dovezi - ultimele știri
În legendele grecești, amazoanele erau femei extraordinare şi războinice temute, care trăiau la marginea lumii cunoscute.
Țara noastră a trimis la Moscova, în decembrie 1916 şi în iulie 1917, 91,5 tone de aur fin, în baza unui acord în care Rusia, țară aliată pe-atunci, se angaja să-l returneze la cererea proprietarului
Oamenii de ştiinţă spun că există „dovezi convingătoare” că piaţa de fructe de mare şi animale sălbatice Huanan din Wuhan s-a aflat în centrul focarului de Covid-19.
Au apărut noi dovezi ale crimelor de război comise de soldaţii ruşi la Bucea. Mărturiile oamenilor şi două înregistrări obţinute de The New York Times arată cum paraşutiştii ruşi au omorât cel puţin opt bărbaţi într-o suburbie din Kiev pe 4 martie.
Rusia susţine că laboratoarele din Kiev, Odesa, Lvov şi Harkov au primit finanţare de 32 de milioane de dolari. Acuzaţiile vizează şi ţări precum Germania, Marea Britanie şi Georgia, care, conform Rusiei, ar fi acceptat transferul de probe biologice ...
Sub apele reci ale Mării Nordului, echipele de arheologi au descoperit, cu ajutorul tehnologiei moderne, o lume dispărută, care în urmă cu 8000 de ani era una dintre cele mai căutate şi populate zone din Europa.
În timp ce unii dintre taximetriştii din Vama Siret au umflat preţul curselor spre Rădăuţi şi Suceava, o firmă a adus autocare în punctul de trecere a frontierei pentru a-i prelua gratuit pe cei care fug din calea războiului. Voluntarii unei asociaţi...
Liderul mondial îşi va afla sentinţa, joi, după cum spun jurnaliştii australieni. Amânarea anunţului e un semn rău pentru Nole: în ultimele zile, Guvernul a pregătit un dosar solid.
Într-un an, un indian a primit opt doze de vaccin anti-COVID. Bărbatul susţine că s-ar fi vaccinat însă de 11 ori. Autorităţile indiene nu înţeleg cum s-a putut întâmpla un astfel de lucru.
Bogdan Hristache, bărbatul dat în urmărire generală în Italia după ce şi-a răpit copilul din braţele mamei, pe o stradă din Padova, a explicat pentru „Adevărul” care este, de fapt, realitatea. El îţi acuză fosta concubină că a dispărut de trei ani cu...
Cercetătorii au ajuns la concluzia că femeile se autosatisfac sexual probabil de milenii. Există dovezi concrete care arată că femeile practicau masturbarea cu ajutorul jucăriilor sexuale încă de acum 30.000 de ani.
Copreşedintele AUR, George Simion a declarat că membrii formaţiunii depun o sesizare la DNA cu privire la faptul că PNL ar fi încercat să cumpere parlamentarii AUR să nu se prezinte la votul pe moţiunea de cenzură, ce urmează să fie dat marţi în Parl...
Arheologii turci care au excavat situl oraşului Troia pe dealurile Hisarlik susţin că au descoperit rămăşiţele legendarului cal troian. Aceştia au descoperit o structură mare din lemn de brad şi grinzi de până la 15 metri lungime asamblate într-un mo...
Porţile Cetăţii Bradu aflate în patrimoniul Muzeului Judeţean Buzău au fost restaurate de specialişti din Suceava. Procesul de restaurare a început în urmă cu doi ani, în Laboratorul de Restaurare şi Conservare al Muzeului Naţional al Bucovinei din S...
Când a avut loc primul război din istoria omenirii. O ciocnire de o violenţă extremă, de exterminare
Arheologii cred că au dovezile perfecte despre primul război atestat din istoria omului. În Kenya a fost descoperit locul unui măcel cumplit petrecut acum 10.000 de ani, rezultatul unui conflict teribil între triburile de culegători-vânători aparţinâ...
Numărul persoanelor care au avut COVID, dar au dus boala pe picioare, nu au fost la doctor şi nu figurează în nicio evidenţă în România ar putea fi de până la 5 ori mai mare decât o arată evidenţele oficiale, după cum afirma joi seara, la Digi24, Val...
Cei trei bărbaţi reţinuţi în ancheta referitoare la accidentul de teleferic soldat cu 14 morţi, în nordul Italiei, au fost eliberaţi. Doar unul a fost plasat în arest la domiciliu. Procuratura Generală din oraşul Verbania a confirmat hotărârea judecă...
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a afirmat că nu sunt dovezi că ar exista reacţii adverse mai severe după administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID-19 faţă de cele de după prima doză.
În perioada 2 noiembrie-10 decembrie 2020, poliţiştii derulează la nivel naţional o campanie de informare a publicului larg cu privire la aplicaţia Bright Sky, un instrument digital gratuit care oferă asistenţă şi informaţii utile persoanelor aflate...
