echipa nationala - ultimele știri
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.
Grupa noastră de la Campionatul European, considerată ușoară de mulți imediat după tragerea la sorți, tocmai a trecut la altă categorie, odată cu calificarea Ucrainei prin intermediul barajelor.
De la ora 21.30 (Antena 1) se va juca cel mai puternic amical pe care l-am avut în ultimii trei ani și singurul test cu adevărat concludent înainte de Euro 2024. Columbia, naționala pe care o vom întâlni pe Estádio Cívitas Metropolitano, e neînvinsă de 20 de meciuri, din 2022.
Toți cei care au văzut amicalul cu Irlanda de Nord (1-1) au concluzionat că avem probleme mari. Iar o grupă pe care unii au catalogat-o drept „ușoară“, după tragerea la sorți, ne dă mari emoții acum, mai ales că, foarte probabil, va fi completată cu Ucraina.
Dumitru Macri s-a stins din viață la 92 de ani, potrivit vișiniu.ro. El era ultimul supraviețuitor al echipei Rapidului din anii '50 și era stabilit la Paris.
Se apropie un eveniment la care visăm de 8 ani, dar care ne prinde, din păcate, într-un moment extrem de dificil.
Întrecerea inventată de UEFA, care a înlocuit meciurile amicale, a ajuns la ediția cu numărul patru. Din păcate, naționala României va evolua acum în compania unor echipe extrem de slabe.
La Paris, se vor trage la sorți, joi (ora 19.00, Prima TV și platformele AntenaPLAY și UEFA TV), grupele Ligii Națiunilor.
România mușcă din „mărul otrăvit“: mutarea sclipitoare care ne aduce o mare problemă în 2024 ANALIZĂ
O afacere destul de importantă, la care nici n-am fi visat până de curând, va crea, din păcate, o situație dificilă în perspectiva unui examen care ne așteaptă în vara acestui an.
Punctul culminant al calendarului va fi atins în perioada verii, când sunt programate Euro 2024 și Jocurile Olimpice de la Paris.
Visăm cai verzi pe pereți și ne punem speranțele într-o însănătoșire miraculoasă, deși, inevitabil, timpul ne demonstrează că aceasta e calea sigură spre eșec. Nu de azi, de ieri, ci de vreo două decenii.
România și-a stabilit baza la Euro 2024: Imagini spectaculoase de la cantonamentul tricolorilor FOTO
Selecționerul Edward Iordănescu (45 de ani) s-a întors din Germania după ce a ales baza de pregătire.
La anul, stadioanele din Germania vor fi luate cu asalt de fanii tricolorilor. Până atunci, avem tragerea la sorți pentru grupe și bătălia pentru bilete.
Șansa a ținut cu familia Iordănescu la mai toate tragerile la sorți. Doar că, la acest nivel, doar acest „ingredient“ e insuficient pentru succes.
Președintele federației e un maestru imbatabil al discursurilor pompoase. Din păcate, rezultatele sunt cele care îl chinuiesc.
După mult timp, am ieșit din mediocritate și, drept urmare, e cazul să renunțăm la negativismul care domină la noi.
E cazul să avem mai mult respect pentru muncă. Mai ales într-o societate în care există o idee bolnăvicioasă potrivit căreia munca e pentru fraieri!
Selecționerul a fost atacat, când a fost cazul, iar acum, firește, e lăudat pentru o mare performanță.
Selecționerul României a refuzat să fie luat de val. Ceea ce nu se poate spune despre șeful Comisiei Tehnice FRF.
UEFA ne dă oficial marea veste după calificarea la Euro 2024: S-a publicat lista care ne face mândri
Echipa națională a încheiat campania pentru Campionatul European cu o performanță remarcabilă.
Fostul căpitan al tricolorilor insistă că, după o asemenea performanță, trebuie să ne dorim și mai mult.
Tricolorii au câștigat seria din care au făcut parte și pot visa cu ochii deschiși la un turneu final reușit.
Pe Arena Națională, tricolorii vor încheia, diseară (ora 21.45, Antena 1), campania pentru Euro 2024.
„Adevărul“ vă propune o analiză amănunțită într-un moment în care avem de ales: fie că procedăm românește și ne îmbătăm cu apă rece, fie că, în sfârșit, rămânem cu picioarele pe pământ și o luăm pe calea cea corectă.
Cel poreclit „Mbappe“ speră să joace mai multe minute pe Arena Națională (marți, ora 21.45, Antena 1).