bombe atomice - ultimele știri
Acești termeni sunt menționați destul de des de către oficialii militari și prezentatorii de știri, de regulă cu puțin context, lăsând publicul larg doar cu o noțiune vagă legată de înțelesul acestora.
Cele mai multe dintre buncărele aflate în Hunedoara au fost înfiinţate la începutul anilor ´50, odată cu extinderea combinatului siderurgic.
Liderii militari americani erau dispuşi să lovească cu bombe atomice China chiar cu riscul unor represalii din partea URSS, pentru a împiedica forţele comuniste să preia controlul asupra Taiwanului şi a insulelor din apropiere.
Vietnamul ar fi trebuit să-i mulţumească preşedintelui american Lyndon Johnson că nu a avut soarta oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki asupra cărora americanii au lansat bombe nucleare, scrie „The New York Times“, citând documente declasificate.
Bombardamentele cu proiectile nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki au reprezentat una dintre cele mai controversate decizii ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Pentru unii specialişti a fost un act ”necesar” pentru scurtarea războiului, în timp ce...
Între 1946 şi 1958, Statele Unite au evacuat câteva sute de persoane din Insulele Marshall pentru a face mai multe teste nucleare. În timp ce presa americană prezenta ca într-o producţie de la Hollywood efectele catastrofale ale unei bombe atomice, l...
Pe lângă aur şi argint, subsolul Munţilor Apuseni conţine un element chimic mult mai important. Este vorba despre uraniu, explotat în trecut în mai multe perimetre miniere din Bihor şi mai puţin Alba. În prezent, singura mină aflată în funcţiune este...