daniel horodniceanu - ultimele știri
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, sâmbătă, cu privire la dialogul dintre fostul vicepreşedinte CSM Daniel Horodniceanu și poliţiştii care l-au oprit în trafic, în urmă cu aproape un an, că procurorul „sigur a învăţat multe din întâmplarea asta”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, luni, recursul formulat de Inspecţia Judiciară împotriva vicepreşedintelui CSM, Daniel Horodniceanu, acuzat de comiterea unor abateri disciplinare, prin intimidarea unui echipaj de poliţie care l-a oprit în trafic.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, luni, din nou pronunţarea în cazul lui Daniel Horodniceanu.
Vicepreședintele CSM, Daniel Horodniceanu, neagă o eventuală implicare a sa în obținerea unui post de expert jurist la Tribunalul Iași de către fiul său.
ÎCCJ a decis că Daniel Horodniceanu, vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), poate fi cercetat penal în dosarul cunoscut sub numele "Veranda", pe care PÎCCJ l-a clasat anterior. Procurorul este acuzat că a efectat acte de procedură penală fără drept în cauza menţionată.
Secţia pentru procurori în materie disciplinară din CSM a decis „respingerea acțiunii disciplinare exercitată de Inspecția Judiciară” în cazul lui Daniel Horodniceanu, acuzat de comiterea unor abateri disciplinare. Decizia nu e definitivă. Dacă Inspecția Judiciară va face recurs, verdictul va fi dat
Cei doi polițiști care l-au oprit în trafic pe procurorul Horodniceanu s-au ales cu dosar penal. Ei sunt acuzați de abuz în serviciu și divulgare de secrete de serviciu. În filmare, cei doi au oprit un conducător auto care depășise viteza legală.
Inspecția Judiciară l-a trimis în judecată disciplinară pe Daniel Horodniceanu, vicepreședintele CSM, constatând că magistratul ar fi comis abateri disciplinare în discuţia cu poliţiştii care l-au oprit în trafic.
Inspecția Judiciară a început cercetarea disciplinară în cazul lui Daniel Horodniceanu, după apariția în spațiul public al imaginilor în care vicepreședintele CSM este deranjat de faptul că a fost oprit de poliție.
O anchetă jurnalistică a jurnaliștilor de la Rise Project arată cum în anul 2017 DIICOT a achiziționat cu 17 milioane de euro o clădire în șantier pentru a servi ca sediu al instituției. Inițial, suma stabilită pentru cumpărarea unui nou sediu era de 6,2 milioane de euro.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, transmite, referitor la cazul vicepreşedintelui CSM, care a încercat să intimideze doi poliţişti care l-au oprit în trafic, că "nimeni nu e mai presus de lege".
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a transmis, în cursul zilei de joi, 11 mai 2023, un punct de vedere legat de cazul procurorului Daniel Horodniceanu, care s-a certat cu doi polițiști care l-au surprins în trafic.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași (IPJ) au confimat că au început verificări ale modului în care au intervenit polițiștii în cazul procurorului Daniel-Constantin Horodniceanu,
Daniel Horodniceanu riscă să rămână fără funcția de conducere din CSM și chiar să piardă mandatul de membru al Consiliului dacă raportul Inspecției Judiciare va arăta că a comis o abatere disciplinară.
Fostul șef DIICOT este implicat într-un proces cu Poliția Rutieră Vrancea după ce, vara trecută, i-a fost suspendat permisul de conducere, fiind surprins conducând cu viteză de aproape 170 de kilometri pe oră. Daniel Horodniceanu a pierdut în primă instanţă, procesul fiind în faza de apel.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) dă asigurări că va prezenta opiniei publice concluziile inspectorilor după realizarea verificărilor privind posibile abateri disciplinare în cazul lui Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte al Consiliului.
Sindicatul Național al Polițiștilor solicită demisia magistratului Daniel Horodniceanu, după ce a fost filmat cum răbufnește la o patrulă de poliție care l-a oprit în trafic.
Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu după apariția în spațiul public al imaginilor în care vicepreședintele CSM este deranjat de faptul că a fost oprit de poliție.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a comentat incidentul în care a fost implicat vicepreşedintele CSM, Daniel Horodniceanu, prins de poliţişti că nu a respectat normele rutiere, afirmând că abordarea acestuia în discuţiile cu poliţiştii a fost "greşită", dar e important că a realizat greşeala.
