dmitri medvedev - ultimele știri
Dmitri Medevedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse , a declarat luni că autorii din spatele atacului mortal de la sala de concerte din Moscova ar trebui să fie „fi uciși”, scrie The Moscow Times.
Dmitri Medvedev a reacționat și el la adoptarea de către Parlamentul European a unei rezoluții privind tezaurul României de la Moscova.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate de la Moscova, cere capitularea Ucrainei în schimbul încetării războiului și includerea acestei țări în Rusia.
În pofida sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană, vinul din podgoriile italiene ale fostului președinte rus Dmitri Medvedev continuă să fie livrat în Rusia.
Dmitri Medvedev, un acolit al lui Vladimir Putin, a apelat la arhicunoscutele sale distorsionări de situații și jigniri pentru a-și exprima furia față de discursul despre Starea Uniunii susținut de Joe Biden în fața Congresului SUA.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, care ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Securitate din această țară, a prezentat luni, din nou, harta cu teritoriile Ucrainei care ar urma să fie alipite Rusiei.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Diplomatic Extern al Uniunii Europene, Peter Stano, a comentat declarația vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev , potrivit căreia Kiev și Odesa sunt orașe rusești și a-i recomandat fostului lider de la Kremlin să consulte
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a ameninţat din nou Occidentul cu un război nuclear total dacă Rusia, în urma războiului în Ucraina, este împinsă înapoi la graniţele sale din 1991, recunoscute la nivel internaţional, relatează dpa.
Fostul președinte și premier al Rusiei, Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate, l-a calificat vineri drept „trădător” pe noul comandant şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, cunoscut ca una dintre principalele portavoci din interior ale propagandei Kremlinului, amenință cu lansarea unui război împotriva NATO și face declarații cu iz de ingerință electorală în contextul apropierii unor alegeri importante în Europa.
Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev l-a amenințat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski că „este puțin probabil să ajungă până la bătrânețe”.
Propunerile menite să blocheze veniturile comerciale includ interzicerea totală a vânzării de diamante brute rusești.
Fostul preşedinte Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a dat de înțeles că respinge sugestia fostului secretar general al NATO ca Ucraina să se alăture Alianței Nord-Atlantice fără teritoriile ocupate de armata rusă.
Rusia s-a retras oficial marţi dintr-un tratat-cheie care limita unele categorii de arme convenţionale, acuzând SUA că au subminat situaţia de securitate de după războiul rece prin extinderea Alianţei nord-atlantice NATO.
Cooperarea energetică cu Uniunea Europeană s-a deteriorat sau a devenit inutilă din cauza dificultăților economice cu care se confruntă statele membre, a afirmat duminică fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev.
Cancer tiroidian, boala Parkinson sau lepră - sunt doar câteva dintre numeroasele afecțiuni nedovedite despre care se spune că ar fi suferit dictatorul rus în ultimii ani.
Medvedev afirmă că militarii britanici care antrenează trupe în Ucraina ar putea fi „ţinte legitime”
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat că militarii britanici care antrenează trupe ucrainene în Ucraina ar putea fi „ţinte legitime” pentru forţele ruse, la fel ca şi fabricile germane care produc rachete Taurus dacă acestea ar aproviziona Kievul.
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a jurat sâmbătă că Rusia va ocupa mai multe teritorii în Ucraina, la un an după anexarea revendicată a patru regiuni ucrainene, prezentată de Vladimir Putin ca împlinirea proiectului imperial al „Noii Rusii”, relatează AFP.
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent numărul doi în Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse, a declarat marţi că a vizitat o tabără de instrucţie militară în estul Ucrainei şi a anunţat că armata rusă a recrutat circa 325.000 de soldaţi de la începutul anului.
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a făcut aceste declarații într-un moment dificil pentru țara sa, după eliminarea lui Evgheni Prigojin.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a afirmat că deţinerea de arme nucleare protejează Rusia în faţa ameninţărilor de securitate, iar Moscova continuă să reamintească Occidentului despre riscuri pentru a preveni un conflict între puterile nucleare.
Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev nu se dezminte cu declarațiile sale amenințătoare la adresa Occidentului și pline de interpretări și comparații trunchiate asupra unor evenimente recente.
Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat că Moscova nu are nevoie să poarte convorbiri de pace cu Ucraina până când această ţară nu le va cere în genunchi.
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a sugerat sâmbătă că Moscova va mai ataca porturile ucrainene ca răspuns la atacurile Kievului asupra navelor ruseşti în Marea Neagră şi a ameninţat că Ucraina va avea parte de „o catastrofă ecologică”.
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a comentat controversa legată de refuzul spadasinei ucrainene Olga Harlan de a da mâna cu adversara sa din Rusia.
Folosirea armelor nucleare ar avea consecințe grave pentru Federația Rusă, a spus un reprezentant al Consiliului Național de Securitate al SUA.
Avertisment al fostului președinte rus, Dmitri Medvedev: „Am fi obligați să folosim o armă nucleară”
Dmitri Medvedev a avertizat că un succes al contraofensivei ucrainene ar putea duce la utilizarea armamentului atomic, de către Rusia.
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat că Rusia trebuie să distrugă ceea ce a numit conducerea de vârf a ''formaţiunilor teroriste'' după atacul de duminică noapte asupra podului Crimeei.
Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat sâmbătă, după ce SUA au promis că vor trimite muniţie cu dispersie în Ucraina, că, dacă aderarea Ucrainei la NATO se va concretiza, ar însemna un "al treilea război mondial", transmite EFE.
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat, într-o publicaţie guvernamentală de la Moscova, că actuala confruntare cu Occidentul va dura "decenii", iar conflictul cu Ucraina ar putea deveni "permanent", semnalează luni agenţia Reuters.
„Dacă nu mă lăsați să vorbesc, voi țipa, dacă nu mă veți lăsa să țip, voi fluiera, dacă nu mă veți lăsa să fluier, voi suna clopotul. Iar dacă ne veți distruge și clopotele, vă voi da foc, pentru că satanele nu merită decât focul iadului!
Adjunctul șefului Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a spus că autoritățile ruse nu vor permite un scenariu în care armele nucleare ajung în mâinile bandiților, iar Ministerul de Externe al Rusiei asigură că rebeliunea va fi rezolvată "in viitorul apropiat."
Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, un aliat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, a declarat miercuri că nu mai există "limite morale" care să împiedice Moscova să distrugă cablurile de comunicaţii subacvatice ale inamicilor săi.
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a avertizat vineri că Occidentul subestimează grav riscul unui război nuclear în legătură cu Ucraina, relatează Reuters.
Incursiunea din această săptămână în regiunea Belgorod din vestul Rusiei a stârnit reacții mixte din partea unor voci pro-Kremlin proeminente.
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a acuzat vineri SUA de mituirea Curţii Penale Internaţionale pentru a emite un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin.
Este a 435-a zi de război la scară largă în Ucraina. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că în timpul bombardamentelor rusești de miercuri și-au pierdut viața 21 de persoane, în orașul Herson.
Mihailo Podoliak spune că aceste comentarii „amenințătoare” ale fostului președinte rus pot fi întâmpinate cu replica finlandeză: „Un butoi gol face mai mult zgomot”.
Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost convocat din nou la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, de această dată din cauza declarației prin care Dmitri Medvedev a contestat virulent existența Republicii Moldova ca stat.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev contestă existența Republicii Moldova ca stat după ce premierul de la Chișinău, Dorin Recean, a anunțat o listă neagră cu cetățeni ruși interziși între Prut și Nistru, printre care s-ar afla și Vladimir Putin.
