emotional - ultimele știri
Cei mai mulţi dintre noi fac un duş la sfârşitul unei zile grele de muncă şi se prăbuşesc în pat. Apa le purifică însă doar partea fizică a corpului, nu şi pe cea emoţională şi mentală, care sunt la fel de importante....
Coliziunea frontală între două autoturisme, produsă în weekend, pe DN10, la Nehoiu, Buzău, a fost surprinsă de camera de bord a uneia dintre maşinile implicate. Trei persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani au fost rănite.
Mulţi dintre noi s-au obişnuit să mănânce în viteză, pe unde şi ce apucă, iar în timp acest gen de alimentaţie îi îmbolnăveşte. Există o adevărată psihologie a mâncatului, ce presupune atât alegerea unor alimente cât mai sănătoase, dar şi gătirea lo...
Majoritatea dintre noi are tendinţa de a judeca orice experienţă pe care o are şi orice persoană cu care interacţionează. Practic, etichetează totul, ceea ce pe termen mediu şi lung îi poate afecta pe plan mental, emoţional şi fizic....
Unul din doi angajaţi români recunoaşte că gândurile neîncetate despre pandemia Covid-19 au făcut ca starea lor psihică să aibă de suferit, iar 23,6% afirmă că au fost chiar foarte afectaţi din punct de vedere emoţional, arată rezultatele unui sondaj...
Foarte puţine studii măsoară impactul devastator pe care îl manifestă divorţurile asupra sănătăţii mentale şi emoţionale asupra copiilor. De cele mai multe ori, copilul pică la mijloc şi este cel care suferă cel mai mult.
În fiecare zi, numărul noilor infectări e o simplă statistică pe care o aflăm din ştiri. Până când, într-o bună zi, ajungem să fim incluşi în bilanţul ultimelor 24 de ore. În acel moment, totul se va schimba.
Puţini dintre noi realizează acum că ceea ce am trăit la nivel social şi personal nu se va mai întoarce. Am acumulat deja foarte mult stres, furie, fobii şi anxietate, iar calea pentru a scăpa de toate acestea este să ne remodelăm la nivel mental şi ...
Autorităţile transmit o serie de sfaturi pentru cei din linia întâi care luptă cu COVID-19 şi îi învaţă cum să reducă reacţiile de stres traumatic secundar(STS), asociate cu gestionarea evenimentelor de criză.
Mulţi dintre noi au învăţat să se concentreze mai mult pe iubirea exterioară decât pe cea interioară. Atât timp cât nu ne vom iubi pe noi înşine, nu ne vom cunoaşte cu adevărat şi nu vom putea să ne depăşim limitele....
Persoanele cu încredere de sine scăzută sunt mult mai vulnerabile în faţa stresului şi implicit a bolilor. De asemenea, sunt predispuse să comită mai multe greşeli la locul de muncă şi să fie superficiale şi distrase în viaţa de familie....
Deşi în aparenţă poate părea o banală expresie, în realitate aceasta ne poate influenţa profund viaţa, în funcţie de educaţia şi credinţele pe care le avem. Şi asta pentru că întotdeauna vom fi sclavii gândurilor noastre....
Mulţi dintre noi se tem să greşească pentru că au fost programaţi mental de către familie şi şcoală că este un lucru rău, care i-ar supune ridicolului şi le-ar afecta cariera profesională, dar şi viaţa personală....
Mulţi dintre noi înţeleg greşit ideea de succes. Indiferent de domeniul de activitate, succesul se obţine, de regulă, gradual şi necesită un management extrem de riguros. Fără acest management, cei în cauză nu vor şti să gestioneze situaţiile cu care...
Majoritatea oamenilor evită să pună presiune pe ei înşişi pentru a nu se trezi în situaţia neplăcută de a nu face faţă stresului, dar şi pentru că nu vor să îşi asume responsabilitatea pentru pornirea şi ducerea la bun sfârşit a unui proiect. În real...
Dincolo de impoliteţe, încăpăţânarea unora dintre noi de a refuza dialogul, fie că vorbim de familie sau de serviciu, ascunde probleme mentale şi emoţionale ce pot duce în timp la grave afecţiuni psihice....
Stresul reprezintă în momentul de faţă principala cauză generatoare de boli oriunde în lume. Persoanele stresate au imunitatea scăzută, un risc ridicat de atac de cord, iar oasele şi creierul îmbătrânesc mult mai repede....
Mulţi dintre noi suntem influenţaţi şi chiar manipulaţi de către familie, anturaj, societate şi religie să alegem un anumit drum în viaţă. Pe parcurs, o bună parte constată că jobul ales nu este ceea ce şi-au dorit....
