ecologisti - ultimele știri
Activişti din mişcarea ecologistă Just Stop Oil, care se opun utilizării energiilor fosile, au spart luni, la National Gallery din Londra, geamul de protecţie al unui tablou de Velazquez, care fusese tăiat cu un satâr şi în secolul al XX-lea de o sufragetă, informează AFP.
Mai mulţi activişti din gruparea ecologistă Ultima Generaţie au vopsit duminică cu spray portocaliu cele şase coloane ale porţii Brandenburg, unul din cele mai reprezentative monumente din Berlin.
Organizațiile de mediu au anunțat că vor protesta vineri, în Piața Victoriei, pentru a cere o eliminare rapidă şi echitabilă a combustibililor fosili (cărbune, petrol şi gaze), considerată cea mai mare cauză a schimbărilor climatice.
Fostul ministru al Mediului Tanczos Barna a anunțat că a semnat ordinul care prevede cotele de prevenţie la ursul brun. Ecologiștii spun că, de fapt, se urmărește interesul industriei de vânătoare.
În timp ce Canada se apropie de cel mai grav sezon de incendii din istorie, o teorie a conspirației a luat amploare în online. Conform acesteia, ecologiștii au provocat intenționat unele dintre incendii, relatează France24.
Trei activişti pentru climă au fost arestaţi joi de poliţia olandeză după ce au vandalizat un celebru tablou al pictorului Johannes Vermeer, intitulat "Fata cu cercel de perlă", care este expus în Muzeul Mauritshuis din Haga, informează AFP.
Un grup de elevi de la un liceu din judeţul Botoşani protejează, voluntar, păsările din cadrul unei rezervaţii naturale protejate la nivel european. Munca asiduă a elevilor şi a profesorului de biologie a fost recunoscută oficial de Societatea Ornito...
Partidul Social-Democrat german (SPD) a fost devansat de conservatorii din CDU (Uniunea Creştin Democrată) la alegerile legislative de duminică din Renania de Nord - Westfalia, landul german cu cea mai mare populaţie, potrivit primelor estimări.
Cine pe cine a ales în Germania, unde şi de ce? Şi, în comparaţie cu scrutinele anterioare, ce alegători s-au răzgândit şi au votat de data aceasta cu un alt partid? O privire de ansamblu.
Primăria ecologistă din Lyon va impune „un meniu unic fără carne” în cantinele şcolilor ca o măsură de eficientizare a meselor în contextul pandemiei, stârnind reacţii de indignare din partea dreptei, relatează Mediafax citând Le Figaro.
Fenomenul deşertificării în sudul României a fost prezentat într-un documentar de postul de televiziune germano-francez ARTE. Fenomenul este cunoscut în ţara noastră, iar specialiştii atrag atenţia de peste 20 de ani asupra lui. În ciuda acestui fa...
Curtea de Apel Oradea a oprit definitiv proiectul de exploatare a zăcământului aurifer de la Certej, respingând cererea pentru revizuirea deciziei judecătoreşti prin care planul urbanistic zonal al comunei Certeju de Sus, care ar fi permis derularea ...
În Franţa, Irlanda sau Germania, partidele „verzi“ sunt în creştere. De acest fapt profită cu siguranţă planeta, chiar dacă formaţiunile ecologiste nu sunt implicate în actul guvernării, crede James Jackson.
Alegeri municipale în Franta s-au încheiat cu o înfrângere serioasă pentru partidul preşedintelui Emmanuel Macron, iar în oraşe importante ecologiştii au declanşat o adevărată „maree verde“. Candidaţii ecologişti au câştigat primăriile din Strasbou...
Noua coaliţie de guvernământ austriacă dintre conservatori şi verzi şi-a pus în fruntea agendei protejarea climei şi reducerea impozitelor. În declaraţii făcute joi, Partidul Poporului şi Verzii au spus că Austria vrea să devină neutră din punct de v...
Un număr de ţări mari, între care Statele Unite şi Brazilia, au rezistat, duminică, presiunilor de intensificare a eforturilor pentru combaterea încălzirii globale, la summitul ONU de la Madrid, spre nemulţumirea statelor mai mici şi a unei mişcări d...
Activiştii ecologişti au aruncat în stradă bălegar de cal şi au simulat o spânzurare în faţa clădirii unde a fost organizat summitul ONU pentru climă de la Madrid, frustraţi de incapacitatea liderilor mondiali de a lua măsuri semnificative pentru com...
Organizaţia ecologistă GEC Nera acuză Administraţia Bazinală de Ape Banat că vrea să ascundă „sub preş“ poluarea cu ape de canalizare a râului Nera, din zona localităţii Bela Crkva (Biserica Albă)....
Licitaţia pentru construirea unuia dintre cele mai controversate drumuri din România s-a încheiat, iar din august 2019 ar trebui să înceapă lucrările de defrişare....
