chilipir - ultimele știri
Autorităţile locale din comuna băcăuană Gura Văii vor scoate la vânzare 129 de case construite în perioada 2005-2006. Imobilele sunt ideale pentru împătimiţii de drumeţii şi trasee turistice, dar şi pentru pasionaţii de off-road....
O tânără de 30 ani a încercat să vândă pe Internet haine care în magazin costă aproximativ 6.500 euro şi pe care femeia le oferea la doar 2.000 lei.
În condiţiile în care Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) a avertizat asupra unui potenţial dezastru pentru turismul românesc, problemele din industrie se văd şi în anunţurile de pe internet: zeci de pensiuni şi h...
Sambuca, o comună din Provincia Agrigento, Sicilia, sudul Italiei, a scos la vânzare zeci de locuinţe la preţul de un euro.
Înşelăciunile cu motorină de la Dragalina revin în atenţia oamenilor legii. Nu de puţine ori, infractorii din inima Bărăganului au ademenit clienţi naivi sub pretextul că le vând motorină ieftină, după care i-au tâlhărit. De această dată, doi tineri ...
Fundaţia „Cuvântul Întrupat” organizează un bazar caritabil la Galaţi, în Valea oraşului, pe strada Dogăriei nr. 111. Bazarul va fi deschis vineri, 13 mai, între orele 14,00-18,00, şi sâmbătă, 14 mai, de la 9,00 la 13,00.
Diferenţele de preţuri sunt foarte mari între ţările europene: dacă în Cehia poţi cumpăra trei beri de la magazin cu numai un dolar, în Norvegia, nu găseşti nimic la o sumă atât de mică, potrivit unei analize....
Maşina nu merge, ci curge spre semafor dusă de panta bulevardului. E un cârd de maşini care se întinde pe aproape o sută de metri, tăiat la mijloc de o trecere de pietoni. Primul apare tipul cu odorizante de maşină, “huse” de plastic pentru taloane a...
De peste 50 de ani, Black Friday, ziua marilor reduceri de preţuri, deschide sezonul cumpărăturilor de iarnă în SUA. Acum doi ani, a ajuns şi în România, unde se bucură de un succes din ce în ce mai mare.
Veste bună pentru alexăndrenii înnebuniţi după cumpărături. Pe 1 august începe, teoretic, perioada reducerilor la îmbrăcăminte şi încălţăminte de vară. Dacă vor să-şi vândă mai repede marfa rămasă din timpul verii, comercianţii trebuie să depună noti...
Dacă obişnuiţi să vă cumpăraţi haine şi parfumuri din oborul ploieştean, la preţuri de chilipir, ar trebui să vă gândiţi de două ori. Marfa prezentată ca un „original“ este, în realitate contrafăcută şi nu-şi justifică nici măcar preţul cerut
In ultimii ani, odata cu explozia vanzarilor de telefoane mobile inteligente si de tablete, au aparut o multitudine de site-uri care comercializeaza produsele mult sub pretul pietei....
Fraudele cu apartamente de închiriat la preţuri avantajoase sunt tot mai frecvente pe fondul scăderii la minimul ultimilor cinci ani a ofertei disponibile de chirii în zonele considerate „bune” din marile oraşe, avertizează Western Union, care derule...
fără imagine
Ca să fim foarte bine înţeleşi asupra terminologiei: noi avem „portbagaj“, americanii au „trunk“, iar englezii au „boot“. De aici denumirea târgurilor de vechituri (eu ştiam că se cheamă „flea market“) din zilele noastre: car boot sale.
Viola furată în luna noiembrie anul trecut dintr-o universitate din Salzburg a fost cumpărată de un braşovean, în Austria, cu 450 de euro, iar în februarie a fost achiziţionată cu 700 de euro de un ieşean, informează Poliţia Română, informează Mediaf...
Cine nu și-a putut înnoi garderoba înainte de Revelion o poate face acum, odată ce magazinele au intrat în perioada reducerilor. Vitrinele buticurilor din mallurile din Capitală anunţă preţuri tăiate cu 30, 50 și chiar 70%. Pentru o mai mare diversit...
Cei care au contractat un credit sau care îşi permit o casă vor „vâna“ anul acesta locuinţele foarte ieftine. Anul 2012 se anunţă unul bun pentru ieşenii care vor să cumpere o casă sau pentru speculatorii imobiliari....
Sute de nevoiaşi merg duminica în obor şi-şi scot la vânzare până şi cele mai preţioase amintiri, doar, doar vor strânge un ban pentru Crăciun. De toate găseşti duminica în oborul de pe Şoseaua Râmnicu Sărat din municipiul Brăila.
Anual, aproximativ 30 de milioane de bagaje se rătăcesc la nivel mondial, în urma călătoriei cu avionul. Mai multe şanse de a-şi regăsi bunurile au persoanele care călătoresc pe teritoriul Statelor Unite, unde majoritatea bagajelor pierdute ajung înt...
Bucuros că a găsit motorină „la preţ redus", un buzoian a dat fără să stea pe gânduri 1.200 de lei unui necunoscut. Deşi păgubitul a sesizat Poliţia abia după două zile, poliţiştii au reuşit să identifice suspectul.
Deşi suntem, în perioada sărbătorilor de iarnă, marile magazine au scos la vânzare articolele de camping, corturi, scaune şi mese pliante, saltele, rămase de astă vară, la preţuri care te îmbie să le cumperi.
Zeci de tineri care vor să scape de chilipirurile de prin casă s-au adunat în această dimineaţă în clubul The Gang. Cărţi, haine, pantofi sau accesorii second hand pot fi cumpărate la preţuri cuprinse între 1 leu şi 120 de lei....
În magazinul unde se vând mărfuri confiscate se găseşte cam aceeaşi marfă ca în târgul de vechituri, de la nasturi până la cazan de ţuică. Ieftin, chiar şi la 10 bani. Aşa sunt vândute produsele confiscate de la magazinul Direcţiei de Finanţe. Preţur...
Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a demarat astăzi o campanie de informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la achiziționarea de bunuri furate....
Jandarmii nemţeni dau de pomană efectivele de echipament uzate moral pe care le ţineau pe stoc de mai bine de trei ani, după desfiinţarea serviciului militar obligatoriu.
Patronatele din turism au pus tirul pe ţeparii de la Your Next Holiday din Timişoara. Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) din România le atrage atenţia turiştilor timişoreni cu privire la firmele ţepare care promit vacanţe de vis cu ban...
O bună parte din marfa confiscată de Poliţie şi Garda Financiară se vinde şi cu 75% mai ieftin într-un depozit din Grozăveşti. Reprezentanţii Fiscului spun că numărul celor care cumpără de aici haine, dulciuri şi băutură a crescut semnificativ din ca...
Şomeri, pensionari sau oameni fără niciun fel de venit încearcă să scape de foame vânzând cam tot ce le-a rămas folosibil prin casă. Cărţi vechi, sonerii defecte, ghete scâlciate şi multe alte vechituri sunt de vânzare în talciocul improvizat în faţa...
Jumătate din băcăuanii care-şi cumpără maşină second-hand au probleme cu actele. Mai bine de jumătate din cei care cumpără o maşină la mâna a doua întârzie chiar şi câteva luni să finalizeze actele pentru înmatricularea maşinii pe numele lor.