Motivaţia joacă un rol important în vieţile fiecăruia dintre noi, fie că vorbim de partea personală sau de cea profesională. Fără acel imbold care să ne impulsioneze să trecem la acţiune, nu vom face decât să visăm, iar dacă vom decide la un moment d...
De cele mai multe ori, este dificil să îţi dai seama când investeşti într-o relaţie toxică. Când iubeşti sau încerci să te convingi că simţi asta, este foarte greu să-ţi dai seama că investeşti sentimente într-o relaţie care îţi face rău.
Mulţi dintre noi acţionează instinctual când se lasă influenţaţi de o frică sau alta. Emoţiile negative conduc la dezechilibrarea glandelor endocrine, iar de aici şi până la declanşarea unei boli nu mai este decât un pas....
Mulţi dintre noi cad pradă viciilor, cum ar fi fumatul, alcoolul, jocurile de noroc sau jocurile pe calculator, acestea ajungând să ne controleze viaţa. Deşi ne fac rău, chiar ne îmbolnăvesc la un moment dat, nu reuşim să ne debarasăm de acestea pent...
Mulţi dintre noi îşi irosesc ani din viaţă în încercarea de a face lucruri care le-ar creşte bunăstarea financiară sau cea socială, omiţând că sunt deja experţi pe alte zone şi fac acele activităţi cu pasiune. În spatele acestui impuls, stă programar...
Numită şi boala perfecţioniştilor, autocritica excesivă afectează în timp sistemul muscular, sistemul osos şi pielea. Persoanele în cauză pierd controlul asupra propriilor gânduri şi emoţii, care rămân setate pe ideea că nimic din ceea ce fac sau spu...
Persoanele care resping dialogurile care pot degenera în discuţii în contradictoriu şi chiar în conflicte refuză în primul rând să se lase angrenaţi în această stare negativă, dar le lipseşte şi curajul în susţinerea propriilor puncte de vedere.
Mulţi dintre noi sunt setaţi de şcoală, religie şi societate să facă cât mai puţine greşeli, pentru că altfel vor fi marginalizaţi şi ridiculizaţi şi îşi vor pierde familia şi locul de muncă. În realitate, cei care au reuşit cu adevărat în viaţă au a...
Totul porneşte de la ce gândim şi ce simţim, iar focusarea pe aceste zone ne va aduce la acea starea de echilibru interior, la care mulţi dintre noi aspiră, dar pentru care puţini sunt dispuşi să aloce timp şi efort ca să o atingă....
Mulţi dintre cei care suferă de o boală, în special cronică, ajung în timp să îşi schimbe personalitatea. Calea spre vindecarea fizică porneşte de la minte şi zona emoţională, care trebuie curăţate de gânduri şi emoţii negative....
Mai multe studii ştiinţifice arată că nevoia omului modern de a-şi îmbunătăţi confortul personal poate avea efecte extrem de grave asupra sănătăţii, scăzând imunitatea, accentuând depresia şi reducând semnificativ capacitatea individului de adaptare ...
Când vorbim despre relaxare, fiecare dintre noi are propria raportare la această stare. Unii dintre noi înţeleg prin relaxare o ieşire cu prietenii în oraş sau vizionarea unui film la televizor, în timp ce alţii ies în natură sau ascultă muzica prefe...
Mai multe studii psihologice efectuate în ultimii ani au scos la iveală faptul că o bună parte dintre români au suferit cel puţin o dată un episod psihotic, ce se caracterizează prin halucinaţii, schimbări în structura de personalitate şi manifestări...
Mulţi oameni reuşesc să devină exemple mentale, emoţionale şi fizice pentru cei din jur. Linia dintre modelele pozitive şi cele negative este trasată mereu de ego, iar dacă acesta este lăsat să se manifeste exagerat, va distruge tot ce s-a realizat p...
Multe persoane nu se simt deloc bine în propriul corp, considerând fie că sunt prea grase sau prea slabe, ori au alte probleme care ţin de felul cum arată. În timp, acest conflict dintre minte şi propriul corp poate cauza dezechilibre serioase la niv...
Întreaga opinie public a fost oripilată de întâmplarea căreia i-au căzut victime doi fraţi agresati în liftul unui bloc din Capitală, cazul fiind cu atât mai grav cu cât agresorul s-a dovedit a fi un om al legii. Cum ne protejăm copiii în faţa unor a...
Mulţi dintre noi joacă diverse roluri în viaţa de zi cu zi, fără să se identifice cu adevărat în ele. Ei se trezesc astfel în diverse situaţii şi nu ştiu cum să acţioneze, astfel că doar reacţionează. Asta duce în timp la o scădere pronunţată a încre...
Studiile arată că persoanele care au încredere în forţele proprii reuşesc atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională, şi obţin mult mai repede şi mai uşor ceea ce îşi doresc....
