caile ferate ale moldovei - ultimele știri
Noua garnitură pusă pe această linie circulă numai în zilele pare. Pentru un bilet la clasa I, într-un singur sens, călătorii trebuie să scoată din buzunar 51,40 de lei.
Șeful de la Transporturi a spus că instalarea barierelor costă 60 de milioane de lei și că, deși a dat dispoziție de marcare completă a trecerilor de nivel cu cale ferată, Guvernul nu a alocat și fondurile necesare.
Călătorii spun că defecțiunea a survenit în dreptul orașului Bălți și că au ajuns la Ocnița cu o întârziere de 40 de minute. Aceasta este a doua oară când trenul are probleme tehnice, după ce locomotiva s-a mai defectat o dată, la mijlocul lunii augu...
Potrivit unei note trimise la redacţie de către administraţia grupului Grampet, compania Remar din Paşcani, nu ar avea în acest moment datorii către bugetul de stat al României, iar informaţia de pe site-ul Autorităţii Naţionale de Administrare Fisca...
Serghei Marţinco, care a condus în ultimii opt ani căile ferate din regiunea transnistreană este acuzat de autorităţile de la Tiraspol de furt de avere în proporţii deosebit de mari.
Primul tren renovat la standarde europene a fost astăzi prezentat în Gara Feroviară. La ceremonia festivă au participat mai mulți oficiali, în mare parte liberali. Garnitura din patru vagoane va ieși pe ruta internă Tighina-Ocnița abia după două săpt...