
Sportul românesc, un izvor nesecat de incidente: Bătaie în timpul unei curse de ciclism!
Când fotbalul nu furnizează scandaluri şi jigniri, fiind în pauza competiţională, imediat apar „întăriri“ din alte zone.
Când fotbalul nu furnizează scandaluri şi jigniri, fiind în pauza competiţională, imediat apar „întăriri“ din alte zone.
Doi britanici s-au încumetat să ajungă în vârful Transfăgărăşaniului, cu bicicleta, în contextul în care drumul încă nu a fost deszăpezit.
L’Étape by Tour de France va avea, începând cu acest an, şi ediţia L’Étape România, ce se va desfăşura pe 27-28 august în Bucureşti. Evenimentul de lansare a avut loc pe 25 mai la Ambasada Franţei din Capitală şi a marcat un moment important în istoria noastră sportivă, acela de a ne alătura ca a 20-a ţară marii familii a acestui brand emblematic.
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat că va discuta cu CEO-ul companiei care organizează Turul Italiei despre posibilitatea ca în 2024 startul să fie dat din Bucureşti.
La finele acestei săptămâni, chiar pe 1 mai, sute de ciclişti se vor aduna la Vâlcea pentru a participa la un concurs de tradiţie: Bike Fest Damila Măciuca.
Gabriel Toncean, preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, s-a arătat indignat de faptul că, inclusiv acum, în 2022, avem oameni în sportul românesc, care sunt promovaţi pe linie politică, fără a avea niciun merit şi niciun rezultat.
Un agent de Poliţie Penitenciară, de la Penitenciarul Mărgineni din Dâmboviţa, este campion al României la ciclism, la categoria master 1 (cel mai bun sportiv non-profesionist). Cătălin Manea se declară un pasionat de mişcare şi de natură şi crede că educaţia joacă un rol esenţial nu doar în viaţa de zi cu zi, ci şi în sport.
Staţiunea balneară Călimăneşti-Căciulata, de pe Valea Oltului, a primit cu titlu gratuit 203.500 mp din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, prin Regia Naţională a Pădurilor Romsilva.
Cel mai titrat sportiv paralimpic din istoria României, cu patru medalii cucerite la JO 2008, JO 2012 şi JO 2020, e acuzat că, în mod şocant, i-a făcut o mare nedreptate unui alt ciclist paralimpic.
Lucian Mândruţă a relatat într-o postare pe contul său de Facebook, cum şi-a uitat maşina descuiată, cu cheile în contact, în centrul oraşului Abrud din Munţii Apuseni.
Fostul ciclist danez Chris Anker Sørensen a murit într-un accident rutier, la doar 37 de ani, sâmbătă, în Belgia.
Ciclismul e un sport aparte. Nu cere suporterilor să meargă într-un anume loc pentru a se bucura de el. Dimpotrivă: cicliştii pedalează în mijlocul fanilor.
Capitala ţării a fost gazda ultimei etape din Turul României. Înainte de startul profesioniştilor, peste 400 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani au concurat la Cursa Copiilor, pe biciclete cu pedale, fără pedale sau cu roţi ajutătoare, demonstrând că ciclismul e un sport care are viitor în România.
Prologului Turul României la ciclism, de ieri de la Timişoara, a fost câştigat de rutierul celor de la Androni Giocattoli, maghiarul Janos Zsombor Pelikan, urmat în clasament de românul Daniel Crista şi Justin Wolf de la Bike Aid.
Laura Novak a trăit cu sufletul la gură duelul din această dimineaţă, în care soţul său l-a înfruntat pe slovacul Jozef Metelka în finala cursei de urmărire individuală de 4.000 de metri.
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a transmis, după ce a cucerit medalia de argint la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, că nu ar fi reuşit această performanţă fără sprijinul colegilor din Guvernul României. Ministrul i-a mulţumit şi premierului Florin Cîţu pentru susţinere.
Acum o lună, actualul ministru al Sporturilor era luat peste picior pe aeroport de Ana Maria Popescu, care i-a transmis să ia el aurul la Tokyo. Ciclistul n-a îndeplinit dorinţa spadasinei, însă a făcut mândră o ţară întreagă.
Aflat la Tokyo, în calitate de component al lotului paralimpic al României, ministrul Sporturilor a concurat, astăzi, la ciclism, proba de contratimp pe 1.000 de metri.
La final de august se dă startul uneia dintre cele mai importante competiţii sportive de ciclism din ţara noastră: Turul României. Cicliştii sunt aşteptaţi să ajungă la Ploieşti în data de 4 septembrie.
Ediţia cu numărul 54 porneşte la drum, la finalul lunii august. Anul acesta, se aliniază la start 16 echipe din zece ţări: Italia, SUA, Germania, Polonia, Kazakhstan, Cehia, Serbia, Kuwait, Slovacia şi România, printre care se numără o echipă procontinentală, 12 continentale şi 3 naţionale.
Turul Vrancei la Ciclism îi are în prim-plan pe Eduard Grosu, participant la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi pe Mircea Romaşcanu, multiplu câştigător al Turului României.
La fiecare competiţie, Theo Matican ţine strâns în mâini steagul României. Nu se poate îmbrăca singur, dar a atins performanţe uimitoare. A fost ales de Federaţia de ciclism să participe la Jocurile Paralimpice din Japonia, dar acum i se spune că "nu are drept de însoţitor".
Cea mai aşteptată cursă de ciclism din lume a pornit la drum, însă, din păcate, prima etapă a fost marcată de iresponsabilitatea unui spectator.
Turul României, cel mai important eveniment ciclist internaţional din ţară în acest an, se va desfăşura, în perioada 31 august - 5 septembrie, pe un traseu de peste 800 km, se arată într-un comunicat, citat de news.ro.
Turul României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei şi cel mai important eveniment ciclist internaţional din ţară în acest an, se va desfăşura în perioada 31 august - 5 septembrie pe un traseu de peste 800 km.
Românii pasionaţi de sportul pe două roţi pot descoperi la mai puţin de o oră şi jumătate de Bucureşti o destinaţie superbă de cicloturism, cu un potenţial imens de dezvoltare în judeţul Călăraşi.
Adil Teli - un biciclist din regiunea indiană Kashmir - ar putea stabili oficial un nou record mondial Guinness după ce a pedalat aproape 3.600 de kilometri din extremitatea nordică a ţării până în cea sudică în opt zile, o oră şi 37 de minute.
Viceliderul deputaţilor UDMR, Benedek Zakariás, unul dintre iniţiatorii propunerii legislative, a declarat că în actualul sistem juridic nu există o definiţie clară a pistelor de biciclete, astfel autorităţile locale nu pot solicita sprijin financiar naţional sau de la UE pentru extinderea acestora. Drept urmare, UDMR a depus acest proiect de lege în Parlament.
Un sportiv aflat încă în activitate, Carol-Eduard Novak (44 de ani) vrea să şi încurajeze mişcarea, nu doar să vorbească despre ea, în faţa camerelor.
La Sala „Nadia“, la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS), a avut loc ceremonia în cadrul căreia s-a predat mandatul noului ministru.