Potrivit unor studii, rostirea unui cuvânt este asociată cu o imagine, cu o stare sau chiar cu o manifestare, care diferă în funcţie de cultură, de religie sau de nivelul intelectual.
Unele persoane îşi focalizează energia atât de mult asupra unei idei, încât ajung la un moment dat să devină obsedate. Chiar dacă conştientizează la un moment dat că este anormal să se comporte astfel, ele continuă să se concentreze pe ceea ce le pre...
Mulţi dintre noi încep diverse lucruri, dar pe parcurs ajung să îşi abandoneze proiectele. Există chiar oameni care au ajuns experţi în astfel de rateuri, iar explicaţiile sunt relativ simple....
Mulţi dintre noi consideră că viaţa lor nu ţine de deciziile pe care le iau, ci mai degrabă de o serie de factori exteriori. În realitate, îndeplinirea dorinţelor pe care le avem ţine de stabilirea unor ţinte clare de urmat şi urmarea unui plan bine ...
Cei care îşi ascultă organismul şi acţionează pentru a-l menţine în armonie au parte de o viaţă echilibrată, spun specialiştii. Efectele se văd chiar mai repede decât se aşteaptă cei care vor decide să facă această schimbare în viaţa lor.
Unii dintre noi sunt afectaţi la nivel mental de stres, la alţii nervii se duc în stomac, iar unele persoane ajung să mănânce pe fond de stres, ca o descărcare pentru acest bagaj emoţional. Această ultimă categorie este şi cea mai afectată de stres p...
Gândurile negative îndreptate către o persoană sau mai multe se întorc la cel sau cea care le iniţiază. Ele supun organismul la un stres aproape continuu, provocând afecţiuni pe partea emoţională, psihică şi fizică a acelei persoane....
Cearta a ajuns pentru unii dintre noi un mod de viaţă, dar şi o sursă din care îşi extrag energia. Ne certăm de la mâncare, sex, cunoaştere, idei şi chiar pe Divinitate. Certăreţii de profesie nu ştiu că tot ceea ce transmiţi ţi se întoarce înzecit î...
Chakrele reprezintă centrii noştri de putere şi sunt aliniate pe verticală, de la baza coloanei vertebrale până în creştetul capului. Sistemul de chakre a fost recunoscut mai întâi în Orient, constituind fundamentul anumitor învăţături hinduse, budis...
Mulţi oameni se confruntă cu singurătatea, motivele fiind dintre cele mai diverse. Singurătatea se poate transmite şi genetic, prin fotocodificare la nivel de ADN. În bună măsură, singurătatea este însă rezultatul influenţei familiei şi anturajului a...
Tensiunea acumulată se răsfrânge ca un bumerang asupra celor care aleg să rămână supăraţi, iar efectele se fac simţite prin numeroase boli, pornind de la dureri de cap şi insomnii şi până la boli gastrointestinale şi tulburări de metabolism....
Practicarea yoga de către copii are beneficii atât fizice cât şi psihice, dau asigurări instructorii. Yoga poate duce chiar şi la îmbunătăţirea performanţelor şcolare....
Dansul solicită nu doar corpul, ci şi mintea, însă fără a o obosi. Când dansăm, creierul secretă serotonină în sânge, un hormon care ne face mai fericiţi. De asemenea, dansul este o modalitate unică de exprimare, prin care dansatorul îşi manifestă st...
Nu există statistici care să arate foarte clar cât la sută din români sunt epuizaţi profesional, consumaţi, practic, de munca încontinuu. Dar sunt câteva manifestări care ar trebui să te pună pe gânduri....
Litoterapia foloseşte puterile binefăcătoare ale pietrelor pentru a ne reface echilibrul psihic şi energetic al corpului.
Acum aproape 40 de ani, sexologul Helen Singer Kaplan scria despre miturile potrivit cărora o femeie nu poate avea o carieră de succes şi o viaţă emoţională şi sexuală pe măsură.
O mamă a uitat că e ziua fetiţei ei. Adolescenta a încercat să se rănească la şcoală. Noroc că nu toţi profesorii sunt corupţi....Automutilarea este un mod prin care oamenii se rănesc: se taie, se ard, se lovesc, îşi smulg părul etc. Automutilarea s...
Telefonul Copilului din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău a fost apelat de zeci de ori şi în luna iunie. Au fost semnalate 37 de cazuri de copii neglijaţi de cei care le-au dat viaţă ori abuzaţi emoţional sau sexual. ...
Începând de ieri şi până mâine, mă aflu în Baia Mare, unde am venit să vorbesc cu elevii din două licee şi membrii comunităţii, despre fericire. Când stai de vorbă cu elevii de liceu despre fericire, deschiderea este surprinzătoare! În cadrul evenim...