coalitia de guvernare - ultimele știri
fără imagine
Zicerea „subtilă” din titlu îi aparţine lui Vasile Blaga. Hamul este coaliţia de guvernare, iar calul, cam jigărit, este PNL.
Surse de la vârful Coaliţiei au afirmat că UDMR nu va face parte din cabinetul Ciolacu, urmând ca până joi noul Executiv să fie votat în Parlament.
Inflaţia a dus la erodarea puterii de cumpărare a populaţiei şi de aici greve în Educaţie şi, posibil, în Sănătate şi alte domenii.
Apropierea vacanței parlamentare pune Coaliția în situația să treacă la rezolvarea rapidă a unor reforme importante, cea mai urgentă fiind cea pensiilor speciale, dar și să facă tranziția de la un premier PNL la unul PSD.
Pe masa Coaliției sunt mai multe scenarii de reîncercare a schimbării premierilor, însă nu mai devreme de final de iunie, fiind luată în calcul și varianta lunii septembrie, deși în interior sunt presiuni pentru tranșarea cât mai repede a situației.
843 de foști parlamentari primesc pensii speciale, numărul fiind în creștere față de anul trecut. Deși discută de reforma veniturilor „specialilor“, Coaliția nu se atinge și de banii ex-aleșilor din Legislativ.
Propunerea comasării unor rânduri de alegeri din 2024, susținută de tandemul Ciucă-Bode, este privită cu tot mai multă reticență atât în PNL, cât și de PSD. În plus, liberalii par să aibă parte de noi probleme interne.
Partidele ajung să ia treptat decizii prin care întreaga filosofie de reducere a cheltuielilor bugetare se bazează pe măsuri al căror impact nu va fi mai prea mare, în condițiile în care soluțiile curajoase de taxare a marilor venituri de la stat sunt evitate.
Guvernul ar vrea să reducă cheltuielile, însă fără a umbla la salariile bugetarilor sau la alte beneficii. PSD a făcut cel mai mult zgomot pe tema evitării diminuării veniturilor, după ce tot oamenii săi au semnalat problema finanțelor țării.
Camera Deputaților, for decizional pe tema Codului Penal și a celui de Procedură Penală, a adoptat proiectele în forma în care au venit de la Guvern, fără stabilirea unui prag la abuzul în serviciu.
Liderii Coaliției au decis în ședința de marți ca pragul să fie de 9.000 de lei (trei salarii minime), în urma recomandărilor făcute de ministrul Justiției, care a invocat mai multe decizii CCR, potrivit unor surse politice.
Partidele aruncă vina apariției noului prag pentru abuzul în serviciu de la unul la altul, fiind indicat atât Kelemen Hunor (UDMR), dar și politicieni din PSD (Robert Cazanciuc) și PNL (Cătălin Predoiu), care au consimțit pentru suma de 250.000 de lei
Coaliția a agreat modificările pe care le vor face la legea pensiilor speciale, fiind decizii legate de interzicerea cumulării lor, un sistem de impozitare progresiv și de modul de actualizare a acestor venituri, însă forma finală va fi gata doar marți dimineață.
Aleșii Puterii tind să se întreacă în depunerea de proiecte cu impact bugetar, fiind vizată extinderea acordării de vouchere și pentru angajații din privat, indemnizații mai mari pentru mame sau reducerea contribuțiilor pentru sănătate.
Sunt multe argumente pentru afirmaţia din titlu. Ultimul, absenţa preşedintelui de la deschiderea evenimentului important pentru România: Timişoara, capitală europeană a culturii.
Liderii guvernamentali au ajuns la un consens pe tema majorării salariului minim. Potrivit Guvernului, salariul minim va fi majorat la 3000 de lei, 200 de lei fiind scutiți de taxe. De asemenea, salariul minim pentru sectorul construcțiilor va ajunge la 4.000 de lei.
Preşedintele României a declarat, marţi, că PNL şi PSD încearcă să se profileze pe teme de actualitate, uneori înainte să se consulte între ele, dar acest lucru nu reprezintă o „catastrofă”.
Coaliţia de guvernare a decis prelungirea compensării cu 50 de bani pentru carburanţi până la 31 decembrie, au declarat surse politice pentru „Adevărul”.
Prim-vicepreședintele PNL a declarat, într-o intervenție la DigiFM, că parteneriatul cu PSD reprezintă „o căsătorie din interes în favoarea României”.
Premierul României susține că o decizie cu privire la revocarea Consiliului de Administrație al ANRE va fi luată după o discuție în coaliție.
Alina Gorghiu: N-am făcut ședință ca să atacăm PSD. Nu suntem interesați să intrăm într-o competiție
Alina Gorghiu a răspuns, într-o intervenție la Digi24, acuzațiilor venite din partea liderului PSD, care susține că PNL pregătește strategii de atacare a miniștrilor PSD.
fără imagine
Este tot mai evident că „lebăda neagră”, apărută ca urmare a declaraţiilor controversate făcute de premierul Ungariei, Viktor Orban, a încurcat foarte tare planurile celor de la PNL şi PSD şi a generat destul de multă iritare la nivelul decidenţilor ...
