charter - ultimele știri
Industria aeronautică din întreaga lume încă traversează o perioadă dificilă, odată cu debutul pandemiei de COVID-19, însă, cu toate acestea, compania aeriană naţională reuşeşte să supravieţuiască acestei perioade, în special datorită ajustării opera...
Agenţiile de turism din România sunt tot mai interesate de a colabora cu CFR Călători pentru vânzarea de bilete online în trafic intern, dar şi pentru închirierea unui tren în regim charter şi organizarea unor trasee şi circuite, spune Asociaţia Naţi...
În plină pandemie, orice deplasare externă se transformă într-un calvar. De acest lucru s-a convins şi campioana României.
Agenţii de turism sunt pregătiţi să reînceapă de la 15 iunie sejururile în străinătate, odată cu ieşirea din starea de alertă impusă de pandemia de COVID-19, în acest sens fiind programate deja şi primele curse charter către destinaţii precum Turcia,...
Austrian Airlines a anunţat joi reluarea zborurilor lung-curier, enumerând, de altfel toate destinaţiile, atât pentru zborurile comerciale, cât şi pentru cele de tip charter.
Grecia va redeschide aeroporturile pentru zboruri internaţionale la 1 iulie, aşa că vor fi reluate şi cursele charter, cu plecări din Bucureşti şi Cluj-Napoca, având ca destinaţii insulele Creta şi Rhodos.
Cursele charter care urmau să transporte, în cursul zilei de vineri, 10 aprilie, muncitori sezonieri din Iaşi spre Germania au fost anulate.
Autoritatea de concurenţă investighează compania Tarom pentru a vedea dacă a avut o înţelegere cu agenţiile de turism pentru a nu scădea preţurile la cursele charter, iar cazul urmează să fie finalizat în câteva luni, a declarat, marţi, preşedintele ...
Românii practică în Antalya un turism „de lux de masă” şi lucrează 50 de săptămâni pentru o vacanţă regească de două săptămâni, a declarat miercuri Alin Burcea, CEO şi proprietar al agenţiei de turism Paralela 45. Mai mult de 300.000 de români au aju...
Unul dintre cei mai mari operatori de zboruri charter de pe piaţa locală, cu 48 de curse săptămânale în această vară, a decis să intre şi pe segmentul vacanţelor de tip city break, impulsionat de cererea ridicată din partea românilor pentru acestea.
Românii preferă să meargă în vacanţă cu zboruri charter, 35% din rezervările pentru vara 2018 fiind realizate pentru pachete cu avionul. Unul din trei turişti alege sejururi cu avionul datorită duratei reduse până la destinaţie....
Aeroportul Arad supravieţuieşte momentan doar în urma cursele charter care vor continua şi anul viitor spre Antalya.
Din această toamnă, vor fi operate zboruri charter spre Hurghada, în Egipt, de pe aeroportul din Oradea. Cursele vor fi organizate cu frecvenţă săptămânală de tour-operatorul Christian Tour.
Din 25 mai, de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj vor debuta zboruri tip charter. Programul de vară conţine nouă destinaţii din Grecia - Zakynthos, Rhodos, Corfu, Heraklion, Thessaloniki, Skiathos, Chania, Santorini - şi Turcia - Antalya.
De pe Aeroportul Internaţional din Arad se va efectua din vara anului 2017 zborul charter direct către Antalya. Acesta este lansat de către Agenţia de turism Prestige Tours Internaţional.
Destinaţiile de vacanţă, transmise până acum de operatorii din turism şi companiile aeriene, în care se poate zbura de la Timişoara sunt: Creta - Heraklion, Rhodos, Zakynthos (Grecia), Antalya şi Bodrum (Turcia).
Oradea devine o destinaţie de vacanţă pentru piaţa turistică din Israel prin curse charter Tel Aviv - Oradea. Pachetele sunt pregătite de către unul din primi 10 Tour-operatori din Israel, Meshek Wings Tour Ltd şi se vor adresa unei categorii diferit...
Mircea Lucescu a împlinit 70 de ani pe 29 iulie, ocazie cu care a afirmat că Dinamo ’90 a fost o echipă mai valoroasă decât Steaua ’86, afirmaţie care n-a prea fost pe placul tuturor.
Turoperatorul Cocktail Holidays lansează în premieră pentru România zboruri charter săptămânale pentru Iordania, din luna septembrie. Pachetele turistice pornesc de la 560 de euro de persoană pentru o vacanţă de o săptămână la Marea Roşie şi Marea Mo...
Operatorii de turism şi companiile aeriene confirmă şi pentru acest an operarea curselor charter spre destinaţia Antalya, de pe Aeroportul Timişoara.
Primele curse charter de pe Aeroportul "Traian vuia" Timişoara, au fost anunţate deja din luna februarie de către operatorii de turism şi companiile aeriene.
FOTO VIDEO Vacanţă în Ţara lui Moş Crăciun. Aventura iernii trăită în Laponia cu elfi, reni şi Husky
Cine nu are răbdare să-l aştepte pe Moş Crăciun acasă poate merge direct în paradisul iernii, în ţara lui, în Laponia. Aici, Moşul vă va învăţa să împodobiţi bradul, iar Crăciuniţa va arăta copiilor cum să facă căsuţe din turtă dulce. Tot aici îl veţ...
Mai multe curse aeriene de la şi spre Tel Aviv vor avea loc în cursul lunii august, la Aeroportul Internaţional Timişoara.
Douăzeci de oameni s-au întâlnit la Aeroportul Internaţional Timişoara pentru a afla dacă Timişul poate sau nu să fie o bună destinaţie turistică. Iar ministrul de specialitate, Maria Grapini, aflată pe picior de plecare spre o carieră parlamentară e...
Deoarece reparațiile nu mai puteau fi amânate, administrația aeroportuară a decis să oprească traficul aerian la Vidrasău din 30 august, de la ora 7.00, şi până în 5 septembrie, la ora 15.00....
Aeroportul Transilvania din Târgu-Mureș a realizat în prima parte a anului 2012, perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 30 aprilie, un nou record privind volumul de trafic aerian....
Analistul Radu Tudor a declarat marţi seară, la Antena 3, că o cursă charter a fost trimisă în Constanţa pentru a aduce în Capitală parlamentarii coaliţiei....