Una dintre primele cărţi pe care le-am citit şi care apoi m-au urmărit toată viaţa (m-au „bântuit“, aş putea spune, pentru a fi în ton cu conţinutul) este ciclul de poveşti arabe „O mie şi una de nopţi“ (li s-a întâmplat şi unor Goethe, Stevenson sau Borges, aşa că sunt mulţumit de companie). Este una dintre acele „cărţi totale“, care conţin totul şi încă ceva în plus.
România, anii ’50. „Rebus, maşină de jucărie şi bomboane în pomul de Crăciun!“, spune explicaţia „oficială“ a pozei. Unde sunt Crăciunurile de altădată? Oricum, et in Arcadia ego. Îl aşteptam pe Moş Gerilă tot anul, ca pe un Mesia al cadourilor. Dacă mă întâlneam cu el faţă în faţă, eram însă mai degrabă timid, mă fâstâceam şi nu ştiam ce să-i spun.
În recentele mele lecturi, m-a frapat legătura care se poate face între două cărţi editate recent de Humanitas Fiction şi Humanitas: „În amintirea memoriei“, de rusoaica Maria Stepanova, şi jurnalul, în sfârşit publicat şi la noi, al evreicei olandeze Etty Hillesum. Amândouă vorbesc despre evreitate dintr-o perspectivă unică şi te fac să înţelegi mai bine ceea ce s-a întâmplat şi ne dorim ca să nu se mai întâmple.
Reiau aici, cu ocazia reînceperii anului şcolar, textele scrise de-a lungul vremii despre şcoala dinainte de 1989 – epocă la care ne raportăm în continuare şi un subiect predilect al meu. Chiar dacă nu „beneficiam“ de toate gadget-urile din prezent – care mai mult încurcă decât folosesc, ca să nu spun că nu folosesc la nimic –, lumea pe-atunci avea „culoare, gust şi miros“, lucruri care lipsesc cu desăvârşire în societatea postmodernă actuală.
O paralelă între gândirea lui Dostoievski (pe 30 octombrie se împlinesc 200 de ani de la naştere) şi cea a lui George Orwell, printre cele mai mari spirite ale secolelor XIX şi XX, poate cele mai mari dintre cele care s-au exprimat asupra chestiunilor social-politice. Dostoievski a „profetizat“, iar Orwell a dus, în literatura sa, până la ultimele consecinţe „palatul de cleştar“, a cărui construcţie se definitivează acum, sub ochii noştri.
Interpreta Teodora Enache-Brody, care va susţine sâmbătă, 18 septembrie, de la ora 20.00, un concert la Opera Naţională Bucureşti, în cadrul seriei „Bucureştiul Creativ“ a Festivalului Internaţional George Enescu, priveşte muzica şi arta ca pe o alchimie şi o călătorie spirituală.
Binecunoscutul jurnalist, cu formaţie de istoric, Toma Roman jr. a publicat recent o nouă carte (una de interviuri): „Mărturii de la verde la roşu“, apărută la o editură „proaspătă“, Miidecărţi. Volumul vine în continuarea preocupărilor constante ale autorului: „explorări în comunismul românesc“ şi avertizarea asupra pericolelor care pândesc în permanenţă societatea democratică.
Neaşteptat de bun „Sputnik“ (Rusia, 2020, regia Egor Abramenko), pe care l-am văzut aseară la Happy Cinema Bucureşti. Mă aşteptam să fie bun, sau cel puţin interesant, de-aceea m-am şi dus, dar nu în maniera atât de valoroasă în care s-a dovedit până la urmă. Filmul iniţiat de Bondarciuk jr. poate fi „citit“ şi ca o recuperare a sovietismului, şi ca o critică a acestuia – şi e foarte bine aşa.
Urmează o analiză a „epocii Ceauşescu“ (anii high şi late ai comunismului românesc – anii ’70-’80, pe care i-am prins în copilărie) prin intermediul unei treceri în revistă, parţiale şi sporadice, a serialelor TV difuzate în cele două decenii, aşa cum mi le amintesc eu. Textul l-am scris spontan, într-o duminică seară, pe măsură ce se apropia ora 6, pe care, după cum spun, o asociam, când eram mic, cu „Linia maritimă Onedin“.
„Probabil cel mai lung spectacol din istorie“, intitulat „Hektomeron“ şi inspirat de opera lui Giovanni Boccaccio (1313-1375), la rândul său inspirat de Marea Ciumă (1347-51), a avut loc la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova în zilele de 21-22 iunie, de Rusalii şi de „cea mai lungă zi din an“. Reiau aici însemnările făcute în acele zile la Craiova, în „jurnalul“ meu online.
În ce constă fenomenul unei personalităţi talentate, cât de efemeră este inspiraţia, cum să îţi transformi creaţia într-un instrument al conştiinţei de sine şi ce trebuie să faci ca despre Familia Regală a României să vorbească toată Academia de Arte din Sankt Petersburg. Despre toate acestea şi multe altele, în interviul acordat de talentata portretistă din Basarabia Elena Bria, a cărei expoziţie se va deschide joi, 27 mai, la galeria Arbor.
