crescut - ultimele știri
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a anunţat, duminică, la Galaţi, că începând de luni se vor face controale în supermaketuri dar şi la distribuitorii online de ulei alimentar, care au dublat şi triplat preţurile în ultimele zile. „Avem stocurile n...
Un tânăr crescut de la naştere la casa de copii, cu care viaţa nu a fost deloc darnică, şi-a găsit vocaţia, implicându-se ca voluntar în zeci de proiecte sociale în ţară şi în străinătate
După corectarea contestaţiilor la Evaluarea naţională din Neamţ, unii elevi au motive de bucurie, iar alţii de tristeţe, unele medii crescând, altele nu
Cu o copilărie tristă, abandonat la naştere şi crescut prin centre de asistenţă socială, Tiberiu Iakab (37 de ani) şi-a găsit refugiul în culoare. Ani la rând a pictat pe ce a nimerit, de la cartoane la polistiren expandat. A trecut însă la un alt ni...
În tot mai multe firme din Iaşi au fost angajate persoane din grupuri vulnerabile, cu dizabilităţi, care pot fi integrate pe piaţa muncii. Într-o companie din domeniul logistic din Iaşi lucrează zece persoane. Dintre acestea, trei sunt cu handicap me...
Subiectul a fost discutat aprins într-o şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Vrancea, unde aleşii judeţeni au interpretat complet diferit textul legii, în funcţie de partidul din care fac parte.
Numărul cazurilor de infecţie cu coronavirus creşte de la o zi la alta. Medicii trag un semnal de alarmă şi susţin că imunitatea este extrem de importantă în lupta cu acest virus.
Am început iar bătălia împotriva virozelor de sezon. Pentru a le ţine la distanţă iarna acesta, află cum să-ţi sporeşti imunitatea!
Alimentaţia joaca un rol extrem de important în menţinerea sănătăţii întregului organism, însă, aleasă necorespunzător, aceasta poate deveni dăunătoare, fiind cauza principala a apariţiei mai multor boli precum cancerul. Ştii care sunt alimentele car...
Prins între Timişoara şi Oradea, două centre culturale puternice, Aradul nu avut editură nici revistă de cultură în perioada comunismului deşi aici a existat o grupare de scriitori valoroşi.
În timp ce băuturile energizante au parte de cea mai prostă reputaţie, alte băuturi cu un conţinut ridicat de cafeină par să nu fie considerate un pericol, mai ales când vine vorba de consumul lor de către adolescenţi.
Numărul persoanelor supraponderale şi obeze a crescut de patru ori, din 1980 încoace, la nivel internaţional, din cauza regimului alimentar dominat de grăsimi şi zahăr.
Cu siguranţă este mai ieftină opţiunea în care părinţii lasă copii în grija bunicilor, dar acest fapt vine cu „greutăţi” pe măsură, scrie „The Independent”. Unul dintre trei copii crescuţi de bunici sunt astăzi obezi.
În intervalul aprilie-iunie 2012, pensia medie lunară a fost de 769 de lei. Numărul pensionarilor a scăzut cu 104.000 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând astfel la 5,493 milioane de persoane, potrivit datelor publicate în această dimin...
Reporterii Realitatea TV au descoperit într-o zonă din centrul Constanţei o cultură de canabis. Planta creşte chiar în faţa unui bloc de pe Bulevardul Mamaia colţ cu strada Mircea cel Bătrân, unde este un spaţiu cu multă vegetaţie....
În China, cursele de maraton sunt organizate periodic. Iar ţara asiatică are în lotul de atletism câteva practicante ale acestei probe care se pregătesc pentru Jocurile Olimpice de la Londra. Pentru a fi sigure că mănâncă sănătos, acestea s-au apucat...