bilet de tren - ultimele știri
Un cioban, în vârstă de 63 de ani, a mers patru zile pe jos, pentru a ajunge acasă, în județul Galați. El a parcurs 130 de km, până a ajuns la București. Mai mulți jandarmi au aflat povestea lui și i-au cumpărat bilet de tren.
CFR Călători a fost obligată să renunţe la operarea a 12 trenuri de pe ruta Gara de nord – Aeroportul Otopeni, începând cu data de 16 iulie, în urma unei decizii a Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar.
CFR Călători a solicitat Ministerului Transporturilor să aprobe majorarea tarifelor de călătorie cu trenul de la data de 1 iulie, arătând că acestea nu au mai fost majorate din anul 2013.
Eurodeputaţii au adoptat noi norme care oferă o protecţie mai bună călătorilor cu trenul care se confruntă cu întârzieri, anulări sau discriminări.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a lansat în consultare publică proiectul de act normativ prin care se propune modificarea reglementărilor de lucru la casele de bilete şi în tren, în vederea acordării reducerii de 50% pentru transportul ...
Dacă nevoia te cheamă şi ajungi să iei trenul prin Românica, ai sfeclit-o. Fiindcă şi cel mai presupus confortabil vehicul pe şine, IR sau cum i-o mai zice, te bagă în boală la propriu. Nu vă spun poveşti. Mi s-a-ntâmplat chiar zilele astea când nu m...
Peste 2.300 de călători au fost prinşi fără bilete în urma unor controale făcute în trenuri, în ultima săptămână, aceştia fiind obligaţi să îşi cumpere tichete la preţul de taxare din tren, pentru care au plătit în total 24.000 de lei.