atentat boston - ultimele știri
Locuitorii din Boston marchează sâmbătă patru ani de la atacul de la Maratonul din Boston, soldat cu trei morţi şi peste 260 de răniţi, relatează Associated Press. Oamenii vor ţine un moment de reculegere în memoria victimelor.
Djohar Ţarnaev, condamnat la moarte pentru atentatul de la Maratonul din Boston, a fost transferat la Supermax, cea mai sigură închisoare federală din Statele Unite, a anunţat Departamentul american al Justiţiei, citat de CNN.
Acuzat în procesul privitor la atentatul cu bombă de la Maratonul Boston, Djohar Ţarnaev a fost condamnat la moarte vineri noapte, anunţă Mediafax. După 15 ore de deliberări ale juriului, acesta l-a găsit pe Ţarnaev vinovat pentru implicarea sa în at...
Acuzarea şi-a încheiat pledoaria în procesul lui Djohar Ţarnaev, tânărul de 21 de ani suspectat că a stat în spatele atacului cu bombă de la maratonul din Boston. Pe de altă parte, avocaţii apărării au admis că acesta a participat la atentat, dar că ...
„Dumnezeu nu-ţi dă mai mult decât poţi duce”. Aşa spunea bunica. Mi-a rămas în minte. Încercări sunt peste tot. Nimeni nu are o viaţă perfectă şi fără griji. Ca medic, mai ales ca oncolog, mă lovesc zi de zi de oameni cu greutăţi adevărate. Cred că d...
Procesul singurului suspect în atentatele de la Boston, un tânăr musulman de origine cecenă, se deschide luni în oraş, cu selecţia juraţilor, la 20 de luni de la acest carnagiu, relatează AFP.
Sora presupuşilor autori ai dublului atentat cu bombă comis în 2013 la Boston a fost reţinută miercuri la New York după ce a ameninţat că va trimite o bombă unei femei, a declarat un purtător al poliţiei newyorkeze.
Apărarea acuzatului în atentatul de la maratonul din Boston din 2013, Djohar Ţarnaev, afirmă că FBI îi propusese fratelui său, Tamerlan, să devină informator în cadrul comunităţii cecene şi musulmane, relatează AFP.
Procurorii americani au anunţat joi că vor cere pedeapsa cu moartea pentru Djohar Ţarnaev, acuzat că împreună cu fratele său Tamerlan au pus la cale şi executat dublul atentat de la Maratonul din Boston, în 2013, soldat cu trei morţi şi 264 de răniţi...
Procurorii din Boston au făcut legătura pentru prima dată între Tamerlan Ţarnaev, unul dintre presupuşii autori ai atentatelor de la maratonul din Boston, şi o triplă crimă care nu a fost elucidată, relatează AFP.
O serie de fotografii nou publicate arată cum suspectul în atentatul de la Boston Djohar Ţarnaev, plin de sânge pe faţă, iese din barca în care se ascundea în timp ce forţele de ordine au armele îndreptate asupra lui....
Prestigioasa publicaţie americană îl promovează în numărul din luna august pe Djohar Ţarnaev, presupusul autor al dublului atentat de la Boston. Cititorii s-au revoltat, considerând că editorii revistei au pus semnul egal între artiştii internaţional...
Djohar Ţarnaev, tânărul acuzat de dublul atac de la maratonul din Boston, a pledat nevinovat, miercuri, la prima sa apariţie în faţa tribunalului federal.
Djohar Ţarnaev, presupusul autor al dublului atentatului de la Boston, va fi confruntat, miercuri, cu o parte dintre victime, cu ocazia primei înfăţişări în faţa unui judecător, relatează AFP....
Un juriu federal american l-a inculpat oficial joi, pe Djokar Ţarnaev, căruia îi sunt imputate 30 de capete de acuzare privind comiterea atentatelor la maratonul din Boston, relatează AFP.
Sâmbătă, victimele atentatului de la Boston s-au adunat să parcurgă ultima milă (1,6 kilometri) din traseul cunoscutului maraton american, mânjit de sânge la începutul lunii trecute, după ce doi fraţi au aruncat în aer mai mulţi participanţi. Alături...
Un bărbat ucis miercuri în Florida în timpul unui interogatoriu FBI a mărturisit, înainte să moară, că este implicat într-o triplă crimă comisă, potrivit acestuia, împreună cu Tamerlan Tsarnaev, unul dintre presupuşii autori ai atentatului de la Bost...
Agenţi FBI au împuşcat mortal în noaptea de marţi spre miercuri un bărbat despre care se crede că avea legături cu Tamerlan Ţarnaev, suspect în cazul atentatelor cu bombă din Boston, care au avut loc în luna aprilie. FBI avea sub supraveghere bărbatu...
Directorul FBI Robert Mueller a recunoscut joi vina poliţiei federale în cazul dublului atentat cu bombă de la Boston, care nu a reacţionat potrivit deşi avea informaţii incriminatorii despre unul dintre suspecţi. Oficialul american a promis că autor...
