casa de pensii - ultimele știri
Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie şi procurorii au demarat, marţi, percheziţii la sediul Policlinicii Nicolae Titulescu din municipiul Buzău, unde funcţionează cabinetele de expertiză medicală din cadrul Casei de Pensii Buzău.
Toate pensiile aflate în plată se vor recalcula din septembrie, oficiali ai Casei de Pensii explicând deja cum se va face recalcularea și cu cât vor fi majorate pensiile.
O fostă şefă de serviciu de la Casa de Pensii Braşov este acuzată că a luat mită ca să rezolve mai rapid un dosar de pensie.
Un angajat al Casei de Pensii Gorj a fost găsit decedat în arhiva unităţii. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, s-a spânzurat.
Două treimi din numărul total de bilete alocate pensionarilor din judeţul Olt în seria a 4-a nu au putut fi repartizate din lipsă de cereri. Casa de Pensii a decis să le dea fără o cerere prealabilă, dacă solicitanţii interesaţi îmdeplinesc celelalte...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, actul normativ care completează art. 106 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, informează Administraţia Prezidenţială. Conform legii, în termen de 5 zile de la data emiterii, ...
Începând cu luna septembrie, numărul de solicitări de ajutor în caz de deces este mai mult decât dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la Braşov şi Bucureşti
Mai mulţi candidaţi la un concurs de angajare organizat de Casa Judeţeană de Pensii Gorj au fost respinşi la proba de interviu, după ce la examenul scris au obţinut punctaje foarte bune şi chiar maxime. Acuzaţiile de fraudă sunt respinse de conducere...
Casa Naţională de Pensii Publice a anunţat extinderea prevederilor ordonanţei 105/1999, modificată prin Legea 154/2021 asupra unei noi categorii de persoane.
Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) şi toate celelalte instituţii subordonate Ministerului Muncii vor beneficia de un sistem informatic integrat, cu grad de sofisticare 4, în valoare de 27 de milioane de euro, care ar putea fi implementat în 32 d...
Parlamentul a aprobat OUG 163/2020, care permite persoanelor care nu au suficientă vechime să încheie cu casele de pensii un contract de asigurare socială de până la 6 ani consecutivi.
Circa 70% dintre pensionarii din Covasna care au contestat în instanţă deciziile de calculare sau recalculare a pensiilor au avut câştig de cauză, a anunţat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.
Aflată într-o vizită în judeţul Vâlcea, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale Raluca Turcan a făcut o serie de afirmaţii legate de inechităţile din sistemul de pensii şi sistemul salarial, despre procesul de digitalizare a pensiilor, dar şi despre a...
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, bate obrazul Casei de Pensii Covasna, instituţie unde a fost întâmpinată cu sute de dosare pe jos. Mai mult, demnitarul a avut un mesaj la adresa celor care îi numără zilele în fruntea ministerului.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat, vineri seară, că au fost schimbaţi directorii mai multor case de pensii care nu s-au implicat în rezolvarea dosarelor de pensionare restante. Astfel, s-au făcut schimbări la casele de pensii din sectoar...
Directorul general şi unul dintre adjuncţii de la Casa de Pensii Olt au fost confirmaţi cu SARS-CoV-2, iar spiritele s-au încins după ce persoanele-contacţi direcţi au venit, luni şi marţi, la lucru.
Copiii beneficiari ai pensiei de urmaş riscă să piardă acest venit, de la 1 octombrie, în cazul în care nu prezintă o dovadă că îşi continuă studiile, anunţă Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Pentru a -16-a serie de tratament balnear aferentă anului 2020, în judeţul Călăraşi au fost repartizate 106 de bilete, potrivit Casei Judeţene de Pensii. Pentru această serie, ce are ca dată de intrare în staţiuni 14 octombrie, biletele de tratament ...
Circa 945.320 de persoane din România sunt pensionari care trăiesc cu indemnizaţie socială, în luna septembrie, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), citate de Agerpres.
Ministerul Muncii a furnizat vineri noi informaţii privind modalitatea obţinerii dovezii vechimii în muncă în cazul puerderii sau deteriorării carnetului de muncă.
