crese - ultimele știri
A fost decis calendarul de înscriere la creșă și la grădiniță pentru anul școlar 2024-2025. Prima etapă de înscriere va începe din 27 mai și se va termina pe 14 iunie.
În toate grădinițele și creșele din România ar putea fi montate camere de supraveghere video și audio, inclusiv în sălile de clasă. Vorbim despre o propunere legislativă care ar putea preveni actele de violență la adresa copiilor.
Luna septembrie a adus la Pitești contracte pentru două creșe noi, eficiente energetic, ce vor fi realizate cu fonduri nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Ministerul Dezvoltării a anunţat că a finalizat toate apelurile de proiecte finanţate de minister prin PNRR, informând că ministerul plănuieşte să construiască peste 100 de creşe noi. Potrivit ministerului, 64 de creşe noi pot primi finanţare, pentru...
Ministrul Cseke Attila a anunţat, joi cu ocazia lansării ultimului apel de proiecte din cadrul jaloanelor asumate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin PNRR, că vor fi construite peste 100 de creşe noi, „moderne şi pri...
Creşele din toată ţara au trecut din administrarea primăriilor în cea a Ministerului Educaţiei. La Cluj-Napoca, această schimbare a produs mari nemulţumiri în rândul angajaţilor creşelor, care au intrat în grevă japoneză, dar şi în rândul părinţilor,...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat, joi, că 142 de creşe noi au primit aprobare, iar în total există finanţare pentru construcţia a 280 de creşe moderne, menţionând că sunt alocate fonduri de 230 de milioane de euro pentru acestea.
Judecătorii orădeni au dat verdictul final în litigiul dintre Primăria Oradea şi o fostă consilieră locală care a cerut anularea majorării tarifelor plătite de părinţii copiilor înscrişi la creşe. Instanţa a respins acţiunea consilierei, însă nu pent...
Medicul de familie Egri Eduard spune că spitalele de copii sunt supraaglomerate de pacienţi cu COVID sau alte boli. „Imaginaţi-vă câtă suferinţă atât pentru mamă, cât şi pentru cel mic dacă copilul face o infecţie multiplă”, spune medicul....
Alte 10 noi construcţii de creşe au primit aprobare prin Programul naţional de construcţie de creşe, derulat din 2021 de Ministerul Dezvoltării, anunţă ministrul Cseke Attila. Numărul total al creşelor aprobate pentru a fi construite, la nivel naţion...
Ministerul Dezvoltării vrea să profite de banii alocaţi prin Programul „Anghel Saligny” ca să extindă reţelele de apă şi canal, să reabiliteze sau să asfalteze mii de kilometri, dar şi să construiască 500 de creşe, grădiniţe şi şcoli.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că România se află pe ultimul loc între ţările Uniunii Europene în ceea ce priveşte asigurarea de locuri în creşe, pentru copiii pe până în trei ani, el explicând acest fapt prin lipsa unei implicări a stat...
Ministrul Muncii Raluca Turcan, a anunţat vineri, că exercitarea meseriei de bună va fi posibilă în perioada următoare, după ce vor fi stabilite standardele de calitate pentru exercitarea acestei meserii, procedură care este în curs.
Lista reformelor propuse prin PNRR, prin care este prevăzut inclusiv ce se întâmplă cu pensiile speciale şi câte creşe şi autostrăzi se vor a fi construite va fi definitivată şi depusă luni, 31 mai, în sistemul informatic al Comisiei Europene.
Ministerul Dezvoltării a anunţat miercuri că Guvernul va aloca 370 de milioane de euro din fondul pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru construcţia creşelor.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei din România, Cseke Attila, a anunţat construirea a cel puţin 200 de creşe din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de 370 de milioane de euro. Creşele vor fi de trei dimens...
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a anunţat, marţi, că reglementările din domeniul construcţiilor nu corespund realităţii actuale, şi astfel a fost constituit un grup de lucru care va elabora un set de prevede...
Municipiul Constanţa iese din carantină vineri, 1 ianuarie 2021, la ora 20.00. Cu toate acestea, se menţin o serie de restricţii, anunţă Primăria Constanţa.
Primăria Alba Iulia a redeschis cele trei creşe din oraş. Peste 70 de copii au fost duşi în prima zi
Primăria municipiului Alba Iulia a redeschis, miercuri, 9 decembrie, creşele care funcţionează în subordinea administraţiei publice locale.
Guvernul a decis ca after school-urile şi creşele să rămână deschise chiar dacă CNSU a propus altfel, iar şcolile trec online, urmând ca ministrul Educaţiei să emită un ordin în acest sens, a declarat vineri secretarul de stat în MAI Raed Arafat, ref...
