capodopere - ultimele știri
O sută de capodopere ale picturii chineze vechi, realizate de maeştri dinastiilor Ming (1368-1644) şi Qing (1644-1912), sunt expuse pentru prima dată la Muzeul Cernuschi din Paris până la 6 martie, scrie AFP.
Corul Filarmonicii „George Enescu”, condus de maestrul Iosif Ion Prunner, va susţine miercuri, 30 octombrie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, primul concert dintr-o serie dedicată muzicii baroce.
Volumul “Colecţionarul” a fost lansat, joi, la Librăria Humanita Cişmigiu. Invitaţii Silviei Colfescu, directorul Editurii Vremea şi traducătorul cărţii, au fost Simona Preda, Teodor Baconschi.Cine a fost Serghei Sciukin şi ce anume l-a determinat sa...
De la Aristotel la Austen modul în care vedem lumea este modelat de scrierile marilor autori. Ceea ce pare greu de crezut este că unele dintre capodopere au fost create de scriitori orbi sau aproape orbi.
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, dirijată de maestrul Horia Andreescu, propune pe 7 şi 8 februarie , de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, un program care include două capodopere de Johannes Brahms, Uvertura tragică, op....
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“ dirijată de Nicolae Moldoveanu şi Corul Filarmonicii dirijat de Iosif Ion Prunner au susţinut, marţi şi miercuri seară, un concert cu un program dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach.
O platformă online lansată recent realizează imprimare 3D după capodopere din întreaga lume, pentru ca şi persoanele nevăzătoare să poată admira aceste opere de artă....
Să scrii un text împotriva convingerilor tale. Dar să-l scrii bine. Să vorbeşti pentru că ai fost obligat de cineva. Dar să vorbeşti magistral. Să exprimi nişte idei în care nu crezi. Dar să fii atât de convingător! Asta înseamnă să ai talent?...
„Caravana filmului românesc – capodopere ale cinematografiei naţionale” soseşte, în acest weekend, la Călăraşi. Timp de trei seri, în perioada 28 – 30 august, iubitorii celei de-a şaptea arte sunt invitaţi să vizioneze nemuritoare filme româneşti, c...
Expoziţia „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului“, găzduită de Muzeul Naţional de Artă al României, se încheie duminică. Reprezentanţii muzeului au anunţat că sâmbătă, 24 august, vor fi ultimele vizite cu ghidaj gratuit în expoziţie.
Doi oameni de ştiinţă români au dăruit Constanţei şi lumii întregi operele lor de căpătâi, fără de care nu ne-am imagina prezentul.
Jan Harlan, producătorul câtorva dintre filmele regizate de Stanley Kubrick, a fost invitat la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF)....
Romanele „Eugénie Grandet“ şi „Femeia la treizeci de ani“, de Honoré de Balzac, care apar în colecţia „101 cărţi de citit într-o viaţă“, vor fi vândute cu ziarul, la preţul de 12,99 lei. Editura Adevărul Holding publică două dintre cele mai cunoscute...
40 de cărţi care aparţin Bibliotecii Academiei Române au fost digitalizate şi pot fi vizualizate la adresa www.biblacad.ro, secţiunea „Biblioteci virtuale"....
Mâine, 22 februarie Volumul „Divina Comedie“ va fi distribuit, împreună cu „Adevărul“, la preţul de 13,99 lei. Lucrarea face parte din colecţia „Marile Legende ale Lumii“, publicată de Editura Adevărul.
Joi, 14 octombrie Primul volum al romanului „Crimă şi pedeapsă“ de F.M. Dostoievski va fi distribuit gratuit, împreună cu ziarul „Adevărul“. Celelalte volume din noua colecţie „101 cărţi de citit într-o viaţă“ vor putea fi achiziţionate la preţul de ...
Începând de mâine, veţi putea cumpăra de la chioşcuri seria de DVD-uri „Capodoperele teatrului românesc“. Aceasta e a doua din seria „Colecţiilor cu dichis“ sub umbrela „Dilema veche“.
Emite prognoza pentru producţia de plante dar pictează dumnezeieşte. Până să lucreze la Direcţia pentru Agricultură, a fost operator PC la oficiile de calcul din Focşani.