avion - ultimele știri
O însoțitoare de bord, a declarat că solicitările de schimb de locuri sunt atât de frecvente, încât apar în timpul a opt din cele zece ture lunare ale sale.
O pasageră a companiei Delta Air Lines spune că, după ce s-a îmbarcat, a fost obligată să coboare din avion pentru că nu purta sutien. Prin avocata ei, ea cere acum companiei să-şi modifice politica de zbor.
Un avion TAROM cu destinația Chișinău a fost nevoit să revină, de urgență, la sol, în noaptea de duminică. Aeronava s-a întors pe aeroportul „Henri Coandă” de unde decolase, după ce a fost lovită de fulger.
Boeing 777, aterizare de urgență la Los Angeles, după ce a pierdut un pneu în timpul decolării VIDEO
Un Boeing 777 a aterizat în regim de urgență la Los Angeles. Incidentul aviatic a avut loc joi, după ce avionul a pierdut un pneu de pe una dintre roțile sale în timpul decolării, conform informațiilor furnizate de AFP.
Experţii chinezi în domeniul aeronauticii au prezentat recent un tip de aeronavă care imită zborul păsărilor şi care, potrivit experţilor citaţi de presa locală, are un mare potenţial de aplicare atât în domeniul militar, cât şi în cel civil, informează luni EFE, citată de Agerpres
Compania aeriană naţională din Sri Lanka a anunţat marţi că un şobolan a ţinut la sol timp de trei zile unul dintre avioanele sale Airbus. Evenimentul a provocat întârzierea mai multor zboruri şi a suscitat îngrijorări legate de imaginea oferită viitorilor investitori.
Cei care călătoresc cu avionul se vor confrunta în această vară cu preţuri mai ridicate ale biletelor, din cauza capacităţii limitate a industriei, a avertizat directorul general al Ryanair.
După un zbor de peste șase ore, peste 200 de pasageri s-au trezit că se aflau pe același aeroport de unde plecaseră. Incidentul neobișnuit a avut loc luni, 12 februarie, în timpul unui zbor transatlantic al companiei aeriene KLM, relatează Business Insider.
Ministerul de Externe al Venezuelei a declarat că Statele Unite și Argentina au încălcat grav toate reglementările care guvernează aeronautica civilă, precum și drepturile comerciale, civile și politice ale Aerocargos del Sur, punând în pericol siguranța traficului aerian în regiune.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a anunţat, miercuri, că a fost deschis un dosar penal referitor la incidentul înregistrat marţi după-amiază în localitatea Nazna, unde a căzut o capotă de la motorul unui avion de agrement aflat în zbor.
Inflația a scumpit și vacanțele românilor, iar prețurile din 2024 sunt de multe ori de două ori sau chiar de trei ori mai scumpe decât în urmă cu câțiva ani. Există totuși soluții pentru a găsi vacanțe mai ieftine, iar cei care s-au specializat în asta le dau ponturi celor care vor să-i asculte
Reprezentantul companiei „Lietuvos oro uostai” Tadas Vasiliauskas a menționat că incidentul ar fi putut fi cauzat de condiții meteorologice nefavorabile.
Un fost ofițer al Forțelor Aeriene ale SUA a cheltuit 11 milioane de dolari căutând avionul Ameliei Earhart – și poate că l-a găsit. Acesta a dezvăluit că a capturat o imagine cu un obiect în formă de avion de pe fundul Oceanului Pacific.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut miercuri o anchetă internațională în cazul avionului rusesc doborât care, potrivit Rusiei, transporta prizonieri ucraineni în drum spre un schimb de prizonieri
Un pasager al unei companii aeriene care a făcut o glumă proastă ar putea plăti o factură de 120.000 de dolari.
Două persoane care au fost date inițial dispărute în urma prăbușirii unui avion rusesc produs weekendul trecut în munții din nord-estul Afganistanului au murit în accident, a comunicat un responsabil al guvernului afgan
Printre pasagerii avionului TAROM care veneau joi de la Bruxelles și în care un bărbat și-a tăiat venele cu o lamă se aflau Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, dr. Raed Arafat, șeful DSU, dar și Rovana Plumb, fost ministru.
Un zbor AirAsia Thailand de la Bangkok la Phuket s-a transformat în haos după ce pasagerii au descoperit un șarpe viu într-un compartiment pentru bagaje.
Autointitulată „regină a bagajelor de mână", fiica unei însoțitoare de bord Air Canada, fondatoare a unui start-up și expertă în marketing, a adunat peste 620.000 de vizualizări pe videoclipul ei „Ultimate flight essentials".
