţă, adică acum zece ani, sunt pe cale să declare acest tip de cancer ca fiind unul rar