Un martor aduce noi amănunte în cazul accidentului în care a fost implicat fostul ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu, pe Dealul Negru.
VIDEO Răsturnare de situaţie. Un martor susţine că Daniel Chiţoiu ar fi provocat accidentul grav de la Zamfireşti

Un martor aduce noi amănunte în cazul accidentului în care a fost implicat fostul ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu, pe Dealul Negru.
Fostul ministru al Economiei şi actualul secretar general al ALDE, Daniel Chiţoiu, va fi adus la Spitalul Floreasca din Capitală pentru investigaţii suplimentare, după ce acest a fost implicat într-un accident rutier mortal în judeţul Argeş.
Un accident de circulaţie grav a avut loc în dimineaţa zilei de joi, 26 decembrie, pe raza localităţii argeşene Zamfireşti. Fostul ministru Daniel Chiţoiu se afla la volanul uneia dintre maşinile implicate.
Fostul ministru PSD al Economiei, Dănuţ Andruşcă, l-a atacat luni pe secretarul general ALDE Daniel Chiţoiu, după ce acesta din urmă a spus despre un coleg de partid că este un „no-name politic” şi l-a comparat cu Andruşcă. „Daniel Chiţoiu a reuşit să-şi facă praf toată munca de o viaţă printr-o declaraţie nesimţită. Nu s-a comportat ca un bărbat politic”, a declarat Andruşcă într-un comunicat citat de stiripesurse.ro.
Daniel Chiţoiu şi Varujan Vosganian sunt persoanele care au cea mai mare influenţă pe lângă Călin Popescu Tăriceanu. Potrivit unor surse politice, ruptura din ALDE a venit şi pe fondul revoltei liderilor din teritoriu faţă de modul în care tabără Chiţoiu-Vosganian a acaparat partidul. Pe lângă loialitatea faţă de Tăriceanu şi trecutul liberal, cei doi mai au în comun problemele cu Justiţia.
Preşedintele ALDE Olt, deputatul Mihai Niţă, a cerut vineri, într-o conferinţă de presă, demisia secretarului general al partidului, Daniel Chiţoiu, potrivit gazetanoua.ro.
Acţionarii Romgaz au numit miercuri noi membri în Consiliul de Administraţie al companiei. Au fost schimbaţi cinci membri, în plin mandat, în locul lor fiind numiţi administratori provizorii, pe o perioadă de patru luni, iar doi au fost reconfirmaţi în funcţie.
Dragnea, Tăriceanu, Vâlcov, miniştrii Niculae Bădălău şi Eugen Teodorovici şi secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu, au finalizat proiectul de buget pe 2019, în urma şedinţei de vineri, acesta urmând să fie pus în dezbatere publică marţi, a declarat Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă.
Proiectul de venituri şi cheltuieli al producătorului de energie hidro prevederi creşteri consistente ale salariilor în acest an, cu 43,3% faţă de anul trecut. În paralel, şefii companiei îşi propun venituri lunare de câteva zeci de mii de lei.
Secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu, precizează că ALDE a luat act de demisia lui Mihai Tudose din funcţia de prim-ministru şi că noua propunere de prim-ministru va fi luată în coaliţia PSD-ALDE. Chiţoiu declară că decizia cu privire la noua nominalizare „trebuie să fie luată în urma unei analize amănunţite“.
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, apare în imagini filmate miercuri de un cititor HotNews.ro în timp ce era apostrofat de mai mulţi vizitatori ai Muzeului Mineritului din Roşia Montană. Oamenii îi reproşează preşedintelui ALDE că ar fi intrat peste rând în muzeu.
Delegaţii la Congresul ALDE şi-au ales sâmbătă Biroul Politic Executiv, vicepremierul Graţiela Gavrilescu, deputaţii Andrei Gerea şi Varujan Vosganian şi ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, numărându-se printre vicepreşedinţii partidului. Fostul vicepremier Daniel Chiţoiu a fost ales membru simplu în Biroul Politic Executiv, ratând „la mustaţă“ funcţia de vicepreşedinte.
Expunerea de motive a legii prin care, printre altele, Comisia Iordache a înfiinţat Secţia Specială are fix 13 (treisprezece) rânduri. Expunerea de motive prin care ministrul Justiţiei, Stelian Ion, propune desfiinţarea Secţiei Speciale are 13 (treisprezece) pagini. Efortul justificativ al ministrului s-ar putea să fie însă în zadar, pentru că e foarte posibil ca victoria să fie adjudecată de părintele ordonanţei (cum altfel?) 13.
Republica Moldova este şi ea în miezul a ceea ce se numeşte geopolitica vaccinurilor. Este vorba despre asumarea surselor de vaccinuri credibile din cele câteva validate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, unele dintre cele produse fiind cu probleme, altele cu rezerve sau limitări.