Vernisajul expoziţiei de pictură a Elenei Bria, intitulată „Pursuit of Beauty“ (curatori: Natalia Şmurgun, Iosif Şaţ), va avea loc joi, 27 mai 2021, începând cu ora 17.00, în spaţiul de expoziţii Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1, Bucureşti), coordonat de Victoria Nagy Vajda. Expoziţia va rămâne deschisă timp de o lună, până pe 27 iunie.
Numeroase lucrări, alese din toate perioadele de creaţie, ale pictorului român Giuliano Nardin, una dintre „senzaţiile“ artei contemporane autohtone, artist expus în lunile februarie şi martie la Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11), se regăsesc începând de joi, 6 mai 2021, şi în expoziţia VR (virtual reality) „Nuntă, bal şi spital“, curator Doinel Tronaru, „vernisată“ virtual pe platforma Theopen-art.com.
În câţiva ani, Giuliano Nardin (43 de ani) a devenit unul dintre cei mai „căutaţi“ şi curtaţi pictori români contemporani, o veritabilă „senzaţie“. A avut o expoziţie „personală“ în iarnă la Arbor.art.room (Transilvaniei 11), a inaugurat, la propunerea Ilinei Schileru, noul spaţiu expoziţional de la MNŢR, iar de astăzi se alătură grupului de tineri artişti foarte buni cu expoziţii „virtuale“ pe platforma Asociaţiei Arbor.
Numeroase lucrări în diverse tehnici, realizate în ultimul deceniu de Maia Ştefana Oprea, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate artiste contemporane din România, se regăsesc începând din 20 aprilie 2021 în expoziţia VR (virtual reality) „On the Naturalness of Things“ / „Despre naturaleţea lucrurilor“, curator Ana Sultana Cipariu, „vernisată“ virtual pe platforma Theopen-art.com.
Joi, 11 februarie, între orele 17.00 şi 21.00, la Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11), va avea loc deschiderea expoziţiei unui artist tânăr şi original, Giuliano Nardin, expoziţie intitulată misterios „Nimic nou la Podul Săbăreni“ (perioadă de vizitare: până pe 7 martie 2021), o inedită propunere expoziţională realizată împreună cu curatorul Doinel Tronaru, la propunerea managerului cultural Victoria Nagy Vajda.
Ajunsă la volumul doi al unei trilogii, romanul recent apărut „Vântul, duhul, suflarea“, scriitoarea Andreea Răsuceanu foloseşte Facebook-ul doar în scopuri profesionale, numindu-l „un spaţiu înşelător şi inconsistent“. În final, trilogia autoarei va constitui un fel de „cronică de familie“, axată pe satul C.(olilia), o localitate din lunca Dunării, situată în preajma Prutului, la locul de intersecţie a trei vechi provincii româneşti.
Au trecut 40 de zile de la neaşteptata dispariţie a apreciatului artist plastic Mark Verlan, care-a trăit toată viaţa la Chişinău, iar jurnalista Natalia Şmurgun, curatoarea ultimei sale expoziţii, cea în VR de pe portalul TheOpen-Art.com, îşi aminteşte cum (nu) l-a cunoscut pe regretatul artist. Inaugurăm cu această ocazie un program de publicare şi la Bucureşti a celor mai bune articole apărute în presa de limbă rusă din Republica Moldova.
„Cineva ar putea spune că aceste texte de politică internă sunt «datate», dar evoluţia post-2016 a situaţiei politice a arătat, cu asupra de măsură, actualitatea – din păcate, prelungită – a ideilor exprimate atunci, în acel «moment de cumpănă» al democraţiei româneşti, precum şi caracterul de «forewer war», în România, al bătăliei cu PSD-ul şi cu forţele neocomuniste.“ (din disclaimer-ul cărţii „E război, proştilor“)
Artistul basarabean care ne-a părăsit subit la sfârşitul anului trecut, la vârsta de 57 de ani, a fost un campion al underground-ului şi al subversivităţii, neputând fi încadrat în nici un sistem, artistic sau politic. Soarta unor astfel de nume este însă că nu pot fi niciodată „oficializate“, continuând să rămână, pentru cei care vin după ei, cu statutul de legende sau artişti-cult.
Artistul underground şi nonconformist Mark Verlan, locuitor al Chişinăului de etnie rusă, care-a fost expus în 2019 la Bucureşti de către Asociaţia Arbor la Galeria Posibilă (alături de un alt artist neconvenţional, Ghenadie Popescu), se întoarce în atenţia iubitorilor de artă români prin expoziţia sa în „realitate virtuală“ care poate fi văzută începând de astăzi pe platforma TheOpen-Art.com, dedicată acestui tip de expoziţii.
Întotdeauna literatura făcută de femei, arta în general, a fost mai interesantă şi mai puternică, dar parcă ultimii ani au excelat din acest punct de vedere. De la reeditarea romanului „Băgău” al Ioanei Bradea la noul roman al Andreei Răsuceanu, ieşit recent pe piaţă, anul 2020 a fost mai apăsat decât oricând cel al literaturii scrise de femei. Şi poezia, însă, scrisă de femei (Ştefania Mihalache, Mina Decu etc.) a dat clasă colegilor bărbaţi.
