bale - ultimele știri
Căpitanul Ţării Galilor a fost un car de nervi, după înfrângerea catastrofală din optimile Euro 2020, 0-4 cu Danemarca.
Pe „Camp Nou“, în faţa unor tribune arhipline, s-a jucat un meci cu ocazii uriaşe de ambele părţi, cu mingi respinse de pe linia porţi şi cu un gol anulat după intervenţia VAR.
Real Madrid e aproape să se debaraseze de Gareth Bale (30 de ani), jucător pe care l-a luat de la Tottenham, în 2013, pentru 100 de milioane de euro.
Mundo Deportivo a dezvăluit propunerea făcută de Real Madrid pentru transferul atacantului brazilian Neymar de la campioana Franţei, PSG....
Sezonul catastrofal al Realului va declanşa un „cutremur“ la Madrid. Fanii au cerut demisia preşedintelui Florentino Perez, însă acesta nu dă semne că ar pleca şi, potrivit ziarelor din Spania, a început să facă strategia pentru sezonul viitor.
Real Madrid, campioana Europei din ultimii trei ani, şi-a „dinamitat“ întreg sezonul în 6 zile: a fost eliminată din Cupa Spaniei, a ieşit din lupta pentru titlu, iar acum a încheiat socotelile cu Europa.
Mondialul Cluburilor a început la 12 decembrie, însă, probabil, cei mai mulţi oameni au aflat de desfăşurarea competiţiei abia de câteva zile.
Real Madrid şi-a lăsat în spate necazurile din La Liga şi a aterizat în Orientul Mijlociu, de unde are şanse mari să se întoarcă, sâmbătă, cu un nou trofeu.
Pentru prima dată în istorie, o echipă a reuşit să câştige Liga Campionilor de trei ori la rând. La Kiev, Liverpool a fost „îngropată“ de un portar sub orice critică.
Mulţi au aşteptat să vadă o confruntare mai liniştită decât de obicei, în condiţiile în care lupta pentru titlu s-a tranşat de mult în Spania. N-a fost însă deloc aşa.
„Galacticii“, fără victorie în campionat de trei etape, perioadă în care au înregistrat două eşecuri şi un egal, şi-au descărcat nervii pe cei de la La Coruna, iar Florin Andone a asistat de pe teren la un veritabil „măcel“.
Campioana Europei a primit o replică la care, probabil, nu s-a aşteptat în momentul în care a ajuns la Abu-Dhabi. Chiar dacă şi-a aliniat cea mai bună echipă, Zidane a „tremurat“ pe margine.
Preliminariile Cupei Mondiale se apropie de final în toată lumea, iar surprizele curg, atât în privinţa formaţiilor calificate, cât şi în privinţa celor eliminate.
Finala din sferturi s-a ridicat la nivelul aşteptărilor şi a oferit un retur electrizant. Din păcate, brigada din Ungaria a ruinat un meci în care s-au dat şase goluri.
Etapa a treia din faza grupelor a început cu opt confruntări dintre care vreo jumătate au fost de mâna a doua cu formaţii fără tradiţie în această competiţie.
După 24 de ani, o naţională, Ţara Galilor, a izbutit calificarea în careul de aşi la prima participare la Campionatul European. Pentru lusitani, prezenţa în această fază e o tradiţie tristă. Ne aşteaptă un meci de totul sau nimic, de la ora 22.00 (Pr...
Selecţionerul Chris Coleman a calificat echipa la turneul final, după sinuciderea predecesorului său, sub comanda căruia „dragonii“ începuseră să scoată fum pe nări.
Ajunsă, în premieră, la un turneu final de Campionat European, trupa condusă de Gareth Bale a izbutit ceea ce, probabil, nimeni nu credea că e posibil, acum trei săptămâni.
Ţara Galilor are două prezenţe la turneele finale, de-a lungul istoriei, iar de fiecare dată s-a oprit în sferturi.
Echipa care a câştigat grupa preliminară din care a făcut parte şi România a părăsit Euro 2016 în cel mai dureros mod posibil. „Dragonul roşu“ îşi continuă marşul la turneul final şi, având în vedere echipa pe care o poate întâlni în următoarea rundă...
Etapa cu numărul 35 în Spania a fost una în care Barcelona, aflată la opt puncte de locul 2 la un moment dat, s-a văzut căzută pe poziţia a treia.
Chiar dacă pare ieşită din lupta pentru titlu, trupa pregătită de Zidane găseşte motivaţia necesară pentru a face spectacol în La Liga, iar sâmbătă a dat un adevărat recital pe teren propriu.
Publicaţia britanică The Times scrie că Manchester United vrea să-i achiziţioneze pe Cristiano Ronaldo, Gareth Bale (ambii de la Real Madrid) şi Neymar (FC Barcelona), oficialii grupării engleze fiind interesaţi şi de Robert Lewandowski (Bayern Munch...
Tricolorii au fost aspru criticaţi pentru ultimele lor prestaţii în preliminariile Euro 2016, însă bilanţul lor de cinci victorii, cinci remize şi nicio înfrângere i-a adus în atenţia UEFA.