Tribunalul i-a făcut scăpaţi pe jandarmii abuzivi de la 10 august. România nu e, deci, o democraţie funcţională. Şi nici n-are şanse de a deveni, dacă nu poate depolitiza şi pedepsi derapajele instituţiilor ei de forţă.
Nu mă pricep la psihologie şi nici nu pretind că m-aş pricepe. Bine, „am citit pe net” una-alta, ca tot omul, dar asta nu mă face specialist. Şi totuşi, am ciudata senzaţie că 90% dintre românii „de rând”, puşi în faţa situaţiei de a negocia cu agresorul, s-ar fi descurcat mai bine decât „specialistul” Poliţiei.
Confruntarea demonstrativă de voinţă între liderii americani şi cei sovietici/ruşi constituie un soi de tradiţie globală atunci când un lider nou accede la putere. Fiecare tabără încearcă rapid să seteze tonul, să verifice postura celuilalt, să îi testeze răspunsurile la criză.
Occidentul este pe cale să piardă o bătălie de importanţă strategică care reprezintă o combinaţie de elemente militare şi recuperări de glorie simbolică, ambele în favoarea grupărilor jihadiste islamice care au ruşit să devină o forţă reală şi recunoscută ca structură non-statală reprezentativă pe plan mondial.
Clasarea Dosarului 10 august dărâmă Statul de drept. Orice este permis de acum Nu este vorba doar de o nedreptate făcută celor agresaţi din Piaţa Victoriei, ci de relaţia Stat-cetăţean care se prăbuşeşte.
Umblă vorba prin presa de calitate că Anca a spus la o televiziune că urmează schimbarea Avocatului Poporului, care ar fi fost agreată în Coaliţie, şi că doar numele succesorului nu e clar. Umblă vorba şi că prefectul Bucureştiului, Traian Berbeceanu, numit de PNL, va fi schimbat fără a-şi fi dus mandatul la capăt pentru a fi înlocuit cu un plusist.
Am decis ca titlul pentru primul episod din această ediţie atipică să fie indirect şi o aluzie la filmul care mi-a plăcut cel mai tare până acum.
Ideea că Ion Mihai Pacepa a fost unul din fondatorii corupţiei politice româneşti a stârnit destul de multe reacţii adverse astfel încât să fie nevoie de câteva precizări şi o încadrare istorică.
Una dintre personalităţile marcante ale exilului românesc postbelic, mai cu seamă din Marea Britanie, Londra, care s-a remarcat atât prin personalitatea sa atipică cât şi prin acţiunile sale desfăşurate în Occidentul Liber, în favoarea românilor din lagărul comunist, a fost, fără îndoială, Ion Raţiu.
Cea mai neobosită prepoziţie a limbii române contemporane este prepoziţia „pe”. Frenezia cu care numeroşi vorbitori o folosesc a umilit succesul conjuncţiei „deci”, rostite, acum două decenii, la începutul multor fraze. Galeria de exemple extinzându-se săptămânal, certitudinea privind influenţa englezei devine insuficientă, dar alte explicaţii, dincolo de presiunea modei, nu sunt uşor de identificat.
În această lună, Comisia Europeană va prezenta propunerea legislativă privind introducerea unui paşaport sau cerificat de vaccinare pe care cetăţenii europeni să îl folosească pentru a călători în cadrul Uniunii, a anunţat, chiar pe 1 martie, Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei.
A trecut ziua de 20 ianuarie, cea cu inaugurarea, prima săptămână, a doua săptămână, a treia... nimic. Premierul, regele şi preşedintele aşteptau în continuare. Altădată, pe vremea asta, erau demult rezolvaţi.Altădată, şi nu doar pe timpul lui Trump, la Obama a fost la fel, în prima săptămână telefoanele zbârnâiau exclusiv către Orient, cel de lângă noi, cel cu nisipurile, războaiele şi petrolul. Şi profeţii, de toate religiile.
Am vorbit la LARICS, de multe ori, despre neclaritatea strategică a zonei Mării Negre, respectiv al spaţiului dintre NATO/UE şi Federaţia Rusă.
Apreciez eforturile dlui Marian Staş în vederea modernizării învăţământului, a planurilor cadru, a programelor şcolare. De ani buni dl Marian Staş se zbate pentru apariţia unor şcoli pilot, care să servească modernizării educaţiei. S-a bucurat să vadă apărut cadrul legislativ necesar funcţionării acestor şcoli, dar se pare că lucrurile s-au oprit aici. În ultimul articol ne spune că zero şcoli au cerut să devină şcoli pilot.