cetatean de onoare - ultimele știri
Fostul milițian Alexandru Ionaș este primul brașovean căruia i s-a retras titlul de cetățean de onoare al orașului. El este acuzat de novembriști pentru modul în care a condus ancheta din 1987
Comuna Vizantea-Livezi a decernat, vineri, titlul de cetăţean de onoare al localităţii unui veteran de război din cel de-Al Doilea Război Mondial, la împlinirea vârstei de 100 de ani.
Declarat cetățean de onoare al Brașovului, Vasile Oltean spune că a fost impresionat de comoara culturală a Brașovului. Cel mai fericit a fost că a putut studia zecile de mii de cărți rare din patrimoniul orașului de la poalele Tâmpei.
Mai mulți cetățeni de onoare ai orașului Bușteni, printre care Simona Halep și Lupu Rednic, au rămas fără terenurile primite. Pe acestea vor fi construite blocuri pentru tineri.
La data de 14 mai 1981, Dumitru-Dorin Prunariu a participat la misiunea SOIUZ 40 din cadrul programului spaţial „lntercosmos” şi a petrecut în spaţiul cosmic 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute.
Adrian Constantin, românul născut în Timișoara care a obținut în 2020 premiul Wittgenstein (Nobelul Austriei), cel mai valoros premiu acordat în Austria pentru promovarea ştiinţei, a devenit cetățean de onoare al Timișoarei.
Decebal Bacinschi, care s-a aflat vreme de patru mandate în fruntea municipiului Focșani, a primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Vrancea în anul 2016. În 2021 a fost condamnat definitiv pentru fapte de corupție
Poetul Spiridon Popescu, unul dintre cei mai apreciați scriitori români, a fost sărbătorit, duminică, 4 septembrie, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu, la împlinirea vârstei de 70 ani
În celebra destinaţie de pe Riviera franceză există un parc botezat după regele Carol al II-lea, care a locuit aici, iar un general român din perioada monarhică, pe care Hitler l-a vrut mort, este declarat Cetăţean de Onoare....
Sâmbătă, în prima zi a manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Călăraşi – 426 de ani atestare documentară, primarul Marius Dulce a înmânat titlul de Cetăţean de onoare unor personalităţi din domeniile medical şi didactic pentru merite deosebite ...
Dr. Paul Gheorghe Gaşpar, şeful secţiei Chirurgie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi, a fost propus pentru a deveni cetăţean de onoare al oraşului de pe malul Borcei, unde profesează de 25 de ani.
Consiliul Local Piteşti a votat miercuri, în unanimitate, pentru acordarea titlului de Cetăţean de Onoare piteşteanului Robert Glinţă - primul înotător român campion european, într-o probă masculină. Primarul anunţase anterior că Municipalitatea îşi ...
Gheorghe Ile, cetăţean de onoare post-mortem în Vulcan, municipiul pe care l-a condus timp de 16 ani
Gheorghe Ile a fost numit „cetăţean de onoare post-morten” în Vulcan, municipiul pe care l-a condus, ca primar, timp de 16 ani.
Alexandru Gheorghe, unul dintre cei mai bogaţi fermieri din Bărăgan, a fost declarat cetăţean de onoare post-mortem al oraşului Slobozia. Fermierul a murit pe 1 decembrie 2020, după ce fusese infectat cu COVID-19.
Antrenorul Dan Petrescu a primit titlul de Cetăţean de onoare al Judeţului Cluj. Cu această ocazie el nu a uitat să mulţumescă „conducătorilor clubului”, care-l dăduseră afară cu câteva zile în urmă.
Unul dintre cei mai cunoscuţi afacerişti din judeţul Suceava s-a stins din viaţă în noaptea de 9 spre 10 octombrie. Gheorghe Filipciuc a făcut complicaţii, după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2. El a fost internat timp de două săptămâni în secţia de Rea...
Fostul primar al Călăraşiului, Daniel Ştefan Drăgulin, ucis de COVID-19 pe 12 octombrie, a fost declarat cetăţean de onoare post-mortem al oraşului de pe malul Borcei. Deşi vine tardiv această recunoaştere a meritelor sale, consilierii locali au cons...
Managerul Spitalului Suceava, Alexandru Calancea, i-a cerut primarului Ion Lungu să confere titlul de cetăţean de onoare tuturor angajaţilor pentru activitatea desfăşurată în pandemie. Edilul a amintit că unii angajaţi ai spitalului care au transform...