Tatuajele au o istorie vastă în Japonia, iar pentru a înţelege cu adevărat stigmatul din spatele lor este esenţial să fiţi conştienţi de semnificaţia acestora.
Tone de gunoaie aruncate la întâmplare, în perioada 15-17 mai, au fost colectate în Galaţi din zona Falezei Dunării de către angajaţii de la salubritate. Oamenii spun că a fost mai multă mizerie decât după evenimente de amploare.
Prelungirea dovezilor înlocuitoare cu drept de circulaţie ale permisului de conducere se va face din oficiu în perioada stării de urgenţă, a anunţat IPJ Călăraşi.
Stelian Iordache, bunicul Luizei Melencu, a părăsit, duminică, 29 septembrie 2019, spitalul din Craiova, la cerere, după două zile petrecute în clinica de Cardiologie.
Istoricul Nicoleta Petcu a tratat pe larg într-un studiu publicat recent legătura dintre preotul Arsenie Boca şi Principesa Ileana a României.
La ieşire din Defileul Oltului, la poalele Munţilor Carpaţi, se înalţă semeaţă, de peste şase secole, Mănăstirea Cozia, o nestemată autentică a arhitecturii bisericeşti româneşti, printre cele mai cunoscute din ţară. Legendele care circulă în jurul s...
De ce rămân fermi în convingerile lor dacopaţii, cei care cred în teoriile conspiraţiei sau cei care neagă Holocaustul în ciuda dovezilor copleşitoare care infirmă credinţele lor? Credinţele oamenilor sunt mai susceptibile de a fi întărite de reacţii...
Ambasadorul Statelor Unite la Organizaţia Naţiunilor Unite, Nikki Haley, stând în faţa unor rămăşiţe ale unei rachete militare despre care a susţinut că este de origine iraniană, a susţinut că Statele Unite au astfel dovezi „indisputabile” asupra fap...
După ce în presa de peste Ocean au apărut o serie de investigaţii de anvergură asupra modului în care firme precum AggregateIQ şi Cambridge Analytica au făcut uz de aceste reclame personalizate de pe Facebook, generate de algoritmi complecşi, pentru ...
Postul de televiziune History transmite în premieră serialul „Dosarele JFK: Pe urmele lui Oswald“ care prezintă noi dovezi despre implicarea puşcaşului marin Lee Harvey Oswald în uciderea fostului preşedinte al Statelor Unite ale Americii, John F. Ke...
Ancheta unei crime violente petrecute în localitatea Micula, judeţul Satu Mare, a luat o întorsătură neaşteptată după articolele de presă ale unui fost colonel de Poliţie, care face anchete jurnalistice în cazul crimelor, după ce a ieşit la pensie.
Extratereştrii, creaturile din alte lumi, dar şi navele lor au invadat imaginaţia, dar şi spaţiul public decenii la rând. De-a lungul timpului, au apărut dovezi menite să arate că de fapt obiectele zburătoare neidentificate şi „omuleţii verzi“ sunt r...
O serie de diete sărace în calorii şi articole ne recomandă să adăugăm la regimul nostru alimentar un supliment sau altul, de care am auzit sau nu. Cum deosebim însă informaţia corectă şi utilă de cea nefolositoare? Un american a fost curios să afle...
Problema creştinării timpurii a teritoriului României rămâne un subiect controversat. Diverşi specialişti sunt împărţiţi în două tabere. Unii susţin creştinarea timpurie a dacilor şi daco-romanilor, alţii arată că majoritatea populaţiei care a locuit...
O nouă carte detaliază torturile brutale şi crimele realizate în Siria de regimul dictatorului Bashar al-Assad, cel în ajutorul căruia a sărit Vladimir Putin, în lupta contra rebelilor sirieni. 45.000 de fotografii îngrozitoare ale corpurilor mutilat...
Autorităţile ruse au exhumat rămăşiţele pământeşti ale ultimului ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea, şi ale soţiei acestuia, Alexandra, în cadrul unei anchete care reexaminează circumstanţele în care a fost asasinată familia imperială rusă, în anul 191...
În majoritatea reprezentărilor, în special de pe zidurile mănăstirilor, voievozii români sunt înfăţişaţi purtând coroane complexe, cel mai probabil realizate din aur şi bătute cu pietre scumpe. Preţioasele podoabe care încununau fruntea domnitorilor ...
Mai mulţi specialişti care au studiat viaţa lui Mihai Eminescu susţin că poetul nu a murit fără urmaşi. „Luceafărul“ ar fi avut un fiu, Mihai Lăzăreanu, cu fata morarului din Ipoteşti. Teoria este una extrem de controversată, împărţind, de-a lungul a...
Conflictul separatist din estul Ucrainei relevă tot mai multe dovezi, dar nu şi probe concludente legal, ale implicării statului rus, afirmă oficiali de rang înalt în domeniul drepturilor omului de la ONU, relatează Reuters.
