centre - ultimele știri
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat în urma ședinței Executivului, joi, rezultatele controalelor dispuse la centrele sociale din țară. Potrivit reprezentantuluui Guvernului român, 110 centre au fost suspendate.
15 centre de colectare vor fi înființate în bazinele legumicole prin intermediul Casei de Comerţ Unirea, a declarat ministrul Agriculturii, Forin Ionuț Barbu.
AMD a prezentat cele mai recente evoluții în tehnologia centrelor de date și inteligență artificială
AMD a prezentat, în cadrul evenimentului Data Center and AI Technology Premiere, desfășurat la San Francisco, viziunea sa asupra viitorului centrelor de date și a inteligenței artificiale, evidențiind produsele, strategia și partenerii din ecosistem care vor modela viitorul tehnologiei.
Unitățile de Primiri Urgențe nu mai fac față numărului mare de copii cu infecții respiratorii, astfel că au fost înființate 59 de centre de asistență medicală pentru a limita aglomerația de la Unitățile de Primiri Urgențe. Iar ce e mai rău abia urmează, avertizează medicii.
În plin val 6 al pandemiei de Covid-19, autorităţile buzoiene oferă posibilitatea unui număr cât mai mare de cetăţeni de a se testa. Astfel, în judeţ vor funcţiona patru centre de testare destinate buzoienilor care prezintă simptome de Covid-19.
Persoanele care doresc să le fie administrată o nouă doză de vaccin anti-COVID-19 au posibilitatea să primească, de luni, 16 mai 2022, şi doza a patra. Centrele de vaccinare sunt însă închise, iar medicii de familie sunt singura opţiune în judeţul Ol...
Prefectura judeţului Călăraşi a anunţat că, începând de vineri, 1 aprilie 2022, au fost închise toate cele şase centre de vaccinare împotriva COVID-19 din judeţ
Pentru persoanele care nu sunt familiarizate cu sistemul online, autorităţile din Galaţi au amenajat 12 puncte unde vor exista recenzori cu tablete sau laptop-uri.
Noutate a valului cinci de COVID-19, centrele de evaluare şi tratament antiviral sunt destinate investigării şi tratării formelor uşoare sau medii de boală, însă pacientul pleacă acasă cu tratament prescris.
Voucherele pot fi ridicate, din nou, de beneficiari. Buzoienii care s-au imunizat după 31 august 2021 cu schema completă şi nu şi-au ridicat tichetele, se pot adresa, în zilele următoare, centrelor în care s-au imunizat.
Creşterea capacităţii de testare şi testarea în special a persoanelor cu posibilitate crescută de a fi infectate cu SARS-CoV-2 au rolul de a depista din timp boala, cu scopul de a acorda tratament rapid celor care au contactat COVID-19, dar şi pentru...
Şeful IPJ Olt a confirmat vineri, 11 februarie 2022, că şi în judeţul Olt sunt în instrumentare dosare penale legate de activitatea din campania de vaccinare anti-COVID-19.
Judecătorii au respins cererea unei asistente medicale de a fi cercetată sub control judiciar sau în arest la domiciliu, astfel că ea va rămâne în continuare în arest preventiv. Asistenta medicală este una dintre persoanele anchetate în dosarul vacci...
Zeci de persoane cu dizabilităţi care au trăit prin centrele de plasament au primit o şansă nesperată la o viaţă normală. Prin intermediul unui centru, unicat în România, aceştia primesc loc de muncă şi sunt învăţaţi cum să se descurce siguri.
La nivelul judeţului Călăraşi, vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, împotriva COVID -19, se realizează în trei centre, au anunţat vineri, 28 ianuarie, autorităţile locale.
Vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor cu vârste între cinci şi 12 ani este disponibilă de miercuri, 26 ianuarie 2022, în sute de centre din ţară. Mulţi părinţi sunt însă în continuare reticenţi, deşi rata infectărilor în rândul copiilor a crescut îngri...
Trei centre de vaccinare pediatrică funcţionează în judeţul Călăraşi. Conform Direcţiei de Sănătate Publică acestea sunt: fosta casierie Enel şi sala de sport a Şcolii nr, 11, în municipiul Călăraşi, iar în Olteniţa copiii se pot imuniza la sala de s...
Ministerul Sănătăţii a modificat protocolul de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Schimbările vizează creşterea accesibilităţii pacienţilor la tratamentul precoce în ambulatoriu.
Spitalele din România se organizează în aceste zile pentru a putea îngriji avalanşa de pacienţi COVID-19 care se prognozează în valul 5, una dintre preocupări fiind înfiinţarea centrelor de evaluare şi tratament antiviral.
