certej - ultimele știri
Mii de oameni, din toate colțurile țării, au locuit în blocurile muncitorești ridicate de autoritățile comuniste în jurul minelor din munții Hunedoarei. Multe dintre ele sunt acum ruinate.
În 30 octombrie se împlinesc 50 de ani de la cea mai cumplită catastrofă minieră din România comunistă, soldată cu aproape 100 de morţi.
Satul Certej, locul uneia dintre cele mai mari catastrofe miniere din istoria României. Aici, în dimineaţa de 30 octombrie 1971, în jurul orei 5, barajul iazului de steril al exploatării miniere s-a rupt, iar în câteva minute peste 300.000 de metri c...
România mai are trei exploatări miniere de aur şi argint, toate descoperite după Revoluţie. Primul lingou de aur din Munţii Apuseni ar putea fi turnat peste un an, în exploatarea minieră de la Rovina.
Un număr de 15 licenţe de exploatare a zăcăminelor de aur şi argint sunt în vigoare în prezent, în România. Nouă dintre acestea se referă la exploatarea aurului aluvionar, iar şase se referă al expoatarea clasică a minereurilor auro-argentifere.
Autorităţile comuniste au ţinut sub tăcere aproape două decenii urmările catastrofei de la Certej, din 1971, şi numărul real al victimelor, până când fostul şef al minei a hotărât să se destăinuie.
S-au împlinit 49 de ani de la cea mai mare tragedie minieră din timpul regimului comunist, catastrofa de la Certej, soldată cu aproape 100 de morţi.
Curtea de Apel Oradea a oprit definitiv proiectul de exploatare a zăcământului aurifer de la Certej, respingând cererea pentru revizuirea deciziei judecătoreşti prin care planul urbanistic zonal al comunei Certeju de Sus, care ar fi permis derularea ...
Direcţia Naţională Anticorupţie(DNA) a redeschis dosarul de corupţie de la Certej, după ce reprezentanţii Comunităţii Declic au făcut o plângere împotriva soluţiei de clasare a cauzei.
S-au împlinit 48 de ani de la cea mai mare catastrofă minieră din România ultimului secol, soldată cu aproape 100 de morţi şi 80 de răniţi.
fără imagine
Certej 2019. Exploatarea minereurilor auro-argintifere din Perimetrul Certej, unul dintre marile proiecte miniere plănuite în România ultimilor ani, a fost blocată definitiv în justiţie. În ultimii ani, proiectul controversat derulat de Deva Gold i-a...
Proiectul scoaterii din circuitul silvic a peste 56 de hectare de pădure din zona Certej, pe care urma să înceapă exploatarea minereurilor auro-argintifere, întâmpină probleme.
Proiectul de extragere a zăcămintelor de aur şi argint din perimetrul Certej este îngreunat de autorităţi, după ce Ministerul Apelor şi Pădurilor a oprit procedura de scoatere a celor 56 de hectare de pădure din Fondul Forestier Naţional.
Două berze care au rămas peste iarnă într-un cuib înfiinţat pe un stâlp au stârnit mila localnicilor. Oamenii din Certej au solicitat intervenţia autorităţilor pentru a salva păsările migratoare.
Peste 50 de hectare de pădure din zona Certej vor fi defrişate pentru a face loc viitoarei exploatări miniere, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern supus dezbaterii publice. Compania Deva Gold susţine că va oferi în compensaţie 168 de hectare ...
S-au împlinit 47 de ani de la dezastrul de la Certej, locul unde aproape 100 de oameni au murit îngropaţi sub sterilul toxic prăvălit peste casele şi blocurile în care locuiau. Autorităţile comuniste au ascuns catastrofa şi nu au găsit niciun vinovat...
Zeci de mii de români au avut de suferit de pe urma ambiţiilor regimului comunist, după ce au fost angrenaţi în proiecte industriale care s-au dovedit dezastruoase.
O serie de istorii întunecate şi-au pus amprenta pe soarta mai multor localităţi din România. Certejul nu va scăpa prea curând de pecetea de loc al marelui dezastru din anii comunismului, iar alte oraşe au devenit faimoase pentru tragediile care le-a...
Apoape jumătate de secol de uitare au trecut de la cel mai mare dezastru minier petrecut în România secolului XX. În comunism, catastrofa de la Certej, soldată cu 89 de morţi şi zeci de răniţi, a fost ascunsă de ochii lumii, iar după 1990, autorităţi...
Se împlinesc 46 de ani de la catastrofa de la Certej. În dimineaţa zilei de 30 octombrie 1971, barajul iazului de steril de la marginea localităţii miniere s-a rupt iar avalanşa de mîl toxic a ucis 89 de oameni şi a rănit alţi aproape 100, majoritate...
O comisie parlamentară cercetează modul în care au fost acordate autorizaţiile şi avizele necesare exploatării miniere de la Certej, un proiect al SC Deva Gold, contestat de mai multe organizaţii de mediu. Membrii comisiei au ajuns, joi, în judeţul H...
Compania canadiană Eldorado Gold, care deţine în România mai multe concesiuni miniere în sudul Munţilor Apuseni, a anunţat că îşi extinde activitatea în România, după ce a primit în această lună licenţa de exploatare de la Agenţia Naţională pentru Re...
Autorizaţia de construire pentru organizarea de şantier aferentă iazurilor de decantare ale minei Certej, în cadrul proiectului aurifer de la Certeju de Sus, din Munţii Apuseni, în apropierea Roşia Montana, a fost suspendată de Tribunalul Cluj. Deciz...
