constantinopol - ultimele știri
Pe 3 iunie, după discuţii dificile cu Ungaria, Uniunea Europeană (UE) a ajuns la un acord asupra celui de-al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. Pentru a evita dreptul de veto al Budapestei, celelalte state membre au fost nevoite să renunţe...
Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu, s-a întâlnit marţi, la Varşovia, cu refugiaţi ucraineni, faţă de care şi-a exprimat solidaritatea, şi a denunţat agresiunea Rusiei în Ucraina, relatează AFP.
Arhiepiscopia Argesului şi Muscelului a transmis credincioşilor un mesaj la sărbătoarea sfântului Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre profeţi. Este ziua în care se prăznuieşte şi "aducerea la Constantinopol a preacinstitei sale mâini", de care sunt...
Mare şi deosebit de dens populată în situaţii excepţionale este Grădina Domnului. E încăpătoare şi primitoare pentru toţi, lăsându-i să se comporte în libertatea convingerilor lor puse, toate, sub semnul credinţei lor statornice în puterea Credinţei....
Marele incendiu din 21 aprilie 1689 a făcut ca Braşovul să piardă titlul de cel mai bogat oraş dintre Constantinopol şi Viena. De atunci, Biserica Sfânta Maria se numeşte Biserica Neagră.
Scrisoarea pe care Patriarhul Ecumenic Bartolomeu o adresează lui Joe Biden, Preşedintele-ales al SUA, poate fi interpretată doar ca o mişcare clasică înscrisă în lunga istorie a diplomaţiei bisericilor....
Sfânta Sofia nu este o excepţie, şi alte lăcaşuri de cult fiind reconvertite de-a lungul istoriei în lupta dintre creştini şi musulmani....
Locuitorii oraşului Trikala din centrul Greciei au atacat cu pietre o moschee veche de 500 de ani ca „răzbunare” faţă de decizia preşedintelui turc Recep Erdogan de a reconverti fosta bazilică Sfânta Sofia din Istanbul în moschee....
Diplomaţia rusă consideră că transformarea în moschee a fostei bazilici Sfânta Sofia de la Istanbul este o „afacere internă” a Turciei, transmite AFP....
Icoana Făcătoare de minuni a Sfintei Ana a fost oferită Doamnei lui Alexandru cel Bun, în anul 1401, de către Irina, soţia împăratului bizantin Manuel al II-a Paleologul
Sunt fan al serialului de pe Netflix, Vikingii, cel cu Ragnar Lodbrok, fiii săi, Ivar, Bjorn, Sigurd, Ubba, Hvitserk, dar şi soţia sa dintâi, Lagertha, luptătoarea cu scutul. O, şi câţi mai sunt, rude, regi, neveste, saxoni, vikingi, prezicători, căl...
Cum a fost recunoscută Mitropolia
Ţării Româneşti de către Patriarhia Ecumenică de la
Constantinopol
În 1359, după luni întregi de eforturi ale voievodului Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab I, Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol recunoştea Mitropolia Ţării Româneşti, cu sediul la Curtea de Argeş. Cum s-a ajuns la această recunoaştere, aflaţi...
Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Contantinopolului a semnat, sâmbătă, un decret prin care acordă independenţa Bisericii Ortodoxe din Ucraina, eveniment istoric ce marchează o despărţire de Moscova, potrivit Reuters....
Vladimir Putin a avut prima declaraţie publică pe tema obţinerii autocefaliei de către Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Vorbind la un forum al diasporei ruse, liderul de la Kremlin a promis că va apăra drepturile conaţionalilor săi şi a avertizat cu „ce...
De decizia Bisericii Ortodoxe Române de a recunoaşte sau nu noua Biserică Ortodoxă Ucraineană independentă de Moscova depinde soarta celor 127 de parohii din regiunea Cernăuţi.
Conflictul dintre Patriarhia Ecumenică şi Biserica Ortodoxă Rusă are rădăcini adânci în istorie, aşa cum toate conflictele legate de jurisdicţia ecleziastică în cadrul Ortodoxiei au o vechime îndelungată, premerg formării statelor moderne şi continuă...
Biserica Ortodoxă Rusă a anunţat că suspendă relaţiile cu Patriarhia de la Constantinopol după ce Patriarhul Bartolomeu i-a dat semne că va accepta autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, adică independenţa canonică a Kievului şi ieşirea sa de sub...
Latifundiari şi învăţaţi, boierii din familia Rosetti au ştiut să se tocmească, iar unii dintre ei au ajuns la concluzia că, în anumite situaţii, concesiile sunt importante. C.A. Rosetti, însă, a fost întreaga viaţă un om răzvrătit. I-a adunat în loc...
Boierii Manu au fost disciplinaţi, fermi şi, deseori, riguroşi. Generalul Gheorghe Manu, de pildă, a absolvit Şcoala Militară din Berlin, s-a războit pentru independenţa Principatelor Unite şi, în cele din urmă, a biruit. Iar nepotul lui, fizicianul ...
Considerat cel mai excentric dintre domnitorii pe care i-a avut Ţara Românească, Petru Cercel a avut o viaţă demnă de un aventurier. Singurul domnitor român care a purtat cercel, după moda de la Paris, a trăit o vreme la curtea regelui Henric al III-...
În ciuda faptului că Dobrogea a fost sub stăpânire otomană timp de patru secole, locuitorii acestui ţinut şi-au păstrat credinţa şi chiar au reuşit să ridice biserici, unele dintre ele fiind funcţionale şi în prezent.
Participant ca preot în Primul Război Mondial şi felicitat de însuşi regele Ferdinand, Petre Godescu a fost arestat de 20 de ori în perioada 1946-1963 pentru că a refuzat să semneze un act prin care să fie de acord cu cedarea averii sale către comuni...