Pentru a 15 a serie de tratament balnear aferentă anului 2020, pentru judeţul Călăraşi au fost repartizate 100 de bilete, Pentru această serie ce are ca dată de intrare în staţiuni 28 septembrie, biletele de tratament au fost alocate în următoarele s...
Aproape un milion de pensionari din România primesc pensia minimă. Numărul total al beneficiarilor indemnizaţiei sociale pentru pensionari în luna august, când nivelul pensiei minime era de 704 lei, a fost de 949.296 de persoane, conform datelor cent...
Ministerul Muncii a implementat un sistem care notifică prin email angajatorii cu privire la angajaţii aflaţi în pragul pensionării pentru ca salariaţii să îşi poată pregăti documentele pentru case de pensii, a afirmat, marţi, ministrul Muncii şi Pro...
Pensionarii din Călăraşi le revin 161 de bilete pentru a-12-a serie de tratament balnear aferentă anului 2020. Lista poate fi consultată www.cjpcalarasi.ro, secţiunea bilete de tratament.
Perioada de şomaj tehnic nu a fost înregistrată la Casa de pensii pentru mulţi români, scrie Hotnews, citând surse avizate.
Marea recalculare, iniţiată în urma deciziei Curţii Constituţionale din 2019, a fost realizată în proporţie de 70% a anunţat Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), precizând care a fost creşterea medie.
Casa Naţională de Pensii Publice a anunţat vineri modificări privind depunerea anumitor documente aferente unor „servicii sensibile”, ca urmare a trecerii la starea de alertă.
Ministrul Muncii Violeta Alexandru a vorbit la „Adevărul Live” despre motivele care au dus la demiterea lui Laurenţiu Ţenţ din funcţia de director al Casei Naţionale de Pensii Publice. Potrivit ministrului, Ţenţ nu ar fi îndeplinit obiectivele impuse...
O treime dintre pensionari trăiesc în sărăcie lucie încasând mai puţin de 1.000 de lei lunar, în timp ce peste 9.500 privilegiaţi se lăfăie cu sume de 5 până la 19 ori mai mari.
Peste 4.000 de persoane primesc în România o pensie medie de aproape 19.000 de lei pe lună, respectiv aproape 4.000 de euro, arată datele publicate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice prezintă o defecţiune majoră, în condiţiile în care aproape toate serviciile către pensionari sunt prestate online, neştiindu-se dacă este vorba despre un atac cibernetic sau de o eroare de soft.
Pe toată perioada stării de urgenţă, Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi anunţă că activitatea de relaţii cu publicul se face numai prin telefon, e-mail, fax şi poştă.
Măsura are acoperire legală în articolele 49 şi 50 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/06.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a anunţat că a suspendat o activitate de care beneficiau aproape 500.000 de pensionari, din motive de siguranţă medicală.
Casa Judeţeana de Pensii Vrancea recomanda asiguraţilor şi pensionarilor sistemului public de pensii să procedeze la transmiterea cererilor tip pentru acordarea biletelor de tratament balnear, prin poştă electronică sau fax.
Suspendarea este deocamdată pentru un termen neanunţat, cel mai probabil cel puţin pe toată perioada cât va fi în vigoare şi starea de urgenţă.
Casa de Pensii Bucureşti răspunde acuzaţiilor ministrului Muncii: Toţi funcţionarii sunt la serviciu
Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti răspunde acuzaţiilor ministrului Muncii transmiţând că nu este închisă şi că toţi funcţionarii caselor locale de pensii şi ai Casei Municipiului Bucureşti sunt la serviciu şi asigură toate activităţile specific...
Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a anunţat că a suspendat activitatea cu publicul atât la sediul central, cât şi la sediile teritoriale din motive de siguranţă medicală legate de răspândirea coronavirusului.
Noile măsuri care au legătură cu activitatea de relaţii cu publicul au intrat în vigoare de miercuri, 11 martie şi sunt valabile, deocamdată, până pe 31 martie.