Lucrările la proiectul minier de la Certej, din judeţul Hunedoara, au fost suspendate de către justiţie, după ce tribunalul Cluj a admis joi cererea asociaţiei Mining Watch România. Activiştii de mediu au solicitat instanţei suspendarea efectelor jur...
Mirajul aurului continuă să ademenască investitorii privaţi care vor să exploateze rmetalul preţios din România. În prezent, există mai multe licenţe acordate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale aflate în diferite stadii din punct de vedere ...
Acţiunile Eldorado Gold Corp s-au prăbuşit după ce conducerea companiei a comunicat acţionarilor că valoarea activelor sale ar putea să scadă în acest an sub valoarea de piaţă a companiei....
Mai multe organizaţii non-guvernamentale îi solicită, printr-o scrisoare deschisă, ministrului Mediului, Cristiana Paşca Palmer, reevaluarea impactului de mediu pentru proiectul minier aurifer de la Certej, judeţul Hunedoara.
Una dintre cele mai mari catastrofe din istoria recentă a României s-a petrecut în Certej, în 30 octombrie 1971. În dimineaţa fatală pentru aproape 100 de oameni, mulţi copii, iazul de steril al exploatării miniere s-a prăvălit peste un cartier între...
Patrulaterul aurifer reprezintă o zonă în Munţii Apuseni cu importante zăcăminte de aur, delimitată de specialişti de oraşele Deva şi Brad din Hunedoara, respectiv Baia de Arieş şi Zlatna din Alba. Patrulaterul cuprinde minele din zona Roşia Montană ...
Jandarmii au negociat timp de mai multe ore cu cei nouă activişti de mediu care au urcat pe acoperişul clădirii Minvest din municipiul Deva, pentru a protesta împotriva exploatărilor miniere care vor avea loc în judeţul Hunedoara. În final, tinerii a...
Nouă tineri au urcat în această dimineaţă pe sediul Minvest Deva, pentru a protesta faţă de exploatările miniere care vor avea loc în Munţii Apuseni şi faţă de explorările demarate în zona localităţii Deva. Activiştii au arborat două bannere cu mesaj...
Viitoarea exploatare auriferă de la Certej a împărţit locuitorii comunei hunedorene în două tabere. De o parte se află cei care îşi doresc deschiderea exploatării cât mai repede, pentru că înseamnă locuri de muncă şi venituri la bugetul unei localită...
TRAGEDIE În urmă cu exact 42 de ani, aproape 100 de oameni au murit la Certej, judeţul Hunedoara, după ce digul iazului de decantare aflat la marginea localităţii s-a rupt, iar nămolul toxic a înghiţit un întreg cartier.
Cel mai grav accident petrecut într-o mină a avut loc în urmă cu nouă decenii, la Lupeni: în urma unei explozii cauzate de acumularea de gaz metan în galeriile minei au murit peste 80 de ortaci. În localitatea minieră Certej (25 de kilometri de munic...
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a acordat trei licenţe de explorare a resurselor de minereuri polimetalice (zinc, cupru, fier) firmei Goldfields Deva SRL, printr-un ordin ANRM, publicat în Monitorul Oficial al României.
În această dimineaţă, un grup de zece activişti din toată ţara a închis activitatea Guvernului României, legându-se cu cătuşe de intrarea în incinta Guvernului, iar doi dintre ei au afişat mesajul "Cianura face legea în Guvernul Ponta".
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) va depune azi, la Tribunalul Municipiului Bucureşti (TMB), cererea de anulare a acordului de mediu pentru proiectul de exploatare minieră de la Certej, a anunţat ministrul Mediului, Rovana Plumb.
Prim-ministrul Victor Ponta a declarat că acordarea acestui acord a fost ilegală şi consideră că decizia de a da undă verde exploatării de la Certej, jdueţul Hunedoara, a fost una pur politică....
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a dispus verificarea de urgenţă a acordului de mediu pentru proiectul minier de la Certej. Acordul pentru exploatare a fost dar chiar de reprezentanţii Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Timiş. Organizaţiil...
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a dispus verificarea de urgenţă a acordului de mediu pentru proiectul minier de la Certej.
Ultimele declarații ale directorului Deva Gold, Nicolae Stanca care prognoza că extragerea zăcămintelor de aur de la Certej va începe în primăvara lui 2013 au pierdut în “bătălia” pentru obținerea autorizației de mediu....
Din cauza gerului din ultimele zile, Lacu Făeg din Certej a îngheţat complet, potrivit portalului Servus Hunedoara. În plus, sute de familii din Certeju de Sus au fost în pericol să rămână fără apă să rămână fără apă la robinete....
Extragerea aurului de la Certej ar putea începe în primăvara lui 2012. La această dată există aproape toate avizele de mediu. Mai rămâne ca Ungaria să semneze acest aviz după care mineritul de la Certej ar intra în linie dreapta.
Deva Gold, societatea care gestionează proiectul de exploatare a zăcămintelor de aur și argint din zona Certej ar putea obţine, anul acesta, avizul de mediu necesar. Potrivit estimărilor, din zona certej se pot extrage aproximativ 50 de tone de aur...
Peste 65 de tone de aur şi 375 de tone de argint sub formă de zăcăminte, valorând circa 4,5 miliarde de dolari, se află la Certej. Închise din 2005, pe motiv de nerentabilitate, minele de aur şi argint din zona Certejului ar putea fi redeschise.