centrul istoric - ultimele știri
Un brașovean întreprinzător îi scăpa pe patronii din centurl orașului de moloz. Numai că acesta îl ducea la doar câteva sute de metri și scăpa de el, până a fost prins de polițiștii locali
Primarul Brașovului vrea să interzică accesul autovehiculelor în Centrul Istoric al orașului, de vineri seara până duminică seara. Studiile arată că 42% dintre mașini sunt din alte județe
Câteva zeci de tăblițe din Centrul Istoric al Brașovului arată denumirile purtate de străzi în timp. Unele dintre plăcuțe au fost vandalizate, deși turiștii și chiar brașovenii le admiră.
Noile reguli ale Primăriei Brașov: Mai mult spațiu pentru pietoni. Cum va arăta Centrul istoric FOTO
Centrul istoric al orașului Brașov este de-a dreptul sufocat de terasele sezoniere. Vara trecută ar fi existat și numeroase reclamații în acest sens, urmate de intervenții ale Poliției Locale.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a aprobat miercuri includerea centrului istoric al oraşului Odesa, oraş-port din Ucraina, pe lista Patrimoniului mondial în pericol.
De un an, au loc lucrări de reabilitare a Centrului istoric din Deva. Noile alei ale promenadei au prins contur, însă şoferii sunt nemulţumiţi.
La un an de la începerea lucrărilor de reabilitare a Centrului istoric din Deva, noile alei ale promenadei au prins contur. ADEVĂRUL
Peste 4,5 milioane de euro sunt investiţi în reabilitarea infrastructurii stradale a centrului istoric din Deva, însă lucrările s-au derulat cu greutate.
Centrul istoric de la poalele Dealului Cetăţii Devei, zona pietonală unde se află cele mai multe clădiri istorice din municipiu, din secolul al XIX-lea, a intrat în şantier în vara anului trecut. Investiţia de 4,5 milioane de euro prevede reabilitare...
DIn luna septembrie, centrul istoric al Devei se află în şantier. Aleile şi parcul vor fi reabilitate. VIDEO: ADEVĂRUL....
După ce municipalitatea a practicat preţuri de dumping în parcarea supraetajată Regina Maria, acum acestea ar putea deveni identice cu cele din restul Centrului Istoric al Braşovului
Ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea Centrului istoric al Devei a fost dat la începutul lunii iulie, însă muncitorii companiei de construcţii nu s-au apucat de lucru.
Centrul istoric al Devei a intrat în şantier şi va fi reabilitat, printr-un proiect de cinci milioane de euro, finanţat de Uniunea Europeană.
Muzeul Bisericii Sfântul Nicolae - Prima Şcoală Românească, Biserica Evanghelică, Biblioteca Judeţeană şi Arhivele Naţionale deţin o comoară inestimabilă: cărţi şi manuscrise vechi, dintre care unele chiar de 700 de ani
Centrul istoric al Devei va fi reabilitat cu ajutorul fondurilor europene. Amplasamentul a fost predat, luni, constructorilor.
Aproape 17 milioane de lei vor fi investiţi în reabilitarea Centrului istoric al Devei, o investiţie finanţată de Uniunea Europeană.
Lucrările de reabilitare a Centrului Istoric al Devei vor începe la începutul lunii iulie, cu întârziere faţă de termenul iniţial anunţat de autorităţi.
Până la sfârşitul anului 2021, centrul istoric al Devei va căpăta o nouă înfăţişare. Zona va fi reabilitată cu fonduri europene.
Primarul Brăilei, Marian Dragomir, a anunţat impozite de 500% pentru clădirele lăsate în paragină, din centru oraşului. În cadrul Consiliului Local s-a stabilit ca cel mai mare impozit stabilit pentru persoanele juridice să fie de aproximativ 56.000 ...
Centrul istoric al municipiului Deva intră în şantier. Lucrările de reabilitare sunt finanţate cu fonduri europene.
Reconstrucţia celebrului Magazin Bucureşti, cu o istorie de 90 de ani, a fost finalizată, în urma unei investiţii de peste 6,5 milioane de euro.
Poliţia Locală Bucureşti anunţă că, în 2019, a organizat 59 de acţiuni care au vizat activitatea de taximetrie, fiind aplicate amenzi în valoare de peste 1,8 milioane de lei. ”Punctele problemă” din Capitală sunt, în funcţie de numărul amenzilor apli...
