demitere guvern - ultimele știri
Opoziția ajunge iar într-o situație ingrată, în condițiile în care are emoții și privind strângerea de semnături pentru o moțiune de cenzură, fiind la mâna UDMR, în timp ce șansele trecerii acesteia sunt zero.
Marcel Ciolacu l-a avertizat pe Nicolae Ciucă faptul că așa cum premierul are atribuția demiterii miniștrilor, așa Parlamentul decide soarta unor guverne, inclusiv dărâmarea lor.
Pe 27 mai, Parlamentul Transnistriei se va întruni într-o şedinţă extraordinară, în cadrul căreia va fi analizată noua candidatură a lui Alexander Rosenberg, depusă de Vadim Krasnoselsky pentru postul de nou şef de cabinet.
În condiţiile unei guvernări minoritare, votarea unei moţiuni de cenzură nu reprezintă decât un lucru cât se poate de simplu, s-a mai întâmplat în acest an cu acelaşi cabinet şi urmarea am văzut-o. Iniţiatorii moţiunii au contribuit apoi în mod subs...
Premierul Ludovic Orban a decis să îl demită pe secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Valeriu Lupu, care a provocat un accident rutier la Timişoara şi a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi prelevarea de probe de sânge pentru stabilir...
Deputatul PNL Raluca Turcan a afirmat, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că taberele din PSD sunt dispuse, pentru a-şi atinge obiectivele, să negocieze lucruri de negociat şi prin asta periclitează succelese diplomatice obţinute în ultima vreme de c...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, în plenul reunit, că nu se poate preface că ceea ce s-a întâmplat luni şi marţi cu Bădălău şi Ţuţuianu chemaţi la DNA, chiar şi ca martori, nu a fost „doar o coincidenţă”, cum nu ...
Cele două Camere ale Parlamentului s-au reunit pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură PNL-USR împotriva Cabinetului Grindeanu. Moţiunea va fi susţinută şi de PMP, în timp ce reprezentanţii UDMR au anunţat că se vor abţine de la vot. Matematic, ...