
Djokovici intră în istoria tenisului: 8 martie, ziua care îl va face unic. Ce şi-a propus pentru viitor
Nole (33 de ani) e ca vinul! Cu cât înaintează în vârstă, cu atât devine mai bun. Iar rezultatele sale confirmă acest lucru.
Nole (33 de ani) e ca vinul! Cu cât înaintează în vârstă, cu atât devine mai bun. Iar rezultatele sale confirmă acest lucru.
Sârbul de 33 de ani are un total de 17 trofee de Grand Slam în palmares dintre care opt cucerite la Melbourne. În Australia, a fost bătut ultima dată la 22 ianuarie 2018!
Primul Grand Slam al anului se încheie, astăzi (ora 10.30, Eurosport), cu meciul cel mai aşteptat, cel în care vom vedea dacă liderul mondial poate fi oprit, după trei ani de invincibilitate la Melbourne.
A doua semifinală i-a adus faţă în faţă pe rusul Daniil Medvedev (4 ATP) şi pe grecul Stefanos Tsitsipas (6 ATP), iar învingătorul s-a decis după un duel aprig.
Aşa cum era de aşteptat, sârbul de 33 de ani a pus capăt parcursului de vis pentru rusul Aslan Karatsev (114 ATP), apărut pe tabloul principal din calificări.
Liderul mondial, deşi are ceva probleme fizice, e de neoprit! Şi, în următoarea fază, va întâlni un jucător despre care nimeni n-ar fi crezut că poate ajunge atât de sus, la Melbourne.
Nick Kyrgios (25 de ani, 47 ATP) nu e nici cel mai bun jucător australian de tenis, nici nu face parte din elita circuitului masculin. Cu toate acestea, e foarte mediatizat. Din păcate, aproape mereu, din motive nedorite.
Chiar dacă se află în grupul privilegiaţilor de la Adelaide, Novak Djokovici (33 de ani, 1 ATP) a cerut condiţii mai bune de carantină pentru jucătorii aflaţi în izolare totală, la Melbourne.
Liderul mondial a ajuns în prim-plan, pentru a doua oară în această pandemie. Prima dată, el a fost acuzat pentru că a organizat Adria Tour, un demonstrativ în care au fost ignorate normele sanitare.
Autorităţile din Australia au ripostat dur, după ce atât Novak Djokovici, cât şi Sorana Cîrstea au cerut condiţii speciale de carantină pentru cei care au intrat în contact cu bolnavii de COVID-19.
Liderul ATP a înfiinţat, anul trecut, „Professional Tennis Players Association“. Iar acum, în calitate de membru fondator PTPA, a luat atitudine faţă de ceea ce se întâmplă cu 72 de sportivi carantinaţi în Australia pentru următoarele 14 zile.
La Londra, în una dintre ultimele mari confruntări ale acestui sezon, iubitorii tenisului au avut parte de un joc incredibil, decis după trei seturi şi aproape 3 ore.
Liderul clasamentului mondial a fost eliminat, vineri, de italianul Lorenzo Sonego (42 ATP), în sferturile de finală ale turneului de la Viena.
Actualul lider al tenisului masculin s-a calificat, miercuri seara, în sferturile de finală ale turneului de la Viena şi va termina, foarte probabil, anul pe locul 1 ATP
Neobositul Novak Djokovici (33 de ani) continuă să joace la foc automat, chiar dacă e pandemie şi, în acest sezon, turneele de Grand Slam s-au terminat.
Cel mai des întâlnit meci din istoria tenisului masculin, cel dintre Novak Djokovici (1 ATP) şi Rafael Nadal (2 ATP) şi-a consumat, duminică, episodul cu numărul 56 la Roland Garros.
Duelul dintre Novak Djokovici (1 ATP) şi Pablo Carreno-Busta (18 ATP) din optimile de la US Open s-a lăsat cu descalificarea liderului mondial. Partida s-a repetat la French Open, de această dată în sferturi, şi a născut o altă situaţie tensionată.
Au rămas în competiţie doar opt sportivi. Câte patru la feminin şi la masculin. Finala feminină se va disputa sâmbătă, iar ultimul act de la masculin va avea loc duminică.
Sârbul de 33 de ani are un 2020 formidabil, cu 35 de victorii în 36 de meciuri - singura înfrângere a fost, de fapt, descalificarea de la US Open! -, însă e urmărit de o serie de incidente bizare, de Dosarele X.
Liderul mondial are un 2020 formidabil: 35 de victorii şi o singură înfrângere. Iar acea înfrângere a fost, de fapt, descalificarea în optimile de la US Open, după incidentul cu femeia care arbitra la linie, Laura Clark. Din păcate, momentul s-a repetat la Paris, cu alt arbitru!
Dacă Simona Halep (2 WTA) e jucătoarea de neînvins din circuitul WTA, la băieţi, Novak Djokovici (1 ATP) e cel care zburdă pe teren, indiferent de suprafaţă.
Când s-a spus că descalificarea sârbului de la optimile de la US Open 2020 va umbri restul turneului, nu s-a exagerat. Competiţia s-a încheiat de o săptămână şi încă se vorbeşte despre episodul cu Nole.
Turneul masculin de la Foro Italico a devenit şi mai intens mediatizat, din două motive: revenirea lui Rafael Nadal în circuit, după şase luni şi jumătate, plus prima apariţie a lui Novak Djokovici pe teren, după descalificarea de la US Open, în optimi.
Spaniolul de 34 de ani a fost un beneficiar direct al faptului că Nole a fost aruncat în afara turneului de la Flushing Meadows, în optimi. Asta pentru că, deocamdată, rămâne în faţa sârbului la totalul trofeelor majore: 19 la 17.
La zece zile după un moment care îi va marca, fără îndoială, cariera şi anume descalificarea din optimile de la US Open 2020, sârbul de 33 de ani a jucat din nou, de această dată pe o altă suprafaţă, arătând că rămâne un sportiv redutabil.
Aşa cum era de aşteptat, în absenţa cuplului Nadal - Federer şi după descalificarea lui Djokovici în optimi, trofeul de la US Open 2020 a ajuns în posesia unui jucător care, în premieră, a dat lovitura la un Grand Slam, după trei finale pierdute.
Fostul jucător a comentat incidentul de la finalul săptămânii trecute, care a umbrit un US Open şi aşa lovit de absenţa unor nume grele.
Chiar dacă suferă enorm, potrivit apropiaţilor, după descalificarea din optimile US Open 2020, liderul ATP arată, încă o dată, că rămâne un om în adevăratul sens al cuvântului.
Jucătorul sârb a refuzat să pomenească numele arbitrei de linie tocmai ca să o protejeze de furia publicului. Din păcate, fanii săi au aflat identitatea acesteia.
Cristian Tudor Popescu a comentat, în stilul său caracteristic, descalificarea liderului mondial din optimile US Open 2020, demontând şi o teorie absurdă.