electrocentrale galati - ultimele știri
Concedieri în masă vor avea loc până la sfârşitul acestei luni la un producător de energie, al cărui principal client era Combinatul Siderurgic Galaţi, cumpărat de Sanjeev Gupta şi redenumit Liberty Galaţi.
Compania de stat Romgaz a încheiat contracte în valoare totală de 154,5 milioane de lei pentru livrarea de gaze naturale către trei producători de agent termic, respectiv ELCEN Bucureşti, Electrocentrale Galaţi şi Electrocentrale Oradea, potrivit unu...
Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi ar putea fi spijinit prin finanţarea zonei de eficienţă energetică, a declarat Andrei Gerea, Ministrul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, care a vizitat astăzi compania.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel. Cererea producătorului de agent termic Electrocentrale era formulată de la sfârşitul anului trecut. Până acum, Apaterm a funcţionat în reorganizare, aşa cum decisese anul trecut Cur...
După 25 de ani de subvenţii, sistemul de termoficare, care asigură producerea şi furnizarea apei calde şi a căldurii în marile oraşe din ţară, a ajuns într-un moment critic, tot mai multe companii intrând în insolvenţă din cauza costurilor mari de pr...
Societatea Muşat & Asociaţii-Restructuring & Isolvency, lichidatorul companei de stat Termoelectrica, nu a vândut termocentrala Borzeşti, judeţul Bacău, pentru care a solicitat cel puţin 96,8 milioane de lei (21,8 milioane de euro), cu TVA, întrucât ...
Mai multe echipe ale Apaterm au fost puse la dispoziţia celor de la Electrocentrale pentru a ajuta la remedierea cât mai rapidă a problemei.
Primarul Marius Stan a avut astă seară o întâlnire cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei, alături de conducerile Romgaz, Transgaz, Electrocentrale SA şi ArcelorMittal Galaţi, întâlnire în cadrul căreia a fost analizată intenţia Primăriei Municip...
Companiile energetice şi centralele de energie termică au primit astăzi acordul Guvernului pentru a scoate de la rezerva de stat, cu titlu de împrumut, o cantitate totală de 1,6 milioane tone carbune şi peste 178.000 tone păcură, considerându-se că s...