Trupul neînsufleţit al lui Tamerlan Ţarnaev, unul dintre suspecţii în dublul atentat de la Boston, a fost înmormântat, au anunţat reprezentanţii poliţiei din Worcestor, fără a dezvălui însă unde a fost înhumat. Reprezentanţii casei funerare unde a st...
Tatăl unuia dintre studenţii acuzaţi de conspiraţie în cazul atentatelor de la Maratonul din Boston susţine nevinovăţia fiului său de 19 ani, prieten cu tânărul Djohar Ţarnaev. Bărbatul a declarat că fiul său crede despre Djohar că „nu este o fiinţă ...
Directorul unei case funerare din Massachusetts susţine că a primit mai multe oferte din partea unor cimitire din afara statului pentru a organiza funeraliile lui Tamerlan Ţarnaev, suspectul în cazul atentatului terorist de la Boston care a fost ucis...
Un bărbat din Longmont (Colorado), Nick Bacria, originar din România, s-a oferit să îl înhumeze pe Tamerlan Ţarnaev, suspectul în atentatele din Boston ucis într-un schimb de focuri cu poliţia, la ferma sa, dar într-o fosă septică, relatează site-ul ...
Atunci când Tamerlan şi Djohar Ţarnaev au decis să construiască bombele care au dus la moartea a trei oameni şi rănirea altor 180 la maratonul din Boston, a fost suficient ca ei să apeleze la o simplă căutare pe Google şi apoi să meargă la un magazin...
Primarul din Cambridge, în apropiere de Boston, a declarat că nu se pune problema ca Tamerlan Ţarnaev, suspectul în atentatul din 15 aprilie de la Boston, decedat în urma unui schimb de focuri cu poliţia, să fie îngropat în oraş, chiar dacă acesta lo...
Unchiul celor doi suspecţi în dublul atentat de la Boston, Ruslan Ţarni, va fi cel care se va ocupa de înmormântarea lui Tamerlan Ţarnaev, ucis de poliţiştii americani într-un schimb de focuri în urmă cu mai bine de două săptămâni. Intenţia rudelor d...
Rezultatele autopsiei făcute principalului suspect al dublului atentat de la Boston soldat cu trei morţi şi 260 de răniţi arată că acesta a murit în urma focurilor de armă trase asupra sa şi a rănilor de la cap şi trunchi.
Cel mai mare dintre fraţii suspecţi în atentatul din Boston a stârnit îngrijorarea Rusiei încă din 2010, motiv pentru care a fost ţinut sub supraveghere de agenţii ruşi, când a efectuat o vizită de şase luni în sudul Rusiei. L-au pierdut din vedere î...
Agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) urmăresc îndeaproape activitatea văduvei atacatorului de la Boston, încercând să afle dacă aceasta a distruse probe incriminatoare sau dacă a jucat vreun rol în planul dublului atentat în urma căruia au ...
Autorităţile americane au anunţat că anchetează posibila implicare a altor persoane în dublul atentat de la maratonul din Boston....
Autorităţile ruse l-au înregistrat în secret pe unul dintre autorii atacurilor din Boston în timp ce acesta discuta despre jihad cu mama lui, în 2011, însă nu au alertat agenţii FBI....
Fraţii Tamerlan şi Djohar Ţarnaev, suspectaţi în cazul atentatelor din Boston, plănuiau să detoneze dispozitivele explozive pe care le aveau asupra lor în seara în care Djohar a fost prins, iar fratele său a murit. Cei doi intenţionau să atace oraşul...
Fraţii Ţarnaev au folosit telecomenzi de la maşinuţele de jucărie pentru a detona cele două bombe din timpul maratonului de la Boston, a declarat un congresman citat de „Vocea Rusiei”....
Suspectul în atentatul de la Boston, Djohar Ţarnaev, a fost transferat vineri la un spital penitenciar din statul Massachusetts, informează NBC News, citând surse oficiale.
Atentatul de la Boston trebuie să determine Rusia şi Statele Unite "să lupte împreună împotriva terorismului", a declarat vineri preşedintele Vladimir Putin, relatează AFP....
Cei doi suspecţi ai dublului atentat din Boston aveau intenţia de a merge la New York pentru a da o petrecere, potrivit şefului poliţiei din New York, Ray Kelly.
Tamerlan Ţarnaev, cel care a plănuit dublul atentat cu bombe de la Maratonul din Boston, împreună cu soţia lui, a beneficiat de ajutor financiar din partea SUA în baza ajutorului social, în ciuda faptului că cecenul avea legături tot mai strânse cu i...
Zubeidat Ţarnaeva, mama celor doi suspecţi pentru atentatele cu bombă de la Boston, a acordat un interviu controversat postului de televiziune CNN, în care strigă că nu-i pasă dacă Djohar, fiul ei în vârstă de 19 ani rămas în viaţă după schimburi de ...
Tamerlan Ţarnaev, fratele mai mare suspectat de comiterea atentatului de la maratonul din Boston, s-a numărat printre cursanţii atelierelor de instrucţie ale serviciilor secrete din Georgia, organizate în colaborare cu SUA, scrie cotidianul rus „ Izv...