Ctitorie a lui Basarab I (1310 - 1352), Biserica Domnească din Curtea de Argeş, care a trecut recent din proprietatea Muzeului Municipal în cea a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, este considerată cel mai important monument de artă şi arhitectu...
Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă miercuri, 8 februarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) alături de scriitorii Ana Barton şi Vlad Zografi, de traducătorul Marius Dobrescu şi editorul Denisa Comănescu ...
Chiajna a fost singura doamnă din istoria României care a condus o oaste în luptă. Una dintre cele mai controversate figuri feminine din istoria românilor, Chiajna a fost văzută de unii drept o femeie fără scrupule şi extrem de ambiţioasă. Alţii au v...
Chiar dacă Biserica Creştină s-a despărţit oficial în Ortodoxă şi Catolică în 1054, divergenţe au existat între liderii celor două mari Biserici cu multe sute de ani în urmă. La baza Marii Schisme au stat atât motive politico - religioase, cât şi dog...
În perioada interbelică, existau mai multe curse regulate către New York, cu plecare de la Constanţa. Primele transatlantice de lux au făcut voiaje în SUA din 1914.
O ipoteză interesantă, dar şi spectaculoasă, susţinută de arhitectul Radu Cornescu, este vizitarea Dobrogei, în anii 800, de către vikingi, în drumul lor către Constantinopol.
Ivan cel Groaznic, cel mai sângeros personaj din istoria Rusiei, a plagiat Învăţăturile lui Neagoe Basarab, pentru a obţine de la Constantinopol titlul de bazileu. Poarta otomană nu a sesizat falsul. Plagiatul a fost descoperit după 400 de ani.
Biserica Ortodoxă din Republica Moldova a renunţat definitiv la muzica bizantină în anul 1945. Din anul 2009, muzica autentică bisericească se cântă integral doar la Mănăstirea Zăbriceni din raionul Edineţ.
Sfânta Parascheva de la Iaşi, sărbătorită în calendarul ortodox astăzi, 14 octombrie, provine dintr-un sat din Tracia. Cuvioasa a vizitat mai multe mănăstiri din Orient după care s-a retras în pustie. Moaştele ei au colindat mai multe ţări, însă de m...
În urmă cu 960 de ani, biserica creştină, o forţă spirituală a antichităţii târzii şi a secolelor întunecate ale Evului Mediu, suferea o ruptură definitivă. În căutarea supremaţiei, ascunsă sub masca diferendelor dogmatice, stăpânii religioşi ai Orie...
Considerat un Lorenzo de Medici al ţării noastre, Dimitrie Cantemir a fost unul dintre cei mai erudiţi umanişti din cultura română. A fost nu doar un cărturar de excepţie, ci şi un compozitor şi un muzician recunoscut. Germanii l-au făcut membru al A...
Urmează, la anul, marele eveniment mult aşteptat: Conciliul Panortodox sau Sfântul şi Marele Conciliu al Bisericii Ortodoxe. Eveniment istoric deoarece, în istorie, ultimul în seria celor 7 Concilii recunoscute de ortodoxie, ultimul este cel de la Ni...
Istoricul târgoviştean Florin Gabriel Petrică a făcut o serie de descoperiri istorie inedite în pictura Bisericii Mari din Curtea Domnească Târgovişte. Recent, într-o Conferinţă ce a avut loc la Patriarhia Română, istoricul a prezentat o interesantă ...
Constantin Brâncoveanu, cel care a fost vreme de 26 de ani domnul Ţării Româneşti, a avut parte de cea mai crudă moarte din istorie. A sfârşit fix în ziua în care împlinea 60 de ani, după luni de chinuri groaznice în temniţa turcească, decapitat pe...
Domniţa Ruxandra, fiica domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, a rămas celebră în istorie pentru frumuseţea sa, dar şi pentru destinul tragic. A avut nenumăraţi peţitori şi s-a căsătorit cu un fiu de cazac, după ce oastea acestuia a atacat Moldova.
Doamna Chiajna a fost supranumită „Caterina de Medici“ a României sau „Doamna de Fier“. A devenit subiect de legendă şi literatură. A fost singura doamnă care a condus o oaste în luptă. A avut şapte copii pentru care a făcut orice ca să îi căpătuiasc...
Elementul de bază al aparatului diplomatic medieval al Ţărilor Române l-au reprezentat solii. Cum imunitate dipomatică nu exista în acele vremuri, purtătorii mesajului domnesc, public sau de taină, îşi riscau, nu de puţine ori, viaţa....
Marea Schismă din 1054 nu a fost un eveniment surprinzător. Relaţiile dintre Est şi Vest, dintre cele două mari centre religioase – Constantinopol şi Roma – erau complicate de foarte multă vreme.
Iacob Melik, armean născut în Imperiul Otoman, este unul dintre primii arhitecţi care studiază la Şcoala de arte frumoase din Paris şi care lucrează în Ţara Românească. Noi informaţii completează activitatea sa din Constantinopol, în serviciul banche...
În urmă cu 561 ani, pe 29 mai 1453, Constantinopolul cădea sub mâna de fier a sultanului Mohamed al II-lea. După trei zile de asediu, armata otomană a pus capăt Imperiului Bizantin, schimbând deopotrivă numele oraşului în Istanbul şi istoria creştini...
Credincioşii din Tulcea merg în zi de mare sărbătoare, de Izvorul Tămăduirii, la izvoarele de leac cu credinţa că apa are puteri tămăduitoare asupra trupului, dar mai ales asupra sufletului....
În umbra discursurilor oficiale şi a manifestărilor liturgice prilejuite de Sinaxa de la Constantinopole se poate afla preocuparea tot mai accentuată a liderilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale de a reaşeza Ortodoxia într-o relaţie duhovnicească actu...