doctorat - ultimele știri
Fostul director al Direcției Generale Anticorupție (DGA) Cătălin Ioniță nu poate justifica 1,1 milioane lei din avere, informează Agenția Națională de Integritate.
Premierul desemnat le-a declarat jurnaliștilor că a fost exmatriculat în timpul studiilor de doctorat, fiind chestionat cu privire la studiile sale.
Ultimul proiect de lege a învățământului superior prevede ca, timp de trei luni înainte de susținere, tezele de doctorat să fie publice. Ministrul Educației, Ligia Deca, mai spune că politicile de etică și de deontologie din universități vor fi stabilite prin hotărâre de Guvern.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat într-un interviu pentru Adevărul că noile legi ale Educației prevăd un nou mod de prevenire privind abaterile de la integritate în scrierea lucrărilor de doctorat.
Ministrul de Interne a anunțat că a depus o nouă plângere împotriva hotărârii comisiei de etică a UBB, care a constatat că „suspiciunile de plagiat” în cazul tezei sale de doctorat „se confirmă în marea lor majoritate”.
Ce trebuia să facă UBB? Dacă tot s-au mișcat, trebuiau să ia la mână toate tezele îndrumate de îndrumătorul lui Lucian Bode, care evident nu le citește sau nu e calificat să depisteze cât e de original ce citește (tot acolo) și să le verifice.
Profesorul Ciprian Mihali, de la Universitatea Babeș-Bolyai, explică ce presupune scrierea unui doctorat și de ce este atât de dificilă constatarea plagiatului și retragerea unui titlu de doctor.
Șeful MAE a declarat că nu a identificat semnale externe pe tema scandalului generat în jurul doctoratului ministrului Bode, în ce privește aderarea la Schengen, votată în Consiliul JAI, unde participă șeful de Interne.
Ministrul Afacerilor Interne a salutat marţi publicarea rezultatelor evaluării Universităţii 'Babeş-Bolyai' din Cluj-Napoca asupra tezei sale de doctorat şi susţine că lucrarea "este în regulă", "titlul de doctor acordat în anul 2019 este menţinut", el precizând că va revizui erorile constatate.
Fabricile de doctorate continuă să producă plagiatori pe bandă rulantă, în mod special din rândul „elitelor“ politice, al ofiţerilor din cadrul Armatei, Poliţiei, al serviciilor de informaţii.
Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, a declarat joi că România este singura ţară din Uniunea Europeană în care universităţile nu pot acorda titlul de doctor şi "continuă să se raporteze la un sistem introdus în 1948 de co...
În acelaşi timp, experţii Facultăţii de Horticultură din Iaşi explorează posibilitatea testării de noi soluţii care să ţină pasul cu provocările aduse de schimbările climatice din ultima perioadă.
Jurnalista Emilia Şercan acuză autorităţile statului că au orchestrat o operaţiune de kompromat împotriva sa după ce a dezvăluit că teza premierului Nicolae Ciucă este plagiată, iar acum încearcă să muşamalizeze această acţiune.
În perioada 7-9 aprilie, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti, organizează cea de-a XXIII-a ediţie a „Uşilor deschise”. Evenimentul va avea loc în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod...
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) anunţă că, în numai 8 luni, a realizat evaluarea a 50 de instituţii organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD), precum şi a fiecăruia dintre cele 398 de domenii d...
Deputatul USR Mihai Poliţeanu anunţă, joi, că a sesizat Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) în legătură cu teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă. CNATDCU este singurul organism care ...
Din nou o discuţie despre un politician de vârf şi plagiat! Un fenomen care din păcate arată cât de grav este afectată substanţa societăţii din România! Sunt atacate sau apărate persoane cu desigur multă culoare politică. Dar, aproape deloc nu se cau...
Teza că în România nimeni nu poate ajunge într-o funcţie importantă dacă nu are un schelet în dulap începe să se confirme.
Vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, a declarat, marţi seară, referindu-se la posibilul plagiat din teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, că există instituţii ale statului care pot verifica dacă într-adevăr a existat plagiat sau nu, ea afirm...
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a afirmat, marţi seară, că premierul Nicolae Ciucă trebuie să clarifice cât mai repede situaţia cu acuzaţia de plagiat, pentru ca aceasta să nu devină o vulnerabilitate în partid.
Ştefan Bălăucă, unul dintre cei mai importanţi olimpici români, în domeniul ştiinţelor, din ultimul deceniu, a refuzat să plece la studii în străinătate şi visează să dezvolte ştiinţa românească. Acesta face două facultăţi în acelaşi timp, la Iaşi.