De Anul Nou, localnicii sunt invitaţi să petreacă în Piaţa Unirii din Deva. Adda şi alţi artişti români vor concerta în centrul istoric al municipiului.
Clădirile vechi ale oraşului, aflate într-o stare avansată de degradare, dar şi construcţii noi, abandonate în stadiul de şantier, întâmpină vizitatorii care se plimbă prin centrul vechi al Constanţei.
Capitala României ia naştere în jurul unui fort întărit ridicat pentru prima oară în vremea lui Mircea cel Bătrân pentru a proteja acest nod al drumurilor comerciale, care veneau fie din Polonia, Moldova, fie din spaţiul germanic şi maghiar, via Braş...
Un tânăr de 23 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui scandal pornit de la o femeie. Acesta a fost lovit în cap de un rival şi, după ce a stat în comă câteva zile, a decedat. Făptaşul este căutat de Poliţie.
Centrul istoric al municipiului Deva va fi reamenajat pe fonduri de la Uniunea Europeană. De un deceniu, zona istorică a fost transformată în promenadă, însă şoferii au fost lăsaţi să ocupe aleile cu maşini.
Un nou incident care putea avea urmări grave a avut loc în centrul istoric al unui important oraş din România. O bucată de lemn plină de cuie a căzut de la mare înălţime într-o zonă pietonală intens circulată.
Mai mult de 900.000 de români trăiesc în mahalale, case din zone istorice şi ghetouri închiriate de autorităţi ca locuinţe sociale, deşi oficialii ştiu că infrastructura este inexistentă, se arată într-un amplu raport al Băncii Mondiale.
Opt clădiri cu valoare cultural-arhitecturală din centrul istoric al oraşului Oradea, printre care şi Casa Fuchsl, vor intra în reabilitare. Au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici, municipalitatea estimând că lucrările vor fi gata până la fin...
Primăria Timişoara are 12 toalete publice fixe. Cele trei WC-uri din zona centrală au fost reparate sau modernizate.
Grav accident de circulaţie. Trei persoane au ajuns la spital după ce o maşină s-a izbit într-o casă
Un grav accident de circulaţie a avut loc în municipiul Botoşani. Un botoşănean aflat la volanul unui autoturism a rupt un stâlp şi s-a oprit cu maşina direct într-o casă. Trei persoane au fost rănite.
Aproape 600 de arbori bătrâni din zona centrală a capitalei urmează a fi defrişaţi, iar alţi peste 800 vor fi curăţaţi. În locul copacilor tăiaţi vor fi plantaţi alţii, în mare parte din specii de foioase – plop, arţar american, salcâm, tei, platan,...
Clădirile vechi şi abandonate din zona centrală a Brăilei au început să reprezinte un adevărat pericol public. În această situaţie se găseşte un imobil de pe bulevardul Cuza, care a fost lăsat în paragină de de proprietari. În ultima vreme, din acest...
Atragerea fondurilor europene este una din temele favorite ale primarului Timişoare, Nicolae Robu, care se laudă, de fiecare dată când are prilejul, şi se întâmplă foarte des lucrul acesta, cu fondurile europene atrase în mandatul său, fonduri care ...
Unul dintre subiectele intens dezbătute în ultimele zile este cel legat de posibilitatea reabilitării clădirilor din zona istorică şi a celor de patrimoniu din municipiul Braşov.
Dacă în urmă cu trei luni, un spaţiu închiriat în centrul istoric era o adevărată mină de aur, acum deţinătorii acestor proprietăţi au scăzut preţurile în căutarea disperată de alţi chiriaşi....
Imagini de coşmar în centrul Timişoarei. Numai şansa a făcut ca o bucată de mortar desprinsă de pe o clădire să nu rănească pe nimeni. Mai multe imagini intrate în posesia „Adevărul” arată tencuiala desprinsă de pe o clădire şi căzută pe strada Euge...
Timişorenii au încă un motiv să fie făloşi. Pietrarii maramureşeni plecaţi în vară să-şi strângă fânul s-au întors în Timişoara, unde au terminat de pavat cele 10 străzi şi patru pieţe din cartierul Cetate, rezultând unul din cele mai frumoase centre...
Piaţa Ţarcului din Timişoara a devenit o nouă piaţă pietonală, care s-a amenajat în zona intrării principale în Tribunal.
