autostrada sibiu pitesti - ultimele știri
Încep lucrările pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești, Lotul 2 Boița-Cornetu VIDEO
După depunerea documentației parțiale ce vizează un segment din cea de-a doua secțiune a primei autostrăzi peste Carpați, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a emis o primă autorizație de construire.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a menționat într-o recentă întâlnire, cu administrația județului Vâlcea, noutăți despre conexiunea municipiului Râmnicu Vâlcea cu Autostrada Sibiu-Pitești, prin Tigveni
O companie și două asocieri s-au oferit să supervizeze lucrările pe cea mai scumpă secțiune a Autostrăzii Sibiu-Pitești - Lotul 3 Cornetu-Tigveni. La finele săptămânii trecute s-a încheiat perioada de depunere a ofertelor, costul consultanței fiind de aproximativ 20 de milioane de euro
În urma unei întâlniri organizată de autoritățile județului Vâlcea cu turcii de la Mapa - Cengiz, a reieșit că în curând vor demara primele lucrări la Lotul 2 Boița-Cornetu al Autostrăzii Sibiu-Pitești.
Cel mai scump tronson de autostradă din România, Lotul 3 Cornetu-Tigveni, de pe A1 Sibiu-Pitești, are finalizate deja mai multe etape din faza de proiectare. CNAIR a prezentat recent stadiul lucrărilor
Lucrările la autostrada Sibiu - Piteşti, cel mai important proiect de infrastructură din România, avansează pe două dintre cele patru secțiuni ce trebuie finalizate
Stadiul lucrărilor de pe toate cele patru loturi ale Autostrăzii Sibiu - Pitești, aflate în lucru, a fost surprins cu ajutorul unei drone în cursul acestei săptămâni. Imagini uluitoare arată cât de mult s-a avansat pe anumite porțiuni
Zeci de hectare de pădure au fost deja defrișate până acum, potrivit oficialităților, pentru a face loc Autostrăzii Sibiu-Pitești, în zona montană. Astfel de lucrări sunt în toi pe Loturile 2 și 3.
Zeci de familii care au gospodării pe traseul Autostrăzii Sibiu-Pitești, din Vâlcea, vor fi expropriate și despăgubite, iar casele lor vor fi demolate. Oamenii se tem însă că vor rămâne pe drumuri și că nu vor primi banii la timp, dar CNAIR spune că întârzierile sunt cauzate de probleme în acte.
Progres semnificativ pe secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu - Pitești. Constructorul austriac PORR a reușit să foreze peste jumătate de kilometru din tunelul care trece Dealul Momaia (Argeș).
Loturile 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu - Pitești se confruntă cu o lipsă acută de personal mai ales din rândul băștinașilor din localitățile aflate pe traseu. Nu toată lumea consideră însă lipsa de interes drept cauza principală.
Autoritățile vâlcene avertizează că podul peste râul Olt, vechi de jumătate de secol, pe care vor trece mașinile de tonaj greu care vor lucra la autostrada Sibiu-Pitești, riscă să se prăbușească dacă nu va fi consolidat.
Scoaterea din fondul forestier a unor suprafețe de pădure de pe traseele viitoarelor autostrăzi reprezintă cel mai mare hop pentru constructori și autorități deopotrivă. Motivul? Lanțul birocratic și pașii laborioși care trebuie urmați pentru defrișare.
Pe secțiunea 4 Curtea de Argeș – Tigveni se lucrează la unul dintre cele mai lungi tuneluri de pe autostrada Sibiu - Pitești. Este primul tunel de autostradă, săpat în stâncă, care se află în construcție în România
Două accidente produse duminică, 7 ianuarie 2024, în Sibiu, s-au soldat cu 10 victime. Pe DN1 o mașină s-a răsturnat într-o râpă, iar apoi s-a produs o coliziune în lanț pe A1.
Atât turcii de la Mapa - Cengiz, cât și italienii de la WeBuild ar trebui să predea, în primăvara anului viitor, proiectele tehnice pentru Lotul 2 Boița-Cornetu (31 de kilometri) și Lotul 3 Cornetu–Tigveni (37 de kilometri).
Trei tronsoane de pe Autostrada Sibiu-Pitești, care sunt încă în lucru, au fost ocolite de toți miniștrii transporturilor de 30 și ceva de ani, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu.
Mai multe situri arheologice au fost identificate pe Lotul 3 Cornetu - Tigveni (37,4 km) al Autostrăzii Sibiu - Pitești (A1), dintre care unele de pe vremea geților, au dezvăluit istoricii și drumarii
Din primăvara anului 2020, de când au început primele lucrări la autostrada Sibiu-Pitești, și până în prezent, doar aproximativ 28 de kilometri dintre cei 122,1 kilometri au fost finalizați, adică mai puțin de un sfert.