Aurescu, replică pentru rusul Medvedev: Ideea de împărțire a Ucrainei este „penibilă” și „incorectă”
Ministerul de Externe al României a dat un răspuns dur noilor declarații făcute de ex-președintele rus Dmitri Medvedev, conform cărora țările vecine Ucrainei și-ar dori împărțirea teritoriului său.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev și vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a afirmat marți printr-o postare publicată pe Telegram că Joe Biden este un „bunic disperat”.
Un nou război mondial este probabil, însă el nu este inevitabil, a declarat marţi vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev spune că, dacă G7 va lua măsuri pentru a interzice exporturile către Rusia, Moscova va rezilia acordul privind transportul cerealelor prin Marea Neagră, care permite exporturi vitale de cereale din Ucraina.
Medvedev: „Marea Britanie a fost, este și va fi dușmanul nostru etern”. Cum îi amenință pe britanici
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a lansat amenințări la adresa Marii Britanii după ce a numit-o „dușmanul etern”.
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a avertizat miercuri Coreea de Sud să nu trimită arme în Ucraina. Avertismentul vine după ce președintele sud-corean s-a declarat dispus să ajute Ucraina cu armament, în anumite condiții.
Înainte de aceasta, Medvedev a prezis de asemenea dispariţia Ucrainei. Potrivit acestuia, nici Europa, nici Statele Unite, nici Rusia, nici propriii cetăţeni nu au nevoie de această ţară.
Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a dat asigurări sâmbătă că actualul stat ucrainean nu interesează pe nimeni în Rusia, Europa, SUA, America Latină, Asia şi Africa, motiv pentru care zilele Ucrainei sunt numărate
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev și-a încurajat sâmbătă conaționalii să descarce și să publice pe internet copii piratate ale filmelor care au devenit indisponibile în Rusia după ce platforma de streaming Netflix s-a retras din țară din pricina invaziei în Ucraina, relatează TASS.
Fostul preşedinte și premier rus Dmitri Medvedev, care deține în prezent postul de adjunct al secretarului Consiliului de Securitate de la Moscova, a transmis sâmbătă Dumei de Stat să adopte o lege care să le interzică persoanelor incluse în categoria „agenţilor străini” să câştige bani în Rusia.
Fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, a afirmat că în ciuda doctrina Rusiei pentru descurajare nucleară, posibilitatea recurgerii la arme nucleare în războiul cu Ucraina nu este exclusă.
O eventuală arestare a lui Vladimir Putin în străinătate în baza mandatului emis de Curtea Penală Internaţională (CPI) ar echivala cu o declaraţie de război împotriva Rusiei, un casus belli, a avertizat joi vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, care deține în prezent funcția de vicepreședinte al Consiliului de Securitate de la Moscova, a ameninţat luni că este „pe deplin imaginabil” un atac cu o rachetă hipersonică asupra sediului Curţii Penale Internaţionale (CPI).
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a comparat vineri mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva lui Vladimir Putin cu hârtia igienică, aceasta fiind prima reacţie a unui înalt responsabil din Rusia.
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a comentat vineri incidentul de marţi în care au fost implicate o dronă americană MQ-9 şi două avioane de luptă ruseşti de tip Su-27 deasupra Mării Negre.
Dmitri Medvedev, președinte al Rusiei între 2008 și 2012, a stabilit o recompensă de 15 milioane de dolari pentru asasinarea ministrului italian al Apărării, Guido Crosetto.
„Efortul celor de la Buenos Aires de a continua lupta lor justă pentru suveranitatea teritoriilor disputate arată clar cursul către (...) lupta împotriva practicilor ruşinoase ale neocolonialismului”, a scris Medvedev.
Fostul preşedinte al Federaţiei Ruse Dmitri Medvedev a afirmat că furnizarea în continuare de arme Kievului riscă să conducă la o catastrofă nucleară globală, reiterându-şi ameninţarea nucleară în contextul războiului din Ucraina, informează Reuters.
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a ironizat ideea că forţele ruse rămân fără rachete, el susținând că fabricile din ţară lucrează non-stop pentru a răspunde comenzilor de armament.