Grupul Ecologic de Colaborare Nera, împreuna cu Asociaţia DELIBLATIKA din Pančevo (Serbia), au monitorizat în luna decembrie 2018 stadiul realizării minihidrocentralei de pe pârâul Jaruga care este amplasată în apropierea satului Kusić de pe teritori...
Ministrul de interne al SUA, Ryan Zinke, a declarat marţi că incendiile devastatoare din California au fost cauzate parţial de unele procese ale ecologiştilor care au încercat să oprească practicile de gestionare a pădurilor, cum ar fi subţierea aces...
Agent Green şi EuroNatur au publicat zilele trecute o nouă investigaţie în cadrul campaniei internaţionale “Un dezastru national/ Out of control”....
Fiecare persoană care intră în Parcul Naţional Semenic trebui să plărtească o taxă de 10 lei, instituită de către administratorul parcului RNP Romsilva. Ecologiştii suţin că aceasta nu ar fi legală atâta timp cât Planul de management al parcului nu e...
Autorizaţiile de mediu necesare construcţiei microhidrocentralei de pe râul Taia au fost emise ilegal, amenajarea hidroenergetică fiind realizată într-un sit Natura, au stabilit, prin sentinţă definitivă, la aproape patru ani de la punerea în funcţiu...
Reprezentanţii Asociaţiei „Agent Green“ au fost să filmeze şi fotografieze tăierile dintr-un composesorat, din Caraş-Severin, moment în care nu ar mai fi fost lăsaţi să plece din pădure.
Sub pretextul că vrea să dezvolte comunităţile locale, senatorul PSD Emanoil Savin, fost primar al Buşteniului, a promovat un proiect de lege care va distruge pădurile virgine şi ariile protejate. USR şi ONG-urile pentru protecţia mediului încearcă s...
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, nu renunţă la un ambiţios proiect al său, în ciuda criticilor vehemente venite din partea ecologiştilor, arheologilor şi economiştilor.
Negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare între CDU-CSU, Verzi şi liberali (FDP), singura variantă posibilă după ce social-democraţii au anunţat imediat după alegerile din septembrie că vor intra în opoziţie, au eşuat. În această situaţi...
Preşedintele american, Donald Trump, a semnat o serie de decrete ce deschid calea construirii a două oleoducte controversate, provocând mânia amerindienilor şi ecologiştilor. Administraţia Trump vrea să facă America independentă energetic, cu orice p...
Pentru Angela Merkel şi Uniunea Creştin-Democrată (CDU), alegerile pentru camera deputaţilor a landului federal Berlin au fost un eşec, dar nu atât de mare comparativ cu cel de acum două săptămâni din landul Mecklenburg - Pomerania Anterioară. Ecolog...
Reprezentanţii GEC Nera: „În cazul poluării de la Moldova Nouă trimitem memorii degeaba de zece ani“
În Sudul Banatului, în România şi Serbia, funcţionează o organizaţie de mediu extrem de activă. Grupul Ecologic de Colaborare Nera(GEC NERA) semnalează acţiunile de încălcare a normelor de mediu atât autorităţilor din România, cât şi celor europene....
Filiala Maramureş a Partidului Ecologist Român (PER) a anunţat oficial numele candidatului pentru primăria Baia Mare. Este vorba despre Daniela Băzărea, care este şi preşedintele Organizaţiei Baia Mare a PER, dar şi consilier judeţean....
A durat trei zile. Pentru un referendum, e mult. S-a putut vota şi în mod tradiţional, mergând la urne, dar şi online. Nou e, însă, altceva. A fost o consultare care n-a fost organizată de stat, ci de un partid. E vorba despre socialiştii francezi....
A fost nevoie de cinci tururi de scrutin pentru a-l alege preşedinte al Letoniei – cu 55 de voturi din cele 99 exprimate – pe Raimonds Vejonis, actualul ministru al apărării. Verzii europeni au jubilat: avem, în sfârşit, la vârful unui stat din UE un...
Bocea Mihalache, omul de afaceri implicat duminică în scandalul de la poalele Retezatului, între activiştii de mediu şi cei care se ocupă de construirea unei microhidrocentrale pe Râul Alb, a rămas paralizat de la gât în jos. Aceasta după ce Alin And...
Constănţenii vor mărşălui duminică, 10 mai, de Ziua Internaţională a Păsărilor şi Arborilor, pe principalele bulevarde ale oraşului, pentru a trage un semnal de alarmă vizavi de avizarea construcţiilor pe spaţiul verde.
În Timişoara au avut loc, sâmbătă, două proteste simultane organizate de ecologişti împotriva defrişărilor ilegale de păduri din România.
Ecologiştii ies sâmbătă, 14 martie, la acţiune. Dacă vreţi să faceţi ceva util cu timpul vostru, pentru oraşul Constanţa, alăturaţi-vă dimineaţa celor de la Baricada Verde şi după-amiază celor de la Eco Dobrogea....