Opt lucruri pe care piloții nu le fac niciodată când circulă ca pasageri în avion. Recomandările lor
Când piloții de avion călătoresc ca pasageri, ei aduc o perspectivă unică din cabina de pilotaj în cabină. HuffPost a aflat de la ei care sunt comportamentele pe care le evită întotdeauna atunci când zboară ca pasageri.
După București, un alt mare oraș al României va fi legat de New York, chiar din acest an. Compania aeriană HiSky a introdus deja în sistemul de rezervări posibilitatea de achiziție directă a zborurilor către New York, cu plecare de pe aeroportul din Cluj
Un bărbat care a făcut scandal într-un avion care se deplasa pe ruta Copenhaga-București, în luna martie a anului 2022, a fost condamnat definitiv la 2 ani și 6 luni cu executare, potrivit News.ro.
Un bărbat care a încercat să călătorească clandestin a fost găsit cu hipotermie severă în trenul de aterizare al unui avion pe ruta Algeria-Franța. Bărbatul nu avea documente de identitate, iar vârsta sa este estimată între 20 şi 30 de ani. Acesta a fost transportat la spital în stare gravă.
În urma oprii la sol de joi, în regiunea Marne din nord-estul Franței, avionul companiei românești Legend Airlines a repornit motoarele și a decolat luni, la ora 14:35 (13:35 GMT) cu destinația Bombay. Aeronava transporta inițial 303 de pasageri indieni.
Un avion Wizz Air, care venea de la Barcelona și care ar fi trebuit să aterizeze pe aeroportul din Cluj-Napoca, a fost redirecționat din cauza furtunii de zăpadă către Timișoara.
Ministrii Apărării din Marea Britanie, Japonia și Italia au semnat, joi, un tratat internațional pentru a lansa un ambițios program de dezvoltare a unui avion de luptă avansat, conform unui anunț oficial citat de Reuters.
Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2023 comparativ cu luna noiembrie 2022 a fost 6,7%, însă sunt și câteva alimente care s-au ieftinit considerabil, atingând prețuri chiar și cu 25% mai mici
Imaginile în care o stewardesă hrănește cu lingurița un pasager de la clasa business au stârnit un val uriaș de reacții. Internetul s-a împărțit în două după ce femeia a fost fimată dând să mănânce unui copil de 5 ani.
Potrivit unui studiu, incidentele în care pasagerii nu au un comportament adecvat pe timpul unei călătorii cu avionul sunt cauzate, în principal, de consumul de alcool.
Un avion de recunoaștere al Marinei Americane a ieșit de pe pista de aterizare a unei baze US Marine Corps și s-a prăbușit luni în apă. La bordul avionului, care a căzut în largul insulei Oahu, din Hawaii, se aflau nouă membri, scrie CNN.
Începând cu 2024, compania germană Lufthansa va permite călătorilor, pe diferite zboruri, să utilizeze gratuit servicii de mesagerie precum WhatsApp, scrie publicația italiană La Repubblica.
Klaus Iohannis va călători în Africa cu un avion Gulfstream G550 închiriat de la Global Jet Luxemburg, cu plecare din Sibiu. Aeronava poate transporta 13 pasageri, iar o parte dintre scaune se pot transforma în paturi duble şi single, potrivit BoardingPass.
O femeie a fost arestată, după ce a fugit direct pe pista de decolare a unui aeroport australian și s-a băgat sub avion. Martorii au rămas uimiți de gestul său.
Doi piloți British Airways au fost transportați de urgență la spital după ce au avut parte de un incident îngrijorător în timpul unui zbor spre Londra. În timp ce zburau la 9.000 de metri altitudine, au observat un miros nociv în cabină, ceea ce i-a determinat să își pună măștile de oxigen.
De trei ori a încercat un avion să decoleze în Italia, dar a fost împiedicat de fiecare dată de o pasageră. Femeia a suferit mai multe atacuri de panică. Deși echipajul aeronavei a încercat să o calmeze, iar situația părea să reintre în normal, aceasta nu a reușit să își învingă teama de zbor.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că au fost găsite bucăți de grenade în cadavrele victimelor avionului prăbușit al liderului grupului Wagner
O femeie din Marea Britanie era într-un apel de serviciu, în momentul în care a auzit o bubuitură puternică. Inițial, a crezut că este vorba de niște cutii care au căzut din pod. În realitate, nu i-a venit să creadă ce a descoperit.
Violonista de renume internațional Mihaela Martin dorea să urce într-un avion, din București, cu celebra sa vioară Guadagnini, care datează din anul 1748. Personalul companiei aeriene a informat-o însă că nu poate urca la bord cu instrumentul decât dacă îl înregistrează ca bagaj de cală.