Până acum trei ani, foarte multe echipe erau obişnuite să vadă Campionatul European la televizor. Extinderea competiţiei a schimbat această situaţie.
Ascensiunea ei formidabilă în lumea tensiului a dus la o creştere constantă a popularităţii Simonei la nivel global. Tocmai de aceea, ea a fost aleasă pentru noua reclamă a companiei Adidas, alături de alte două vedete internaţionale.
Prestaţiile slabe ale „galacticilor“ din ultima perioadă i-au nemulţumit pe unii fani ai Realului, care au trecut la gesturi extreme. O televiziune spaniolă a prezentat înregistrări ale momentului în care mai mulţi ultraşi atacă automobilele de lux a...
Fundaşul Barcelonei a reuşit o cursă formidabilă, de la un careu la altul, în sferturile Cupei Spaniei cu Atletico Madrid şi a dat una dintre cele mai frumoase pase de gol.
Trimis la Madrid pentru a lua notiţe în legătura cu organizarea celui mai titrat club din lume, şeful Academiei Steaua nu a ratat ocazia unor suveniruri preţioase.
Alături de Zlatan Ibrahimovici, alţi zece fotbalişti importanţi ai planetei nu vor fi prezenţi la turneul final din Brazilia din cauză că naţionalele lor nu s-au calificat.
Pentru a ajunge în finală, Bayernul lui Guardiola are nevoie să înscrie măcar o dată şi să-şi protejeze „spatele” de tripleta veninoasă pe contraatac: Bale – Benzema – Cristiano. Meciul retur dintre Bayern şi Real Madrid se dispută în această seară, ...
Fotbalistul galez a marcat golul victoriei lui Real Madrid, în finala Cupei Spaniei, 2-1 contra Barcelonei, după o cursă incredibilă....
Eliminată din Liga Campionilor şi cu a treia şansă la titlu, în acest moment, pentru Barcelona Cupa Regelui reprezenta ultima ocazie de a mai salva ceva într-un sezon deplorabil. Trofeul a fost cucerit însă de Real, diferenţa fiind făcută de o cursă ...
Real Madrid a spulberat-o pe codaşa Betis, la Sevilla, scor 5-0, într-un meci în care au marcat atât Cristiano Ronaldo cât şi Gareth Bale.
Real Madrid a reuşit să se impună pe teren propriu în faţa formaţiei Real Valaldolid, cu un categoric 4-0, în etapa a 15 a campionatului spaniol.
Site-ul oficial al BBC a realizat un top al celor mai importanţi jucători care nu se vor afla în vara viitoare în Brazilia. Jurnaliştii englezi au identificat 11 staruri de calibru care plătesc practic tribut faptului că sunt „prea mari“ pentru anumi...
Real Madrid continuă cursa de urmărire a Barcelonei, care deocamdată are şase puncte avans în campionatul Spaniei.
Barcelona s-a impus cu 2-1 în El Clasico, dar atenţia tuturor a fost concentrată, în afară de eternul duel Messi-Ronaldo, şi pe prestaţiile lui Neymar şi Bale, doi jucători transferaţi în această vară pentru suma totală de 157 de milioane de euro. La...
Real Madrid l-a prezentat luni pe Gareth Bale, pe care l-a transformat în cel mai scump jucător din istoria fotbalului, după cele 100 de milioane de euro plătite grupării engleze Tottenham. În ultimii 13 ani, „albii“ doboară ştachetele la acest capit...
Tottenham şi Steaua s-au înţeles pentru transferul lui Vlad Chiricheş la echipa londoneză, chiar dacă tratativele intraseră în impas la începutul lunii, din cauza faptului că Gigi Becali n-a fost de acord cu oferta de opt milioane de euro înaintată d...
Gareth Bale este ca şi transferat la Real Madrid, spaniolii urmând să plătească 99 de milioane de euro pentru internaţionalul galez a lui Tottenham.
Presa engleză şi cea spaniolă nu mai au niciun dubiu. Vineri va fi anunţat transferul lui Gareth Bale de la Tottenham la Real Madrid, pentru cea mai mare sumă din istoria fotbalului.
Potrivit spuselor lui Ioan Becali, impresarul fotbalistului de 23 de ani, londonezii au trimis o ofertă de opt milioane de euro, adică exact suma solicitată de Steaua. Totuşi, transferul a fost blocat, deocamdată, de Gigi Becali.
Manchester United i-a făcut o ofertă de 70 de milioane de euro lui Tottenham pentru mijlocaşul ofensiv Gareth Bale, încercând să mute totodată, printr-un eventual transfer, centrul de interes din jurul problemelor dintre club şi Wayne Rooney....
Imaginile cu jucătorul galez sucindu-şi glezna sunt oribile şi au şocat un stadion întreg. Sezonul poate fi compromis pentru fotbalistul dorit de Barcelona.
Jose Mourinho l-a pus în capul listei de transferuri la Real Madrid, dar conducerea spaniolilor nu a reuşit să-şi asigure deocamdată serviciile sale.