duminica ortodoxiei - ultimele știri
În Duminica Ortodoxiei, prima duminică din postul Paştelui, primarul Sectorului 2 Neculai Onţanu a adus un alai de preoţi care au ţinut o slujbă în aer liber, i-au stropit cu aghiazmă pe locuitorii Sectorului 2 şi icoanele ridicate la îndemnul edilul...
Mii de credincioşi sunt aşteptaţi vineri şi sâmbătă la Biserica Icoanei din sectorul 2 pentru a participa la evenimentele prilejuite de sărbătorirea Duminicii Ortodoxiei, desfăşurată sub genericul „Icoana-Fereastră spre Dumnezeu“.
Astăzi, P.S. Sa Visarion a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala Episcopală din Tulcea, iar apoi cu preoţii din oraş au condus procesiunea cu sfintele icoane.
Joi, 21 martie, Icoana Maicii Domnului cu pruncul de la Mănăstiurea Nămăieşti, din judeţul Argeş, va fi adusă în Capitală, la Biserica Icoanei, pentru a fi purtată în procesiunea de Duminica Ortodoxiei, se arată într-un comunicat al Patriarhiei Român...
Credincioşii din Bucureşti care nu au apucat încă să se roage la icoana Maica Domnului Trihirusa, care a fost adusă de la Mânăstirea Neamţ şi care se află acum la Biserica Icoanei, vor mai avea la dispoziţie încă o zi pentru a o face....
Mii de ortodocşi, dar şi câţiva catolici şi reprezentantul Bisericii Anglicane s-au adunat azi, în Duminica Ortodoxiei, în Parcul Icoanei din Capitală, pentru a marca biruinţa asupra celor care luptau împotriva icoanelor, evenimentul fiind cinstit de...
Procesiunea religioasă care a început ieri în Grădina Icoanei va continua şi azi. Ieri, peste 80 de preoţi de la cele peste 40 de biserici din sectorul 2 şi mii de credincioşi au participat la evenimentul religios „Lumina ortodoxiei”....
Peste 10.000 de credincioşi sunt aşteptaţi mâine pentru a participa la slujba religioasă de la ora 10.00 urmată de procesiunea cu icoane ce va avea loc la ora 13.30 la Biserica Icoanei cu ocazia sărbătorii religioase dedicată Duminicii Ortodoxiei....
O delegaţie de clerici condusă de primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, şi preacuviosul părinte Ioan Rădulescu protoiereul Protoieriei 2 Capitală a întâmpinat azi, în comuna Afumaţi, sosirea în Bucureşti a Icoanei Maicii Domnului cu trei mâini (Trih...
Prima parte a procesiunii religioase de la biserica Grădina Icoanei, la care sunt aşteptaţi mii de credincioşi, 80 de preoţi de la cele peste 40 de biserici din sectorul 2 şi din alte sectoare ale Capitalei, va începe azi, de la ora 17.00....