diana damrau - ultimele știri
Lahav Shani nu e celebru, dar este pe cale să devină. Multe lucruri nu veţi găsi pe Google despre el. A câştigat Mahler Conducting Competition (2013), concursul care l-a lansat pe Gustavo Dudamel pe scena internaţională.
Se află în plină desfăşurare Ediţia a XXIV-a, la fel de abundentă precum celelalte, pe durata obişnuită de ceva vreme, peste trei săptămâni. Sub Înaltul Patronaj al şefului statului român – documentul de acordare i-a fost înmânat directorului Artexim...
Al doilea concert al celor de la London Symphony Orchestra a avut un program orientat progresiv de la o lucrare la alta, de la vocalitate la operă. A fost captivant.
În seara aceasta, la Sala Palatului, se va auzi în premieră mondială „The Hidden Place“, lucrare a compozitorului britanic Iain Bell. Într-un interviu pentru „Adevărul“, acesta povesteşte de unde a pornit lucrarea şi despre legătura sa cu soprana Dia...
Soprana Diana Damrau şi harpistul Xavier de Maistre sunt în recital la Ateneul Român, pe 1 septembrie, de la ora 16.30, în cadrul seriei Recitaluri şi concerte camerale. Adevărul.ro va transmite live acest concert.