Autorităţile locale au anunţat, astăzi, că s-au finalizat lucrările realizate cu fonduri europene, pentru a reface Centrul Istoric al municipiului de la poalele Măgurii.
În luna care a trecut de la tragedia din Clubul Colectiv s-au aprobat regulamente şi acte normative îngropate de ani buni prin sertare. Regulamente şi acte normative care ar fi putut salva vieţi şi care remodelează acum business-uri şi pieţe....
Pare că o nenorocire nu vine singură niciodată. Azi-noapte, în jurul orei 1.00, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină la un incendiu chiar în Centrul Istoric al Braşovului.
Timp de trei zile, în perioada 18 – 20 septembrie, BucureştiuI sărbătoreşte 556 de ani de existenţă, iar pe străzile oraşului va fi o adevărată sărbătoare. „Adevărul“ vă prezintă programul complet al evenimentelor din acest weekend....
Cele mai frumoase locuri din judeţul Brăila. Aşezat pe întinderile de stepă ale Bărăganului, la confluenţa Dunării cu râul Siret, judeţul Brăila are atracţii turistice precum Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, Mănăstirea Măxineni, Pădurea Viişoara ...
În cadrul şedinţei de Consiliu Local de joi, edilul Bistriţei a precizat că ia în calcul să apeleze la o firmă privată care să scape centrul istoric de cerşetori, asta după ce poliţiştii locali s-au arătat depăşiţi de situaţie.
Cu sud-africanii de la NEPI care construiesc cel de-al doilea mall din Timişoara, ameninţându-i supremaţia, regele mall-urilor, Iulian Dascălu contraatacă printr-un megaproiect, gândit pe 18 hectare din zona centrală a oraşului. Unul din cei mai impo...
Proiectul privind ”Reabilitarea reţelei de drumuri si staţii de transport din zona de acţiune urbană a municipiului Buzău”, realizat cu fonduri europene, a fost finalizat oficial, vineri. Obiectivele prinse în proiect sunt finalizate însă de mai mult...
Situaţie incredibilă la Timişoara, unde lucrările la centrul istoric al oraşului sunt blocate. Cu patronul firmei dispărut fără urmă în urma unei anchete penale, meseriaşii pietrari, cei mai mulţi veniţi din Maramureş, au abandonat lucrările şi au pl...
Proiectul “Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanţa” a ajuns la final. Peste 20 de străzi au fost modernizate, a fost montat mobilier urban în stilul Art Nouveau şi au fost realizate o reţea de canalizare...
Direcţia Generală Dezvoltare Urbană din cadrul Primăriei Capitalei a elaborat norme de funcţionare pentru terasele din Centrul Vechi. Acestea nu vor mai beneficia de televizoare, plasme sau video proiectoare....
Şefii de la Primăria Botoşani vor organiza Zilele Oraşului după Paşte, la sfârşitul lunii aprilie. Evenimentul va avea loc în Centrul Istoric al municipiului, fiind invitaţi artişti şi obişnuiţii tarabagii cu mâncare şi băutură.
Deşi au lipsit investiţiile, iar majoritatea faţadelor şi-au pierdut strălucirea de altădată, mulţi vizitatori sunt atât de încântaţi de frumuseţea clădirilor vechi din centrul istoric al Brăilei încât spun că au impresia că se află într-un adevărat ...
Un proiect de mare impact al Timişoarei, atât pentru locuitorii oraşului, cât şi pentru vizitatori, reabilitarea centrului istoric şi transformarea lui într-o zonă pietonală, investiţie de peste 60 de milioane de lei, crează o problemă care pare simp...
Ziua Mihai Eminescu nu poate trece neobservată la Botoşani, oraş în care „luceafărul” poeziei româneşti vedea lumina zilei acum 165 de ani, pe 15 ianuarie 1850. De altfel, pentru poet vechiul târg al Botoşanilor a fost cea mai dulce amintire, locul u...
Curtea de Conturi a publicat recent un raport îngrijorător cu privire la situaţia în care s-ar afla Bucureştiul în cazul unui cutremur important. Potrivit acestuia, în cazul unui seism puternic un număr mare de locuitori vor rămâne fără adăpost, în t...
Mihai Eminescu şi Veronica Micle şi-au trăit ultima parte a poveştii de dragoste în Botoşani, cu un an înainte de moartea amândurora. Timp de 12 zile, cei doi s-au întâlnit, ajutaţi şi de fiica Veronicăi, o tânără profesoară de matematică.