Călătoria cu avionul este una dintre cele mai rapide și comode modalități de a ajunge în diferite destinații din Europa. Un mic inconvenient ar putea fi regulile stricte privind obiectele și substanțele permise pe avioane, în special atunci când vorbim despre medicamente.
Călătoriile de afaceri: Cât este diurna în România și cât în alte țări. Ce trebuie să știe angajații
Într-un peisaj economic dinamic, călătoriile de afaceri au devenit un factor cheie în dezvoltarea companiilor și în consolidarea relațiilor comerciale, punctează specialiștii ACCACE.
Un zbor obișnuit către Ibiza a devenit subiect de scandal și amuzament. Un cuplu înndrăzneț și dornic de distracție, nu a mai avut răbdare până la destinație, pentru o partidă de amor. Cei doi s-au baricadat în toaleta avionului EasyJet și s-au pus pe treabă.
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a părăsit India marţi pentru a reveni în Canada, după ce a fost constrâns, din cauza unei probleme tehnice la avionul său, să-şi extindă cu două zile şederea la New Delhi, unde a participat la summitul G20 la sfârşitul săptămânii trecute, informează AFP.
Un avion care a zburat din Zurich către Spania, în acest weekend, a sosit fără niciun singur bagaj la bord. Pasagerii nu fost informați despre acest inconvenient, iar compania aeriană a acuzat lipsa personalului la sol.
Călătoriile cu avionul pot fi pline de surprize, iar uneori, acestea pot lua forma neplăcută a pierderii sau a întârzierii bagajelor.
O acuzație explozivă și nefondată conform căreia Parisul a dat ordin de doborâre a unui avion italian de pasageri în încercarea de a-l ucide pe dictatorul libian Muammar Gaddafi în 1980 riscă să declanșeze o dispută diplomatică între Italia și Franța.
Un avion privat din Egipt aterizează în Zambia cu peste 5 milioane de dolari în numerar, aur contrafăcut și muniție, declanșând un vârtej de zvonuri, arestări și investigații. Până în prezent, nimeni nu a recunoscut că a închiriat avionul sau că deține conținutul acestuia.
A fost bătaie generală într-un avion al companiei Ryanair, după ce o femeie aflată sub influența băuturilor alcoolice a început să se certe cu pasagerii. De la câteva replici acide s-a ajuns la o încăierare pe cinste. Zborul a fost întâziat cu 90 de minute.
O potențială achiziție de avioane de luptă franceze, prima de acest fel, ar putea fi un semn că Arabia Saudită nu este mulțumită de ceea ce primește din SUA.
Un pasager al companiei American Airlines a rezervat două locuri suplimentare în avion, pentru prietenul său patruped. Câinele, un dog german (sau marele danez), cântărea mai bine de 60 de kilograme.
Prețurile biletelor de avion s-au scumpit cu 23% în minivacanța de Sf. Maria, potrivit unei analize realizate de vola.ro, care precizează că și traficul spre România a crescut peste așteptări.
Ministrul de externe al Germaniei a rămas blocată luni, 14 august, la Abu Dhabi, din cauza unei defecțiuni tehnice la avionul său. Aceasta este ultima dintr-o succesiune de astfel de incidente și a forțat avionul să se întoarcă pe aeroport în loc să continue spre Australia.
La piscinele de lângă București vin și turiști străini. Pentru a nu pierde mult timp pe drum, ei vin cu avionul.
În luna decembrie, un zbor United din Maui, Hawaii, către San Francisco s-ar fi putut transforma într-o adevărată tragedie. Consiliul Național pentru Transport și Siguranță (NTSB) a publicat, joi, un raport despre modul în care aeronava a fost extrem de aproape de prăbușirea în ocean.
Salariul unui pilot de avion variază în funcție de mai mulți factori, cum ar fi vechimea acestuia, compania aeriană care îl angajează, rangul în ierarhia piloților, tipul de avion pe care îl pilotează.
Patru din zece oameni sunt îngroziți de zborul cu avionul, deși transportul aerian este cel mai sigur mijloc de transport din lume. Alexandru Geică, pilot comandant, instructor și fondator al unei companii aeriene, cu peste 13.000 de ore de zbor la activ a explicat care sunt motivele.
Călătoriile de vară vin, de multe ori, la pachet cu neplăceri. Căldură, aeroporturi aglomerate și avioane pline. Unele probleme pot fi însă evitate, ținând cont de câteva trucuri ale însoțitorilor de zbor.
Românii strâng cu greu banii pentru vacanțe, 70% din participanții la sondaj spunând că îi pun deoparte din timp, iar unii chiar se împrumută pentru a completa suma necesară.