Mihai Albotă, dascăl de excepţie în învăţământul tulcean, a murit joi, 29 octombrie. De numele său se leagă cele mai frumoase realizări din Tulcea şi Delta Dunării.
Ca o reparaţie morală în memoria fostului primar al municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, răpus de noul coronavirus pe data de 12 octombrie, noul edil al oraşului, Marius Dulce, a anunţat că va iniţia o hotărâre de Consiliul Local prin care ...
Unul dintre cei mai în vârstă veterani de război din România, probabil, ultimul supravieţuitor al celebrei bătălii de la Cotul Donului din Al Doilea Război Mondial , col (r.) Emil Veţeleanu s-a stins din viaţă. A lăsat în urmă amintiri din mai bine d...
Veteranul de război ignorat de autorităţile din Vâlcea la festivităţile dedicate Zilei României, de anul trecut, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Nicolae Răşanu a fost fondator al Facultăţii de Fizică, Chimie şi Tehnologia Petrolului în anul 1999 şi a ocupat funcţia de decan al acestei facultăţi până în anul 2003....
Disidenta Doina Cornea a primit numeroase distincţii internaţionale, „Legiunea de Onoare” a Franţei, titlul de cavaler acordat de Papa Ioan Paul al II-lea, a fost Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bruxelles, dar oraşul ei natal, Cluj-Napoca, ...
Câştigătoare la US Open şi ajunsă pe locul cinci în lume după un sezon de vis, Bianca Andreescu are mari şanse să primească în 2020 titlul de cetăţean de onoare al Piteştiului, oraşul unde şi-a început cariera....
Autorităţile locale au anunţat joi, 5 decembrie, că veteranul de război col. (r) Emil Veţeleanu va primi titlul onorific de cetăţean de onoare al oraşului Râmnicu Vâlcea.
O publicaţie locală a propus autorităţilor ca veteranul de război Emil Veţeleanu, de 100 de ani, din Râmnicu Vâlcea, să fie făcut cetăţean de onoare al municipiului.
Consiliul General al Capitalei are pe ordinea de zi a şedinţei de joi un proiect de hotărâre pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare lui Cornel Dinu, un foarte cunoscut jucător al clubului Dinamo, caracterizat însă în referatul de aprobare dr...
Adrian Năstase şi Ion Iliescu ar putea rămâne fără titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Iaşi
Adrian Năstase şi Ion Iliescu ar putea rămâne fără titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Iaşi, din cauza problemelor cu legea.
„Putem considera că Simona Halep este o personalitate marcantă care prin tot ceea ce face contribuie din plin la imaginea pozitivă pe care Clujul o oare în acest moment pe plan naţional, dar şi internaţional” – se arată într-una dintre recomandările...
Guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu va deveni cetăţean de onoare al Capitalei, după ce o propunere lansată chiar de primarul Gabriela Firea a fost adoptată în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Locotenentul major Ioan Martac a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Brăila după 56 de ani de la moartea sa. Pompierul a murit după ce a fost atins de un fir electric de înaltă tensiune care traversa spaţiul de deasupra unui incendiu...
Guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu ar putea deveni cetăţean de onoare al Capitalei, potrivit unei propuneri lansate chiar de primarul Gabriela Firea.
Iulian Dascălu este noul cetăţean de onoare al Timişoarei. Consilierii locali au aprobat luni, 9 septembrie, propunerea primarului Nicolae Robu pentru acordarea titlului de Cetăţean de Onoare omului de afaceri care, prin deschiderea complexului Iuliu...
Consilieri din judeţul Teleorman cer retragerea titlului de cetăţean de onoare dat lui Liviu Dragnea
Şase consilieri locali din oraşul Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, cer retragerea titlului de cetăţean de onoare conferit de administraţia locală lui Liviu Dragnea cu mai bine de zece ani în urmă, transmite Mediafax.
În cadrul Galei care a deschis oficial cea de-a zecea ediţie a Festivalului "Serile Filmului Românesc", actorul Florin Piersic a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Iaşiului.
Consiliul General a decis joi să îi confere patriarhului Daniel titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, în semn de recunoştinţă pentru activitatea social-filantropică, liturgică şi misionară desfăşurată pe plan naţional şi internaţional.
Doina Păuleanu, directoarea Muzeului de Artă Constanţa, şi publicistul Aurelia Lăpuşan, au primit distincţia de „Cetăţean de onoare al Judeţului Constanţa“ în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean din data de 30 ianuarie.