Pentru sesiunea parlamentară din toamnă au fost lăsate mai multe proiecte importante, cum ar fi reforma sistemului de pensii, inclusiv cele speciale, a salarizării, legile Justiţiei, dar şi pachetul privind securitatea naţională
Petre Daea a transmis, vineri, primul mesaj după ce a devenit din nou ministru al Agriculturii, adresându-se „făuritorilor de hrană ai ţării”. Social-democratul a precizat că responsabilitatea „misiunii încredinţate îl determină să intre imediat în d...
Petre Daea, propus de PSD pentru a conduce Ministerul Agriculturii, a depus jurământul de învestire, vineri, la Palatul Cotroceni. Nici preşedintele Iohannis şi nici noul ministru nu au făcut declaraţii la finalul ceremoniei, care a durat câteva minu...
Petre Daea, propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Agriculturii, a fost întrebat, miercuri, dacă va îndemna spre economisirea apei, aşa cum spuseseră premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Mediului. „Eu nu fac asta şi să fie bine înţeles”, a răsp...
PSD urmează să decidă miercuri, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, cine va conduce Ministerul Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu, în urma cererii DNA de ridicare a imunităţii parlamentare pentru trafic de influenţă. Potrivit unor su...
Fostul ministru al Finanţelor în Guvernul Cîţu, Dan Vîlceanu, a prezentat două scenarii privind viitorul coaliţiei, adică păstrarea funcţiei de premier de către PNL, cu acordul social-democraţilor, fie preluarea şefiei Executivului la rotativă de căt...
Nicolae Ciucă a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre rezultatele evaluării miniştrilor şi despre decizia de a nu face remanieri în acest moment, potrivit unor surse guvernamentale. Premierul le-a transmis membrilor Cabinetului său că nu vor...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat pentru News.ro că din mesajul social-democratului Paul Stănescu, care a precizat că PSD ar fi dorit să introducă şi supraimpozitarea pensiilor speciale şi a veniturilor foarte mari, este de reţinut...
Partidul Social-Democrat a anunţat că, începând de la 1 iulie, sistemul de facturare electronică (e-Factura) devine obligatoriu în relaţia dintre firme şi instituţiile publice. O altă măsură care a intrat în vigoare de vineri este Radarul Mărfurilor,...
Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, miercuri, de la Madrid, unde se desfăşoară Summitul NATO, despre pachetul economic pe care coaliţia ar trebui să îl adopte de la 1 iulie, în contextul în care marile formaţiuni nu se pot pune de acord în privinţa...
Liderii coaliţiei au ieşit public cu măsurile fiscale propuse de fiecare partid. În timp ce PSD vrea impozitare progresivă, taxarea pensiilor speciale şi diverse deduceri, PNL ţine strâns de cota unică, propune eliminarea excepţiilor fiscale şi impoz...
Marcel Ciolacu insistă cu introducerea impozitării progresive, precizând că 99% dintre statele Europei functionează pe baza acestui sistem de taxare. Liderul PSD şi-a mai temperat discursul, precizând că implementarea impozitului progresiv nu va avea...
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa Biroului Politic Naţional, că partidul pe care îl conduce susţine menţinerea cotei unice de impozitare, astfel încât să fie asigurată stabilitatea şi predictibilitatea mediului de afaceri...
Partidul Social-Democrat a anunţat soluţiile pe care le-a propus în coaliţie pentru reducerea preţurilor la carburanţi. Social-democraţii susţin plafonarea, introducerea unui preţ maximal sau limitarea adaosului pe lanţul comercial.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a venit cu replica, după ce PSD i-a cerut ministrului Energiei (PNL) să propună urgent măsuri pentru combaterea creşterii preţurilor la carburanţi. Liberalul a transmis că ministrul de Finanţe (PSD) ar trebui...
Partidul Social-Democrat îi cere ministrului Energiei, Virgil Popescu, să prezinte „urgent” în coaliţie o serie de măsuri pentru combaterea creşterii preţurilor la carburanţi.
Franţa: Coaliţia de guvernământ primeşte 35,5% din voturi după numărarea a 60% din buletinele de vot
Primele date ale Ministerului Afacerilor Interne dn Franţa arată că Blocul de guvernământ „Împreună!” primeşte 35,5% din voturi după numărarea a 60% din buletinele de vot la alegerile parlamentare, ar blocul de opoziţie de stânga - 26%.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis că „în perioade de instabilitate nu este sănătos şi responsabil să te joci cu sistemul fiscal”. Şeful Executivului a subliniat că PNL nu va susţine nicio măsură care să sufoce mediul de afaceri.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că în şedinţa coaliţiei, care a avut loc în urmă cu o zi, s-a decis alocarea sumei de 3 miliarde de lei pentru deduceri.
Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, a declarat la „Adevărul Live”că susţine impozitarea drastică a lefurilor care depăşesc salariul preşedintelui statului, idee care începe să fie tot mai promovată în rândul liderilor ...
Curtea Constituţională a arătat că pensiile speciale ale parlamentarilor, care au fost în plată până în februarie 2021, nu pot fi eliminate, însă măsura ar putea fi aplicată pentru indemnizaţiile viitoare. „Adevărul” a discutat cu reprezentanţii Pute...
Eurodeputatul Dragoş Pîslaru, care a demisionat recent din USR şi a pus bazele partidului REPER, alături de Dacian Cioloş, este de părere că ieşirea USR de la Guvernare a fost o greşeală, fiind o acţiune mult prea impulsivă.
Marile partide din coaliţie au ales să prezinte bilanţul celor şase luni de guvernare separat, în cadrul unor evenimente distincte. PSD şi PNL au anunţat strict rezultatele propriilor ministere, fără să se îndepărteze prea mult de doctrina partidelor...
Marcel Ciolacu a oferit asigurări, în cadrul unei emisiuni TV, că pensiile se vor majora de la 1 ianuarie 2023 „cel puţin” cu rata inflaţiei şi a precizat că, pe lângă războiul provocat de Rusia, scumpirile au fost favorizate şi de guvernările anteri...
Liderii social-democraţilor exclud o eventuală candidatură comună cu PNL la alegerile din 2024. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu vede „o conjunctură astfel încât stânga şi dreapta să candideze împreună”. Pe aceeaşi idee a mers şi So...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis că este pentru prima oară când statul „strânge cureaua şi nu românii”, făcând referire la noul pachet de măsuri economice care prevede reducerea cheltuielilor publice.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu consideră că liderul UDMR, Kelemen Hunor, face politica Ungariei, în contextul în care AUR a cerut de mai multe ori ca UDMR să iasă de la guvernare, după vizita privată a preşedintei Ungariei în ţara...
Florin Cîţu a transmis, luni, că în PNL nu au existat discuţii privind modificarea sistemului de impozitare. Preşedintele Senatului a precizat că soluţiile liberale sunt întotdeauna cele bune în ceea ce priveşte fiscalitatea, iar cele ale PSD „vor du...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a răspuns lui Nicolae Ciucă, după ce premierul a transmis că PNL susţine în continuare cota unică, nu impozitarea progresivă. Liderul PSD a spus că „probabil premierul s-a referit la acest an”, precizând că în 2022...
Marcel Ciolacu a declarat vineri, la Galaţi, că nu poate să vină în faţa oamenilor cu un slogan prin care să susţină menţinerea cotei unice, fără să explice care ar fi avantajele şi dezavantajele, aluzie la ieşirile publice ale liberalilor privind su...
Coaliţia de guvernare discută mai multe propuneri pentru modificarea Codului Fiscal, care includ reevaluarea cotelor de TVA, introducerea impozitului pe locuinţă în funcţie de valoarea acesteia, eliminarea treptată a facilităţilor fiscale pentru anum...
Marcel Ciolacu, liderul PSD şi preşedintele Camerei Deputaţilor, a vorbit din nou despre modificarea sistemului fiscal, precizând că dacă ne dorim „o ţară ca afară, atunci ar trebui să ne comparăm cu sistemul fiscal din Europa”.
Florin Cîţu a declarat că nu au existat discuţii în PNL cu privire la introducerea impozitării progresive, precizând că liberalii au intrat în actuala coaliţie de guvernare „cu două linii roşii”, anume păstrarea cotei unice şi investiţiile de 7% din ...
PSD a adus din nou în discuţie modificarea sistemului de taxare şi introducerea impozitării progresive. Marcel Ciolacu transmis că ia în calcul o „redimensionare şi o reaşezare a impozitelor”, măsură care face parte dintr-un nou pachet economic pe ca...
Ministrul Cercetării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat marţi, la Parlament, despre intenţia PSD de a introduce impozitul progresiv, că PNL ţine foarte mult la cota unică. În plus, ministrul a amintit că Guvernul României şi-a asumat să ...
Marcel Ciolacu se va întâlni în această după-amiază, la Palatul Victoria, cu Nicolae Ciucă. Însoţit de ministrul de Finanţe, preşedintele PSD vrea să îi prezinte premierului propunerile privind introducerea impozitului progresiv, începând de anul vii...
Alina Gorghiu, vicepreşedinta PNL, a transmis că nu vede posibilă schimbarea cotei unice, iar în partid nu s-a pus problema modificării sistemului de taxare, după ce PSD a deschis din nou subiectul impozitării progresive. În ceea ce priveşte soarta p...