Soţii Armand îi cer lui Sorin Grindeanu să prezinte publicului cartea pe care a scris-o împreună cu tatăl său. "Ea există, am arătat-o, e scrisă cu un profesor de matematică, aş zice chiar bun. (...) Doamna Armand a produs atâta gunoi în sectorul 1 î...
Tribunalul Bucureşti a decis anularea diplomei de doctor a fostului ministru liberal Radu Stroe, eliberată în 2013 de Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul". Decizia nu este definitivă.
Tribunalul Bucureşti a decis anularea diplomei de doctor a lui Dumitru Dumbravă, general în rezervă al SRI. Hotărârea nu este definitivă şi a fost luată ca urmare a solicitării Academiei Naţionale de Informaţii, din subordinea SRI.
Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat, într-o declaraţie transmisă educatieprivata.ro, că a solicitat Universităţii de Ştiinţe Agronomice să îi verifice conformitatea tezei de doctorat.
Ce faci atunci când VREI, dar NU POŢI să protejezi impostorii academici?! Ne spune actualul ministru al educaţiei: încerci să te transformi într-un „luptător” pentru integritate academică. Cum?
Liga Studenţilor (LS) Iaşi solicită Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din Iaşi să respingă dosarul pentru avansarea în gradul de lector depus de Ionuţ-Alexandru Toader, fiul rectorului în funcţie, Tudorel Toader, deoarece nu îndeplineşte con...
Conflictul dintre Biserica Ortodoxă Română şi Arhiepiscopia Tomisului privind reînfiinţarea mitropoliei la Constanţa se acutizează. Supărat că nu va fi uns mitropolit, IPS Teodosie a adus în ajutor un profesor, pentru a vorbi de izvoarele istorice. A...
Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, reorganizarea Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Printre modificări este şi aceea că, de acum încolo, la masterate se vor putea înscrie doar cei care şi-au luat diploma de licenţă la acestă şcoală de st...
Ministrul Sorin Cîmpeanu şi-a publicat CV-ul abia la trei luni după ce a fost învestit în funcţia de ministru al Educaţiei. Şi abia după solicitări apărute pe reţele de socializare. CV-ul dlui ministru Cîmpeanu cuprinde multe informaţii despre funcţi...
Chestorul principal de poliţie Cătălin Alexandru Ioniţă, fost şef al Direcţiei Generale Anticorupţie, dar şi Constantin-Florin Mituleţu-Buică, preşedintele în exerciţiu al Autorităţii Electorale Permanente rămân fără titlul de doctor în ştiinţe după...
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, miercuri, cererea Academiei de Studii Economice din Bucureşti privind anularea diplomei de doctor a lui Darius Vâlcov, după ce CNATDCU a stabilit că 23% din teza acestuia de doctorat reprezintă preluare in...
Laurenţiu Barangă, fost director al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului Înaltei Curţi, după ce acesta a folosit documente de studii falsificate pe baza că...
Un nou city manager la Galaţi. Are două masterate şi un doctorat în ştiinţa şi ingineria
alimentelor
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, l-a desemnat, vineri, 13 noiembrie, pe Cezar Ionuţ Bichescu, fost prorector la Universitatea ”Dunărea de Jos”, în funcţia de manager public al municipiului Galaţi....
Nicolae Damian este profesor de geografie şi s-a născut, a fost educat şi format în comuna Pufeşti din Vrancea, pe care o va păstori din noua postură de primar.
Lista nominală a deputaţilor din Parlamentul României, legislatura 2016-2020, care au cel puţin un doctorat, conform CV-urilor oficiale de pe site-ul instituţiei....
Preotul Constantin Cenuşă din comuna Vicovu de Jos, judeţul Suceava, a obţinut titlul de doctor în 2019, cu lucrarea „Mitropolia Bucovinei, 1918-1940”. El a făcut doctoratul la Facultatea de Istorie de la Universitatea „Ştefan cel Mare”. După dovedir...
Sorin-Gabriel Ailenei, învestit sâmbătă, 8 august, are însă şi experienţă în administraţie, în ultimii ani el ocupând mai multe funcţii la Prefectura Bacău: consilier al prefectului, manager public şi subprefect. În afară de studiile teologice, are o...
Andrei Mărgeloiu a fost admis la programul de doctorat al Universităţii Cambridge din Marea Britanie, după ce a absolvit masteratul aceleiaşi prestigioase instituţii, cu o teză în care a investigat o metodă nouă de folosire a inteligenţei artificiale...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, definitiv, să îi retragă titlul de profesor abilitat lui Florian Bodog, cât şi dreptul de a coordona doctorate, sub argumentul că nu a îndeplinit criteriile minime pentru această avansare profesională....