Premierul Ludovic Orban a afirmat miercuri că after-school-urile rămân deschise deoarece nu au fost cazuri de infectare cu Covid-19 la nivelul acestora, fiind respectate regulile, dar şi pentru că sunt foarte mulţi părinţi cărora le sunt de folos pen...
Actriţa Oana Pellea cere, printr-un mesaj pe pagina sa de Facebook, demiterea purtătoarei de cuvânt a Prefecturii Capitalei, după declaraţiile făcute la un post de televiziune.
Într-o şedinţă specială convocată în această seară la ora 19:00, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti a luat decizia de a schimba situaţia anterior anunţată a creşelor şi universităţilor.
Premierul, Ludovic Orban, a declarat, luni că activităţile în creşe şi activităţile în afterschool-uri nu vor fi afectate de reglementările privitoare la situaţia modului de organizare a procesului educaţional, atunci când este depăşit indicele de 3 ...
Şapte creşe şi grădiniţe administrate de Primăria Capitalei au fost redeschise pentru copiii care s-au înscris în programul de vară, sălile de grupă fiind reamenajate aşa încât să se asigure distanţarea copiilor. Cea mai mare parte a activităţilor se...
Creşele din Cluj-Napoca se deschid joi, primăria locală fiind prima din ţară care reuşeşte să redeschidă creşele în această perioadă. Numărul de locul disponibile va fi înjumătăţit pentru a putea fi asigurat un spaţiu de 4,5 metri pătraţi pentru fiec...
Oficialii au anunţat că luni, 15 iunie, a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, Ordinul comun dintre Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, care stabileşte măsurile necesare în ...
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că nu se pot deschide creşele, gradiniţele şi afterschoolurile, aşa cum se anunţase vineri, pentru că normele de aplicare privind măsurile de protecţie împotriva răspândirii coronavirusului nu au fost fi...
Primăria Municipiului Târgovişte anunţă că luni, 15 iunie, se va redeschide parţial Complexul Turistic de Nataţie (terenurile de sport, piste role şi biciclete, sălile de forţă), cu excepţia ştrandului, careva fi deschis de miercuri, 17 iunie.
Premierul Ludovic Orban a anunţat joi că sprijinul financiar pentru părinţii care stau acasă cu copiii încetează la finalul anului şcolar. El a adăugat că în ajutorul părinţilor vor fi deschise, pe perioada verii, unele grădiniţe şi after-school-uri ...
Specialiştii în sănătate publică au propus Ministerului Sănătăţii un set de măsuri stricte de reluare a activităţii în creşe, grădiniţe şi after-school-uri, pentru a preveni îmbolnăvirea cu virusul SARS-CoV-2
Un document conceput de Centrul Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate şi trimis Ministerului Sănătăţii detaliază condiţiile în care ar putea fi redeschise centrele de învăţământ preşcolar astfel încât riscul de infecţie cu virusul SA...
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a afirmat că firmele vor primi ajutor şi după repornirea activităţii, pe o perioadă de mai multe luni, sprijinul financiar fiind însă mai consistent în prima lună. De măsuri de sprijin vor beneficia însă şi firmel...
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale Violeta Alexandru a declarat, miercuri, că există posibilitatea ca anumite servicii pentru copii, de genul creşă, after-school sau alte activităţi de educaţie pentru copii, să fie permise pe perioada vacanţei de...
Primarul Municipiului Târgovişte, Cristian Stan, a convocat, marţi, 10 martie, ora 11.00, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Târgovişte, în vederea stabilirii măsurilor de combatere a efectelor COVID-19.
Trei creşe din Constanţa au intrat în proces de reabilitare şi de mansardare, lucrările urmând să dureze 12 luni.
Ultimul control al Curţii de Conturi la Primăria Timişoara scoate la iveală că o tânără de 23 de ani a fost angajată ilegal pe postul de director al Serviciului Creşe. Potrivit raportului, tânăra, al cărui soţ a deţinut un club de manele, nu avea vec...
Primăria Cluj-Napoca a lansat, pentru consultare publică, proiectul privind acordarea unui ajutor familiilor cu copii mici pentru plata bonelor, în contextul deficitului masiv de locuri în creşe. „Proiect electoral nefezabil“, spun unii părinţi. „E i...
Locurile limitate în creşele din Alba Iulia creează mari probleme părinţilor care nu au unde să îşi ducă copiii. Doar 30% din cererile depuse au putut fi onorate.
Primăria Capitalei va discuta săptămâna viitoare proiectul de rectificare al bugetului pe anul 2019, în urma căruia se vor reduce cheltuielile cu peste 600 de milioane de lei. Tăierile vor fi operate asupra tuturor proiectelor publice, inclusiv cele ...