Polițistul Marian Godină este de părere că singura sancțiune potrivită în cazul procurorului este destituirea din magistratură, invitând polițiștii, care l-au filmat pe fostul șef DIICOT, să îl contacteze și să nu cedeze în cazul unor eventuale „presiuni”.
Asociația “Mișcarea pentru apărarea statutului procurorilor” (AMASP), din care face parte Daniel Horodniceanu, transmite, referitor la înregistrarea în care apare vicepreşedintele CSM, că "interacţiunile de natură contondentă nu sunt o soluţie" pentru soluţionarea conflictelor.
Vicepreşedintele CSM, Daniel Horodniceanu, a fost oprit în trafic de poliţişti, acesta reproşându-le oamenilor legii “tupeul de a opri un procuror care a condus structura de crimă organizată”.
Daniel Horodniceanu susține că „ne îndreptăm spre o fundătură”, referindu-se la numărul în creștere al dosarelor penale în lucru la Parchete raportat la numărul în scădere al procurorilor. Vicepreședintele CSM a atras atenția că statul român reacționează doar după ce se întâmplă „lucruri rele”.
Noul CSM a ales conducerea pentru anul 2023, urmând ca funcţia de preşedinte să fie ocupată de judecătorul Daniel Grădinaru, iar cea de vicepreşedinte de procurorul Daniel Horodniceanu. Noua conducere a fost votată în unanimitate.
Daniel Horodniceanu, Oana Pâţu şi Ioana Albani sunt procurorii care s-au înscris în cursa pentru conducerea DIICOT....
Cei cinci candidaţi la conducerea DIICOT sunt programaţi să susţină vineri interviurile. Printre aceştia se află procurorul şef adjunct al DIICOT Giorgiana Hosu, dar şi fostul şef al instituţiei, Daniel Horodniceanu, care candidează şi pentru conduce...
Ministerul Justiţiei a anunţat, miercuri seară, că au fost selectaţi cei trei candidaţi din partea României pentru funcţia de procuror european, fiind vorba despre Cătălin-Laurenţiu Borcoman, Constantin-Claudiu Dumitrescu şi Daniel-Constantin Horodni...
Fostul şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, a anunţat că a contestat la Curtea de Apel Iaşi, în contencios, procedura de numire a procurorului general organizată de Ministerul Justiţiei.
Procurorii DIICOT au decis, luni, în Adunarea Generală, să îi trimită preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare în care să îi ceară să respingă propunerea ministrului Justiţiei de numire a procurorului Felix Bănilă la conducerea DIICOT, potrivit unor ...
Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat miercuri că avut "câteva sincope" în relaţia cu Serviciul Român de Informaţii, însă lucrurile au devenit "mult mai bune" după schimbarea conducerii Serviciului. În plus, a spus că a simţit nev...
Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, afirmă că nu ştie, deocamdată, unde îşi va continua activitatea după încheierea mandatului, potrivit Agerpres.
Ministerul Justiţiei ar urma să anunţe, luni, rezultatul selecţiei pentru postul de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Şi-au depus candidaturile şi au susţinut interviul, Daniel...
Şeful DIICOT Daniel Horodniceanu a declarat, vineri, la sosirea la Ministerul Justiţiei, unde se defăşoară interviul pentru desemnarea unui nou şef al instituţiei, în condiţiile în care i se ncheie mandatul, că în opinia sa, ar trebui să rămână "pent...
Cei doi candidaţi la postul de procuror-şef al DIICOT susţin astăzi interviul cu ministrul Justiţiei
Cei doi candidaţi care s-au înscris pentru postul de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Daniel Horodniceanu, actualul şef al instituţiei, şi Felix Bănilă, procuror la Parchetul...
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi-a arătat dezamăgirea că la şefia Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) concurează doar doi candidaţi.
Daniel Horodniceanu vrea să părăsească fotoliul de şef al DIICOT atunci când îi expiră primul mandat, în luna mai. El mai avea dreptul la un mandat, dar a cerut CSM să revină la Serviciul teritorial Iaşi.
Pe numele şefului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizata şi Terorism (DIICOT), Daniel Horodniceanu, a existat un dosar penal la DNA. Cazul a fost însă clasat de procurorii anticorupţie. Mărturisirea îi aparţine chiar procurorul...
Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, susţine că propunerile de modificare a codurilor penale nu vor fi adoptate, deoarece ar putea bloca anchetele penale, subliniind că "timorarea" procurorilor sau judecătorilor prin astfel de măsuri nu adu...
Procurorul-şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat că în dosarul „Black Cube”, în care e ivestighează spionarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, este în derulare o a doua comisie rogatorie în Israel. Urmează ca această comisie să se întoarcă în R...
Modificările aduse legislaţiei penale, în contextul transpunerii Directivei UE privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie, nu sunt propuse doar de parlamentarii de la putere, ci şi de cei din opoziţie, a afirmat, luni, procur...
Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat joi că în dosarul referitor la arhiva SIPA au avut loc audieri şi vor mai fi audiate persoane....
Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, joi, că în dosarul Black Cube se aşteaptă rezultatul comisiei rogatorii, o soluţie în cauză urmând a fi dată cel mai probabil în toamnă.
Procurorul-şef Daniel Horodniceanu a declarat, joi, că DIICOT s-a concentrat anul trecut mai mult pe anchete penale în cauze de constituire sau aderare la grup infracţional organizat, unde a fost o creştere a rechizitoriilor de 200%, dar şi pe urmări...
În vederea recuperării prejudiciilor trebuie creată o divizie de investigatori financiari "puternică şi pricepută”, a declarat, joi, procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, precizând că această divizie este necesară pentru a lucra în dosarele ...
Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, joi, că în România a crescut "exponenţial” consumul de etnobotanice, precizând că acestea sunt mai periculoase decât drogurile uşoare pentru că dau dependenţă şi pot duce la moartea celor car...
Procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Daniel Horodniceanu, a declarat, joi, în legătură cu dosarul Sky News, că "se lucrează foarte greu” cu autorităţile din Marea Britanie, însă...
Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a afirmat, miercuri, la Parlament, că nu crede că ar fi "o idee foarte bună" comasarea instituţiei pe care o conduce cu DNA, şi nici nu crede că ideea lansată în spaţiul public de fostul ministru al Just...
Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, miercuri, la Parlament, că, din punctul de vedere al juriştilor Direcţiei, abuzul în serviciu nu a fost dezincriminat prin decizia Curţii Constituţionale din 2016.
Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a precizat, luni, că ancheta în dosarul „Black Cube” este aproape de final. El a mai spus, răspunzând unei întrebări, că Daniel Dragomir nu a dat nicio declaraţie în acest dosar....
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, i-a „invitat“ luni pe procurorul general, Augustin Lazăr, pe procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi pe procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, la o discuţie, la sediul Ministerului Justiţiei, au d...
Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, şi-a exprimat joi nemulţumirea cu privire la modificarea unor competenţe ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, aşa cum prevede o ordonanţă de urgenţă adop...
Daniel Horodniceanu, procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), a declarat marţi că încă nu au fost identificaţi clienţii celor doi israelieni acuzaţi de spionarea comunicaţiilor şefu...
Daniel Horodniceanu, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), a declarat, vineri, că există suspiciuni de finanţare a terorismului în România. De asemenea, acesta a anunţat că a fos...
Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, luni, că este nevoie de mai mult de 40 de ofiţeri judiciari care să se ocupe de interceptări. El a precizat că cel mai bine ar fi ca ofiţerii să fie detaşaţi de la structuri care s-au mai ocu...
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi-a prezentat joi bilanţul pe 2015. La eveniment a participat şi şeful Serviciului Român de Informaţii (SRI) care a declarat că România, din postura de graniţă...
Daniel Horodniceanu, procurorul-şef al DIICOT, a declarat că Luigi Constantin Boicea, elevul de 17 ani din Craiova suspectat de propagandă jihadistă, ar fi contactat anumite persoane cărora le cerea achiziţionarea unor arme de asalt şi două grenade. ...
Daniel Horodniceanu, procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a declarat miercuri că instituţiile statului îşi fac datoria, având în vedere că Alina Bica, fostul şef al instituţiei face obie...
Procurorul Daniel Horodniceanu este noul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), asta după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul de numire a acestuia în fruntea DIICOT.
Preşedintele Klaus Iohannis crede că demisia lui Liviu Dragnea din Guvern este un gest normal. Şeful statului nu a discutat deocamdată cu premierul despre un posibil înlocuitor pentru Dragnea la Ministerul Dezvoltării. Klaus Iohannis a confirmat că s...