O acţiune de protest este organizată marţi, 5 august, la ora 18.00, la Piaţeta Perla din Mamaia. Constănţenii vor să arate turiştilor că locuitorii oraşului de la malul mării îşi doresc „mai mult verde“....
Întreaga planetă sărbătoreşte la 5 iunie Ziua Mondială a Mediului Înconjurător. În contextul acestui eveniment ecologic, Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare se va implica activ în organizarea a numeroase acţiuni.
Campania de plantare de primavără iniţiată de ecologiştii de la APM Satu Mare în perioada “Luna Pădurii” s-a finalizat. S-a tras linie, rezultatele fiind: 209.000 de puieţi plantaţi pe 23 de amplasamente a fostelor depozite de deşeuri din mediul rura...
Trei membri ai Partidului Verde Ecologist din Moldova vor fi incluşi pe lista verzilor din România pentru alegerile europarlamentare din acest an, în baza unui acord de colaborare.
Partidul Verde Ecologist a iniţiat o campanie contra ocupării sectorului forestier de funcţionari şi mafioţi, care au îngrădit sute de hectare de pădure şi au construit vile luxoase
O manifestaţie împotriva gazelor de şist este anunţat astăzi în comuna Sânmărtin, unde se află cunoscuta staţiune Băile Felix. Oamenii sunt chemaţi prin intermediul reţelelor de socializare în parcul central din comună pentru a protesta între ora 14....
În curând, va fi lansată o nouă ediţie a Cărţii Roşii a Republicii Moldova, care include un număr aproape dublu de specii pe cale de dispariţie. Experţii spun că situaţia este gravă.
Premierul Victor Ponta a declarat, într-o ediţie a emisiunii „Income“ difuzată de Antena 3, că proiectul privind începerea exploatării miniere la Roşia Montană este posibil să fie respins de Senat, dacă dezbaterea este politizată, criticând totodată ...
Nu există constănţean care să nu se fi bucurat vreodată de o plimbare pe Bulevardul Elisabeta. Cel mai vechi bulevard din Constanţa era până mai ieri o oază de verdeaţă. O decizie a Primăriei Constanţa a făcut ca arbori vechi de peste 50 ani să dispa...
Schimbările climatice prin care trece Pământul au deja efecte vizibile. Încălzirea globală nu le-a lăsat reci nici pe vedete, iar multe celebrităţi încearcă să protejeze mediul apelând la diverse metode....
Militanţii ecologişti din Constanţa au protestat paşnic joi, 4 aprilie, împotriva exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice, investiţie a companiei americane Chevron prevăzute a demara în judeţul Constanţa....
O delegaţie din Reghin va participa în această dimineaţă la protestele organizate în Bucureşti cu ocazia Zilei Naţionale împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică.
Vaporul Greenpeace, Arctic Sunrise, şi-a început din România turneul european pentru sprijinirea pescarilor de coastă şi împotriva pescuitul industrial. Momentul a fost ales deoarece negocierile pentru reforma Politicii Comune de Pescuit (PCP) intră ...
Mâine, pescarii şi ecologiştii, împreună cu angajaţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud vor ecologiza malurile râului Bistriţa Ardeleană de pe teritoriul municipiului. Acţiunea vine să marcheze Ziua Mondială a Apei, sărbătorită în da...
Echipajul faimoasei organizaţii ecologiste a ajuns pentru prima dată în România. Vasul Arctic Sunrise poposeşte până la 20 martie în Portul Constanţa, într-o campanie europeană de susţinere a pescuitului la scară mică....
România este prima ţară vizitată de Greenpeace în cadrul campaniei europene pentru reformarea Politicii Comune de Pescuit, încurajarea pescuitului sustenabil şi, implicit, a pescarilor de coastă....
Actriţa şi activista americană Daryl Hannah a fost arestată din nou, la Washington, unde a participat la un protest ecologist, organizat pentru a stopa controversatul proiect Keystone XL....
Un grup de peste 30 de timişoreani au ieşit în centrul oraşului pentru a protesta sub sloganul „Opriţi măcelul din Natura României”.
„Tinerii mânioşi“, simpatizanţi Roşia Montană au protestat, sâmbătă după-amiază, în semn de solidaritate cu locuitorii din Peninsula Halkidiki care nu vor începerea exploatării unui zăcământ aurifer din zonă. Tot sâmbătă, clujenii au atras atenţia as...
Astăzi, de Ziua înverzirii plaiului, în toate raioanele ţării se vor desfăşura activităţi de extindere a suprafeţelor cu vegetaţie forestieră. Agenţia Moldsilva va pune la dispoziţia autorităţilor circa 400 de mii de arbori şi arbuşti. Anterior ecolo...
Ecologiştii de la Mare Nostrum au încheiat la 1 septembrie campania de strângere a deşeurilor de pe plaja Vadu. Acţiunea a început la 11 august şi a oferit turiştilor posibilitatea colectării selective a ambalajelor....