Violeta Alexandru, ministrul Muncii, susţine că este inadmisibil ca vânzătorii micilor magazine să deservească cetăţenii cu bunurile necesare, iar angajaţii Fiscului şi cei de la Casele de pensii să refuze să lucreze cu publicul.
Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a anunţat oficial simplificarea procedurilor de instrumentare a dosarelor de pensii, lucru anunţat, de altfel în urmă cu două săptămâni de Violeta Alexandru.
O nouă recalculare a unei anumite categorii de pensii va avea loc în perioada următoare, care urmare a aplicării unei decizii a Curţii Constituţionale, a informat Casa Naţională de Pensii Publice.
Vechimea în muncă pentru grupa I şi/sau a II-a de muncă care nu este trecută în cartea de muncă poate fi dovedită prin adeverinţe eliberate de angajatori sau de către arhive, arată o informare recentă a Casei Naţionale de Pensii. În lipsa acestor ade...
Premierul Ludovic Orban a declarat că are în vedere eliminarea adeverinţei de la angajator pentru Casa de Pensii şi Casa de Sănătate, urmând ca instituţiile să îşi ia singure informaţiile necesare de la Ministerul Finanţelor.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că nu toate cărţile de muncă sunt scanate, unele dintre ele fiind deja pierdute sau aflate în arhive care nu pot emite adeverinţe de vechime.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a făcut verificări la una dintre casele de pensii teritoriale, constatând că nu toate cărţile de muncă sunt scanate, deşi acestea trebuiau introduse în sistem în urmă cu peste 12 ani.
Casa Naţională de Pensii Publice şi casele teritoriale de pensii s-au conformat ordinului ministrului Muncii, potrivit căruia persoanele aflate în prag de pensionare nu mai sunt nevoite să obţină de la angajatori şi să depună la dosar adeverinţele ca...
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că, până în 31 ianuarie, Casele locale de pensii din Bucureşti trebuie să reamenajeze zona de lucru cu publicul, pentru a înlătura pereţii dintre angajaţi şi cetăţeni".
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a informat marţi că vor fi schimbate convenţiile încheiate între Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) şi bănci, astfel încât pensiile să nu mai fie virate în conturile pensionarilor cu întârziere.
Unele pensii vor fi virate cu întârziere în luna ianuarie, deşi de obicei sunt aduse la domiciliul pensionarilor între 1 şi 15 ale fiecărei luni.
Guvernul va aloca bilete de tratament balnear pentru pensionari şi în anul 2020, prin Casa Naţională de Pensii Publice.
Premierul Ludovic Orban l-a demis, luni, pe Ioan Petru Căprariu din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial.
După o lună extraordinară în septembrie, când pensia medie încasată de un român de rând a crescut semnificativ şi a ajuns să depăşească ritmul de creştere a pensiilor speciale, lucrurile au revenit la normal pe final de an, arată datele Casei Naţiona...
Cea mai mare pensie din sistemul public de stat calculată pentru luna octombrie 2019 de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) are un cuantum brut de 33.235 lei, iar beneficiarul aparţine de una din Casele locale de Pensii din Bucureşti, potrivit in...
Casa Naţională de Pensii Publice a anunţat că persoanele interesate să iasă la pensie, care vor să beneficieze de noul mod de calcul pot depune deja cereri în acest sens.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, consideră că pensionarii sunt trataţi cu aroganţă şi cu lipsă de respect de angajaţii Caselor de Pensii şi sunt unii bătrâni care aşteaptă şi până la 5 luni pensia. Noul ministru dă asigurări că va încerca să găse...
Vechimea în muncă reprezintă principala condiţie ce trebuie îndeplinită de o persoană pentru ca aceasta să poată beneficia de pensie, fie din sistemul public, fie în sistem privat. Cum se poate reconstitui vechimea în muncă în instanţă, aflaţi din a...
A 12-a serie de tratament balnear aferentă anului 2019 începe pe 4 septembrie, iar pentru judeţul Călăraşi au fost repartizate 173 de bilete. Astfel, pensionarii vor pleca la tratament în următoarele staţiuni în care Casa Naţională de Pensii deţine î...