Darius Vâlcov, fost consilier al premierului Viorica Dăncilă, acuzat de mai multe fapte de corupţie, nu mai este „doctor”, după ce ministrul Monica Anisie i-a anulat titlul de doctorat.
Mihnea Costoiu, rector de trei mandate la Politehnica din Bucureşti, a fost exmatriculat de la două doctorate, unul de la universitatea sa, celălalt, de la Academia SRI, scrie G4Media.
Între Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Educaţiei din Republica Populară Chineză a fost semnat un memorandum privind recunoaşterea diplomelor şi certificatelor din învăţământul superior.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEN) a publicat miercuri începând cu ora 14.30, o parte din tezele de doctorat, aşa cum îşi luase angajamentul în luna februarie.
Jurnalista Emilia Şercan arată că două teze de la Academia de Poliţie care ar fi urmat să fie susţinute public în februarie, au fost amânate „pentru o dată ulterioară”, după anunţul că toate tezele de doctorat vor fi făcute publice, conform Ministeru...
Un tânăr român va ajunge la maturitate la doar 60% din potenţialul său de productivitate, fiind pe ultimul loc în Europa, în raport de calităţile sistemelor naţionale de educaţie şi sănătate.
O femeie a profesat timp de 3 ani ca medic rezident anestezist într-o clinică din Hessa. Patru pacienţi şi-au pierdut viaţa. Cazul nu este unul izolat. Tot mai mulţi impostori reuşesc să pătrundă în sistemul medical.
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor (CNATDCU) a decis cu unanimitate de voturi retragerea titlului de doctor deţinut de fostul rector al Academiei de Poliţie, Adrian Iacob, după ce a constat în mod oficial că tez...
Darius Vâlcov, politician apropiat lui Liviu Dragnea şi„creierul” din spatele mai multor politici economice ale guvernării PSD, şi-a plagiat teza de doctorat în Finanţe. Cel puţin, asta este concluzia Comisiei de Etică şi Deontologie Profesională de ...
Ce facilităţi suplimentare există pentru studenţi şi doctoranzi pe segmentul de mobilitate academică
Studenţii şi studenţii doctoranzi beneficiază, începând din noul an universitar, de dreptul de a li se recunoaşte, pe lângă creditele transferabile dobândite la alte instituţii de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu din ţară sau din ...
Există dubii serioase de plagiat asupra tezei de doctorat a judecătoarei Corina Corbu, noua şefă a Curţii Supreme, atrage atenţia Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie (CRJI).
De mai bine de doi ani, agronomul gălăţean în vârstă de 52 de ani lucra în minister ca subsecretar de stat. Floricel Dima este doctor în agronomie, iar de-a lungul carierei a lucrat atât în producţie, cât şi ca manager, ocupând, printre altele, postu...
80 de teze de doctorat susţinute în perioada 2011-2016 nu se regăsesc în format electronic în arhiva Academiei de Poliţie, iar alte trei teze nu există nici în format tipărit. Acestor teze dispărute li se adaugă şi lucrările ştiinţifice a doi decani ...
articol publicitar
Academia de Studii Economice din Bucureşti, liderul învăţământului superior economic şi de administraţie publică din România şi Europa de Sud-Est, universitatea cu cea mai bună inserţie a absolvenţilor pe piaţa muncii autohtone, scoate la concurs pen...
Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (ASE), vorbeşte despre apropierea sa faţă de prestigioasa instituţie pe care spune că o cunoaşte „ca în palmă“, de la perioada când era şef de promoţie şi se visa „economist de fer...
Până în decembrie 1989 era o întreagă aventură să fii admis la Doctorat. Conducătorii ştiinţifici erau puţini, mulţi dintre ei demult ieşiţi la pensie, concursurile de admitere rare, organizate în funcţie de capriciile Cabinetului 2, adică ale Elenei...
Suspiciunea care planează asupra ofiţerului de poliţie George Adrian Bărbulescu, ridicat de poliţişti miercuri, 24 aprilie 2019, din locuinţa personală din Slatina şi dus la audieri la Bucureşti, a stârnit reacţii în rândul colegilor.
Directorul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Mihaela Triculescu are o datorie de peste 20.000 de lei către Universitatea de Vest din Timişoara după ce nu a respectat prevederile unui contract din fonduri europene reprezentând burse d...
Kinetoterapeut şi doctor în educaţie fizică şi sport, titlu obţinut la doar 26 de ani, Cătălina Mitrache vorbeşte despre cum este afectată coloana vertebrală a copiilor şi tinerilor de utilizarea excesivă a telefonului mobil şi a tabletei, despre caz...