Mai bine de 100 de șoferi au fost sancționați weekend-ul trecut doar pentru viteză, de către polițiștii sibieni. În total, suma amenzilor date se ridică la 150.000 de lei
Un teribil accident, soldat cu moartea a două persoane, s-a produs în noaptea de 22/23 iunie pe A1, în județul Sibiu. Din motive încă necunoscute, o autoutilitară s-a ciocnit pe contrasens cu un TIR.
Noi descoperiri ale arheologilor de la Muzeul Național de Istorie și ale specialiștilor care se ocupă de proiectul Autostrăzii Sibiu–Pitești arată o parte neștiută până acum din traseul marelui Drum Roman.
Cea mai mare parte din Valea Oltului poate fi ocolită, dar doar de către mașinile mici. Există variante care scurtează drumul către Argeș, prin munții Vâlcii, dar și trasee impracticabile
La finele anului trecut era inaugurat Lotul 1 Sibiu - Boița al Autostrăzii Sibiu - Pitești, deși nu era total finalizat. În cursul acestei săptămâni a avut loc recepția finală la terminarea lucrărilor.
În urmă cu câteva săptămâni, reprezentantul WeBuild, firma ce realizează tronsonul 5 al autostrăzii Sibiu-Pitești, a declarat că după sărbătorile pascale se va închide timp de un an și jumătate centura.
În ce stadiu se află Lotul 6 din Autostrada Sibiu–Pitești. Legătura cu Drumul Expres Craiova-Pitești
Considerat al șaselea lot, drumul menit să lege municipiul Râmnicu Vâlcea, dar și județele învecinate, de TransCarpați, reprezintă cel mai întârziat dintre proiectele dedicate acestei artere rutiere
Răspunsul lui Grindeanu despre soluția care ar fi putut salva viața bărbatului care a căzut de pe A1
La începutul acestui an, pe Lotul I al Autostrăzii Sibiu - Pitești, un șofer a căzut în gol pentru a se salva dintr-un accident, spațiul dintre sensurile de mers nefiind prevăzut cu elemente de siguranță.
De o săptămână, pe tronsonul al doilea al Autostrăzii Sibiu - Pitești, cuprins între Boița și Cornetu, a fost demarat diagnosticul arheologic intruziv menit să descopere eventualele castre romane din zonă.
Grație unui ecoduct, animalele sălbatice vor putea să treacă din nou liber Valea Oltului, dintr-o parte în alta a Carpaților Meridionali, din Munții Făgăraș spre Munții Lotrului și invers, fără niciun risc.
Nu mai puțin de șapte arii protejate incluse în Rețeaua Natura 2000, iar alte două de interes național, se află pe tronsonul celei mai dificile secțiuni a autostrăzii de pe Valea Oltului, Sibiu – Pitești.
Ecourile legate de modul tragic în care a murit conducătorul auto al unei dube de transport marfă, din Vâlcea, pe un pasaj al Autostrăzii A1 Sibiu – Boița, duminică seara, 29 ianuarie, nu s-au stins încă
Duminică seara, 29 ianuarie, sub efectul gheții negre, pe tronsonul de autostradă A1, dintre Sibiu și Boița, a avut loc un accident în lanț. Șase mașini și nouă oameni au fost implicați într-un carambol în urma căruia un bărbat a murit.
Pentru a doua oară în ultimii cinci ani, un om a murit căzând de la înălțime, de pe o autostradă din România. Pro Infrastructura propune CNAIR o soluție ca astfel de tragedii să nu se mai repete.
Drumarii brașoveni au dat publicității o imagine cu anvelopa mașinii care a provocat accidentul în lanț din Sibiu, pe tronsonul de autostradă A1 Sibiu – Boița, în urma căruia un bărbat a murit.
Duminică seara, 29 ianuarie, un carambol s-a produs pe Lotul I al Autostrăzii Sibiu – Pitești. Șase mașini și nouă persoane au fost implicate într-un accident în lanț, în urma căruia un bărbat a murit.
În ciuda condițiilor meteo ale iernii care și-a intrat în drepturi în Munții Făgăraș, lucrările de forare pe al doilea tronson al Autostrăzii Sibiu - Pitești sunt în plină desfășurare, cu șase foreze.