Chiar dacă anul a fost cum a fost pentru toată lumea, scriitorul a reuşit să scoată în 2020 două cărţi, absolut remarcabile. Ambele sunt atipice pentru scrisul său şi, chiar dacă nu sunt cele mai importante pentru opera sa, sunt demne de a fi luate în seamă, ca orice propunere a unui mare autor. Cel puţin volumul „nu striga niciodată ajutor“ dă impresia unei „plăci tombale“ peste scrisul cărtărescian.
Desigur, Morgenstern. Marea actriţă şi-a publicat de curând, la Editura Litera, o carte autobiografică, intitulată în mod misterios „Nu sunt eu“. Actriţa strânge laolaltă notaţii foarte personale de jurnal, în care-şi reafirmă ataşamentul faţă de evreitate sau profunda încredere în artă. În contextul actualelor atacuri la adresa artistei, volumul ne poate ajuta să înţelegem cât de înrădăcinat este antisemitismul în societatea românească.
Sâmbătă, între orele 15.00 şi 21.00, la Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11), va avea loc deschiderea expoziţiei „The Severed Garden“ a peisagistului Vadim Creţu, o inedită propunere expoziţională aparţinând curatorilor Andrei şi Andreea Grosu, binecunoscuţi regizori şi oameni de teatru, care păşesc cu temeritate spre alte zone artistice decât cele cu care sunt obişnuiţi, la propunerea managerului cultural Victoria Nagy Vajda.
Cărţile scriitorilor basarabeni apărute la editura Humanitas capătă o nouă semnificaţie în actualul context geopolitic, dat de victoria Maiei Sandu în alegerile de la Chişinău. Ele mărturisesc despre deznădejdea tărâmului dintre Prut şi Nistru, despre 200 „de ani de singurătate“ ai acestuia şi despre Basarabia ca un Macondo al României, similar expoziţiilor Valentina Rusu Ciobanu 100 deschise până de curând la Bucureşti.
Expoziţia-fenomen „Woman Unchained“ by Irina Greciuhina, care-a fost deschisă timp de o lună în spaţiul expoziţional Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11), perioadă în care s-a bucurat de un imens succes, s-a închis în „real“, dar iubitorii de frumos mai au o şansă să contemple „Cina cea de taină“ cu femei şi alte lucrări care i-au încântat pe bucureşteni în această perioadă.
Irina Greciuhina este o artistă basarabeană, născută în 1982 şi stabilită în Chişinău. A expus, printre altele, la Veneţia, unde a făcut furori, dar primul ei solo show în România are loc în lunile septembrie şi octombrie, în spaţiul expoziţional Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11). Printre lucrările ei, se află o „Cina cea de taină“ cu personaje exclusiv feminine, lucrare masivă şi scandaloasă, care va face senzaţie la Bucureşti.
Irina Greciuhina este o artistă basarabeană, născută în 1982 şi stabilită în Chişinău. Este preocupată de „studiul arhetipurilor feminine“, de femeie ca „fenomen unic, divin şi natural în egală măsură“. A expus, printre altele, la Veneţia, unde a făcut furori, dar primul ei solo show în România are loc în lunile septembrie şi octombrie, în spaţiul expoziţional Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1, Bucureşti).
În 2020, anul pandemiei CoViD şi al „ascuţirii luptei de clasă“ (recte ideologice) mai mult decât oricând, „Malmkrog“, noul film al lui Cristi Puiu, pare inactual, dar miza sa constă tocmai în (eventuala) profundă actualitate a textului soloviovian.
Joia neagră. Traficul bucureştean, aruncat în aer de o grevă cu iz politic a şoferilor STB. Ce se ascunde în spatele protestelor
În caz de conflict militar, România e în pericol: De ce nu avem rezervişti voluntari chiar dacă Armata i-ar plăti să stea acasă
Florin Cîţu pierde teren în PNL. Cine se încălzeşte pentru a-i lua locul | ANALIZĂ
Prognoza meteo. Se întorc ninsorile. Ce temperaturi se anunţă
Ce provocări pregăteşte Rusia pentru a lansa atacul în Ucraina? Pericolul din coasta României şi agenţii specializaţi în război urban
Culise. Florin Cîţu, confruntat cu prima mare revoltă împotriva sa
Încă o reformă căreia i se pune cruce:
interzicerea cumulării pensiei cu salariul de la stat. Ce membri ai Guvernului se bucură de două venituri
Luptă strânsă în PNL
pentru şefia Ministerului Cercetării şi Digitalizării
Prognoza meteo: Un episod de iarnă loveşte România. Cât ţine vremea rea
PSD şi PNL îşi delimitează
sferele de influenţă la nivel central. Ce numiri au fost făcute la Garantare, Contragarantare şi ANCPI şi ce lefuri sunt puse în joc