La o zi după ce ar fi spus că în spatele atentatului de la Boston se afla o motivaţie pur religioasă, Djohar Ţarnaev, unul dintre suspecţi, a declarat că războaiele purtate de SUA în Irak şi Afganistan i-au motivat pe el şi pe fratele lui să ducă la ...
Membri ai familiei suspectului atentatului cu bombă de la maratonul din Boston, care a murit într-un schimb de focuri cu autorităţile, au declarat că Tamerlan Ţarnaev a fost influenţat de un musulman convertit, care l-a îndreptat pe tânărul apatic r...
Biroul procurorului federal din Boston declară: „Potrivit spitalului Beth Israel Deaconess, astăzi la prânz, starea de sănătate a lui Djohar Ţarnaev este considerată satisfăcătoare“.
Rusia nu a acordat prea multă atenţie propriului război împotriva terorismului. Dar asta se întâmpla înaintea atacurilor din Boston.
Djohar Ţarnaev, singurul dintre cei doi suspecţi pentru atentatele din Boston încă în viaţă, a fost pus oficial sub acuzare luni, la o săptămână de când cele două deflagraţii ucideau trei persoane şi răneau alte aproximativ 200....
Experţii cred că multiplicarea incidentelor teroriste reprezintă doar începutul unui nou val de atacuri islamiste în întreaga lume....
Detectivi ai poliţiei din Boston verfică dacă unul dintre presupuşii autori ai atentatelor de la maraton, Tamerlan Ţarnaev, a fost implicat într-un triplu asasinat care a avut loc pe 11 septembrie 2011, relatează ABC News....
Dumitru Ciuc, un român stabilit în SUA, a fost martor la capturarea lui Djohar Ţarnaev, unul dintre suspecţii în dublul atentat de la Boston. Ciuc, care locuieşte la două case de locul unde a fost prins Ţarnaev, a povestit cum s-a desfăşurat întreaga...
Singurul cuvânt rostit de Djohar Ţarnaev, suspect pentru atentatele de la Boston rămas în viaţă, a fost „Nu!” atunci când a fost întrebat dacă a avut şi alţi complici. El le-a spus anchetatorilor, în scris pentru că nu poate vorbi din cauza unei plăg...
După atentatul de la Boston, adevărata vânătoare de vrăjitoare a pornit pe site-ul Reddit care a analizat, prin vocea utilizatorilor săi, fiecare poză din zona maratonului, dar a acuzat pe nedrept şi unii vizitatori.
Aleşii americani vor să afle de ce FBI nu l-a ţinut sub observaţie pe Tamerlan Ţarnaev, unul dintre suspecţii atentatului din timpul maratonului. Serviciile secrete ale SUA arată cu degetul unul spre altul.
Un senator american consideră că FBI şi serviciile de informaţii ruse ar fi ratat indicii în lunile dinaintea atentatului de la Boston, în special din cauza unei ortografieri greşite a numelui lui Tamerlan Ţarnaev, unul dintre cei doi suspecţi, care ...
Soţia suspectului în cazul atentatelor din Boston, Tamerlan Ţarnaev, decedat în urma unui schimb de focuri cu poliţiştii, este deprimată şi „plânge foarte mult“. Până acum, agenţii FBI nu au putut să o interogheze....
Zubeidat Ţarnaev, mama celor doi bărbaţi suspectaţi în cazul atentatelor de la maratonul din Boston, susţine că Tamerlan era înspăimântat şi, la fel ca şi soţul ei, crede că fiii ei au fost victimele unei înscenări....
Casa Albă a anunţat luni că Djohar Ţarnaev, singurul supravieţuitor dintre cei doi fraţi suspecţi în cazul atentatului cu bombe de la Boston, va fi pus sub acuzare şi judecat de un tribunal civil. În baza capetelor de acuzare formulate de procurori î...
Tânărul de origine cecenă, considerat coordonatorul atacurilor cu bombă de la Boston, a fost expulzat de moscheea din Cambridge, Massachusetts, pe care o frecventa până acum trei luni.
Cel de-al doilea suspect al atentatelor de la Boston a încercat să se sinucidă înainte de a fi prins
Djohar Ţarnaev, tânărul de 19 ani care a fost cApturat de poliţiştii americani după urmăriri în viteză şi schimb de focuri, a încercat să se împuşte în cap înainte de a fi prins. Tentativa de suicid i-a lăsat rănile grave din zona gâtului, din cauza ...
Săptămâna trecută a fost una grea pentru americani. Un atentat cu bombe a rănit peste 150 de persoane şi a omorât alte trei iar o explozie de la o fabrică de îngrăşăminte a dus la moartea a 14 persoane şi rănirea a altor 200....
Djohar Ţarnaev, unul dintre suspecţii în dublul atentat de lunea trecută de la Boston prins de poliţie vineri seară, a continuat să meargă la universitate după atac şi s-a comportat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, relatează „Boston Globe” în edi...