O nouă creşă va fi deschisă în oraşul Constanţa la jumătatea lunii februarie. Noua unitate dispune de 100 de locuri.
Patru cazuri de gripă au fost confirmate în unităţile de învăţământ preşcolar din Ploieşti. Viceprimarul municipului Ploieşti, Cristian Ganea, a anunţat vineri într-o conferinţă de presă că şcolile vor fi dezinfectate.
În condiţiile în care 900 de copii au rămas, în vară, fără locuri la creşele din Cluj-Napoca, Janela Barna, coordonatoarea unei creşe din municipiu, vorbeşte despre neregulile care se petrec în spatele uşilor închise....
Primăria Capitalei vrea să înfiinţeze ”Reţeaua metropolitană de creşe şi grădinişe” din care vor face parte unităţi din toate sectoarele, potrivit unui proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) car...
Primăria Târgovişte a dat startul unor investiţii masive în reţeaua educaţională preşcolară, după ce creşele au înregistrat cereri de înscriere peste posibilităţile actuale. Mai exact, faţă de cele 300 de locuri disponibile în acest moment, au fost p...
Cu siguranţă, cei mai mulţi dintre dumneavoastră sunt, în aceste zile, cu ochii aţintiţi pe două chestiuni cu caracter puternic influenţator: fluturaşul de salariu şi avalanşa de ştiri din spaţiul public, strict legate de acesta....
Judeţul Călăraşi a primit peste 765 de milioane de lei, bani alocaţi pentru finanţarea obiectivelor aprobate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II, cei mai mulţi bani, peste 100 milioane lei, fiind doar pentru modernizarea a trei drumuri....
În trei localităţi din Olt au fost construite creşe ca un artificiu pentru atragerea de fonduri europene. După ce le-au construit, autorităţile le-au ţinut închise până au primit dreptul să le schimbe destinaţia.
Sărăcie lucie, şomaj în rândul tinerilor de peste 21%, lipsă de forţă de muncă calificată, şi durată de 5 ori mai mică petrecută la facultate faţă de cât prevede sistemul, sunt doar câteva dintre consecinţele lipsei de investiţii şi de politici coere...
Majoritatea PSD din Parlament a respins un proiect de lege iniţiat anul trecut tot de PSD, prin care Guvernul era obligat ca, începând din 2017, într-o perioadă de 4 ani, să construiască 554 de creşe în toată ţara din fonduri bugetare, scrie profit.r...
Pentru anul şcolar 2015-2016 şi 2016-2017 au rămas neonorate peste 250 de cereri de locuri în creşe, la nivelul municipiului Braşov.
Viceprimarul Costel Mihai a anunţat, astăzi, că la Braşov se vor construi două noi creşe, având în vedere că sunt cereri foarte multe din partea braşovenilor, care nu au putut fi onorate.
Părinţii copiilor de creşă din Oradea au beneficiat ei înşişi de un program special, numit “Şcoala părinţilor”, derulat în anul 2016 de conducerea Administraţiei Sociale Comunitare Oradea (ASCO), furnizorul public local de asistenţă socială aflat în ...
Luni şi marţi, doar creşele din municipiul Buzău vor funcţiona, şcolile, grădiniţele şi liceele fiind închise. Măsura vine în sprijinul părinţilor care, luni ,încep serviciul şi nu au unde să îşi lase micuţii.Decizia de a păstra creşele descise a fos...
Primăria Târgovişte a pregătit mai multe proiecte importante pe care urmează să le implementeze în 2017, pe zona de asistenţă socială, în cadrul programului de finanţare european în derulare. Vizate, printre altele, sunt cinci creşe din municipiu, ca...
Consiliul Local Braşov va aproba, în şedinţa ordinară de joi, noile tarife percepute pentru alocaţia ziilnică de hrană şi care este costul mediu lunar de întreţinere pentru copii, având în vedere eficientizarea activităţii Serviciului Public de Admin...
Serviciul Public de Administrare Creşe Braşov organizează sâmbătă, 11 iunie, “Ziua Porţilor deschise”, la toate cele opt creşe din municipiu. Părinţii, bunicii şi copiii sunt invitaţi să viziteze spaţiile destinate activităţilor, să discute cu person...
Două noi creşe de câte cel puţin 100 de locuri fiecare ar putea fi construite în cartierele Tractorul şi Bartomeu, pentru a satisface cererea din ce în ce mai mare dată de dezoltarea rezidenţială accelerată din ultimii ani.
Probleme în privinţa acreditării, conform normelor legale, a Serviciului Public de Administrare Creşe din cadrul Primăriei Braşov.