coruptia ucide - ultimele știri
Angi Șerban a fost ridicată de polițiști după ce a instigat pe platformele de socializare la săvârșirea de infracțiuni.
fără imagine
Ce am făcut cu viața noastră într-un an trecut, ce am făcut bine, ce am făcut rău, cu ce ne-am ales și ce am pierdut?
Cei mai importanți lideri politici din România, în frunte cu Klaus Iohannis, nu au transmis niciun mesaj pe tema Colectiv, la șapte ani de la incendiul în care au murit peste 60 de oameni.
Organizaţia civică "Corupţia ucide” anunţă organizarea unui protest sâmbătă, între orele 18:00 şi 23:00, în Piaţa Victoriei, pentru a cere demisia premierului Florin Cîţu. Alături de anunţul evenimentului, postarea de pe Facebook include şi o fotogra...
Preşedintele Klaus Iohannis s-a referit sâmbătă, la reuniunea PNL de la Iaşi, în contextul discuţiilor despre Autostrada Moldovei, la accidentul din Ialomiţa.soldat cu moartea a zece persoane, el afirmând că lipsa de infrastructură ucide la fel cum ş...
Peste 20.000 de oameni au ieşit, din nou, sâmbătă, 10 august 2019, în stradă pentru a marca un an de la intervenţia brutală a jandarmilor din timpul protestului diasporei din 2018....
Au fost omorâţi trei copii. De o bestie. Care nu era la prima tură infracţională. Lombrosianul patibular îşi violase fiicele în propria casă cu vecinii martori auditivi care nu au făcut nimic pentru a stopa oroarea....
Mii de oameni s-au adunat la un protest, în Piaţa Victoriei, sub titlul „Pentru Alexandra. Împotriva unui stat nepăsător!”. 5.000 de participanţi au ajuns, după un marş pe Calea Victgoriei, în faţa sediului Ministerului de Interne.
Deputatul Silviu Vexler: „Memoria victimelor Holocaustului nu are ce căuta într-un conflict politic“
Silviu Vexler, reprezentantul evreilor în Parlamentul României, sancţionează declaraţiile lui Andrei Caramitru, consilierul preşedintelui USR, care comparase emigraţia românilor cu Holocaustul.
Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, spune că "trăieşte cu speranţa" că, la un moment dat, afirmaţiile făcute despre el în spaţiul public "vor fi demontate atât juridic, cât şi cu dovezi pentru ca toată lumea să vadă". .
Peste 10.000 de oameni au ieşit, duminică seară, în Piaţa Victoriei pentru a protesta faţă de adoptarea ordonanţei de urgenţă care modifică legile justiţiei. Manifestaţii au avut loc în mai multe oraşe din ţară.
Pianistul Davide Martello a concertat sub ochii a 500 de protestatari, sâmbătă, 8 septembrie, în Piaţa Victoriei din Bucureşti....
Filosoful Mihai Şora a scris duminică dimineaţă pe contul său de Facebook, referitor la incendiul de la un bloc din Sectorul 5 din Capitală, că în România „corupţia ucide, nenoroceşte vieţi, calcă în picioare oamenii“, iar astfel suntem nevoiţi să pr...
fără imagine
Câteva mii de persoane au manifestat în Piaţa Victoriei din Capitală, miercuri seară, faţă de adoptarea de către Camera Deputaţilor a modificărilor la Codul Penal.
Un protest organizat de Comunitatea „Corupţia ucide“, sub sloganul „Oprim codul penalilor! Stop, penalilor”, are loc, marţi seară, în Piaţa Victoriei din Capitală. Manifestaţia vine după ce Senatul a adoptat în regim de urgenţă modificări ale Codului...
Câteva zeci de clujeni au participat în seara de duminică la un nou protest faţă de decizia Curţii Constituţionale privind revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi. Protestul a început cu un flashmob la monumentul „Stâlpi împuşcaţi” din Piaţa Un...
Florin Bădiţă, fondatorul „Corupţia ucide”, a fost desemnat „Personalitatea europeană a anului” la Premiile European Leadership 2018. Tânărul care trăieşte în Cluj-Napoca a fost nominalizat alături de actriţa Emma Watson, antreprenorul Xavier Niel, o...
Filosoful Mihai Şora a mulţumit într-o postare pe Facebook celor care au protestat în Piaţa Victoriei din Bucureşti şi în celelalte oraşe din ţară. El a îndemnat oamenii să nu se resemneze în faţa „grupării mafiote care acaparează, una după alta, ins...
Câteva sute de timişoreni participă la protestul #rezist din Piaţa Operei din Timişoara. Oamenii au ieşit în stradă cu mesajul „Vrem Europa, nu dictatură”.
Grupul „Corupţia ucide“ organizează duminică seară, de la ora 21.30, în Piaţa Revoluţiei din Capitală, un protest intitulat „Duminică proiectăm şi iluminam Muzeul de Artă #rezist“, ca răspuns la reţinerea unui bărbat care a proiectat mesajul #REZIST ...
