
Prăpastia dintre vorbe şi fapte
Printre deliciile cu care mă răsfăţ în fiecare dimineaţă se numără şi citirea blogului personal al d-lui Stelian Tănase, profesor universitar doctor şi, încă, preşedinte-director general al SRTV.
Printre deliciile cu care mă răsfăţ în fiecare dimineaţă se numără şi citirea blogului personal al d-lui Stelian Tănase, profesor universitar doctor şi, încă, preşedinte-director general al SRTV.
Nu e loc de nicio singură urmă de îndoială. Demisia d-lui Elwis Claudiu Săftoiu din funcţia de preşedinte-director general al SRTV e departe de a fi expresia unui act de voinţă unilateral. Avem de-a face, fără doar şi poate, cu o demisie forţată, impusă.
Printr-un artificiu, printr-un şiretlic de joasă speţă, începând din data de 6 decembrie, cel de-al treilea canal cu acoperire naţională al Televiziunii publice a fost subordonat la vedere unuia dintre ministerele din componenţa guvernului condus de Victor Viorel Ponta.
În privinţa doamnei Lucia Hossu-Longin, lucrurile îmi sunt deja de multă vreme clare. Activistă de partid fruntaşă, tovarăşă cu munci de răspundere în fosta redacţie a Scânteii tineretului.
În războiul fără milă, fără reguli şi fără nici un fel de urmă de preocupare pentru români şi România dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, protagoniştii recurg la orice fel de armament. Nu le putea scăpa din vedere audiovizualul românesc pe care şi unul, şi altul se zbat să şi-l subordoneze.
Am fost cu toṭii tulburaṭi, cu puṭin timp în urmă, de ṣtirea că o tânără jurnalistă a fost violată în plină zi, fără ca vreun bucureṣtean să intervină, când atacatorul-recidivist o târa pe stradă, cu cuṭitul la gât. Astfel de violuri se petrec cu o frecvenṭă îngrijorătoare la noi, însă victime nu le cad doar femeile. Ci ṣi instituṭiile. Cele publice, desigur. Aṣa cum este Televiziunea Română.
Vineri, 19 iulie, la ora 14, 44, Agerpres transmitea o informaţie trimisă spre difuzare de Serviciul de comunicare al Societăţii Române de Televiziune (SRTV).
În urmă cu 115 ani, controversatul scriitor francez Emile Zola solicita ziarului „L’Aurore”, condus de Georges Clemenceau, să-i găzduia o „Scrisoare deschisă adresată domnului Félix Faure”, preşedinte al Republicii.