O tânără din comuna ialomiţeană Colelia a ajuns cetăţean de onoare al oraşului Seul, la 8.000 de kilometri depărtare de casă. În aproape patru ani de când se află în Coreea de Sud, Silvia Pencu, de 24 de ani, a fost îndrăgită de străini.
Cinci personalităşi locale se află pe lista propunerilor Consiliului Judeţean pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare. Proiectul de hotărâre va fi luat în discuţie joi, 13 decembrie, în cadrul şedinţei extraordinare.
Pe un ger cumplit şi cod galben de viscol, Simona Halep s-a deplasat miercuri, 28 noiembrie, la Călăraşi, pentru a petrece alături de familie împreună cu membrii comunităţii locale de aromâni.
Cea mai bună jucătoare de tenis a lumii vine miercuri, 28 noiembrie, la Călăraşi. Simona Halep va primi titlul de cetăţean de onoare al oraşului, în semn de apreciere pentru performanţele sale sportive.
Câştigătoarea titlului de Grand Slam de la Roland Garros în 2018, Sioma halep este aşteptată la Călăraşi peste o săptămână unde i se acorda titlul de cetăţean de onoare al oraşului de pe malul Borcei.
Pilotul care s-a prăbuşit cu avionul în timpul unui show aviatic pe 7 iulie la Baza 86 Aeriană Borcea a fost declarat cetăţean de onoare post-mortem. Consilierii locali din Feteşti au acordat, la sfârşitul săptămânii trecute, distincţia soţiei pilotu...
Primăria Capitalei va acorda titlul de cetăţean de onoare actriţei Maia Morgenstern, pentru activitatea sa şi pentru contribuţia adusă la dezvoltarea identităţii şi diversităţii culturale, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şe...
Poliţistul Ovidiu Busuioc primeşte titlul de cetăţean de onoare în Târgu Neamţ pentru modul în care a intervenit în răfuiala stradală a romilor. Omul legii riscă însă cercetarea disciplinară după constatările superiorilor din MAI.
Primarul comunei dâmboviţene Pietroşiţa, Ion Leonard Dicu, a ajuns în atenţia opiniei publice după ce a primit titlul de cetăţean de onoare la propunerea colegilor din Primărie. Edilul a îmbrăţişat această idee cu toată dragostea, iar emoţia a fost m...
Momentul festiv a avut lo imediat după finalizarea ceremonialului de depunere de coroane la Statuia Ostaşului, de Ziua Eroilor.
Aleşii judeţeni au hotărât să-i confere titlul de „Cetăţean de Onoare al judeţului Maramureş” maestrului Dumitru Fărcaş. El este considerat „un reprezentant de vază ai Maramureşului”, după cum arată în expunerea de motive consilierul judeţean Anton R...
Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez a primit, joi, titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti şi Cheia Oraşului, într-un eveniment care a avut loc la locuinţa artistei....
Consilierii generali au aprobat miercuri, la propunerea grupului USR, un proiect de hotărâre privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Capitalei filosofului Mihai Şora, în semn de recunoaştere a activităţii sale şi a contribuţiei aduse la d...
Consiliul General decide miercuri: Mihai Şora şi Tiberiu Uşeriu, cetăţeni de onoare ai Bucureştiului
În şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) va fi dezbătut şi un proiect referitor la numirea filosofului Mihai Şora şi a maratonistului Tiberiu Uşeriu cetăţeni de onoare ai Capitalei.
Consilierii generali USR propun acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Capitalei filosofului Mihai Şora, în semn de recunoaştere a activităţii sale şi a contribuţiei aduse la dezvoltarea şi promovarea valorilor culturale româneşti, potrivit unui...
Romeo Kulcasar şi-a donat o parte din ficat pentru a salva viaţa Anettei, deşi nu o cunoştea când a decis să facă acest gest. Consiliul Local al oraşului Tăşnad, de unde este tânărul, i-a refuzat titlul, dar cei de la Santău au decis că el îl merită.
Alexandru Surdu, vicepreşedintele Acadeiei Române, a primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Maramureş. Evenimentul a avut loc ieri, la Consiliul Judeţean Maramureş....
Cu ocazia decernării titlului de cetăţean de onoare al Bucureştiului, George Cosac, preşedintele FRT, a dezvăluit două episoade.