Borna km 0 şi monumentul dedicat lui Cristi Paţurcă, simboluri ale luptei pentru libertate şi democraţie, au dispărut din Piaţa Universităţii. La scurt timp după ce informaţia a ajuns în mediul online, Primăria Capitalei a făcut o serie de precizări,...
Florin Bădiţă, fondatorul „Corupţia ucide”, s-a clasat pe locul I după votul public la Premiile European Leadership 2018, devansând alte 7 personalităţi europene precum actriţa Emma Watson, modelul Edie Campbell sau astronomul belgian Michael Gillon....
Fondatorul grupului Corupţia ucide, Florin Bădiţă, a fost nominalizat de Euronews, alături de nume importante la nivel global, pentru câştigarea titlului de „Personalitatea europeană a anului“ la Premiile European Leadership 2018.
Varii erori şi dezinformări au strâmbat percepţia dimensiunii, impactului, încadrării istorice şi urmărilor utile ale protestelor româneşti. E bine să fie, pe cât posibil, îndreptată. Şi e nevoie de politizarea străzii....
Senatorul USR Mihai Goţiu le-a mulţumit, duminică, protestatarilor care au participat la mitingul din Bucureşti şi spune că, atâta timp cât oamenii sunt dispuşi să înfrunte frigul, zăpada şi noroaiele în lupta pentru viitorul lor şi al generaţiilor c...
Comunitatea „Corupţia Ucide“ critică dur decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a accepta premierul propus de PSD, Viorica Dăncilă. „Preşedintele Iohannis a făcut, azi, un gest inacceptabil de complicitate cu PSD prin numirea ca premier a Vioricăi D...
Ştim prea bine că multe mobilizări civice au sfârşit în decepţie tocmai pentru că, la un moment dat, mesajul era deturnat sau preluat într-o direcţie care scăpa controlului cetăţenilor.
Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanţii a 43 de organizaţii civice în cadrul întrevederii aceştia cerându-i trei lucruri: sesizarea Comisiei de la Veneţia pe legile Justiţiei, prorogarea aplicării acestora până la primirea un...
43 de organizaţii civice, printre care se numără Grupul pentru Dialog Social, Corupţia Ucide, Geeks for Democracy şi Iniţiativa România , i-au cerut, sâmbătă, premierului Mihai Tudose, printr-o scrisoare deschisă, o întâlnire pentru a discuta despre ...
Câteva sute de persoane au protestat, miercuri seară, în faţa Parlamentului, după decizia parlamentarilor PSD-ALDE-UDMR de a vota modificările la legile Justitiei, în contextul în care PNL si USR au cerut amânarea şedintei, apelând la proteste cu pan...
Comunitatea „Corupţia Ucide” a postat pe Facebook o notificare trasmisă Primăriei Bucureşti pe 24 noiembrie, potrivit căreia a anunţat că vrea să facă adunări publice în Piaţa Victoriei până pe 3 decembrie. Mesajul transmis primarului Capitalei, Gabr...
Câteva mii de români au ieşit să protesteze duminică seară în mai multe oraşe din ţară, printre care Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara, faţă de ultimele măsuri ale Guvernului Tudose. În Capitală s-au strâns în faţa Palatului Victoria câteva sute de...
Câteva sute de oameni au protestat, duminică seară, la Bucureşti, în Piaţa Victoriei şi au mers apoi în marş spre sediul central al PSD. Câţiva manifestanţi au aruncat suluri de hârtie igienică în sediul central al PSD din Bulevardul Kiseleff. Oameni...
Circa 4.000 de clujenii au protestat în centrul oraşului faţă de Legile Justiţiei. „Considerăm că aceste modificări sunt de natură să afecteze grav independenţa justiţiei şi echilibrul puterilor în stat”, spun organizatorii.
Pagina „Corupţia Ucide” a lansat un apel pentru organizarea unei manifestaţii în faţa Guvernului împotriva modificării Codului Fiscal, care prevede trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. Aceasta ar trebui să aibă loc miercuri, de la ora ...
Noi proteste majore faţă de proiectul de modificare a legilor Justiţiei au avut loc în ţară. Circa 100 de suceveni au ieşit în stradă....
Ambasadorul SUA în România Hans Klemm a depus un buchet de flori la fostul club Colectiv din Bucureşti, în memoria victimelor tragediei din 30 octombrie 2015. Oficialul american a amintit că există încă o credinţă puternică în România că trebuie să s...
Sub deviza „CCR Dragnea nu e CeCeRem noi!”, un nou protest a avut loc duminică. Câteva zeci de persoane s-au strâns de la ora 19.00 în Piaţa Universităţii, de unde au pornit în marş spre sediul CCR....
Un nou protest a fost anunţat duminică, de la 19.30 la 21.30, la Monumentul Memorandiştilor din Cluj-Napoca. Pe de o parte este criticată Curtea Constituţională care „ia decizii la comandă politică”, iar pe de altă parte se arată că „DNA şi Parchetul...
Noi manifestaţii împotriva corupţiei au avut loc duminică în Capitală şi în alte nouă oraşe. Protestele s-au desfăşurat sub numele Cod roşu la DNA, iar mobilizarea s-a făcut pe reţelele de socializare.