Joi, 15 decembrie, primul lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, Secțiunea Șelimbăr – Boița, a fost inaugurat. Mai sunt de executat câteva lucrări, dar în afara carosabilului, care nu vor afecta traficul
Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică, la finele primei săptămâni din luna decembrie, un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea exproprierilor pe Lotul Boița – Cornetu al A1.
Atât ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, cât și purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, au declarat recent că în 15 decembrie lotul I Șelimbăr – Boița al A1 va fi deschis circulației
Lucrările la tronsonul 5 al viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești (A1) au mers cu viteză foarte scăzută în acest an, fapt criticat atât de către CNAIR, cât și de către Asociația Pro Infrastructură.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a confirmat deschiderea pe 15 decembrie a primului lot din Autostrada A1 Sibiu - Pitești, între Șelimbăr și Boița, în județul Sibiu.
După mai multe luni de întârzieri și după ce CNAIR a intervenit, lucrările la tronsonul cinci al autostrăzii Sibiu-Pitești au ajuns la aproape 25%.
A doua secțiune a Autostrăzii A1 peste Carpați, între Boița (Sibiu) și Cornetu (Vâlcea), se află în etapa de proiectare. Este în derulare studiul geotehnic, după ce tocmai a luat sfârșit cel topografic.
Noi imagini surprinse cu drona pe șantierul pe primul lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, cel dintre Boița și Șelimbăr, arată cât de mult au avansat și care este stadiul lucrărilor pe TransCarpați.
Mai multe filmări realizate cu drona surprind forajele geotehnice, precum și zonele pe unde a doua secțiune a Autostrăzii Sibiu – Pitești ar urma să străpungă munții, între județele Sibiu și Vâlcea.
Secțiunea 6 a autostrăzii A1 Sibiu - Pitești este în pericol să nu se mai construiască. Fondurile pentru drumul expres Râmnicu Vâlcea - Tigveni au fost blocate, după cum a anunțat deputatul Cristian Buican.
Deși au început de peste un an, lucrările la tronsonul cinci al autostrăzii Sibiu-Pitești sunt în întârziere din cauza companiei italiene care execută această lucrare majoră.
De multe luni, din cauza lucrărilor începute în mai multe puncte pe DN7 / E 81 - Valea Oltului, dar și pe A1 Sibiu – Pitești, traficul rutier pentru trei județe este sufocat de ambuteiajele din Sibiu.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat, luni la semnarea de către CNAIR a contractului pentru execuţia lotului 3 al Autostrăzii Sibiu – Piteşti, între Cornetu şi Tigveni, că va fi închis întreg acest traseu cu lotul 3, cea mai dificilă s...
O reţea de drumuri, un adevărat hăţiş rutier, ocoleşte Valea Oltului, direct prin munte, spre Argeş, cum vii dinspre Sibiu, exact prin zona unde ar urma să se construiască Autostrada Sibiu - Piteşti.
În urma unei vizite pe şantierele autostrăzii Sibiu - Piteşti, de la finele acestei săptămâni, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a apreciat stadiul lucrărilor la Lotul I.
Începute pe 1 septembrie 2021, lucrările la tronsonul cinci (Curtea de Argeş-Piteşti) al Autostrăzii Sibiu-Piteşti avansează constant. Pentru că nu prea găseşte români dispuşi să lucreze pe 5.000 lei net ca muncitori necalificaţi, constructorul a adu...
Începute la 1 septembrie 2021, lucrările la tronsonul cinci (Curtea de Argeş-Piteşti) al Autostrăzii Sibiu-Piteşti avansează constant. Pe YouTube a fost postată la 28 februarie o spectaculoasă filmare făcută cu drona, unde se poate vedea stadiul actu...
Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastrucutură se arată extrem de rezervaţi cu privire la termenele din contratul pentru Autostrada Sibiu-Piteşti Secţiunea 2, arătând că exproprierile pe secţiunea 2 nu sunt finalizate, iar constructorii vor avea de-a ...
CNAIR a semnat contractul în valoare de aproape 1 miliard de euro (4,250 miliarde lei, fără TVA) pentru Secţiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Piteşti, a anunţat ministrul Sorin Grindeanu, precizând că astfel prima secţiune din tronsonul autostrăzii care va...
Lucrările pe primul tronson în lucru al autostrăzii A1 Sibiu - Piteşti, secţiunea 1 de la Sibiu la Boiţa, sunt într-un stadiu destul de avansat, după cum reiese din imaginile filmate marţi la faţa locului.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat vineri că a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 2 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti, între Boiţa şi Cornetu.
Asociaţia Pro Infrastructură a postat, de Crăciun, noi imagini cu şantierul primului lot al Autostrăzii A1, Sibiu – Piteşti.