O nouă analiză, dată publicităţii duminică de o echipă de specialişti digitali independenţi, dezvăluie cum a modificat Ministerul Apărării din Rusia imaginile din satelit prezentate în raportul oficial despre doborârea zborului malaysian MH17 în estu...
Cercetătorii români spun că voievodul îngropat în mormântul 10 la Biserica Curtea de Argeş, căruia ei i-au spus „Prinţul Negru al Ţării Româneşti“, ar putea fi Alexandru, fiul lui Basarab I. Însă nu vor putea absolut siguri de aceasta decât după ce v...
Ambasada Marii Britanii la Kiev a decis să ajute Rusia să-şi recunoască tancurile proprii pe teritoriul Ucrainei, despre a căror prezenţă Moscova susţine că nu ştie nimic.
Visele lucide constituie obiectul de studiu al cercetătorilor încă din 1913, însă în ultimii ani tot mai multe persoane au devenit interesate de felul în care pot ajunge să-şi rezolve probleme din viaţa reală cu ajutorul unor tehnici care permit cont...
Încă un militar separatist prorus a publicat pe VKontakte o fotografie în care apare, cu arma la piept şi în poziţie de drepţi, în faţa unui lansator de rachete despre care se crede că este sistemul BUK de fabricaţie rusă pe care separatiştii l-ar fi...
Comunitatea internaţională şi-a înăsprit discursul la adresa Rusiei, pe care tot mai multe dovezi o leagă de doborârea cursei MH17. Rusia contraatacă şi-i aduce pe şeful Statului Major şi comandantul forţelor aeriene care, prin 10 întrebări, vor să d...
Toate indiciile şi evenimentele derulate după ce un avion civil a fost lovit cu o rachetă deasupra estului separatist al Ucrainei arată că tragedia este o consecinţă directă a implicării Rusiei în Ucraina.
Echipe de intervenţie au început recuperarea cadavrelor celor 298 de persoane aflate la bordul avionului malaysian prăbuşit joi în estul Ucrainei, informează AFP.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, cere Statelor Unite să prezinte „dovezi” privind implicarea militară a Rusiei în conflictul separatist din estul Ucrainei, în urma acuzaţiilor Washingtonului care a ridicat problema trecerii combatanţilor şi armel...
Pe lângă numeroase prejudecăţi legate de statutul celibatar al persoanelor care amână implicarea într-o relaţie serioasă, există şi probe potrivit cărora viaţa acestora pare a fi mult mai bună decât a celor care şi-au rostit jurămintele.
De ce unii înşală şi au aventuri? Există factori care pot prezice infidelitatea, te poţi feri de asemenea dezamăgiri dacă te uiţi mai atent? Ce spune ştiinţa?
Înaltul Comisar al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, a declarat luni, pentru prima dată de la începerea conflictului sirian, că sunt dovezi care „indică responsabilitatea” pentru săvârşire de crime împotriva umanită...
Rusia a acuzat miercuri inspectorii ONU care au anchetat atacul chimic de la 21 august de la Damasc că au ignorat în raportul lor final dovezile concludente care le-au fost transmise de guvernul sirian, informează Mediafax ....
Rusia va oferi Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite probe care ar demonstra că atacul chimic din 21 august este o „provocare" a rebelilor sirieni, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP....
Din textul documentului „zgârâiat“ pe o „carte de lemn cerată“, în urmă cu 1882 de ani, de un jurist-grefier cu nume roman rezultă clar la acea dată şi numele antic romanizat, Alburnus Maior. Dovada a stat la adăpostul munţilor peste 15 secole.
Filmările şi fotografiile presupusului atac chimic din Siria, petrecut la sfârşitul lunii trecute, au fost fabricate din timp, au declarat marţi mai mulţi participanţi la o conferinţă ONU pentru drepturile omului desfăşurată la Geneva. Aceştia au pre...
Preşedintele Vladimir Putin nu a exclus posibilitatea ca Rusia să-şi dea acordul pentru o intervenţie militară în Siria dacă se va dovedi în mod irefutabil că regimul de la Damasc a atacat populaţia cu agenţi chimici, informează RIA Novosti şi Associ...
Informaţiile prezentate de Statele Unite şi aliaţii lor privind folosirea armelor chimice de către regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad la periferia Damascului „nu conving deloc“ Rusia, a declarat luni ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov...
Celebrităţi precum Tiger Woods, Russell Brand şi David Duchovny au blamat apetitul lor sexual incontrolabil pe o tulburare numită adicţia de sex. Dar descoperiri recente aşază semnul întrebării în jurul naturii acestei probleme.
Secretarul american de Stat, John Kerry, a cerut miercuri omologului său francez, Laurent Fabius, să-i prezinte informaţiile pe care susţine că le deţine cu privire la o eventuală folosire a gazului sarin în Siria.
Secretarul de stat american, John Kerry, a declarat vineri că Statele Unite deţin „dovada solidă“ a folosirii armelor chimice de către regimul sirian....