„Proclamaţia România 2017+” şi apelul „Rezist 2.0” sunt documentele coerente care au apărut în agenda publică după circa două luni de proteste în stradă. Primul, care are la bază Proclamaţia de la Timişoara, are un ton militant, mai radical, şi vrea ...
Bucureştenii sunt chemaţi din nou, duminică, în Piaţa Victoriei, pentru a protesta faţă de Ordonanţa 13, care „revine pe filieră parlamentară“, se arată pe pagina de Facebook „Corupţia ucide”....
Amendamentele depuse de senatorul Şerban Nicolae la Legea graţierii, prin care condamnaţii pentru luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu pot fi graţiaţi, îi scoate din nou pe români în stradă....
Mai multe marşuri au fost anunţate pe Facebook, pentru duminică, în Capitală, dar şi în Braşov şi în Cluj, sub sloganul „Susţinem DNA, vrem depolitizarea CCR”, după ce luni Curtea Constituţională a decis existenţa unui conflict de natură juridică înt...
Bucureştenii s-au strâns, pentru a unsprezecea zi la rând, în Piaţa Victoriei.„Spunem nu modificării bazei legale care permite pedepsirea corupţilor trecuţi si viitori", se arată pe pagina de facebook „Corupţia ucide”, care a organizat un eveniment. ...
De vreo 10 zile a început să circule, lansată pe unde radio de unul dintre favoriţii netului – jurnalistul Cătălin Tolontan - şi nu numai, o teorie conform căreia incompetenţa e mult mai nocivă decât corupţia, cel puţin în România....
Mii de oameni şi-au anunţat prezenţa la mai multe mitinguri care ar urma să aibă loc, joi, în Bucureşti, Timişoara, Braşov, Constanţa, Cluj, Craiova, Iaşi şi Galaţi, în semn de protest faţă de votul prin care Senatul a respins cererea DNA de urmărire...
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a susţinut vineri o conferinţă de presă în contextul adoptării de către Executiv a noii Strategii Naţionale Anticorupţie 2016 - 2020. Acesta a precizat că, atunci când s-a schimbat Guvernul, mii de oamenii au ieşit...
Premierul Dacian Ciolooş a declarat, marţi, în cadrul dezbaterii organizate la Guvern pe tema Strategiei Naţionale Anticorupţie, că în multe situaţii corupţia, coroborată cu indiferenţa, poate să ucidă, atât "literalmente", cât şi social, amintind de...
Senatorul PSD Gabriela Creţu a afirmat, pe Facebook, într-o dispută pornită pe tema actualului Executiv condus de tehnocraţi, că, dacă se fură în România, nu parlamentarii fac acest lucru, ci Guvernul "e în risc", afirmând că cetăţenii au nevoie de p...
Candidatul ALDE la Primăria Capitalei, Daniel Barbu, a declarat, luni, că ar trebui numărate şi „victimele sistemului represiv“ din România, la fel cum se numără „ipotetic“ morţii din spitale de pe urma infecţiilor nosocomiale. Fostul liberal, pentru...
Ecourile tragediei din Colectiv ar putea rezulta în noi proteste la începutul lunii aprilie, după ce autorităţile din Sectorul 4 al Capitalei au demarat un proiect de amenajare al unui memorial dedicat tragediei din bani publici, pe baza unui contrac...
În perspectiva alegerilor locale din acest an, „Adevărul“ demarează, începând de luni, o campanie multimedia focalizată pe tipologiile de primari pe care le-a cunoscut România de la Revoluţie şi până în prezent. Începem cu Marian Vanghelie, fostul ed...
Friptură, cârnaţi, sarmale, caltaboşi, piftie, şuncă şi câte şi mai câte porcării nu pregătesc şi devorează românii din carnea de porc. Dacă pe vremea comunismului „înfloritor“ căutau disperaţi carnea de porc şi alte alimente de bază, găsind însă în ...
Trăim şi murim într-o lume din ce în ce mai nebună, mai nesigură, mai confuză, în care nu doar că suntem combatanţi în lupta binelui cu răul, dar, mai cu seamă, reuşim tot mai greu să facem diferenţa între bine şi rău. Război, politică, teroare, coru...
Platforma civică „Iniţiativa România“ a identificat un număr de 128 de nume de politicieni de la vârful statului şi partidelor care au fost inculpaţi: 57 de deputaţi sau eurodeputaţi, 26 de senatori, 28 de preşedinţi sau vicepreşedinţi de consilii ju...
Nu trebuie să fii populist de extremă dreapta, nu trebuie să fii Farage sau LePen ca să observi că în problema emisiilor auto, piaţa comună a devenit toxică. Lobbyismul a infestat deciziile politice ale autorităţilor europene şi a corupt profund demo...
ONG-ul Freedom House propune, printre altele, demisia Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, retragerea proiectelor de modificare a legislaţiei penale ţinute la sertar în Parlament, reveniea la sistemul cu două tururi de alegeri şi reducerea numărului...