Autorităţile sanitare din Călăraşi caută soluţii pentru a face faţă valului 5 al pandemiei. Direcţia de Sănătate Publică a anunţat unde vor funcţiona centrele de evaluare a pacienţilor cu SARS-COV-2.
Preşedintele Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi, Vişinel Bălan, afirmă că mai mulţi copii care şi-ar fi dorit să fie de Crăciun cu familii care îi iubesc au fost ţinuţi în centre de către Protecţia Copilului, cazuri fiind semnalate atât la Bucu...
Mai mulţi copii care şi-ar fi dorit să fie de Crăciun cu familii care îi iubesc au fost ţinuţi în centre de către Protecţia Copilului. Cazuri au fost semnalate atât la Bucureşti, cât şi la Braşov sau Cluj
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa a anunţat că vaccinarea copiilor, cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, se va face în trei centre.
Aşteptate de multă vreme, tichetele care se acordă persoanelor care se vaccinează cu scehma completă au ajuns în centre. Sunt de ajuns, însă, doar pentru cei vaccinaţi în octombrie.
Statul român aruncă în fiecare an sume uriaşe pe un serviciu medical care, în mare parte, nu-şi atinge scopul. Este vorba despre centrele de permanenţă, special create pentru rezolvarea problemelor minore de sănătate ale pacienţilor, astfel încât ac...
Record de vaccinare într-unul dintre judeţele aflate în coada clasamentului la imunizare împotriva COVID-19, în România. La Botoşani, oamenii stau acum la cozi uriaşe pentru a se vaccina, iar autorităţile spun că s-a ajuns la peste 2.000 de persoane ...
Record după record, în ultimele zile, în ceea ce priveşte numărul de imunizări în rândul buzoienilor. Astfel, în ultimele 24 de ore, s-au vaccinat cu prima doză de ser anti-COVID 2.494 de buzoieni.
De teama bolii şi a restricţiior, tot mai mulţi oameni se înghesuiesc la centrele de vaccinare din judeţul Galaţi pentru a se imuniza. În ultimele 24 de ore s-a înregistrat un număr record al vaccinărilor anti-COVID. Autorităţile redeschid mai multe ...
Speriaţi de violenţa valului 4 al pandemiei, tot mai mulţi buzoieni dintre cei care s-au arătat sceptici, până acum, în privinţa imunizării, decid să se vaccineze.
Centrele de vaccinare din ţară au început să primească bonurile de masă pe care le vor distribui persoanelor cu schemă completă. Fiecare vaccinat va primi astfel 100 de lei, sub forma a cinci tichete de masă.
Revine aglomeraţia la centrele de vaccinare din Braşov, odată cu administrarea celei de a treia doze
În ultimele zile a crescut numărul celor care doresc să se vaccineze cu prima doză. Totodată, primii braşoveni care vor să li se administreze cea de a treia doză au ajuns în centre, fapt care a făcut ca aglomeraţia din acestea să crească, în special ...
Patru de vaccinare anti-COVID-19 din judeţul Alba, respectiv două din Alba Iulia şi cele din Sebeş şi Cugir, au rămas miercuri fără doze de vaccin.
Criza medicală generată de Valul 4 al pandemiei de coronavirus devine îngrijorătoare. Marţi dimineaţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buză, în secţia ATI, un singur loc mai era disponibil pentru bolnavii infectaţi cu SARS CoV-2.
Patru centre de vaccinare din judeţul Alba suspendate temporar îşi reiau activitatea începând de marţi, 28 septembrie 2021.
Trei centre de vaccinare din Alba şi-au suspendat activitatea începând de la 1 septembrie 2021. De asemenea, celelalte şase au un progam redus.
Primăria Braşov a organizat, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică, patru centre de vaccinare. Pe rând, toate acestea s-au închis, după ce mai bine de 200.000 de vaccinuri au fost administrate în oraş în aproape 7 luni.
De luni, patru centre fixe de vaccinare din judeţul Buzău se închid pentru o perioadă de 30 de zile, din cauza numărului mic de persoane interesate să se imunizeze.
Cum a reuşit un grup de motociclişti, în doar o lună, să modernizeze cinci centre de plasament VIDEO
Peste o sută de motociclişti din toată ţara s-au strâns în weekend la Râmnicu Sărat pentru a încheia modernizarea a cinci centre de plasament în care îşi duc traiul peste 60 de copii institutionalizaţi.
Doi şoferi şi un pasager dintr-o maşină au fost amendaţi în urma unui scandal produs în dreptul rondului cu avion de la ieşirea din Buzău spre Râmnicu Sărat. Pentru aplanarea conflictului a fost nevoie de intervenţia mascaţilor.
La Evaluarea Naţională din acest an, dintre cei 3.505 elevi din Neamţ, care sunt aşteptaţi la examenul de admitere în liceu, doar unul este din seria anterioară
Săptămâna trecută au fost stabilite centrele de examen din judeţul Argeş pentru bacalaureatul din acest an. Şi tot săptămâna trecută s-au încheiat înscrierile pentru examenul de bacalaureat....
Numărul de administrări zilnice realizate în centrele de vaccinare din judeţul Olt a început din nou să crească uşor. Care vaccinuri sunt cele mai solicitate.
Autorităţile din Buzău încearcă să găsească noi soluţii pentru a intensifica ritmul din vaccinare anti COVID-19, iar imunizarea la nivelul judeţului să ajungă la 150.000 de persoane vaccinate până în vară.
O tânără din Braşov, adoptată pe când avea trei ani, s-a făcut asistent social ca să-i poată ajuta pe copiii din orfelinate să îşi găsească o familie în care să crească.
Zece centre de vaccinare sunt deschise în judeţul Ialomiţa, autorităţile locale anunţând ce tip de vaccin se foloseşte în fiecare dintre ele. În prezent sunt locuri libere pentru imunizare în toate centrele.
Traficul pe strada Frăsinet din municipiul Buzău a fost blocat, din cauza unui accident rutier grav. O femeie de 70 de ani care traversa pe trecerea de pietoni a fost izbită de şoferul unei autoutilitare care transporta butoaie.
Poveştile triste ale ursuleţilor de la Zărneşti au un final fericit şi reprezintă o motivaţie în plus pentru copiii abandonaţi, aflaţi în centrele din judeţul Braşov.
Aproape 58.000 doze de vaccin anti-COVID au fost administrate în centrele de vaccinare din judeţul Olt, peste 35.000 persoane primind cel puţin o doză. Cum merge vaccinare cu produsul de la Astra Zeneca.
Singurul centru de vaccinare din Vălenii de Munte, care funcţiona în spitalul orăşenesc, a fost desfiinţat. 1717 persoane urmează a fi redirecţionate către alte centre de profil din Prahova, a anunţat, miercuri 24 martie, Prefectura Prahova.
Două echipe de vaccinare mobile acţionează de peste două săptămâni în judeţ, numărul dozelor administrate până acum fiind peste 400.
Un număr de aproape 12.000 de buzoieni s-au înscris, până acum, pe listele de aşteptare de pe platforma de vaccinare naţională, sperând să se vaccineze anti-COVID, în perioada următoare.
Cinci centre noi de vaccinare vor fi disponibile pe platforma naţională pentru buzoienii care vor să se înscrie pe listele de aşteptare. Peste 9.000 de buzoieni s-au înscris pe platformă şi aşteaptă acum să fie vaccinaţi anti-COVID.
Din 15 martie, judeţul Buzău va mai avea încă trei centre de vaccinare operative. Este vorba despre puncte care vor fi deschise odată cu demararea celei de-a treia etape de vaccinare, când toţi buzoienii care doresc imunizarea pot solicita serul anti...
Anual se înregistrează, la nivelul judeţului Iaşi, zeci de astfel de cazuri. Viaţa grea, nevoia de afecţiune şi ideea de libertate sunt de multe ori motivele pentru care copiii dau bir cu fugiţii.
Se caută urgent personal medical în Prahova pentru ca autorităţile să poată deschidă alte 25 de centre de vaccinare. Un medic care accept să se implice în activitatea de imunizare a populaţiei primeşte aproximativ 15.000 lei lunar.
Nicuşor Cionoiu, senator PDS de Călăraşi, a adus în discuţie miercuri în Parlamentul României situaţia celor 3 centre destinate persoanelor cu handicap. Construite, dar nefinalizate, clădirile au fost lăsate în paragină din anul 2012.
Deşi s-a anunţat încă de vineri, 26 februarie, deschiderea a trei noi centre de vaccinare în judeţul Olt, şi pe cale de consecinţă şi noi locuri disponibile pentru programare, cei interesaţi au urmărit ore întregi platforma, fără succes. Locurile au...
Persoanele vulnerabile se pot înscrie de astăzi pe platforma informatică. Sunt peste 150.000 de locuri disponibile pentru vaccinarea cu serul Pfizer. În jdueţul Călăraşi, de luni, 1 martie, se vor mai deschide încă două centre de imunizare.